Sentința civilă nr. 2976/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2976

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. F.

- judecător

G. ier: E. -A. I. C.

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de creditorul B. I. domiciliat în B. M., str. B. nr. 3A, județul M. în contradictoriu cu debitorul C. L. domiciliat în B. M., b- dul B. nr. 34/18, județul M., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ș.u.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru creditorul B.

I. - avocat Niță Lazăr-I., iar pentru debitorul C. L. - avocat V. Jurj. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de_, întâmpinare și înscrisuri.

Instanța comunică întâmpinarea reprezentantului reclamantului.

Reprezentantul reclamantului având cuvântul arată că a luat la cunoștință de conținutul întâmpinării. Apreciază că excepțiile invocate de către debitor prin întâmpinare sunt nefondate, în consecință solicită respingerea tuturor.

Referitor la excepția netimbrării solicită respingerea acesteia, deoarece acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 150 lei și nu la valoarea creanțelor puse în discuție, în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 ind. 3

(13) introdus prin punctul 2 din Legea nr. 76/2011.

În ceea ce privește excepțiile inadmisibilității cererii de ordonanță de plată și autoritatea de lucru judecat solicită respingerea acesteia, apreciind că în nici unul din cele două dosare, respectiv_ și_, T. nu s-a pronunțat asupra admisibilității emiterii ordonanței de plată, în raport de criteriile impuse de O.U.G. 119/2007. Într-un prim dosar nr._, cererea în anulare a fost admisă, nu ca urmarea a verificării condițiilor de admisibilitate a cererii, ci ca urmare a unor incidente strict procedurale ce

vizau nelegale citare a debitorului. Neexistând o soluție pe fondul problemei, în raport de care se discută natura creanței, o nouă cerere având același obiect și întemeiată pe aceeași cauză, este posibilă. În raport de soluțiile pronunțate de Tribunal în cele două dosare, toate neanalizând și nestatuând asupra caracterului cert, lichid și exigibil al creanței și nici al izvorului acestuia, o nouă cerere întemeiată pe dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă este posibilă și admisibilă.

De asemenea solicită respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a debitorului și prescripția dreptului material la acțiune. Prin Actul adițional încheiat, pe care de altfel, se întemeiază cererea de chemare în judecată, debitorul și-a asumat obligația de a plăti la un nou termen de scadență, creanța principală ce reprezintă jumătate din prețul neachitat, pe totalul acțiunilor cesionate. Cererea nu se întemeiază exclusiv pe Contractul de cesiune cu legalizare de semnătură nr. 12997/_, ci pe actul adițional încheiat la data de_ prin care C. L. în nume propriu, s-a obligat să achite până la data de_ întreaga sumă datorată de 535.500 lei, precum și, în caz de neplată la termenul stipulat, penalități de întârziere.

Reprezentantul debitorului solicită admiterea excepțiilor invocate. Apreciază că ordinea corectă de invocare a acestora ar fi următoarea: excepția inadmisibilității cererii de ordonanță de plată, excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale pasive a debitorului, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția netimbrării cereri.

Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat, solicită cuvântul pe fond asupra cauzei.

Instanța nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei reprezentanților părților.

Reprezentantul creditorului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, și în consecință să se dispună emiterea ordonanței de plată privind obligarea debitoarei la plata sumei de 535.500 lei, reprezentând contravaloare celor 727.430 acțiuni neachitate; obligarea la plata penalităților de întârziere de 0,5%, calculate la debitul principal de 535.500 lei pentru cele 1.548 zile de întârziere aferente perioadei_ -_ (data înregistrării prezentei acțiuni) și în continuare până la achitarea efectivă a debitului principal; cu cheltuieli de judecată în sumă de 39,30 lei, reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Apreciază că apărările pe fond sunt nejustificate, acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 1013 Noul Cod de procedură civilă, creanța are caracter cert, lichid și exigibil conform contractului de cesiune de acțiuni și cele două acte adiționale încheiate. Prin prevederile alineatelor 4 și 5 din Contractul de Cesiune de Acțiuni având Încheierea de legalizare de semnătură nr. 12997/_

