Sentința civilă nr. 2332/2013. Constatare nulitate act

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2332/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - M. CEMELIA B. GREFIER - T. G.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de către reclamantul SC

C. L. C. S. împotriva pârâtei SC M. P. S., având ca obiect constatare nulitate act.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantei, d-nul avocat HOREA C., lipsind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-au depus la dosar următoarele:

- la data de_, de către reclamantă cerere precizatoare cu acte anexă și taxa judiciară de timbru în cuantum de 777 lei și 5 lei timbru judiciar.

anexă. întâmpinare.

  • la data de_, de către pârâtă întâmpinare cu acte în

  • la data de_, de către reclamantă răspuns la

Reprezentantul reclamantei depune dovada achitării diferenței

taxei judiciare de timbru în cuantum de 108 lei, aferent petitului 3 al acțiunii. Instanța pune în discuție competența de soluționare a prezentei

cauze.

Reprezentantul reclamantei apreciază că este competent să

soluționeze prezenta cauză Tribunalul Specializat C. .

Tribunalul în baza prevederilor art. 131 NCPC, constată că este competent să soluționeze prezenta cauză.

Tribunalul pune în discuție în baza prevederilor art. 78 alin 2 NCPC, necesitatea introducerii în cauză a SC RO PARTENER C. S. .

Reprezentantul reclamantei precizează că lasă la aprecierea instanței introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC RO PARTENER C.

S. . Face precizarea că a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri referitor la această societate care este în lichidare. Apreciază că nu se impune

împrocesuarea acestei societăți în raport de petitele cu care instanța a fost sesizată și nu înțelege să solicite introducerea în cauză a societății menționate.

Reprezentantul reclamantei arată că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat împrejurare față de care instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, în sensul de a se dispune prin hotărârea ce urmează a se pronunța constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de creanțe nr. 1/_, având în vedere că acesta s-a încheiat cu încălcarea condițiilor de validitate a contractului potrivit art. 1.179 lit. 2,3 și

4 Cod Civil. În temeiul art. 1.257 Cod Civil, solicită acordarea de daune -

interese compensatorii, ca urmare a popririi conturilor bancare ale reclamantei. Solicită totodată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, conform dovezilor pe care le depune la dosar. Solicită a se avea în vedere că partea pe care o reprezintă nu a avut o creanță nici față de cesionară nici față de cedentă. Față de prevederile art. 1.179, 1.204 și 1.2063 cod civil solicită a se reține faptul că încheierea contractului de cesiune de creanță s-a încheiat prin vicierea consimțământului prin eroare. Arată faptul că potrivit contractului de cesiune de creanță, pârâta avea obligația să îi notifice în 24 de ore în legătură cu cesiunea făcută, temeiul de drept inserat în convenție fiind unul neopozabil raportului juridic în sine. Față de a doua condiție de valabilitate a contractului în lumina prevederilor art. 1.179 alin. 1 coroborat cu art. 1.225 Cod Civil solicită să se constate că fila CEC care a fost

investită cu formulă executorie și a cărei poprire a fost solicitată este în sumă de 430.000 lei, în timp ce contractul de cesiune are ca obiect suma de 380.489,19 lei. Cu referire la a 3-a condiție de nevalabilitate a contractului de cesiune, cauza trebuie să existe, să fie licită și morală. Față de cele arătate și detaliate în cererea de chemare în judecată solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și precizată cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare, în baza actelor și probelor aflate la dosar.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea formulata la data de 14 martie 2013, reclamanta SC

C. L. C. S. a solicitat instantei ca in contradictoriu cu parata SC M.

P. S., prin hotararea ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a contractului de cesiune de creanta nr. 1/_, sa se dispuna desfiintarea contractului fata de reclamanta, astfel potrivit art. 1.254 alin. 2 C.civ., sa se dispuna desfiintarea popririi potrivit dosarului executional nr. 37/2012 si restituirea tuturor sumelor retinute din contul reclamantei, in temeiul art.

