Sentința civilă nr. 3033/2013. Revendicare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr. unic _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3033/2013
Ședința publică din data de 06 noiembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: C. G.
GREFIER: N. N.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamanta S.C. C. C.
S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. I. P. & C S. I. - S. C., având ca obiect revendicare.
La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar, în data 05 noiembrie 2013, din partea reclamantei, concluzii scrise cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, excepție invocată, din oficiu, de către instanță.
De asemenea, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 30 octombrie 2013, încheiere care este parte integrantă din prezenta sentință.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 5 mai 2011, reclamanta SC
C. S. a chemat-o în judecată pe pârâta SC I. P. & C S. I. S. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să predea reclamantei posesia terenului ocupat fără drept, în suprafață de 4.610 mp, liber de orice sarcini, teren proprietatea reclamantei compus din suprafața de 2.038 mp parte din imobilul teren înscris în CF nr. 2. C. -N., provenită din conversia pe hârtie a CF nr.
C. -N., având nr. cadastral 21797, în suprafață totală de 2.900 mp și suprafața de
2.572 mp parte din imobilul teren înscris în CF nr. 51464 Feleacu, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 3293 Feleacu, având nr. cadastral 345, în suprafață totală de 2.600 mp; să se dispună obligarea pârâtei la plata către subscrisa reclamantă a sumei de 2.300 euro/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul în suprafață de 4.610 mp, începând din luna mai 2008 și până în prezent, precum și în continuare până la predarea efectivă a posesiei terenului în suprafață de 4.610 mp, în echivalent lei la data plății, pentru perioada mai 2008 - mai 2011 contravaloarea lipsei de folosință fiind de 82.800 Euro; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii comerciale la suma datorată conform petitului 2, de la data exigibilității sumei datorate pentru fiecare lună în parte, până la plata integrală a debitului principal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că deține dreptul de proprietate tabular, prin cumpărare, cu privire la următoarele terenuri: imobilul-teren în suprafața de 2.900 mp, înscris în CF 2. C. -N., provenită din conversia pe hârtie a CF 1. C. -N., având nr. cadastral 21797 și imobilul-teren în suprafața de 2.600 mp, înscris în CF 51464 Feleacu, provenită din conversia pe hârtie a CF 3293 Feleacu, având nr. cadastral 345. Reclamanta a arătat că a cumpărat aceste terenuri de la foștii proprietari încă din cursul
anului 2006 și, odată cu încheierea conventiilor de vânzare-cumpărare, după achitarea prețului, a obținut nu doar dreptul de proprietate, ci și exercitarea exclusivă și deplină a tuturor atributelor conferite calității de proprietar. Ulterior însă, începând din luna august a anului 2007, pârâta S.C. I. P. & C S. I. S. C. i-a încălcat reclamantei dreptul de aproximativ 4.610 mp din terenurile mai sus identificate, înscrise în CF 2. C.
-N. și CF 51464 Feleacu, fără a avea acordul acesteia, în calitate de proprietar tabular.
Reclamanta a arătat că anterior promovării acțiunii civile a încercat restabilirea situației legale și redobândirea posesiei de fapt prin promovarea unei plângeri penale, având în vedere tulburarea de posesie (întemeiată pe prevederile art. 220 C. penal), dar pe această cale problema nu a fost remediată. În cadrul cercetărilor penale derulate a fost întocmită o expertiză tehnică în specialitatea topografie, care a confirmat ocuparea fără drept de către pârâtă a suprafeței de 4.610 mp din terenul pe care reclamanta îl deține în proprietate, conform CF 2. C. -N. și CF 51464 Feleacu.
Pârâta a fost notificată în vederea remedierii situației pe cale amiabilă, fie prin eliberarea suprafeței ocupate fără drept, fie prin păstrarea detenției asupra acestui teren, evident cu plata unei chirii, iar reprezentanții acesteia, deși au recunoscut că ocupă fără drept terenul revendicat de reclamantă, nu au interes să se conformeze normelor legale și să stabilească modalitatea de soluționare pe cale amiabila a situației.
