Sentința civilă nr. 287/2013. Conflict de competență

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 287/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 24 Aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H. GREFIER D. C.

S-a luat spre examinare conflictul negativ de competență ivit între TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. și TRIBUNALUL CLUJ, pentru soluționarea recursului declarat de reclamanții J. R. L., C. L. R. și F. M. împotriva sentinței civile nr. 17206 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. .

Soluționarea conflictului negativ de competență s-a făcut in camera de consiliu, fără citarea părților.

S-au citit actele și lucrările dosarului după care, Instanța reține cauza in pronunțare asupra regulatorului de competență.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 17206/0_ pronunțată în dosar nr._ Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea formulată de reclamanții J. R. L.

, C. L. R. și F. M. în contradictoriu cu pârâții U. DAN M., U. M.

, O. L. I., SC C. P. S. SRL, SC C. MOB SRL, BEJ S. R.

M., BEJ C. M. R. și SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ A. D. și O.

A. .

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, înregistrat pe rolul Tribunalului C. la_ .

La termenul de judecată din_ instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale raportat la caracterul comercial al cauzei, decurgând din comercialitatea litigiului și a declinat competența în favoarea Tribunalului Specializat C. .

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței specializate la_, iar prin decizia nr. 152/_ a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului C. .

Soluționând conflictul negativ de competență în temeiul art. 22 alin. 2, 5 C.pr.civ. Curtea constată următoarele:

Prezentul litigiu poartă asupra imobilului situat în C. -N., str. N. R.

, nr. 6, înscris în CF nr. 1. și 1. C. -N., imobil edificat în baza autorizației de construire nr. 630 din_ și compartimentat în 3 apartamente cu suprafață identică - 85 m.p.

Curtea achiesează concluziilor Tribunalului Specializat în sensul că natura litigiului dedus judecății este una civilă, actele dosarului neconducând la concluzia că edificarea imobilului s-a făcut în scopul valorificării și obținerii de profit.

Nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 3, 7 Cod comercial deoarece faptele pârâților U., de edificare a unui imobil în baza unei autorizații de

1

construire care le permitea să efectueze inclusiv extinderi, etajări, mansardări și recompartimentări interioare nu se circumscriu noțiunii de fapte de comerț și nici nu se poate reține că aceștia și-au desfășurat activitatea în cadrul unei întreprinderi.

Faptul că imobilele ce fac obiectul antecontractelor de vânzare-cumpărare cu privire la care se poartă litigiul au fost edificate ca și casă familială rezultă din chiar susținerile reclamanților reiterate în fața Tribunalului C., astfel încât se poate concluziona asupra naturii civile a cauzei, natură ce nu poate fi modificată în calea de atac, după cum în mod judicios a reținut Tribunalul Specializat.

Față de aceste considerente, în baza art. 22 C.pr.civ. Curtea va stabili competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții J. R. L., C.

L. R. și F. M. împotriva sentinței civile nr. 17206/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., în favoarea Tribunalului C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții J.

R. L. domiciliat în C. -N., str.B., nr.38, jud. C., C. L. R. domiciliat în C. -N., str.N. R., nr.6, et.II, jud.C. și F. M. domiciliată în C. -N., str.N. R., nr.6, et.II, jud.C. în contradictoriu cu pârâții U. DAN M. și U. M. domiciliați în C. -N., str.P., nr.4, ap.119, jud. C., O. L. I. domiciliat în C. -N., str.P. Grigore A., nr.4, ap.80, jud.C., SC C. P. S. SRL cu sediul în C. -N., str.O., nr.28, jud.C., SC C. MOB SRL cu sediul în C. -N., str. P., nr.4, ap.119, jud.C., BEJ S. R. M. cu sediul în C. -N., C. D., nr.13T/F, jud. C., BEJ C. M. R. cu sediul în C. -N., C. D., nr.13T/F, jud. C. și SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ A. D. și O. A. cu sediul în C. -N., C. D., nr.13, ap. 1, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 17206/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N.

, în favoarea Tribunalului C. .

Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. H. D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

13 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 287/2013. Conflict de competență