Decizia civilă nr. 495/2013. Acțiune în pretenții comerciale

A. SA Sucursala C., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.

C. S. ORADEA, în contradictoriu cu pârâții M. D., având ca obiect pretenții, a fost obligat pârâtul M. D. să plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând despăgubiri și a fost obligată pârâta U. A. SA Sucursala C. să plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând despăgubiri, a respins restul pretențiilor reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin încheierea de ședință de la termenul din data de_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., instanța a dispus suspendarea judecării acțiunii formulate de reclamanta S. I. C. S., având ca obiect pretenții, în temeiul prevederilor art. 244 pct. 1 C. pr. civ., până la soluționarea definitivă a plângerii promovate împotriva ordonanței emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda în dosarul nr. nr.3309/P/2009 la data de 03 noiembrie 2011.Împotriva acestei încheieri, reclamanta a formulat recurs, înregistrat cu nr. de dosar_ /a1. Recursul reclamantei a fost înregistrat pe rolul T. ului C. la data de_, iar prin Decizia nr. 171/2012 din data de_ s-a admis excepția necompetenței materiale a T. ului C. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ului Specializat C. .

Cauza a fost înregistrată pe rolul T. ului Specializat C. la data de_ și a fost soluționată la data de_ prin Decizia civilă nr. 343/2012. Instanța de control judiciar a apreciat astfel că nu se impunea suspendarea judecării cauzei și a admis recursul reclamantei, casând încheierea de ședință din data de_ cu consecința trimiterii cauzei pentru continuarea judecății de către aceeași instanță. Potrivit mențiunilor din cuprinsul Deciziei nr. 343/2012, instanța nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă. În drept, prevederile art. 274 Cod pr. civ. statuează că partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții "care cade în pretenții";. Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieși din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumția că nu datorează nimic nimănui), fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumția relativă sus amintită). S-a reținut că reclamanta este parte care a câștigat procesul, în urma admiterii recursului său în dosarul civil nr._ /a1, astfel încât este îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată. S-a constatat că pârâții sunt părți căzute în pretenții, astfel încât în temeiul art. 274 C. pr. civ., sunt ținuți la suportarea cheltuielilor de judecată ale reclamantei.

În ceea ce privește susținerile pârâților cuprinse în întâmpinările formulate în prezenta cauză, s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, s-a reținut că reclamantei nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată în recurs, instanța nepronunțându-se asupra acestora. Totodată aceste cheltuieli nu au fost avute în vedere nici de către instanța de fond, care a soluționat dosarul civil nr._, la stabilirea cuantumului acordat reclamantei. Prin urmare, aceasta avea posibilitatea de a opta între calea oferită de art. 281²C. pr. civ., respectiv să formuleze o cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 343/2012 a T. ului Specializat C. sau să aleagă - astfel cum s-a și întâmplat - calea unei acțiuni separate, de drept comun, pentru a obține sumele solicitate.

Prin urmare, instanța de fond a constatat pretențiile reclamantei parțial întemeiate, drept pentru care, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 998-999 Cod.civ, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecata.

Prin aceeași sentința, instanța de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SC U. A. S. . -SUCURSALA C., apreciindu-se că aceasta are organe proprii de conducere, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 2 C.pr.civ., poate sta în judecată în calitate de pârâtă.

La data de 22 martie 2013, pârâta SC U. A. S. . -SUCURSALA C. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 248/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepțiilor invocate în fața primei instanțe, respectiv admiterea excepției lipsei capacității sale procesuale și excepției lipsei calității sale procesuale pasive și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii, ca urmare a admiterii excepțiilor invocate.