Tot în acest context, reclamanta a formulat și o propunere de conciliere directă cu pârâta, înregistrată sub nr. 130/2011 de BEJ Mihai Cîmpian, dar pârâta nu a dat curs acestei convocări. De la data primirii de către pârâtă a convocării la conciliere directă, _
, au trecut mai mult de 30 zile, fiind astfel împlinit termenul stabilit de art. 720 indice 1 aliniat 5 C. pr. civilă pentru promovarea acțiunii.
În aceste condiții, reclamanta a apreciat că singura cale prin care dreptul său de proprietate, legal dobândit și înscris în evidențele de carte funciara poate fi apărat, este promovarea prezentei acțiuni, prin intermediul căreia să fie obligată pârâta să elibereze suprafața de teren pe care o ocupă fără drept.
Raportat la situația de fapt a terenului-obiect al prezentei acțiuni, reclamanta a arătat că acesta trebuie să-i fie predat în starea în care se afla la momentul în care pârâta l- a ocupat fără drept. Ca atare, până în momentul predării către reclamantă a posesiei terenului în suprafață de 4.610 mp este necesar ca pârâta să îl readucă la situația anterioară, pentru a-l preda liber de orice sarcini, precum și să remedieze distrugerile care au survenit cu privire la imobilul-teren mai sus identificat, ca urmare a acțiunilor directe și neautorizate ale pârâtei.
Raportat la cel de-al doilea petit al acțiunii reclamanta a arătat că terenul este situat în imediata vecinătate a variantei de ocolire a municipiului C. -N. . Ca atare, fiind situat lângă un drum de importanță națională (E60), este evident că valoarea acestuia este una majoră din punct de vedere economic pentru reclamantă. De asemenea, terenul este amplasat într-o zonă favorabilă, putând fi cu ușurință valorificat prin închiriere.
Prin cel de-al doilea petit al acțiunii, reclamanta a solicitat cu titlu de contravaloare a lipsei de .folosință și achitarea de către societatea pârâtă a unei sume egale cu chiria pe care reclamanta ar fi obținut-o, în calitate de locator, dacă ar fi închiriat terenul unui chiriaș, prejudiciul constând în contravaloarea lipsei de folosință putând fi cuantificat ca fiind egal cu valoarea unei chirii. Perioada pentru care se solicită obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință este perioada cuprinsă între luna martie a anului 2008 și până în prezent, precum și în continuare, până la predarea efectivă de către pârâtă a posesiei terenului în favoarea reclamantei.
Pentru stabilirea cuantumului contravalorii lipsei de folosință a terenului reclamanta s-a raportat la un contract de închiriere similar încheiat în cursului anului 2009 cu o altă societate comercială. Având în vedere că pentru o suprafață de 446 mp,
reclamanta a primit cu titlu de chirie suma de 900 EURO, la care se adaugă TVA, pentru o perioadă de 4 luni, se poate cuantifica un cuantum al chiriei de 0,5 Euro/lună/mp. Ca atare, pentru suprafața de 4.610 mp pe care pârâta o ocupă fără drept, contravaloarea lunară a chiriei pe care reclamanta ar fi putut să o încaseze dacă nu i-ar fi fost pe nedrept încălcat dreptul de proprietate ar fi fost de 2.300 Euro/lună.
reclamanta a susținut că solicitarea din petitul 2 este justificată atât din perspectiva practicii judiciare, cât și din perspectivă doctrinară, fiind unanim recunoscută posibilitatea de a se solicita obligarea debitorului la plata contravalorii lipsei de folosință, această solicitare fiind întemeiată pe principiul "îmbogățirii fără justă cauză"; a pârâtei, corelativ cu însărăcirea reclamantei prin anihilarea de către pârâtă a posibilității de a exercita atributele posesiei și folosinței cu privire la terenul în suprafață de 4.610 mp ocupat abuziv.
