Decizia civilă nr. 1438/2013. Constatare nulitate act
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECZIA CIVILĂ NR.1438/R
Ședința publică din 13 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. O.
J. ecător V. I.
J. ecător A. C. O.
G. ier C. M. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă SC V. R. SA împotriva sentinței civile nr. 6700 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimații-petent L. N. I., având ca obiect constatare nulitate act.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de_ când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de_ iar apoi la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6700 din_ Judecătoria Baia Mare a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul L. N. I. , cu domiciliul ales la sediul SCPA Dumitraș, Vălean și Asociații, situat în B. M., str. Victoriei nr. 59A/17, jud. M., în contradictoriu cu pârâta SC V. R. SA, cu sediul în B., Șoseaua P. nr. 42, etaj 3-8 și 10, sector 2 și în consecință, a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulată la art. 3 lit. d) (data ajustării dobânzii), din cuprinsul convenției de credit nr. 0161081/AB/_ încheiată între părți și dispune anularea acestei clauze, cu consecința înlăturării sale din cuprinsul convenției, a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art.
5 pct. 5.1 lit. a) și art. 3.5 ,
în cuprinsul aceleiași convenții privind comisionul de risc
și dispune anularea acestora, cu consecința înlăturării lor din cuprinsul convenției, a fost obligată pârâta să-i restituie reclamantului sumele de bani încasate de aceasta cu titlu de comision de risc pentru perioada_ -_ și în continuare până la restituirea efectivă, s-a respins cererea reclamantului
privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că la data de_ între reclamantul L. N. I. în calitate de împrumutați și pârâta SC V. R. SA, a fost încheiată convenția de credit nr. 0161081/AB/_, potrivită căreia pârâta i-a acordat reclamantului cu titlu de împrumut suma de 45.050 CHF, pentru o perioadă de 192 de luni.
În cuprinsul acestei convenții s-a stipulat obligația împrumutatului de a plăti o rată a dobânzii curente de 3,99% p.a., precum și un comision de risc de 0,26%, aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a prezentei convenții de credit (f.11).
Pentru garantarea obligației de rambursare a creditului acordat, reclamantul a încheiat cu banca și contractul de garanție reală imobiliară de rang I constituită asupra imobilului apartament nr. 12, situat în str. Melodiei nr.
compus dintr- o cameră și dependințe + teren în suprafață de 8 mp în indiviziune, înscris în CF 11899/12 B. M., nr. topo 2811/20, aflat în proprietatea împrumutatului.
Temeiul de drept invocat de reclamant în susținerea cererii deduse judecății îl reprezintă prevederile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiat între comercianți și consumatori.
Potrivit art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.
Al. 2 al aceluiași articol prevede că "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv";.
Prin urmare, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, 2.clauza să încalce exigențele bunei-credințe,
clauza prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pentru determinarea caracterului abuziv al clauzelor enumerate mai sus și cuprinse în contractul încheiat între părți, instanța urmează a proceda la analizarea acesteia din perspectiva condițiilor impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În ceea ce privește clauza stipulată la art. 3 lit. d) din condițiile speciale
ale convenției de credit nr. 0161081/AB/_, vizând data ajustării dobânzii,
instanța a constatat că potrivit acestei prevederi contractuale, banca și-a rezervat dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unei schimbări semnificative pe piața monetară, obligându-se totodată să-i comunice împrumutatului noua structură a ratei dobânzii, iar rata dobânzii astfel modificată, urmând a se aplica de la data comunicării.
O asemenea clauză se observă că dă posibilitatea băncii să modifice unilateral dobânda curentă în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, fără însă ca în cuprinsul convenției părților să fie definite acele schimbări semnificative la apariția cărora banca ar avea posibilitatea să modifice dobânda curentă.
În concordanță cu prevederile art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr.193/2000, de principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui temei prevăzut și în contract și totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care trebuie de asemenea, să aibă libertatea de a hotărî soarta acelui contract.
Totodată, s-a considerat că posibilitatea creditorului de a modifica unilateral nivelul dobânzii în cazul apariției unei schimbări majore pe piața monetară este de natură a crea un dezechilibru major între părțile contractului, având în vedere că în cuprinsul convenției nu este prevăzut nici element de referință care să permită cuantificarea unor asemenea schimbări și care astfel să permită debitorului să calculeze dacă majorarea este necesară și proporțională cu scopul urmărit de creditor.