, toate drepturile și obligațiile patrimoniale ale cedentului B. I., se sting față de SC "Transport Auto"; SA B. Sprie, moment la care toate drepturile și

obligațiile îi revin cesionarului. S-a încheiat Actul Adițional certificat prin Încheierea de legalizare de semnătură sub nr. 13085/_ potrivit căruia cesionarul se obliga să plătească penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere (art. 2 prima teză din Act), iar ulterior s-a încheiat un nou Act Adițional certificat prin Încheierea de legalizare de semnătură sub nr. 3406/_

.

Reprezentantul debitorului solicită respingerea cererii formulate de creditorul B. I., în principal, pe excepțiile invocate sau, în subsidiar, având în vedere că valorificarea creanței nu se poate face decât în procedura de drept comun, procedură urmată, de altfel, de creditor, în dosarul nr._ al T. ui M., Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal și obligarea creditorului B. I. la plata cheltuielilor de judecată.

Apreciază că nu se poate uza de această procedură specială atât timp cât se parcurge și procedura obișnuită, de drept comun. Referitor la pretențiile și penalitățile solicitate, acestea presupun calcule care nu pot deveni certe, pentru a fi valorificate printr-un titlu executoriu obținut într-o procedură sumară, decât dacă sunt stabilite printr-o expertiză.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cererii de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de_ și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_, creditorul B. I. l-a chemat în judecată pe pârâtul C. L., solicitând emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de

535.500 RON debit principal, 4.144.770 RON reprezentând penalități de 0,5 % calculate pentru perioada_ -_ precum și în continuare până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată și 992 RON reprezentând contravaloare onorariu executor judecătoresc.

În motivarea cererii creditorul arată că, la data de_, a încheiat, în calitate de cedent, cu debitorul C. L. Persoană Fizică în calitate de cesionar, un contract de cesiune de acțiuni, în fața notarului, prin care a cesionat un număr de 1.454.860 acțiuni, la prețul de 1.071.000 RON. Din aceasta a fost achitată la semnarea contractului suma de 535.500 RON, urmând ca diferența să fie achitată până la_, în caz contrar cesionarul obligându-se să plătească penalități de 0,5 % pe zi de întârziere.

Întrucât cesionarul nu a achitat suma restantă, între părți a intervenit un act adițional încheiat în fața notarului la data de_, prin care se stabilește că obligația de plată va fi îndeplinită până la data de_, în caz contrar calculându-se penalitățile contractuale.

Acest al doilea act adițional a fost semnat de către debitorul C. L. în calitate de succesor în drepturi și obligații a fostei "C. L. PERSOANĂ FIZICĂ";.

Creanța este certă, lichidă și exigibilă.

În drept creditorul indică prevederile art. 1013 și următoarele Cod procedură civilă.

În susținerea cererii creditorul depune în copie dovezi notificare prin executor judecătoresc, contract de cesiune acțiuni, acte adiționale, act de partaj voluntar, extras ORC.

La data de_ debitorul a formulat întâmpinare prin care invocă excepția netimbrării cererii, excepția inadmisibilității cererii, excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale pasive a debitorului, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe fond solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate, potrivit art. 248 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește ordinea de soluționare a excepțiilor invocate, instanța apreciază că se impune soluționarea cu prioritate a excepției de netimbrare, aceasta ținând de legala învestire a instanței, după care se va analiza excepția de inadmisibilitate a cererii în procedura specială a ordonanței de plată, mai apoi excepția lipsei calității procesuale pasive a debitorului, fiind necesar a se stabili cadrul în care va avea loc analiza celorlalte aspecte, după care se va analiza excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Astfel, analizând excepția de netimbrare a cererii, instanța urmează să o respingă, reținând că cererea a fost legal timbrată cu suma de 150 RON taxă judiciară de timbru și cu 0,30 RON timbru judiciar.