În ceea ce privește dobânda comercială solicitată, reclamanta a arătat că pretențiile sunt întemeiate pe prevederile art. 43 C. comercial, care statuează că "datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile";. Având în vedere caracterul comercial al activității pârâtei, activitate producătoare de profit, conform prevederilor art. 3 din Codul Comercial, precum și luând în considerare faptul că terenul face parte din patrimoniul reclamantei și prin închiriere s-ar fi obținut de asemenea un profit de către aceasta, în calitate de proprietar, suma reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 4.610 mp este purtătoare de dobândă, pentru fiecare sumă echivalentă unei chirii lunar percepute, de 2.300 Euro.
Prin întâmpinare, pârâta SC I. P. & C S. I. - S. C. a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilitatii petitului nr. 1 si a excepției lipsei calității procesuale pasive raportat la petitele 2 si 3 si, in consecința, respingerea cererii de chemare in judecata, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare in judecata ca nefondata și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
În susținerea poziției procesuale pârâta a arătat că Tribunalul Comercial Cluj nu este competent sa soluționeze prezenta cauza, având in vedere natura acțiunii, respectiv acțiune in revendicare, aptitudinea instanței de a soluționa prezentul litigiu aparținand instanței de drept civil, si nu instanței comerciale, natura juridica a cauzei fiind civila si nu comerciala.
Aceasta, prin raportare la art. 3 si 4 Cod Comercial, rezulta ca obiectul cererii supuse judecații este unul civil, si nu comercial, acțiunea in revendicare facand referire la o suprafața de teren despre care nu s-a făcut dovada ca face parte din fondul de comerț al reclamantei. In fapt, acțiunea in revendicare este o acțiune in care se pune in discuție chiar existenta dreptului de proprietate, ca urmare, nu s-a facut dovada ca terenul face parte din fondul sau de comerț. Ca urmare, competenta nu revine instanței comerciale.
Referitor la excepția inadmisibilitatii petitului nr. 1 pârâta a arătat că acțiunea in revendicare presupune ca paratul nu este un simplu detentor precar, ci un posesor care stăpânește lucrul sub nume de proprietar. Astfel, parata are calitatea de locatar in contractele de inchiriere încheiate cu persoanele de la care a preluat terenurile pe care a organizat șantierul. Aceasta echivalează cu calitatea de simplu detentor precar, exercitând o simpla posesie de fapt asupra imobilelor, si nicidecum in calitate de proprietar, aspect cunoscut de către reclamanta atât anterior promovării plângerii penale, cat si ulterior. Aceasta, pentru ca, in fata organelor de politie, pârâta a depus toate contractele de inchiriere. Mai mult, in expertiza intocmita in dosarul penal si depunsa in probatiune in prezentul dosar s-a reținut faptul ca parata a fost titulara unor contracte de inchiriere pentru intreaga suprafața pe care a ocupat-o.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei raportat la petitele 2 si 3 s-a arătat că aceasta a inchiriat, in baza unor Contracte de inchiriere, mai
multe suprafețe de teren atribuite, in marea lor majoritate, prin titluri de proprietate. Terenurile, împreuna cu poziționarea si limitele acestora i-au fost indicate de către proprietari, iar pârâta a obținut autorizația de construire si avizul Oficiului de cadastru si Publicitate Imobiliara C. pe planul de situație pentru intreaga suprafața pe care a inchiriat-o. Aceasta autorizația a fost eliberata la solicitarea proprietarilor-locatori. Ca urmare, având in vedere faptul ca pârâta nu a făcut altceva decât sa folosească suprafețe de teren pe care le-a inchiriat in baza unor contracte legale, iar poziționarea si limitele acestora i-au fost indicate de către proprietari, orice prejudiciu cauzat reclamantei se datorează culpei locatorilor, iar prezenta acțiune ar trebui sa fie îndreptată împotriva acestora.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că a inchiriat, incepand cu anul 2006, in baza unor Contracte de inchiriere, mai multe suprafețe de teren in vederea organizării șantierului, poziționarea si limitele acestora fiindu-i indicate de către proprietari. La solicitarea proprietarilor, pârâtei i-a fost eliberata Autorizația de construire nr. 1257/_ prin care a fost autorizata executarea lucrărilor de construire pentru organizarea șantierului pe durata executării lucrărilor centurii ocolitoare C. Est. Anterior emiterii acestei autorizații, s-a obținut si avizul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara C. pe planul de situație pentru întreaga suprafața inchiriată. Ulterior, reclamanta SC C. C. S.