1.257 C.civ. a solicitat acordarea de daune-interese compensatorii, ca urmare a popririi conturilor bancare ale reclamantei, iar in conformitate cu dispozitiile art. 274 C.pr.civ., a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.

In motivare, reclamanta a aratat faptul ca, intre parata SC M. P.

S. si SC RO PARTENER C. S. s-a incheiat la data de_ "Contractul de cesiune de creanta nr. 1", obiectul acestui contract fiind "cesiunea creantei in suma de 380.489, 19 lei" fata de reclamanta, in calitate de debitor cedat. Cu ocazia raporturilor juridice, cedenta SC RO PARTENER C. S. a emis la data de_ fila CEC RNCB1BF 0468735, refuzata la data de_ . Prin sentinta civila nr. 1215 Judecatoria Videle a dispus validarea popririi reclamantei, pe baza filei CEC si a Contractului de cesiune de creanta nr. 1/_, in dosarul executional nr. 37/2012 al BEJ Zlatan G. S. . Reclamanta a mentionat faptul ca nu a avut o creanta nici fata de cesionara si nici fata de cedenta. In prezent conturile sale bancare sunt poprite si a intrat in Centrala Incidentelor de Plati, CIP bancar, activitatea societatii reclamantei fiind blocata.

Reclamanta a invederat tribunalului faptul ca, fata de ea, cedenta SC RO PARTENER C. S. nu a detinut nici o creanta, certa, lichida si exigibila, in dovedirea celor sustinute, reclamanta depunand extrase de pe portalul instantelor de judecata, prin care, eventuale pretentii ale cedentei fata de reclamanta au fost respinse (dosarul nr._ Tribunalul Satu-

Mare, dosarul_ Tribunalul Satu-Mare). Astfel potrivit art. 1.573 alin. 2 C.civ., incheierea conventiei de cesiune de creanta s-a facut fara consimtamantul reclamantei.

Fata de aspectele invederate, precum si fata de prevederile art.1.179, 1.204 si 1.206 C.civ., reclamanta a precizat ca, Contractul de creanta nr. 1/_ s-a incheiat prin vicierea consimtamantului prin eroare potrivit art. 1207 alin. 1 si 2, 3 Cciv., precum si prin dol potrivit art.1214. In dovedirea dolului, respectiv faptul ca cedenta a omis in mod fraudulos sa il informeze pe cesionar de faptul ca nu detine o creanta fata de reclamanta, reclamanta a invederat tribunalului ca RO PARTENER C. S. a incheiat Contractul de cesiune nr. 2/_, de asemenea Contractul de cesiune creanta nr. 2/_ cu SC RIC TRANS S., inainte de a solicita in temeiul Legii nr. 85/2006 insolventa, la data de_ .

Fata de a doua conditie de validitate a contractului, in lumina prevederilor art. 1179 alin. 1 (3) coroborat cu art. 1225 C.civ., reclamanta a precizat ca fila CEC care a fost investita cu formula executorie si a carei poprire a fost solicitata, este in suma de 430.000 lei, in timp ce Contractul de cesiune nr. 1/_ are ca obiect suma de 380.489, 19 lei, la care se adauga, potrivit alin.3 Cap.IV "…toate accesoriile creantei si garantiile pe care le detine";. In baza prevederilor art. 1.226 alin. (1) C.civ., reclamanta a solicitat instantei sa constate ca obiectul obligatiei nu este determinat si licit, conditiile in care nu se cunoaste intinderea debitului intre cedent si cesionar, iar cesiunea s-a facut cu rea-credinta, fara sa existe un debit intre cedenta si debitorul cedat.

Cu referire la a 3-a conditie de nevaliditate a contractului de cesiune, raportat la art.1.235 si urm. C.civ., cauza conventiei nu este licita deoarece RO PARTENER C. S. se afla intr-o stare de insolventa la momentul emiterii CEC-ului si cunoscand faptul ca nu are lichiditati a incheiat conventii de cesiune de creanta cu terti, in opinia reclamantei, fraudand prevederile Legii nr. 85/2006.