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a cererii în procedura specială a ordonanței de plată instanța reține următoarele:

Motivele reținute de către debitor pentru invocarea acestei excepții rezidă în ideea că, odată ce creditorul a uzat de procedura specială a Ordonanței de plată reglementată de OUG 119/2007, în prezent abrogată, singura variantă rămasă este cea a căii dreptului comun.

Or, din analiza reglementării procedurii ordonanței de plată în Noul Cod de Procedură Civilă, (art. 1013-1024) nu se poate reține instituirea unei condiții de natura celei susținute de către debitor, respectiv neuzarea anterior de procedura ordonanței de plată reglementată de OUG 119/2007 cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de două proceduri speciale, ambele urmează principiul specialului care derogă de la general, în lipsa unei prevederi exprese în sensul excluderii unei proceduri de către cealaltă, neputându-se reține vreo ordine sau intercondiționare între cele două proceduri.

În acest sens, instanța urmează să respingă excepția inadmisibilității invocată de către debitor.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a debitorului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății; existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Or, atâta timp cât creditorul se prevalează de un înscris, respectiv actul adițional la contractul de cesiune, în care debitorul apare ca și parte, acesta deține calitatea procesuală pasivă în acțiunea vizând executarea unor obligații, pretins născute din acel contract.

În acest sens, reținându-se că debitorul are calitate procesuală pasivă în prezenta acțiune, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată față de acesta.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat instanța reține următoarele:

Cererile anterioare ale creditorului au fost formulate și analizate într-o procedură specială, relativ sumară, respectiv procedura ordonanței de plată reglementată de OUG 119/2007.

Or, din analiza per ansamblu a acestei reglementări, reiese că soluția de respingere a cererii nu împiedică creditorul să urmeze o altă procedură, este adevărat cea a dreptului comun, însă aceste argumente îndreptățesc instanța să aprecieze că, în cadrul noii proceduri speciale urmate de către creditor, respectiv procedura ordonanței de plată reglementată de noul cod de procedură civilă, nu se poate reține existența autorității de lucru judecat în raport de o altă procedură specială, urmată anterior.

În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, instanța reține următoarele:

Atâta timp cât prin actul adițional intervenit între părți la data de_ (fila 18), deci în interiorul termenului de prescripție, debitorul recunoaște existența debitului, în cauză devine incidentă instituția întreruperii termenului de prescripție extinctivă, consecința fiind reprezentată de curgerea unui nou termen, astfel că, prezenta acțiune introductivă, introdusă la data de_ apare ca fiind formulată în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, motiv pentru care și această excepție urmează a fi respinsă.

Asupra fondului cauzei:

Între creditorul B. I. în calitate de cedent și "C. L. Persoană Fizică"; în calitate de cesionar a intervenit la data de_, contractul de cesiune de acțiuni (fila 16), având ca obiect cesiunea unui număr de 1454860 acțiuni nominative deținute de către cedent la SC Transport Auto B. Sprie SA, la prețul de 0,73 lei/acțiune.

Cu privire la prețul acestora, se arată în contract că suma de 535.500 lei a fost achitată la data de_, iar diferența până la suma de 1.071.000 lei se va achita până la data de_ .

Ulterior, la data de_, între aceleași părți intervine un act adițional, prin care se stabilește la art. 1, interdicția cesionarului de a vinde sau greva acțiunile neachitate, până la momentul achitării acestora, iar la art. 2 se stabilește că neachitarea restului de preț la termenul convenit dă posibilitatea cedentului să aleagă între a rezoluționa contractul în mod unilateral sau a solicita executarea silită a acestuia, cu aplicarea unor penalități de 0,5 % pe fiecare zi de întârziere.

La data de_ între părți a intervenit actul adițional nr. 2 (fila nr. 18), prin care, la art. 1 se stabilește că debitul restant va fi achitat până la data de_, de către domnul C. L., succesor în drepturi a lui C. L. Persoană Fizică.