, si-a intabulat, prin lucrări cadastrale, in baza unor titluri de proprietate, dreptul de proprietate asupra unor terenuri achiziționate de aceasta. Odată cu atribuirea acestor numere cadastrale, reclamanta susține ca s-a dovedit ca parțial, pe alocuri, cele doua suprafețe se suprapun, fara ca pârâtei sa i se poată retine vreo culpa in ocuparea unor terenuri ce indica reclamanta ca i-ar aparține si care ne fuseseră predate pe baza contractelor de inchiriere legal incheiate.
Terenul pe care a fost organizat șantierul si pe care pârâta l-a deținut cu titlu, respectiv in baza unor contracte de inchiriere legat intocmite, a fost eliberat si predat locatorilor.
Referitor la asa zisele sarcini care afectează terenul, pârâta a arătat că o eventuala deteriorare a terenului nu reprezintă sub nicio forma o sarcina a acestuia. Printre sarcinile care pot greva un teren se afla ipoteca, servitutea, uzul, acestea fiind dezmembraminte ale dreptului de proprietate, respectiv atribute ale acestui drept exercitate de către o alta persoana decât proprietarul. Pârâta nu doar ca nu poate sa predea terenul revendicat, deoarece nu il deține, dar nici nu a constituit niciodată vreo sarcina asupra lui. Orice modificare efectuata de către pârâtă a vizat exclusiv terenul pe care l-a închiriat si ale cărui limite i-au fost indicate, in cuprinsul contractelor de inchiriere precizandu-se expres scopul pentru care urmează sa fie închiriat terenul, si anume "amenajare șantier";.
De asemenea, atât suprafețele de teren inchiriate, cat si suprafețele deținute de către parata fac parte din categoria teren arabil si, potrivit Contractelor de inchiriere pe care pârâta le-a incheiat, aceasta a avut obligația de a le preda proprietarilor, la finalizarea contractului, in starea in care au fost preluate, respective teren arabil, "propice agriculturii";, ceea ce s-a si întâmplat.
In ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, pârâta a arătat ca acest petit este, in principal nedovedit si, in subsidiar, nefondat. Astfel, organizarea de șantier a pârâtei a fost amplasata pe limitele de proprietate aprobate de către Primăria Cluj-Napoca, in baza contractelor de inchiriere, potrivit Autorizației de șantier nr. 1253/_, dar si potrivit avizului OCPI C. . Terenul pe care s-a organizat șantierul si actele doveditoare au fost cele indicate de către locatori, verificarea facandu-se si de către Primarul Municipiului C. -N. si de către OCPI C. anterior eliberării autorizației, pe baza documentației intocmite de către specialiști. Ca urmare, nu se poate retine în sarcina
pârâtei vreo culpa in ocuparea terenului reclamantei si, ca urmare, solicitarea la plata unei chirii lunare nu este intemeiata.
Mai mult, din concluziile d-nului Expert Veresezan Valeriu, in dosarul penal nr. 3681 /P/2009 rezulta faptul ca pârâta a inchiriat o suprafața totala de 25.650 mp, in baza Contractelor de inchiriere, dar ca faptic folosește doar 25.594 mp, deci cu 56 mp mai puțin decât a inchiriat. O prima concluzie ce se impune a fi trasa este aceea ca pârâta nu ocupa mai mult decât avea dreptul in baza actelor pe care le-a deținut.