Ca atare, reținând că această clauză, concepută în termeni foarte generali, este menită să dea posibilitatea băncii de a modifica după propria apreciere prețul contractului, creând astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța urmează să constate caracterul abuziv al acesteia.
Referitor la clauza stipulată la pct. 5.1. lit. a) din condițiile speciale
ale aceleiași convenții vizând perceperea comisionului de risc,
instanța a constatat că potrivit secțiunii 3 pct. 5 din Condițiile generale ale convenției de credit "pentru punerea la dispoziția creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența acestuia stabilindu-se în condițiile speciale";.
Astfel, potrivit pct. 5.1. lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit, "împrumutatul se obligă să plătească un comision de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit";.
Nici o asemenea clauză nu a fost considerată de către instanță ca fiind negociată direct cu reclamanții, câtă vreme contractul încheiat cu aceștia a fost unui tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
În opinia băncii comisionul de risc reprezintă un element al prețului contractului, pentru acoperirea riscului bancar, iar costul ce reprezintă riscul devine astfel parte importantă a prețului contractului.
Nu se poate contesta faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, în speță pentru bancă, însă s-a apreciat de către instanță că asemenea riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, ținându-se seama totodată de solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau de garanțiile acordate în cest sens.
În speță, s-a constatat că executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea de către reclamanț în favoarea băncii pârâte a unei ipoteci de rangul I asupra unui imobil, proprietatea reclamantului.
Pentru considerentele arătate, s-a apreciat de către instanță că prin stipularea comisionului de risc s-a creat în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției, fiind totodată încălcate și prevederile art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil ce trebuie explicate astfel încât sensul lor să poată fi ușor asimilat.
Ca o consecință a considerării clauzelor contractuale ca fiind abuzive, acestea urmează au fost înlăturate, iar pârâta a fost obligată la restituirea sumelor încasate nelegal, sume a căror cuantum urmează a fi ulterior determinate.
Căzând în pretenții, pârâta a fost obligată să le plătească reclamanților cheltuielile făcute cu procesul de către aceștia, reprezentând onorariu de avocat, care a fost admis în parte ca o consecință a admiterii în parte a acțiunii civile.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale, instanța a respins o asemenea solicitare, pe care a găsit- o neîntemeiată.
Faptul că reclamantul nu apare înregistrat în baza de date a pârâtei ca un rău platnic, în sensul că nu a înregistrat nicio zi de întârziere la plata ratelor lunare și prezintă un grad maxim de acoperire a garanțiilor aferente împrumutului, s-a apreciat de către instanță că nu poate constitui un criteriu pentru acordarea de daune morale deoarece asemenea împrejurări reprezintă echivalentul clauzelor contractuale pe care reclamantul și le-a asumat a le respecta la momentul încheierii convenției de credit.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art.301 Cod procedură civilă, pârâta SC V. R. SA-B. a declarat recurs solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului L.
N. I. .
Recurenta-pârâtă a arătat că sentința este nelegală întrucât a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale și cu o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății.
Astfel s-a arătat că este de notorietate în doctrina faptul că debitorul băncii, suportând costul creditului este dator să suporte cele două componente:
In primul rând, învederează faptul că sentința pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor comunitare cu privire la efectul direct al acestora în legislația internă și sub acest aspect, încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 14 alin.2 din Directiva nr. 93/13/CEE, mult mai clare decât prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, cu privire la excepțiile de la analiza caracterului abuziv al clauzelor privind definirea obiectului contractului, precum și justețea dintre raportului dintre preț și serviciul furnizat, când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.
Conform art. 4 din Legea nr. 193/2000: (I) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ca însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.(2)0 clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Prin textul de lege mai sus citat au fost implementate dispozițiile Directivei 93/13/CEE al fiind o copie fidelă a dispozițiilor art. 3 din Directivă, identificându-se cu ușurință condițiile cumulative pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de In ca/ la caz de către judecător ca fiind abuzivă:
să nu fi fost negociată,
să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului,
să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului.
Este de notorietate în doctrină faptul că debitorul băncii, suportând costul creditului este dator în realitate să suporte cele două componente ale acestuia, respectiv, dobânda și comisionul la care se poate adăuga penalizarea pentru întârzierea rambursării creditului și a plăților dobânzii .
Ca și alte comisioane, și comisionul de risc este un element al prețului Băncii. Astfel cum am subliniat anterior, riscul bancar este un clement de care Banca este obligată să țină cont. Costurile aferente administrării riscului vor fi suportate de beneficiarul final, respectiv de Client. Prin acest mecanism, costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importantă a prețului contractului.
