Sentința civilă nr. 1811/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1811

Ședința publică din data de 5 aprilie 2013 Instanța este constituită din:

Președinte: I. D. -D., judecător

V. C. -L., grefier

S-a luat în examinare acțiunea formulată de creditoarea S. C. D.

S.

, cu sediul procesual ales, conform prevederilor art. 93 Cod procedură civilă, în localitatea Z., str. Cloșca, nr. 19/A, județul Sălaj, în contradictoriu cu debitoarea C. S. prin P. ,

cu sediul în localitatea S., str. T., nr. 34, județul Sălaj, având ca obiect ordonanță de plată (O.U.G. nr. 119/2007) - dosar nr._ declinat de la Judecătoria Zalău

.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se constată lipsa părților litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 85 coroborat cu art. 153 alin. (1) Cod procedură civilă.

Acțiunea promovată este timbrată cu suma de 39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, pentru acțiunea introductivă (filele 2 și 15 - dosar nr._ ).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că, creditoarea a solicitat prin cererea introductivă de instanță judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.

Se mai relevă de către grefierul de ședință faptul că în dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care aceasta arată că renunță la judecata pentru primul capăt de cerere, având în vedere faptul că debitoarea a achitat debitul în sumă de 60.680 lei, menținându-și pretențiile pentru penalitățile de întârziere (filele 15-16).

În baza prevederilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța, după verificarea și cercetarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z., creditoarea S. C.

DS Z., a chemat în judecată debitoarea C. S., solicitând obligarea debitoarei la plata sumei de 60.680 lei, reprezentând contravaloare prestări servicii conform contractului încheiat de părți și a penalităților de întârziere de 0,15% pe zi, de la data de_, până la data plății integrale a debitului.

În motivarea cererii sale creditoarea arată în esență, că a încheiat cu debitoarea contractul de prestări servicii nr. 2766/_ prin care s-a obligat să presteze în favoarea debitoarei studii de fezabilitate. Deși a prestat serviciile în întregime, debitoarea nu și-a îndeplinit integral obligațiile.

Creditoarea mai arată că, potrivit art. 4 din contract, debitoarea datorează și penalități de întârziere.

1

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/2207 și art. 46 Cod comercial.

Prin sentința civilă nr. 4137/2012 in stanța inițial investită și-s declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Sălaj.

Astfel investit, asupra cauzei de față tribunalul reține următoarele: Între părți a intervenit Contractul de prestări servicii nr. 2766/_

potrivit căruia societatea creditoare s-a obligat să presteze în favoarea debitoarei studii de fezabilitate pentru obiectivele: modernizare drumuri comuna S., reabilitare cămin cultural și prima înființare "after school";.

Obligațiile astfel asumate au fost îndeplinite de către creditoare, lucrările efectuate de către aceasta fiind predate debitoarei, după cum atestă procesul-verbal de predare-primire (fila 8).

Prețul total al contractului a fost în sumă de 57.000 lei plus TVA conform art. 3 din contract, valoare pentru care s-a emis factura nr. 7086468/_ care a fost expediată debitoarei prin poștă cu confirmare de primire.

Pentru ședința publică de astăzi s-a depus de către creditoare un răspuns la întâmpinare, prin care aceasta arată că renunță la judecata pentru primul capăt de cerere, având în vedere faptul că debitoarea a achitat debitul în sumă de 60.680 lei, menținându-și pretențiile pentru penalitățile de întârziere.

Așa fiind, în baza art. 246 Cod procedură civilă instanța va lua act de renunțare la cererea vizând debitul principal.

Cu privire la penalitățile de întârziere, se reține că prin art. 7 din contractul părților acestea au convenit că în caz de întârziere la plată, beneficiarul, în speță debitoarea, datorează penalități de întârziere de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere.

În conformitate cu prevederile art. 4 din contract, factura trebuia onorată în termen de 20 de zile de la emitere. Factura care stă la baza pretențiilor creditoarei este emisă la data de 5 decembrie 2011, cu scadență de plată la data de 26 decembrie 2011.

Față de această scadență de plată, debitoarea a achitat contravaloarea facturii nr. 7086468/_ în sumă totală de 70.680 lei, după cum urmează: suma de 10.000 lei conform OP nr. 302/_ ; suma de 10.000 lei conform OP nr. 447/_ și suma de 50.680 lei conform OP nr. 970/_ .

Raportat la data scadenței și la datele la care s-au făcut plățile de către beneficiar, în baza prevederilor O.G. nr. 119/2007, cererea de față se va admite în parte, astfel:

Somează debitoarea C. S. prin P., ca în termen de 20 de zile de la emiterea prezentei să achite creditoarei penalități de întârziere de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere, aferente debitului principal, de 60.680 lei, scadent la data de 26 decembrie 2011.

Pentru perioada 26 decembrie 2011 - 22 mai 2012 calculul penalităților se va efectua la întreaga sumă iar pentru perioada 23 mai 2012 - 27 noiembrie 2012 calculul se va efectua pentru suma de 50.680 lei.

Obligă debitoarea la 39 lei cheltuieli de judecată către creditoare. Pentru aceste motive,

În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea precizată a creditoarei S. C. DS , cu sediul procesual ales în localitatea Z., str. Cloșca, nr. 19/A, județul Sălaj, împotriva debitoarei C. S. prin P. , cu sediul în localitatea S., str. T., nr. 34, județul Sălaj, pe care o somează ca în termen de 20 de zile de la emiterea prezentei să achite creditoarei penalități de întârziere de 0,15 % pentru fiecare zi

2

de întârziere, aferente debitului principal, de 60.680 lei, scadent la data de 26 decembrie 2011.

Pentru perioada 26 decembrie 2011 - 22 mai 2012 calculul penalităților se va efectua la întreaga sumă iar pentru perioada 23 mai 2012 - 27 noiembrie 2012 calculul se va efectua pentru suma de 50.680 lei.

Ia act de renunțare la judecată pentru cererea vizând debitul

principal.

Obligă debitoarea la 39 lei cheltuieli de judecată către creditoare.

Cu drept pentru debitoare de a formula cerere în anulare în termen

de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 aprilie 2013.

Președinte,

Grefier,

I. D. -D.

V.

C. -L.

Red. IDD/_

Dact. CLV/_ /4 ex. Emis 2 comunicări/_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1811/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007