În concluziile d-lui expert Madaras Marius, expert asistent in același dosar penal, rezulta faptul ca, la data la care au fost efectuate lucrările topografice de înregistrare cadastrala a terenului deținut in prezent de SC C. C. S., o parte din terenul cuprins in aceste numere cadastrale era avizat de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara C. ca fiind destinat amenajării si construirii de către pârâtă in baza contractelor de inchriere si a planului topografic amintit. Deci, atribuirea numerelor cadastrale către reclamanta SC C.
C. S. s-a făcut ulterior avizării planului in favoarea pârâtei. Ca urmare, la data la care s- au acordat numerele cadastrale, pârâta figura in evidentele OCPI C. cu avizare de plan in vederea organizării șantierului. Faptul ca pârâta a respectat limitele de proprietate care i- au fost indicate atât de către proprietari, cat si de către autorități, inlatura orice culpa a acesteia si trebuie sa duca, firesc, la respingerea oricărei pretenții a reclamantei fata de parata cu privire la terenul in discuție.
S-a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile "îmbogățirii fara justa cauza";, îmbogățirea fara justa cauza presupunând o îmbogățire a pârâtei corelativa cu insaracirea reclamantei. Chiar daca s-a accepta ca exista o insaracire a reclamantei, in prezenta cauza nu avem de-a face cu o îmbogățire a pârâtei. Pârâta a arătat că nu a beneficiat de vreo creștere a patrimoniului ci, dimpotrivă, a plătit chiria stabilita de comun acord in baza contractelor de inchiriere încheiate. Ca urmare, din patrimonial paratei au ieșit sume de bani echivalente cu chiria lunara a terenurilor, fara sa se poată vorbi deci de o îmbogățire a acesteia. Cel mult, se poate considera ca locatorii din contractele de inchiriere încheiate de pârâtă au beneficiat de o sporire a patrimoniului lor prin aceea ca i- au pus la dispoziție niște terenuri care nu le aparțineau si pentru care au obținut sume de bani cu titlu de chirie.
În ceea ce privește cuantumul chiriei solicitate de către reclamanta, pârâta a arătat ca acesta este exagerat. Astfel, pârâta a plătit chirie pentru suprafețe cu mult mai mari de 700 lei /luna, fata de 2300 euro cat susține reclamanta ca era chiria la acea data in zona. Este vorba de suprafețe de teren arabil situate in extravilanul localității Feleacu iar valoarea de locatiune, nici măcar la data la care pârâta a ocupat in mod legal suprafețele de teren, nu era atât de mare precum susține reclamanta.
In ceea ce privește contractul depus in probatiune de către reclamantă, pârâta a arătat că acesta a fost intocmit după trecerea unui interval de 1 an si 6 luni ulterior perioadei de inchiriere, odată cu formularea plângerii penale înregistrate sub nr. 3681/P/2009, probabil tocmai pentru a justifica formularea unor pretenții fata de aceasta. Ca urmare, pârâta consideram că acest contract a fost intocmit pro causa.
Referitor Ia cel de-al treilea capăt de cerere, pârâta solicita respingerea acestuia ca o consecința fireasca a respingerii petitului nr. 2.
La termenul din 30 octombrie 2013, din oficiu, instanța a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, excepție pe care a pus-o în discuția contradictorie a părților și a reținut cauza în pronunțare.
Analizând cu prioritate excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, raportat la dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată sub numărul de mai sus, reclamanta SC C. C. S. a formulat pretenții împotriva SC I. P. & C S. I. S. C. în
nume propriu și nu în calitate de reprezentantă a societății mamă, SC I. P. & C S.
I. .
Potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, "Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa";.
De asemenea, potrivit art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru a sta în judecată pârâta trebuie să aibă personalitate juridică, ori așa cum reiese în mod expres din dispozițiile art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, sucursalele nu au personalitate juridică, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite exigențele dispozițiile art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă.
Deși reclamanta a invocat dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit căruia "asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere"; această dispoziție nu este incidentă în cauză, sucursala nefiind o asociație sau societate fără personalitate juridică, ci este un dezmembrământ fără personalitate juridică a unei societăți comerciale, o interpretare extinsă a sucursalei pentru a se încadra în situațiile art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă, nefiind permisă deoarece ar adăuga la lege.