Tocmai de aceea, preluându-se intr-un mod ciuntit dispozițiile art. 4 par. 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, legiuitorul român a reglementat la rândul său excluderea clauzelor privind prețului contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6), după cum urmează:
"Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil." De asemenea, potrivit art. 4 alin 2 din același act normativ aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. "
Prin această dispoziție se urmărește evitarea ca un consumator să utilizeze legislația clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat.
Excluderea se explică prin faptul că, pe de o parte controlul piciului este o chestiune ce ține de dreptul concurenței și de aceea nu ar trebui să-și găsească locul într-o reglementare privind protecția consumatorului, iar pe de altă parte, prețul este elementul cel mai bine înțeles de către consumator.
Important de subliniat este faptul că, comisionul de risc NU ESTE UN ECHIVALENT AL GARANȚIEI REALE IMOBILIARE-IPOTECA. Garanția
imobiliara nu acoperă riscuri ci da un confort creditorului in sensul ca, in caz de neplata, are prioritate fata de ceilalți creditori în cazul executării silite a imobilului ipotecat. Aceste doua noțiuni nu se pot confunda, sunt distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru administrarea si a altor riscuri decât riscul de neplata, enumerează câteva dintre ele: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urinările a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării si orice alte riscuri care exista in legătura cu nr. credit acordat etc;
Mai mult decât atât, prevederea perceperii comisionului de risc este clara si fara echivoc si a fost insusita de consumator, ca urmare a semnării convenției/convențiilor, devenind astfel lege intre părțile contractante potrivit art. 969 C.civ., si comisionul de risc a fost avut in vedere de Subscrisa la data acordării creditelor, constituind un element determinant la formarea voinței de a contracta.
Astfel, se poate constatat că perceperea acestui comision de risc a fost reglementata si consimțita contractual de către ambele parti, fara existenta vreunei constrângeri, si că se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 cod civil conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante".
Invederează Instanței faptul ca, la data semnării acesteia, împrumutații au luat la cunoștința de toate clauzele si prevederile contractuale si a semnat
Convenția de credit declarând in mod expres ca (i) sunt de acord cu acestea si
(ii) cunosc si accepta drepturile si obligațiile ce ii revine conform clauzelor contractuale. MAI MULT DECÂT ATÂT, DUPĂ CUM ÎNSUȘI RECLAMANTUL RECUNOASTE PRIN INTEROGATORIUL ADMINISTRAT, PÂRÂTA L-A INFORMAT CU PRIVIRE LA PERCEPEREA Șl RAȚIUNEA COMISIONULUI DE RISC, ACESTE ASPECTE FIIND REȚINUTE SI DE CĂTRE INSTANȚA DE FOND PRIN SENTINȚA PRONUNȚATĂ. ASTFEL, INSTANȚA DE FOND REȚINE FAPTUL CĂ REPREZENTANȚII BĂNCII AU EXPLICAT VERBAL CĂ RESPECTIVUL COMISION SE PERCEPE PENTRU ADMINISTRAREA RISCURILOR ASUMATE DE BANCĂ PRIN ACORDAREA CREDITULUI, POSIBILITATEA PRODUCERII UNEI PIERDERI SUFERITE CA URM. A APARIȚIEI UNUI EVENIMENT VIITOR Șl NESIGUR DETERMINAT DE EVENTUALELE DEPRECIERI ALE GARANȚIEI ȘI/SAU DE FLUCTUAȚII ALE CURSULUI VALUTAR.(fila 2, paragraful 2 din Sentința 6700/2013) măsura în care împrumutații nu erau de acord cu valoarea acestui comision menționat in cuprinsul Condițiilor speciale ar fi trebuit sa-si exprime dezacordul la data încheierii Convenției, aceștia nefiind in niciun mod obligați de către Bancă să procedeze la semnarea Convenției. In măsura in care nu era de acord cu tipul sau valoarea costurilor pe care le aveau de achitat in legătura cu utilizarea creditului, firesc ar fi fost sa refuze semnarea contractului ele credit. Mai mult decât atât, raportat la susținerile reclamanților cu privire la faptul ca plata acestui comision de risc nu a fost datorat, arătam ca condițiile imperative impuse de lege nu se regăsesc in speța de fata din următoarele motive: obligația de plata a reclamanților exista din punct de vedere juridic, fiind menționata clar si fara echivoc in cuprinsul convenției de credit atat in cadrul Condițiilor Speciale pct. 5 lit. a) cat si in cuprinsul Condițiilor Generale art. 3.5, articol invocat si de către reclamanți, iar plățile, datorate de altfel, nu au fost făcute din eroare asa cum precizează art. 993 Cod Civil, "Acela care, din eroare, crezandu-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetitiune in contra creditorului."
