Sentința civilă nr. 240/2013. Alte cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 240

PREȘEDINTE: V.

F.

- judecător

GREFIER: M. N.

D.

Ședința publică din 16 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul C. I. DE I.

S. Z. -LICHIDATOR AL SC M. F. S., cu sediul profesional în B. M.

, str. T., nr. 22/3, jud. M., în contradictoriu cu pârâta SC M. F.

S., cu sediul în B. M., str. U., nr. 14/50, jud. M., având ca obiect prelungirea duratei de lichidare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Verificând din oficiu, în raport de dispozițiile art. 1591alin. 2 Cod

procedură civilă, T. constată că este competent să soluționeze cererea formulată în prezenta cauză.

Instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării acțiunii și reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cererii de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul T.

ui M.

la data de_, sub

nr. de mai sus, lichidatorul C. I. DE I.

S.

Z. -LICHIDATOR AL

SC M. F. S. a solicitat prelungirea duratei de lichidare a SC M. F.

S. .

Pronunțându-se cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, asupra excepției de netimbrare, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe de timbru sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat.

Potrivit art. 20 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Având în vedere că pentru termenul de judecată din_ petentul C.

I. de I. S. Z. a fost citat cu mențiunea timbrării acțiunii cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și 0,30 lei timbru judiciar, iar acesta nu s-a conformat obligației de timbrare, instanța, în considerarea dispozițiilor legale mai sus enunțate urmează să admită excepția invocată cu consecința anulării cererii ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării, invocată de instanță din oficiu.

Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de către petentul C. I. de I. S. Z., cu sediul în cu sediul profesional în B. M., str. T., nr. 22/3, jud. M., în calitate de lichidator al pârâtei SC M. F. S. , cu sediul în B. M., str. U., nr. 14/50, jud. M., având ca obiect prelungirea duratei de lichidare.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 16 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

GREFIER

V. F.

M.

N.

D.

Red.F.V./T.red. M.N.D.

_ /4 ex.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării, invocată de instanță din oficiu.

Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de către petentul C. I. de I. S. Z., cu sediul în cu sediul profesional în B. M., str. T., nr. 22/3, jud. M., în calitate de lichidator al pârâtei SC M. F. S. , cu sediul în B. M., str. U., nr. 14/50, jud. M., având ca obiect prelungirea duratei de lichidare.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 16 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 240/2013. Alte cereri