De asemenea, statutul sucursalelor este reglementat de Legea nr. 31/1990, normă specială derogatorie de la dispozițiile în materie de societate ale Codului civil, aceste din urmă dispoziții fiind incidente doar în situația în care dispozițiile legii societăților comerciale nu reglementează un domeniu sau îl reglementează insuficient, ori în cazul special al sucursalelor norma specială precizează în mod expres și extrem de clar că sucursalele sunt dezmămbrăminte ale societății comerciale fără personalitate juridică, iar faptul că își asumă obligații în numele societății mamă în limitele mandatului conferit de aceasta nu este suficient pentru a le asigura posibilitatea de a sta în judecată în nume propriu.
Deci, chiar dacă pârâta a fost înființată de o societate comercială străină, aceasta a putut fi înființată doar cu respectarea legii române. În speță, pârâta fiind denumită sucursală, aceasta a putut fi înființată doar în condițiile prevederilor art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora ";sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa";.
Nu pot fi primite susținerile reclamantei în sensul că împrejurarea că pârâta este înregistrată la ORC C., că are număr de ordine în Registrul Comerțului si cod unic de înregistrare ar dovedi faptul că aceasta are personalitate juridică. Astfel, faptul că si sucursalele se înregistrează în registrul comerțului este prevăzut expres de art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, acestea primind astfel număr de ordine si cod unic de înregistrare.
Împrejurarea că pârâta a încheiat contracte cu terțe persoane sau a participat la o procedură de achiziție publică nu este de natură să confere capacitate procesuală de folosință acesteia, nici să înlăture dispozițiile imperative ale art. 43 alin. 1 si art. 44 din Legea nr. 31/1990, raporturile acesteia cu societatea mamă si existenta împuternicirii date de societatea mamă pentru angajarea acesteia în raporturi juridice fiind o chestiune de drept material, distinctă de cea a capacității procesuale de folosință. Din chiar prevederile legale menționate rezultă că sucursala este un dezmembrământ al societății comerciale si că urmează a desfășura activitate, însă activitatea acesteia nu este de natură, indiferent în ce ar consta, să îi confere personalitate juridică în contra unei dispoziții legale imperative si exprese.
Mai mult, sucursalele nu au patrimoniu propriu distinct de al societății mamă și nici nu au organe proprii de conducere, astfel că nici sub acest aspect nu se poate reține că
sucursalele ar putea sta în judecată în calitate de pârâte. Faptul că reclamanta nu a mai identificat alte tipuri de societăți fără personalitate juridică în afară de societatea civilă reglementată de dispozițiile Codului civil, nu este de natură a duce la concluzia că că asemenea tipuri de asocieri nu ar mai exista și de a conduce la extinderea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă.
Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată și art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SC I. P. & C S. I. S. C., și în consecință va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C. C. S., J-_, CUI 18485227 în contradictoriu cu pârâta SC I. P. & C S. I. S. C.
, J-_, CUI 18702865, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga reclamanta SC C. C.
S. să plătească pârâtei SC I. P. & C S. I. S. C. suma de 4.960 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial (filele 164-165, vol. II).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SC I. P.
& C S. I. S. C., și în consecință:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C. C. S., J-_, CUI 18485227, cu sediul în C. -N., str. N., nr. 3, ap. 7, jud. C., în contradictoriu cu pârâta SC I. P. & C S. I. S. C., J-_, CUI 18702865, cu sediul procesual ales în C. -N., str. P. A. I., nr. 8, ap. 2/3, jud. C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
Obligă reclamanta SC C. C. S. să plătească pârâtei SC I. | P. | & C S. I. | |
S. | C. suma de 4.960 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. | ||
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. | |||
Pronunțată în ședință publică, azi 6 noiembrie 2013. |
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. G. N. N.
Red.CG/MM 4 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 705/2013. Revendicare | Decizia civilă nr. 507/2013. Revendicare → |
|---|