În ceea ce privește SOLIDITATEA GARANȚIEI, ACEASTA NU ESTE ÎN MĂSURĂ SĂ ASIGURE RECUPERAREA SUMELOR ACORDATE DE CĂTRE
BANCĂ. "în procesul de analiză, trebuie avut în vedere că garanțiile reprezintă ultima sursă de rambursare a unui credit", băncile neavând ca obiectiv acumularea unor proprietăți imobiliare în contul creanțelor. Garanția, de cele mai multe ori, este menită să acopere exclusiv valoarea sumei împrumutate, din aceasta scăzându-se costurile pe care Banca le înregistrează cu executarea acesteia.Criza pieței imobiliare din aceste zile este cel mai grăitor exemplu ( este de notorietate faptul ca in anul 2007 prețul imobilelor a înregistrat un maxim istoric pentru ca ulterior prețul imobilelor sa scadă cu peste 50% ca urmare a fluctuațiilor existente pe piața imobiliara), în acest sens, deoarece garanțiile oferite în urmă cu trei ani nu mai sunt în măsură să acopere în acest moment creditele acordate în acea perioadă, eu atât mai mult, în condițiile în
care riscul nu ar fi asigurat și prin alte comisioane, de a obține profitul scontat. Acest fapt trebuie coroborat și cu perioada îndelungată pentru care se acordă de obicei un astfel de credit, între 20 și 30 de ani-asa cum este si cazul reclamanților. EVOLUȚIILE VALORILOR GARANȚIILOR OFERITE DE CĂTRE CREDITORI NU POT FI EVALUATE DE NICI UN EVALUATOR PENTRU O PERIOADĂ ATĂT DE ÎNDELUNGATĂ.
Sub un ultim aspect, trebuie invederat instanței faptul că, necunoașterea de către consumator a tuturor detaliilor tehnice ale serviciilor pe care le achiziționează nu este de natură să influențeze cunoașterea de către consumator a așteptărilor pe care le are de la produsul sau serviciul respectiv. Achiziționarea unui produs, fie el material, sau bancar, nu poate cuprinde o explicație exhaustivă a tuturor datelor tehnice care au condus la apariția sa. Ceea ce însă nu poate fi considerat necunoscut de către consumator, fiind chiar scopul urmărit de acesta, este rezultatul, modul în care produsul sau serviciul respectiv satisface nevoia consumatorului.
Forța economică a profesioniștilor este irelevantă în fața libertății și autonomiei de voință a consumatorilor. Un profesionist nu își poate impune produsele pe o piață, atâta timp cât nu deține un monopol al acelei piețe. Profesioniștii comerțului Ic propun nu le impun diverse produse, le transmit oferte. Insă de la transmiterea sau prezentarea unei propuneri, și până la constrângerea de a o accepta, este cale lungă.
Cât privește clauza ce reglementează posibilitatea Băncii de a ajusta rata dobânzii în funcție de variațiile semnificative de pe piața financiară (pct.3 lit.d) s-a arătat că aceasta nu poate fi considerată o clauză abuzivă.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că prevederile contractuale nu îngrădesc în vreun fel posibilitatea clienților de a solicita rezilierea contractelor încheiate, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Prin întâmpinarea la recurs, reclamantul a solicitat respingerea acestuia și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
S-a arătat că instanța a analizat contractul încheiat cu banca și a constatat că sunt îndeplinite condițiile cumulative care permit considerarea unei clauze ca abuzive astfel clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul întrucât contractul este preredactat de bancă, clauza este contrară bunei credințe întrucât nu se prevede nicio procedură de restituire a comisionului în ipoteza în care nici un risc nu se materializează și clauza creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, banca transferând toate riscurile asupra clientului.
Au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1860 lei reprezentând onorariu avocat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor de la dosar, tribunalul reține următoarele:
Intimatul-reclamant a încheiat cu banca recurentă la data de_ Convenția de credit nr.0161081 având ca obiect împrumutul sumei de 45.050 CHF pe o durată de 192 luni la o dobândă fixă de 3,99% pe an.