În motivarea recursului, a arătat că prin sentința nr. 248/2013 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei T. s-a admis în parte acțiunea formulata de reclamanta I. C. S. Oradea, în contradictoriu recurenta și pârâtul

M. D., în sarcina recurentei stabilindu-se obligația de plată a sumei de 500 lei reprezentând despăgubiri. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a respins excepția lipsei capacității de folosința și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurenta. S-a arătat că, pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este partea care a câștigat procesul în urma admiterii recursului său în dosarul nr._ /a1 al T. ului Comercial C., iar recurenta, fiind partea care a căzut din pretenții, fiind ținută la suportarea cheltuielilor de judecară ale reclamantei. În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei capacității sale procesuale, interpretând și aplicând greșit dispozițiile legale. În acest sens, a arătat că art. 41 alin 1 din Cod.proc.civilă consacră regula potrivit căreia doar subiectele care au personalitate juridică pot avea calitatea de parte în procesul civil, de la aceasta regulă existând o excepție prevăzuta în aliniatul 2 al aceluiași articol: "asociațiile și fundațiile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, daca au organe proprii de conducere". Fiind un text de excepție, art. 41 alin 2 din Cod.proc.civ, este de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă ca aria sa de aplicare trebuie restrânsă exclusiv la subiectele prevăzute expres în conținutul său și nu poate fi nicidecum extinsă la sucursalele societăților comerciale, a căror situație juridică e reglementata de Legea 31/1990, act normativ cu caracter special. Astfel, prevederile art. 41 alin 2 Cod Pr. Civ., sunt aplicabile doar acelor societăți civile care nu au personalitate juridică. In cauză litigiul se poartă între societăți comerciale, care potrivit legii au personalitate juridică. Chemarea în judecată și obligarea la plata a dezmembrămintetor care nu au personalitate juridică este o soluție contrară legii si lipsită de finalitate întrucât sucursala/ agenția nu are patrimoniu propriu.

Pentru motivele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii față de U. A. SA Sucursala C. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate.

A mai arătat recurenta că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei U. A. SA Sucursala C. . Deși s-a reținut că, în dosarul_ al Judecătoiei T. și în dosarul_ /al al T. ului

Comercial C. (prin care s-a soluționat recursul împotriva încheierii de suspendare), calitatea de pârât a avut-o UNITA SA, în prezent U. A. SA, s-a apreciat eronat ca recurenta care este doar o sucursală, ar avea calitate procesuală pasivă. Astfel, instanța de fond a apreciat că "pârâta nu se poate prevala de împrejurarea că acțiunea inițială formulata de reclamantă în anul 2007, în dosarul nr._ a fost introdusă împotriva SC UNITA S. iar nu împotriva U. A. S., câtă vreme e vorba de aceeași societate comercială, care și-a schimbat denumirea." Or, în cauză recurenta nu s-a prevalat de schimbarea denumirii, ci de faptul că în dosarul 6060/32S/2007/a1 al T. ului Comercial C. calitatea de pârât a avut-o U. A. SA, iar acțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată împotriva U. A. SA- Sucursala C. . Pe cale de consecință, recurenta a apreciat că nu există identitate între subiectul pasiv al raportului juridic obligațional (U. A. SA) și pârâta U. A. SA Sucursala C., motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii față de U. A. SA Sucursala C. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

A mai arătat recurenta că si cererea principala soluționată de către prima instanță este nefondată, astfel că, și dacă s-ar respinge primele doua motive de recurs, s-ar impune modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii ca fiind nefondată.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a susținerilor din cuprinsul întâmpinări și a prevederilor art. 304, 304¹și 312, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea formulata de catre reclamanta intimata SC I. C. SRL au fost chemati in judecata paratii M. D. si SC U. A. S. .-SUCURSALA C. -N., pretențiiel îndreptându-se împotriva ambilor pârâți.

În fața primei instanțe, recurenta SC U. A. SA Sucursala C. s-a apărat invocând excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive, ambele excepții fiind respinse către prima instanță.

Primul motiv de recurs vizează soluționarea greșită a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei. T. ul reține că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 rep., sucursalele sunt dezmembraminte ale societatilor comerciale care nu au personalitate juridica. Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile.

