Sentința civilă nr. 3096/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3096/2013

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: F. -IANCU M. GREFIER: F. B.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cererii de chemare în judecată formulate de creditoarea U. B. SA în contradictoriu cu debitoarea SC REMIX F. S., având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată în temeiul art. 1013-1024 din noul Cod de procedură civilă.

La ambele apeluri nominale efectuate în ședință publică participanții la procedura insolvenței debitoarei au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 6 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru termenul din data de azi, 13 noiembrie 2013, când a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L :

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 septembrie 2013, creditoarea SC U.

B. SA a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu debitoarea SC R. F. S., pe calea ordonanței de plată, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată debitoarea la plata sumei de 367.360,17 lei cu titlu de preț.

În motivare, creditoarea a arătat, în esență, că între părți s-a încheiat contractul nr._ prin care debitoarea s-a obligat să achite deșeurile cumpărate de la creditoare în termen de 30 de zile de la data primirii facturii, însă debitoarea nu și-a onorat obligația asumată, în pofida încheierii între părți și a unei convenții de reeșalonare la 11 februarie 2013, prin care debitoarea s-a obligat să achite întregul debit până la finalul lunii aprilie, și această din urmă convenție

fiind onorată de debitoare doar în mică parte.

A expus situația debitului la zi și a apreciat că creanța sa este certă, lichidă și exigibilă conform art. 1013 din noul C.proc.civ., respectiv a arătat că a procedat la comunicarea somației de plată, conform art. 1014 din noul C.proc.civ., la 19 iulie 2013.

A solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.

În drept, a invocat Titlul IX din noul C.proc.civ., art. 223 alin. 3 din noul C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată.

Pentru dovedirea cererii, a depus la dosar, invocând dispozițiile art. 150, art. 250, art. 254 și art. 1020 din noul C.proc.civ.: facturile menționate în cuprinsul cererii, contractul nr._, convenția de reeșalonare din 11 februarie 2013, somația de plată nr. 3124/10 iulie 2013, confirmarea de primire a somației.

Debitoarea, deși legal citată, nu a depus întâmpinare. La termenul din 9 octombrie 2013, reprezentantul debitoarei a depus la dosar o tranzacție încheiată

1

cu creditoarea, solicitând instanței să ia act de aceasta, prezentând doar propriul mandat special în acest sens în conformitate cu art. 81 alin. 1 din noul C.proc.civ.

La termenul din data de 6 noiembrie 2013 s-au prezentat d-l M. Ioan- Marcel, reprezentantul creditoarei și d-l Kiss Oszkar, reprezentantul debitoarei, ambii cu mandate speciale pentru încheierea tranzacției în conformitate cu art. 81 alin. 1 din noul C.proc.civ. Ambii reprezentanți ai părților au confirmat că tranzacția depusă la dosar este tranzacția încheiată între părți, iar conținutul ei și condițiile stabilite corespund voinței părților, solicitând pronunțarea unei hotărâri de expedient prin care să se ia act de tranzacția încheiată între părți, fără cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 1019 alin. 2 din noul C.proc.civ., când creditorul și debitorul ajung la o înțelegere asupra plății, instanța ia act de aceasta, pronunțând o hotărâre de expedient, potrivit art. 438 din noul C.proc.civ.

În conformitate cu art. 438 alin. 1 și art. 439 din noul C.proc.civ., părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor … Tranzacția va fi încheiată în formă scrisă și va alcătui dispozitivul hotărârii.

Având în vedere faptul că prin tranzacția de la f. 24 părțile au ajuns la o înțelegere asupra plății și au solicitat pronunțarea unei hotărâri care să consfințească tranzacția lor, în temeiul dispozițiilor legale mai sus citate, instanța va lua act de tranzacția intervenită între părți, tranzacția urmând a fi reluată integral în dispozitivul hotărârii.

În temeiul art. 1019 alin. 3 din noul C.proc.civ., prezenta hotărâre de expedient va fi pronunțată definitivă, urmând a constitui titlu executoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Ia act de tranzacția încheiată între creditoarea SC U. B. SA, cu sediul în B., calea V., nr. 145, et. 4-5, sector 1, J40/20456/2005, CUI 1., cont_ I_ 3117 și debitoarea SC R. F. S., cu sediul în com. G., str. P., nr. 1266A, jud. C., J_, CUI 25206767, cont_ E 130S V163

8272, după cum urmează :

"TRANZACȚIE

Încheiată între:

  1. U. B. S.A., cu sediul în mun. B., C. V. nr. 145, et. 4-5, sector 1, înregistrată la ORC B. sub nr. J40/20456/2005, având CUI RO 1., reprezentată prin Toader D. - M. ager Financiar și Stelian Găgeatu - consilier juridic, pe de o parte (creditoare), și

  2. R. F. S.R.L., cu sediul în Sat G., Comuna G. Nr. 1266A, Județ C. ,

înregistrată la ORC C. sub nr. J_, având CUI RO 25206767, reprezentată prin Lăpuștea F. rin - administrator, pe de altă parte (debitoare), au hotărât încheierea prezentei tranzacții cu respectarea următoarelor clauze:

Având în vedere că creditoarea a inițiat împotriva debitoarei o cerere de emitere a ordonanței de plată în fața Tribunalului Specializat C., înregistrată sub nr. _

, părțile convin să stingă acest litigiu după cum urmează:

2

Subscrisa debitoare mă oblig să achit creditoarei suma de 367.360,17 lei conform graficului de plăți de mai jos:

Luna

Data Plății

Suma (Lei)

Sold

1.

_

20.000

347.360,17

2.

_

20.000

327.360,17

3.

_

20.000

307.360,17

4.

_

20.000

287.360,17

5.

_

20.000

267.360,17

6.

_

20.000

247.360,17

7.

_

20.000

227.360,17

8.

_

20.000

207.360,17

9.

_

30.000

177.360,17

10.

_

30.000

147.360,17

11.

_

30.000

117.360,17

12.

_

50.000

67.360,17

13.

_

67.360,17

0

sus.

Subscrisa creditoare declar că sunt de acord cu graficul și eșalonarea de mai

Părțile declară că, convenția de eșalonare plăți din data de_ încetează a

mai produce efecte, prezenta tranzacție constituind înțelegerea în vigoare dintre părți.

Prezenta convenție este guvernată de prevederile art. 2.267 și urm. Cod. civ. și de prevederile art. 1.019 alin. (2) Cod. pr. civ., sens în care părțile solicită instanței de judecată să ia act de această convenție și să pronunțe o hotărâre de expedient în condițiile art. 438 Cod. pr. civ.

Noi, subscrisele părți semnatare, declarăm că înainte de semnarea prezentei tranzacții am citit cuprinsul acesteia și că el corespunde voinței noastre și condițiilor stabilite de noi.

U. B. S.A.

R.

F. S.R.L.

Ștampilă rotundă

Ștampilă rotundă

Ss. indescifrabil

Ss. indescifrabil

Ss. indescifrabil

C. -Napoca,_ ";.

Prezenta hotărâre de expedient este definitivă și constituie titlu executoriu conform art. 1.019 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. IANCU M. F. B.

Red.4.ex./FIM/LU/_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3096/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007