Împrumutul a fost garantat de către reclamantul-intimat cu o ipotecă de prim rang constituită asupra apartamentului situat în B. M. str.Melodiei nr.3/12 aflat în proprietatea garantului ipotecar Ment N. Violeta, precum și printr-o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobile cesionate de reclamant în favoarea băncii pârâte.
Prima instanță a interpretat clauzele acestei convenții de credit în concordanță cu legislația națională și în scopul principiilor consacrate prin Directiva 93/13/CEE.
În conformitate cu Preambulul Directivei 93/13/CEE, la aprecierea bunei-credințe. trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului, având în vedere și faptul că, în ce privește condiția de bună credință, aceasta poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama. Totodată, contractele ar trebui redactate într-un limbaj clar și inteligibil, iar consumatorului ar trebui să i se ofere posibilitatea de a analiza toate clauzele și, în caz de dubiu, ar trebui să prevaleze interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator
Potrivit art 3 din Directivă pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă, o clauză contractuală care nu s-a negociat individual trebuie să provoace un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
În raport cu prevederile art 4 alin 1 din Legea nr 193/2000, clauza privind comisionul de risc este abuzivă întrucât nu a fost negociată direct cu intimații-reclamanți și pentru că aceasta creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în condițiile în care valoarea acestui comision se ridică la cea 50% din valoarea totală a împrumutului, fără a exista o justificare temeinică a acestui cost.
Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, transpusă prin OUG 50/2010, care stipulează în mod expres în art. 36. că pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz. penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Comisionul de risc nu face parte nici din prețul și nici din obiectul principal al convenției pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul
la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda și dobânda penalizatoare aferentă.
Susținerea conform căreia comisionul de risc ar face parte din noțiunea de preț al contractului nu poate fi primită, în condițiile în care prețul trebuie să corespundă unei contraprestații și trebuie să poată fi justificat atât sub aspectul perceperii sumelor cât și sub aspectul cuantumului.
Potrivit punctului 3 lit. d. din contract: "Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenim unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii"
Această clauză afectează echilibrul contractual, oferind pârâtei dreptul de a revizui rata dobânzii curente fără ca noua rată să fie negociată cu clientul. Motivul "intervenim unor schimbări semnificative pe piața monetară" prevăzut în contract, nu poate fi încadrat în noțiunea de motiv întemeiat în sensul Legii nr. 193/2000. Potrivit acestor norme, motivul trebuie să reprezinte o situație clar descrisă care să ofere clientului posibilitatea de a ști de la început că dacă se va produce, consecința va fi aceea a majorării dobânzii Acest motiv trebuie să fie suficient de clar arătat în contract, determinat astfel încât în situații litigioase, să se poată verifica dacă respectiva condiție s-a îndeplinit
Perceperea comisionului de risc precum și modalitatea și criteriile de ajustare a dobânzii contractuale nu pot fi incluse în excepțiile enunțate în art 4 alin. 2 din Directivă, cu atât mai mult cu cât condiția exprimării clauzelor într- un limbaj clar și inteligibil nu este îndeplinită.
împrejurarea invocată în sensul că intimații-reclamanți ar fi avut cunoștință despre existența și întinderea obligațiilor ce le reveneau și ar fi fost de acord prin semnarea convenției cu plata comisionului de risc nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr 193/2000
O astfel de interpretare ar echivala cu lipsirea în mare parte, de aplicabilitate a acestui act normativ. în condițiile în care legiuitorul urmărește să protejeze tocmai consumatorii care au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive
Un contract rămâne legea părților în măsura în care acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor.
Față de aceste considerente,T. apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea sentinței atacate și pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la cheltuielilor de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V. R. SA cu sediul în B., Șos.M. Bravu nr.171 sector 2 contra sentinței civile nr.6700/_ a Judecătoriei B. M., județul M. .
Obligă pe recurentă să plătească intimatului L. N. I. -B. M., str.B. nr.32A suma de 1860 lei RON cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 13 Decembrie 2013.
Președinte, S. O. | J. ecător, V. I. | J. ecător, A. C. O. |
G. ier, C. M. C. |
Red. / S.O.-_
Tred. C.C. /_ /2 ex.
J. ecător la fond:V. L. F.
| ← Sentința civilă nr. 2332/2013. Constatare nulitate act | Încheierea civilă nr. 1644/2013. Constatare nulitate act → |
|---|
