Încheierea civilă nr. 1644/2013. Constatare nulitate act

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZTA C. DOSAR NR. UNIC _

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 1644/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 05 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - C. G.

GREFIER - A. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petenta SC K. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC TCT H. DEVELPMENTS SRL și SC ECS R. P. SRL, având ca obiect lămurirea dispozitivului încheierii civile nr.516/_ .

La apelul nominal se prezintă d-ul Viorel Hurubă, administratorul societății petente și d-na avocat Părlea A. Bianca în reprezentarea intereselor SC K. SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită, soluționarea cauzei făcându-se în camera de consiliu, cu citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că a fost înaintată la dosarul cauzei la data de 10 mai 2013, de către Tribunalul Comercial Cluj, încheierea nr.6504/_ a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară C. .

Reprezentanta petentei depune la dosar dovada comunicării cererii de lămurire a dispozitivului cu pârâții prin scrisoare recomandată cu conținut declarat.

Având cuvântul asupra cererii de lămurire, solicită admiterea cererii formulate și pe cale de consecință lămurirea dispozitivului încheierii civile nr.516/2013 pronunțată în data de 20 februarie 2013 de Tribunalul Specializat C. în sensul explicitării dacă în sarcina societății reclamante mai există obligația de achitare a taxei judiciare de timbru inițial stabilite în sarcina acesteia. Precizează că s-a formulat o cerere către Primăria T. -M. în cuprinsul căreia s-a solicitat să se constate că nu se mai impune achitarea taxei judiciare de timbru atâta timp cât instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară.

Instanța aduce la cunoștință reprezentantei petentei că dipozitivul încheierii civile nr.516/2013 este în sensul că s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului SC K. SRL, obiectul cauzei fiind constatare nulitate și repunerea părților în situația anterioară.

Reprezentanta petentei apreciază că atâta timp cât s-a renunțat la judecarea prezentului dosar, taxa judiciară de timbru nu mai este datorată.

Instanța solicită reprezentantei petentei să precizeze temeiul juridic al susținerii sale.

Reprezentanta petentei arată că într-adevăr nu există un temei juridic care să precizeze acest fapt însă nu există nici un temei juridic care să oblige partea la achitarea taxei judiciare de timbru raportat la faptul că s-a renunțat la judecată. Arată că "este absurd"; ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 2.000.000.000 lei în contextul în care tocmai datorită situației precare cu care se confruntă societatea, s-a formulat cererea de renunțare la judecată în toate dosarele aflate pe rolul instanțelor. Solicită amânarea pronunțarea pentru depunerea concluziilor scrise.

Reprezentantul societății petente, d-ul Viorel Hurubă arată că a renunțat la judecarea tuturor proceselor datorită situației financiare dificile cu care se confruntă.

Instanța aduce la cunoștință reprezentantului societății petente faptul că a fost admisă, în parte, cererea de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, partea având la dispoziție o cale specială de contestare, respectiv cererea de reexaminare a cererii de ajutor public judiciar.

Reprezentanta societății petente arată că cerere de renunțare la judecată a fost depusă înainte de scadența primei rate a taxei judiciare de timbru; "este absurd"; ca reclamantul să fie obligat la plata acestei taxe judiciare de timbru întrucât este lipsită de obiect această plată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 20 mai 2013, reclamanta SC K. SRL a solicitat lămurirea dispozitivului încheierii civile nr. 516/_ prin care s-a luat act de renunțarea la judecata cauzei ce face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Specializat C., în sensul explicitării obligației reclamantei de achitare a taxei de timbru inițial stabilite odată cu renunțarea la judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de_ a formulat în fața Tribunalului Specializat M. o cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 191.741,09 lei aferentă cererii introductive. Prin dispozitivul încheierii civile pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de_ în dosarul nr._ s-a admis cererea reclamantei de eșalonare a taxei de timbru stabilită în sarcina acesteia pe o perioadă de 24 de luni, în tranșe egale, de câte 7.989,21 lei, începând cu data de_ . Ulterior, la data de_ reclamanta a adresat Tribunalului Specializat C. o cerere de renunțare la judecată și, în subsidiar, de anulare ca netimbrată a acțiunii introductive, ca urmare a tranzacției care urma a interveni între părți. Cererea a fost înregistrată la registratura instanței la data de_ și a fost pusă în discuția părților în ședința publică din data de _

. La acest termen de judecată, instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei, fără însă a cuprinde în considerentele și în dispozitivul încheierii nici o mențiune cu privire la obligația de achitare sau nu a taxei judiciare de timbru, deși acest aspect a fost învederat oral în cadrul dezbaterilor de către mandatarea societății reclamante, av. Pârlea A. Bianca.

Reclamanta a arătat că în cuprinsul cererii de renunțare la judecată a făcut mențiuni exprese cu privire la obligația de plată a taxei judiciare de timbru care nu mai subzistă ca efect al renunțării la judecată. Reclamanta consideră că poziția acesteia cu privire la acest aspect a fost lipsită de echivoc, în condițiile în care a solicitat, cu titlu subsidiar, ca în ipoteza în care se va aprecia că excepția netimbrării acțiunii va avea prioritate asupra actului de dispoziție procesuală de renunțare la judecată, să se dispună anularea acțiunii introductive ca netimbrată. Este evident că în condițiile în care interesul procesual de continuare a judecății lipsea cu desăvârșire la momentul punerii în discuție a renunțării la judecată, nici obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, care este în esență o sarcină legală instituită în sarcina justițiabilului în scopul analizării fondului cererii sale, nu mai subzistă. Practic, efectul principal al renunțării la judecată și orice demers procesual este exonerarea reclamantei de la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, dispoziție care se apreciază că aer fi trebuit să fie cuprinsă în dispozitivul încheierii nr. 513/2013.