Fata de aceste considerente, reclamanta a solicita tribunalului sa faca aplicarea prevederilor art. 1.237 si 1.238 C.civ., iar pe cale de consecinta sa se dispuna, ca sanctiune a lipsei cauzei, nulitatea absoluta a Contractului de cesiune de creanta nr. 1/_ .

Prin petitul al doilea al actiunii, ca urmare a constatarii nulitatii absolute a Contractului de cesiune nr. 1/_, reclamanta a solicitat tribunalului sa faca aplicarea dispozitiilor art. 1.254 alin. 2 C.civ., astfel, pe baza principiului " accessorium sequitur principale";, sa dispuna anularea actelor de executare si sa dispuna restituirea sumelor de bani poprite pe baza titlului executoriu ce a stat la baza infiintarii popririi in dosarul executional mr. 37/2012 BEJ Zlatan G. S. .

Cu privire la petitul al 3-lea al actiunii, ca urmare a popririi conturilor bancare, societatea reclamanta a aratat ca a suferit un prejudiciu pe care reclamanta a inteles sa-l cuantifice prin documente bancare si contabile care pot proba valoarea acestui prejudiciu

La data de 8 mai 2013, parata M. P. S. a formulat intampinare prin care a aratat ca se opune admiterii actiunii asa cum a fost formulata, solicitand respingerea acesteia ca netemeinica si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare, parata a aratat faptul ca SC RO PARTENER C. S. a incheiat cu parata contractul de vanzare-cumpare nr. 30 din_ . Datorita faptului ca debitoarea nu si-a onorat obligatiile de plata in baza contractului de subantrepriza incheiat cu SC RO PARTENER C. S. ,

acesta din urma a cesionat in calitate de cedent creanta in suma de 380.489,00 lei pe care o are fata de parata in calitate de cesionar, potrivit contractului de Cesiune de creanta nr. 1 din_ .

Parata a precizat faptul ca reclamantei i-au fost comunicate, la sediul societatii, de catre BEJ Zlatan G. S., titlul executoriu, incheierea Judecatoriei Videle, contractul de cesiune, procesul verbal de cheltuieli suplimentare, prin adresa de infiintare a popririi din data de_, iar cu rea-credinta nu a raspuns in nici un fel solicitarilor executorului judecatoresc in termenul de 15 zile, imprejurare in care parata a formulat actiunea care a avut ca obiect validarea popririi, inregistrata sub nr._ la Judecatoria Videle, iar instanta a dispus validarea popririi, printr-o sentinta ramasa irevocabila.

Parata a mai aratat faptul ca temeiul de drept invocat in prezenta actiune nu este incident in cauza, avand in vedere caracterul juridic al contractului de cesiune de creanta asa cum si reclamanta a reiterat prevederile imperativ impuse de legiuitor cu ocazia incheierii contractului de cesiune si anume: art. 1573, art. 1207, art.1179 alin.l coroborat cu art. 1225, art. 1226 alin.1 C.Civil.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Potrivit contractului de cesiune de creanta nr.1/_ incheiat intre SC RO PARTENER C. S. in calitate de cedent si parata SC M. P.

S. in calitate de cesionar, a fost transmis cesionarului dreptul de creanta in suma de 380.489,19 lei pe care cedentul il avea asupra reclamantei SC C.

L. C. S. . Transmiterea acestui drept de creanta s-a facut in scopul stingerii debitului in suma de 380.489,19 lei pe care cedentul il avea fata de cesionar (fila 9).

In temeiul filei CEC RNCB1BF 0468735 emisa la data de_ si refuzata la plata data de_, parata SC M. P. S. a demarat executarea silita impotriva debitoarei SC RO PARTENER C. S., dupa cum rezulta din copia incheierii nr.185/_ pronuntata de Judecatoria Videle (f.12).