Se impune a se preciza ca inceputul capacității de folosință a persoanei juridice coincide cu momentul dobândirii personalității juridice. Acesta, conform prevederilor legale, diferă în funcție de natura și modul de înființare prevăzut de lege pentru fiecare categorie de subiecte colective de drept în parte (art.32 și art.33, alin.1 și alin.2 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice).

Capacitatea de folosință este formată din toate drepturile civile pe care persoana juridică le poate dobândi, precum și din obligațiile civile pe care și le poate asuma. Specifică pentru persoanele juridice este limitarea capacității de folosință cunoscută sub denumirea de principiul specialității, potrivit căruia persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit de lege, actul de înființare sau statut, după caz. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul conform art.34 din Decretul nr.31/1954.

Capacitatea de execițiu se referă, în concret, la exercitarea drepturilor și respectiv îndeplinirea obligațiilor persoanei juridice prin organele sale, asa cum rezulta din art.35, alin.1 din Decretul nr.35/1954. Conform art. 35, alin.2 din Decretul nr.35/1954, actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși . T. lara capacității de exercițiu este însăși persoana juridică, numai punerea în valoare a acesteia se făcându-se prin organele de conducere.

Pe plan procesual, art. 41 alin. 1 C.pr.civ. (respectiv Codul de procedura civila adoptat in anul 1865 sub imperiul caruia a fost inregistrat litigiul) consacra regula conform careia doar persoanele care au personalitate juridica pot avea calitatea de parte

in procesul civil, cu exceptia prevazuta la alin. 2, respectiv cu exceptia asociatiilor si societăților (civile n.n.) care au organe proprii de conducere.

T. ul observa ca parata recurenta este o sucursala a SC U. A. S. ., fara personalitate juridica, astfel ca nu are personalitate juridica și nu poate sta în judecată. Contrar celor reținute de către prima instanță, tribunalul reține că la dosarul cauzei nu există nici dovada ca recurenta ar avea organe proprii de conducere și s-ar încadra în situația de excepție prevăzută de art. 41 alin. 2 C.pr.civ..

Însă, chiar dacă ar avea organe proprii de conducere, în opinia tribunalului, sintagma ,,societăți"; la care se referă alin. 2 al art. 41 din C.pr.civ. are în vedere societățile civile, nu filialele sau sucursalele societăților comerciale. Soluția și interpretarea tribunalului este și în acord cu interesele reclamantei intimate, aceasta neputând pune în executare o hotărâre pronunțătâ împotriva unei entități fără personalitate juridică și fără patrimoniu.

Față de toate aceste considerente, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 teza a II-a C.pr.civ., în baza art. 312 alin. 3 C.pr.civ., tribunalul va amite recursul, va modifica sentința civilă nr. 248/2013 pronunțate la 25 ianuarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., în sensul admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SC U. A. SA Sucursala C., cu consecința respingerii cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC I.

C. SA în contradictoriu cu pârâta SC U. A. SA Sucursala C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală și va menține restul dispozițiilor hotărârii recurate în ceea ce îl privește pe intimatul M. D. .

Față de soluția anterior menționată, nu se impune analizarea celorlalte doua motive de recurs. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C.pr.civ., va fi obligată intimata intimata SC I. C. SA să-i plătească recurentei SC U. A. SA suma de 27 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul formulat de recurenta SC U. A. SA în contradictoriu cu intimații SC I. C. SA și M. D. împotriva sentinței civile nr. 248/2013 pronunțate la 25 ianuarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în sensul că admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SC U. A. SA Sucursala C. și în consecință respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC I. C. SA în contradictoriu cu pârâta SC U.

A. SA Sucursala C. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală și menține restul dispozițiilor hotărârii contestate.

Obligă intimata SC I. C. SA să plătească recurentei SC U. A. SA suma de 27 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2013.

Red.EB/AA/4ex/_