Reclamanta a arătat că interesul său în promovarea cererii de lămurire a dispozitivului este unul legitim și actual, în condițiile în care în lipsa unui alt act oficial e invalidare a efectelor încheierii din_ M. T. M. - D. I. și T. L. a emis deja acte de executare vizând primele tranșe scadente pretins datorate din taxa judiciară de timbru.

În drept, au fost invocate prevederile art. 281 și urm. C.pr.civ.

Analizând cererea de lămurire a dispozitivului încheierii civile nr. 516/_, instanța reține următoarele

:

Prin încheierea civilă nr. 516/2013 pronunțată la 20 februarie 2013 în dosarul_ al Tribunalului Specializat C., instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului SC K. SRL cu privire la cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții SC TCT H. DEVELOPEMENTS SRL și SC ECS R. P. SRL, având ca obiect constatare nulitate și repunerea părților în situația anterioară.

Potrivit 2811Cod procedură civilă, în cazul in care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea sa lămurească dispozitivul sau

să înlăture dispozițiile potrivnice.

Procedând la verificarea dispozitivului încheierii civile nr. 516/2013 pronunțate la 20 februarie 2013 raportat la cererile formulate de către reclamantă având în vedere motivele invocate de către aceasta drept motiv pentru formularea cererii de lămurire cu privire la obligația de plată a taxei judiciare de timbru instanța reține că nu există aspecte de natură a fi clarificate.

Astfel, prin încheierea civilă pronunțată la 23 ianuarie 2013 instanța a admis în parte cererea de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru formulată de petenta SC K. SRL și a dispus eșalonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 197.741,09 lei în 24 de rate lunare care urmau să fie achitate începând cu data de 15 februarie 2013, hotărâre comunicată petentei la data de 11 februarie 2013 (fila 7) și împotriva căreia aceasta nu a formulat cerere de reexaminare, devenind astfel la data de 17 februarie 2013 irevocabilă.

Efectul admiterii cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, indiferent de forma pe care acest ajutor o îmbracă, are drept consecință considerarea ca fiind îndeplinită obligația de plată a taxei judiciare de timbru, astfel încât acțiunea civilă pentru care această taxă era datorată nu mai putea fi anulată ca netimbrată. De asemenea, mai reține tribunalul că doar pe calea cererii de reexaminare se putea în mod legal reveni asupra cererii de acordare a ajutorului judiciar sub forma eșalonării taxei judiciare de timbru.

Renunțarea la judecată, expresie a principiului disponibilității părților în procesul civil, reglementată de art. 246 Cod procedură civilă, nu este cenzurată de instanța de judecată cu privire la motivele care au stat la baza formulării acesteia, ceea ce se supune analizei fiind ca aceasta să provină de la reclamant și să fi fost dată în deplină cunoștință de cauză. Faptul că instanța a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta SC K. SRL nu se încadrează în cazurile reglementate de art. 23 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, în vigoare la data de 20 februarie 2013, nu îl îndreptățește pe reclamant la restituirea taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea cererii la care a renunțat.

Prin hotărârea pronunță instanța nu a dispus repunerea părților în situația anterioară, soluție care nici ipotetic nu era posibilă raportat la renunțarea reclamantului la soluționarea cererii, sintagma repunere în situația anterioară referindu-se la obiectul cererii de chemare în judecată cu privire la care s-a luat act de renunțarea la judecată.

De asemenea, mai reține tribunalul că pe calea procedurii reglementate de dispozițiile art. 2811Cod procedură civilă nu se poate solicita completarea dispozitivului cu privire la pretinsa omisiune de pronunțare asupra excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, omisiune alegată de către petentă în cuprinsul cererii de lămurire a întinderii și lămuririi

înțelesului, pentru aceasta petenta având la îndemână procedura completării hotărârii judecătorești, procedură reglementată de dispozițiile art. 2812Cod procedură civilă.

Față de cele de mai sus, raportat la dispozițiile art. 2811Cod procedură civilă, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului încheierii civile nr. 516/2013 pronunțată la 20 februarie 2013 formulată de reclamanta SC K. SRL în contradictoriu cu

pârâții SC TCT H. DEVELOPEMENTS SRL și SC ECS R. P. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Respinge ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului încheierii civile nr. 516/2013 pronunțată la 20 februarie 2013 formulată de reclamanta SC K. SRL cu sediul în

T. M., str. V., nr. 3, ap. 20, jud. M., în contradictoriu cu pârâții SC TCT H. DEVELOPEMENTS SRL, cu sediul în C. -N., str. M., nr. 71-73, ap. 33, jud. C. și SC ECS R. P. SRL, cu sediul în C. -N., str. S., nr. 7, ap. 5, jud. C. .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 6 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1644/2013. Constatare nulitate act