In dosarul executional deschis de BEJ Zlatan G. S., a fost infiintata poprire pe suma de bani datorata de reclamanta SC C. L. C.

S. debitoarei SC RO PARTENER C. S., reclamantei in calitate de tert poprit fiindu-i comunicate titlul executoriu, incheierea de incuviintare a executarii silite, contractul de cesiune de creanta si procesul verbal de cheltuieli suplimentare. Intrucat tertul poprit nu a dat curs popririi infiintate in termen de 15 zile de la comunicarea adresei de infiintare a popririi, prin sentinta civila nr.1215/_ pronuntata de Judecatoria Videle in dosarul nr._ s-a dispus la cererea creditoarei SC M. P. S. validarea popririi infiintate in dosarul executional nr.37/2012 al BEJ Zlatan G. S. si a fost obligat tertul poprit sa plateasca creditoarei suma de 380.489,19 lei, debit rezultat din contractul de cesiune nr.1/_ (f.10-11). Ca urmare a popririi infiintate asupra conturilor bancare ale reclamantei, suma de 11.083,45 lei a fost virata in contul executorului judecatoresc Zlatan G. (f.42).

La data de_ s-a dispus in dosarul nr._ al Tribunalului Teleorman deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei SC RO PARTENER C. S., dupa cum rezulta din inscrierile efectuate in sistemul ECRIS (f.25-26).

In acest context a fost formulata prezenta actiune, prin care reclamanta SC C. L. C. S. a solicitat in contradictoriu cu parata SC

M. P. S., in principal sa se constate nulitatea absoluta a contractului de cesiune de creanta nr.1/_, sustinand ca acest contract a fost incheiat cu

incalcarea conditiilor de validitate ale contractului potrivit art.1179 lit.2, 3 si 4 Cod civil, intrucat cedenta nu detine nicio creanta certa, lichida si exigibila impotriva reclamantei, contractul s-a incheiat fara consimtamantul debitorului cedat, contrar prevederilor art.1573 al.2 Cod civil, de asemenea a fost viciat consimtamantul cesionarului prin eroare si dol deoarece cedenta a omis in mod fraudulos sa il informeze pe cesionar de faptul ca nu detine nicio creanta fata de debitorul cedat, obiectul obligatiei prevazute in contract nu este determinat si licit, iar cauza conventiei nu a fost licita. Cu titlu accesoriu, reclamanta a solicitat sa se dispuna desfiintarea contractului in ce o priveste, ca urmare a constatarii nulitatii absolute, sa se dispuna desfiintarea popririi infiintate in dosarul executional nr.37/2012 si restituirea tuturor sumelor retinute din contul reclamantei, precum si acordarea de daune interese compensatorii ca urmare a popririi conturilor bancare ale acesteia.

Raportat la obiectul capatului principal de cerere, prin care s-a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de cesiune de creanta nr.1/_ incheiat intre SC RO PARTENER C. S. in calitate de cedent si parata SC M. P. S. in calitate de cesionar, se impunea ca raportul juridic litigios sa fie constituit si cu cedenta SC RO PARTENER C.

S. . Intrucat finalitatea demersului judiciar al reclamantei consta in obtinerea recunoasterii judiciare a nulitatii unui contract in care SC RO PARTENER C.

S. a fost parte, era strict necesar ca aceasta societate comerciala sa fie improcesuata, astfel ca hotararea ce urma sa fie pronuntata sa ii fie opozabila, iar constatarea nulitatii absolute a contractului in care societatea mentionata a fost parte sa isi poata produce efectele specifice si fata de aceasta, fiind de neconceput ca un contract sa fie nul prin raportare la una din partile contractante si socotit ca valabil incheiat fata de cealalta.

