Sentința civilă nr. 318/2013. Acțiune în constatare

cod operator 4204

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 318

Ședința publică din 21 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. O.

- judecător

G. ier: N. B.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulată de către reclamanta S. a C. de C. V. I. , cu sediul în V. I., nr. 631, județul M., în contradictoriu cu pârâtul C. Local al C. R. , cu sediul în R., județul M., având ca obiect acțiune în constatare.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării, s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Asupra cauzei de față,

Prin acțiunea înregistrată în dosarul nr._ pe rolul T. ui M.

, Secția a II-a civilă, de Contencios, Administrativ și Fiscal, reclamanta S. a

C. de C. V. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. Local al

C. R. să dispună anularea Hotărârii nr.40 din_ emisă de C. Local al C. R. .

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin această hotărâre s-a aprobat includerea în domeniul privat al C. R. a imobilelor (magazin metalochimice) și parter bloc nr.1 (cofetărie și librărie).

Pentru elaborarea acestei hotărâri s-a avut în vedere expunerea de motive făcute de Primarul comunei R. în care se arată că situația funciară a

celor două spații nu este reglementată, ca temei de drept al acestui act administrativ fiind indicate dispozițiile Legii 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia și art.36 alin.2 lit.c și art.45 alin.1 din Legea nr.215/2001.

Reclamanta a susținut că hotărârea prin care s-a aprobat această includere nu are temei legal, întrucât dispozițiile din Legea nr.215/2001, nu creează cadrul legal pentru măsura luată și anume de preluare a bunurilor imobile din patrimoniul altor persoane juridice, reprezentând un abuz, întrucât se aduce atingere proprietății reclamante, aceasta fiind proprietar extratabular asupra imobilelor cu discuție.

S-a arătat că pârâtul în discuție nu a avut vreodată înregistrat în evidență sa contabilă aceste spații, pentru care însă reclamanta a plătit impozitele pe clădiri inclusiv în anul 2012.

Mai mult conform dispozițiilor art.17 și 20 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobilelor, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate se face pe baza actului prin care s-a constituit ori s-a transmis în mod valabil proprietatea, reclamanta având doar adeverințe emise de Primăria

R. pentru notarea construcțiilor în CF (adeverința 137/_ și adeverința nr.136 și 138 din aceeași dată).

Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea 554/2004.

S-a arătat că potrivit art.64 din Legea nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației stabilește că "Proprietatea Societății Cooperatiste este privată"; iar Constituția României prevede în art.41 că proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004.

În probațiune s-au depus înscrisuri, s-a luat interogatoriul pârâtului C. Local al C. R. (fila 117 dosar).

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul C. Local al C. R. s-a opus admiterii acțiunii menționând că reclamanta nu a făcut dovada proprietății asupra imobilelor vizate, imobilele în litigiu fiind în proprietatea Statului Român. Pârâtul a invocat drept urmare excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Analizând actele de la dosar, instanța reține următoarele:

Prin Hotărârea nr.40/_ emisă de către C. Local al C. R. s-a aprobat înscrierea în CF comuna R. a imobilelor la zi-parter bloc nr.2 (magazin metalochimice) și parter bloc nr.1 (cofetărie și librărie) respectiv includerea acestora în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei.

De remarcat că identificarea acestor imobile ce se dorește a face parte din domeniul privat al comunei, dau Hotărârea nr.40/_ unde apar cu suprafețe desfășurate de 185 mp (parter bloc 2) respectiv 219 mp (parter bloc 1)

nu corespunde cu cea din proiectul de hotărâre (fila 67) unde sunt menționate ca suprafețe 164,01 mp (parter bloc 2) și 87,33 mp (parter bloc 1).

Hotărârea a fost adoptată în ședința ordinară din_ avându-se în vedere expunerea de motive a domnului primar al comunei care susține că se impune reglementarea situației juridice a respectivelor imobile și a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 213/1998, art.36 alin.2 lit.c, art.45 alin.1 din Legea nr.215/2001, republicată.

Temeiurile de drept din Legea nr.213/1998 invocate în preambulul hotărârii nu pot constitui temei de drept pentru schimbarea regimului juridic al unui imobil, pentru dobândirea or pierderea dreptului de proprietate asupra unui imobil, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut referire la vreuna din modalitățile de dobândire a drepturilor reale, din cele prev. de dispozițiile legale sau de doctrina juridică.

Hotărârea atacată este nelegală pentru nerespectarea prevederilor art.44 din Legea 215/2001, inadvertențele documentației care a stat la baza acesteia punând instanța în imposibilitatea de a verifica legalitatea hotărârii.

Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe lipsa de calitate procesuală activă, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.1(1) din Legea nr.554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în temeiul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public.

Instanța reține că din întregul probatoriu administrat în cauză s-a dovedit interesul reclamantei în inițierea acestui demers judiciar, aceasta fiind proprietar extratabular a imobilelor ce au făcut obiectul hotărârii atacate în instanță.

Pentru aceste considerente, instanța va aprecia întemeiată cererea reclamantei, dispunând în consecință în baza art.18 din Legea 554/2004 anularea acesteia, conform dispozitivului.

Văzând prevederile art.274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul C. Local al C. R. .

Admite acțiunea formulată de către S. C. de C. V. I., cu sediul în V. I., nr. 631, în contradictoriu cu pârâtul C. Local al C. R. și în consecință:

Anulează Hotărârea nr. 40/_ a C. Local al C. R. .

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, _

.

PREȘEDINTE,

S. O.

N.

GREFIER, B.

Red. S.O./tehnored.C.C.-_ /4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 318/2013. Acțiune în constatare