Apărările legate de diferențierile făcute între cesionarul "C. L. Persoană Fizică"; și debitorul din prezenta cauză C. L. nu sunt întemeiate.

Astfel, din analiza OUG 44/2011 nu se poate reține existența unei diferențieri de personalitate între persoana fizică ce compune și constituie persoana fizică autorizată pe de o parte și aceasta din urmă pe de altă parte, asemănătoare cu diferențierea legislativă și factuală existentă între persoana fizică și persoana juridică din dreptul societar, din raționamente ce pornesc de la inexistența personalității juridice în cazul persoanei fizice autorizate, această calitate fiind dobândită doar în scopul exercitării unei activități economice de către persoanele fizice și mai ales pentru a se putea identifica această entitate în materie fiscală, prin atribuirea unui cod de înregistrare.

Pe de altă parte, chiar urmând raționamentul debitorului, instanța reține că actul adițional numărul doi, constituie, în acest sens, o novație prin schimbare de debitor, noul debitor din punct de vedere al dreptului material, fiind chiar debitorul din prezenta cauză, din punct de vedere al dreptului procedural.

Or, o dată dovedită existența raportului juridic obligațional între părți, coroborat cu faptul că, din probatoriul administrat nu reiese că debitorul și-ar fi achitat acest debit, prezenta acțiune apare ca întemeiată pe principiul răspunderii contractuale, părțile fiind obligate la respectarea obligațiilor asumate prin contract.

Referitor la neregularitățile invocate de către debitor, cu privire la înscrisul constituind actul adițional numărul 2, legate de numărul exemplarelor și mențiunea bun și aprobat, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate, atâta timp cât în cauză este vorba de un act autentificat și nu de unul sub semnătură privată.

În ceea ce privește dobânda solicitată, fiind vorba de raporturi juridice de drept civil, acestea nu se vor putea acorda decât în limita dobânzii legale în materie civilă și doar de la momentul punerii în întârziere, moment care, ținând cont de faptul că obiectul obligației îl constituie o sumă de bani, nu poate fi decât cel al formulării cererii de chemare în judecată, respectiv_ .

În acest sens, constatând îndeplinite prevederile art. 1021 Cod procedură civilă, urmează să admită cererea conform dispozitivului.

În temeiul art. 451 și următoarele Cod procedură civilă, instanța urmează să oblige debitorul la plata către creditor a sumei de 1.142,30 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 150,30 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și 992 RON reprezentând onorariu executor judecătoresc.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile

invocate de către debitorul C. L. .

Admite cererea

formulată de creditorul B. I. domiciliat în B. M., str. B. nr. 3A, județul M. împotriva debitorului C. L., domiciliat în B. M., bd. B., nr. 34/18, jud. M. .

Ordonă

debitorului să achite creditorului suma de 535.500 RON debit principal precum și dobânda legală în materie civilă la această sumă, calculată de la data de_ la achitare, în 10 zile de la comunicare.

Obligă debitorul la plata către creditor a sumei de 39,30 RON cheltuieli judiciare.

Cu cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării.

Pronunțată în ședința publică, azi, 08 Mai 2013.

PREȘEDINTE,

G.

IER,

V. F.

E. -A.

I.

C.

Red.V.F./_ /

Tred. E.A.I.C. /_ /4 ex.

Dosar nr._ 4204

MINUTA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2976/_

Pentru motivele ce se vor vedea la redactare ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile

invocate de către debitorul C. L. .

Admite cererea

formulată de creditorul B. I. domiciliat în B. M., str. B. nr. 3A, județul M. împotriva debitorului C. L., domiciliat în B. M., bd. B., nr. 34/18, jud. M. .

Ordonă

debitorului să achite creditorului suma de 535.500 RON debit principal precum și dobânda legală în materie civilă la această sumă, calculată de la data de_ la achitare, în 10 zile de la comunicare.

Obligă debitorul la plata către creditor a sumei de 39,30 RON cheltuieli judiciare.

Cu cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării.

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

Președinte ss indescifrabil

pt. conformitate

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2976/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007