In acelasi timp, avand in vedere cauzele de nulitate invocate de reclamanta (obiect nedeterminat si ilicit al conventiei, cauza ilicita a contractului, eroare si dol apreciate in persoana cesionarului parat, ca urmare a conduitei adoptate de cedentul care nu a fost chemat in judecata), fara a pune in discutie admisibilitatea invocarii acestor cauze intr-o actiune in constatarea nulitatii absolute, era imperios necesar ca SC RO PARTENER

C. S., in calitatea sa de parte in contractul de cesiune de creanta, sa fie improcesuata, astfel incat sa isi poata formula toate apararile in raport de sustinerile reclamantei, iar solutionarea cauzei sa se realizeze in conditii de contradictorialitate si cu respectarea dreptului sau la aparare, principii fundamentale ale procesului civil potrivit art.13 si 14 Cod procedura civila.

Din acest punct de vedere, nu avea nicio relevanta imprejurarea ca societatea SC RO PARTENER C. S. se afla in prezent in procedura falimentului, intrucat capatul de cerere privitor la constatarea nulitatii absolute a contractului de cesiune de creanta nr.1/_ putea fi solutionat si in contradictoriu cu aceasta societate, in raport de motivele invocate de reclamanta, dispozitiile art.36 din Legea nr.85/2006 nefiind incidente si neimpiedicand judecarea unei astfel de actiuni.

Intrucat societatea SC RO PARTENER C. S. nu a fost chemata in judecata, s-a pus in vedere reclamantei prin rezolutia aplicata la primirea cererii, sa precizeze cadrul procesual sub aspectul partilor, in raport de petitele formulate, aducandu-i-se la cunostinta aceasta obligatie la data de_ .

De asemenea, s-a facut aplicarea prevederilor art.78 al.2 Cod procedura civila, iar instanta a pus in discutia partilor necesitatea introducerii in cauza a societatii SC RO PARTENER C. S. . Prezenta la

dezbateri prin reprezentant, reclamanta a declarat in mod expres ca nu intelege sa solicite improcesuarea societatii mentionate, intrucat nu considera necesara si oportuna participarea acesteia la judecarea cauzei. Parata SC M.

P. S. nu si-a expus punctul de vedere.

Potrivit prevederilor art.78 al.2 Cod procedura civila, In materie contencioasa, cand raportul juridic dedus judecatii o impune, judecatorul va pune in discutia partilor necesitatea introducerii in cauza a altor persoane. Daca niciuna dintre parti nu solicita introducerea in cauza a tertului, iar judecatorul apreciaza ca pricina nu poate fi solutionata fara participarea tertului, va respinge cererea, fara a se pronunta pe fond.

In temeiul dispozitiilor sus enuntate, intrucat raportul juridic dedus judecatii impunea introducerea in cauza a societatii SC RO PARTENER

C. S., insa niciuna din partile in litigiu nu au solicitat improcesuarea acestei societati, instanta constata ca participarea tertului era esentiala pentru solutionarea cauzei, pentru considerentele expuse mai sus si, neputand proceda la introducerea in cauza a acestuia fortat, cu incalcarea principiului disponibilitatii, va dispune respingerea cererii de chemare in judecata, fara a mai analiza pe fond pretentiile reclamantei.

Cat priveste capetele accesorii de cerere, avand in vedere ca solutia asupra acestora depinde de modul de solutionare a petitului principal, astfel cum reclamanta a inteles sa traseze cadrul procesual, aceste petite vor fi de asemenea respinse, ca o consecinta a respingerii capatului principal al actiunii deduse judecatii.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:

Respinge actiunea formulata de reclamanta SC C. L. C. S. cu sediul procesual ales in C. N., str.General T. M. nr.4 bl.A sc.II ap.30 jud.C., in contradictoriu cu parata SC M. P. S. cu sediul in comuna G., DN1 E 60, jud.C. .

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronuntata in sedinta publica din data de 20 septembrie 2013.

PRESEDINTE, GREFIER,

M. C. B. T. G.

Red./dact./MCB/AA/4ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2332/2013. Constatare nulitate act