Decizia civilă nr. 3352/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COMERCIAL CLUJ

Dosar nr. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR. 3352/2013

Ședința publică din data de_ Completul compus din: PREȘEDINTE: C. G. GREFIER: A. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de creditoarea S. ANA

în contradictoriu cu debitorii B. I. C. și B. I. T., având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată.

împotriva deciziei numărul

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă creditoarea S. Ana care se identifică în fața instanței cu CI seria KX nr.8. și debitoarea B. I. C. care se legitimează cu CI seria nr.4., lipsind debitorul B. I. T. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a depus la data de 25 noiembrie 2013, o adresă din partea creditoarei prin care se indică CNP-urile debitorilor.

Instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a Tribunalului Specializat C. .

Părțile prezente arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al excepției invocate.

Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., excepție invocată din oficiu.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 7 noiembrie 2013, creditoarea S. ANA a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitorii B.

I. C. și B. I. T. să fie obligați la plata sumei de 357.000 lei reprezentând 90.000 lei debit principal conform contractului de împrumut cu privilegiu din_ și a actului adițional la acesta din_, 215.000 lei debit principal conform contractului de împrumut cu privilegiu din_ și 52.000 lei debit principal conform contractului de împrumut cu privilegiu din_, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea B. I. C. un contract de împrumut cu privilegiu la data de_ prin care i-a împrumutat debitoarei suma de 90.000 lei pentru plata avansului în vederea cumpărării imobilului din

G., str. T. Vladimirescu nr. 19, sumă achitată integral vânzătorilor Moldovan Livia Olimpia și Matau C. Patricia. Această sumă urma a fi restituită de către debitoare la data de_ .

La data de_ creditoarea a încheiat cu debitorii un contract de împrumut cu privilegiu prin care le-a împrumutat suma de 215.000 lei pentru extinderea construcțiilor la imobilul din G., str. T. Vladimirescu nr. 19, suma fiind achitată societății constructoare SC J & C CONSTRUCT SRL, urmând a fi restituită de către debitori până la data de_ .

1

La data de_ creditoarea a încheiat cu debitorii un contract de împrumut cu privilegiu în baza căruia le-a împrumutat suma de 52.000 lei pentru achiziția unor bunuri mobile, termenul de plată fiind scadent la data de_ .

Creditoarea a arătat că debitorii nu au achitat sumele împrumutate la scadență, motiv pentru care a procedat la notificarea acestora la data de_ în vederea achitării sumelor restante, însă aceste sume nu au fost achitate nici până în prezent.

Contractele de împrumut au fost înscrise la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare pentru a fi opozabile tuturor creditorilor, fiind notate și în carta funciară a imobilului achiziționat de debitori.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1013-1032 NCPC, art. 2 din OG nr.

13/2011.

Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C.

, raportat la actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată la data de 7 noiembrie 2013, creditoarea S. ANA a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitorii B. I. C. și B. I. T. să fie obligați la plata sumei de 357.000 lei reprezentând 90.000 lei debit principal conform contractului de împrumut cu privilegiu din_ și a actului adițional la acesta din_, 215.000 lei debit principal conform contractului de împrumut cu privilegiu din_ și 52.000 lei debit principal conform contractului de împrumut cu privilegiu din_, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 95 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă, "Tribunalele judecă: … 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe";, iar potrivit art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. j) Cod procedură civilă, "Judecătoriile judecă: ….1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: … j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști";, ori raportat la valoarea litigiului, competența de primă instanță revine tribunalului.

Analizând natura juridică a contractelor de împrumut în temeiul cărora creditoarea și-a întemeiat cererea de emitere a ordonanței de plată, tribunalul reține că acestea sunt încheiate între persoane fizice de drept civil care nu au calitatea de comercianți. Potrivit art. 7 din Codul comercial, în vigoare la data încheierii contractelor de împrumut, sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale. Analizând contractele de împrumut, tribunalul a reținut că niciuna din părțile contractante nu este o societate comercială și nici nu exercită acordarea de împrumuturi cu titlul de profesie și de asemenea destinația sumelor împrumutate nu este una comercială, astfel că natura acestor contracte este una civilă, iar nu comercială. De asemenea, raportat la cele de mai sus în cauză nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 4 Cod comercial.

Astfel, raportat la natura litigiului competența de soluționare a cererii de emitere a unei ordonanțe de plată în materie civilă nu revine instanței specializate, care soluționează, conform prevederilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 republicată, coroborat cu prevederile art.95 alin. 1 Cod procedură civilă, cererile în materie comercială, respectiv cele formulate în litigiile dintre profesioniști astfel cum aceștia sunt definiți de art.3 din Noul Cod Civil.

Având în vedere natura juridică a cererii, competența de soluționare a cauzei, raportat la dispozițiile art. 95 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, revine Tribunalului C. și nu Tribunalului Specializat C. .

Având în vedere dispozițiile art. 129 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 130 alin.2 același cod, instanța va constata că nu este competentă rationae

2

materiae

în a soluționa această cauză, competența revenind Tribunalului C. - Secția civilă, și în consecință va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., excepție invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea S. A ANA în contradictoriu cu debitorii B. I. C. și B. I. T. pentru suma de 357.000 lei, în favoarea TRIBUNALULUI C. - Secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., excepție invocată din oficiu de către instanță, și în consecință:

Declină competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea S. ANA, CNP 2., cu domiciliul în Bont, comuna Fizeșu Gherlii, nr. 1, jud. C. și domiciliul procesual ales în G. str. parcului, nr. 9, jud. C., în contradictoriu cu debitorii B. I. C. , CNP 2., și B. I. T. , CNP 1.

, ambii cu domiciliul în G., str. T. Vladimirescu, nr. 19, jud. C., pentru suma de

357.000 lei, în favoarea TRIBUNALULUI C. - Secția civilă. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 4 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 2 ex./_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3352/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007