Decizia civilă nr. 1454/2013. Acțiune în constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1454/R
Ședința publică din 20 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.
J. ecător V. P.
J. ecător N. B.
G. ier C. M. C.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către recurenții reclamanți A. V. și A. L., ambii cu domiciliul în Tg. Lăpuș, sat. Borcuț nr. 2, județul M. și cu domiciliul procesual ales la cabinet de Avocat, Insolvență și Birou de Mediator Pantea F. în O., str. M. nr. 8A, județul Bihor și de către recurenta pârâtă SC V. R. SA cu sediul în B., Ș.
P. nr. 42, etj. 3-8 și 10, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 6808 din 20 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect anulare act.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 29 noiembrie 2013, 06 decembrie 2013 și 13 decembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6808/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A.
V. și A. L., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A; s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor înscrise la pct. 5 lit. a și pct. 3 lit. d) din Condițiile speciale ale convenției de credit nr. 0151431/AB/_, ca fiind abuzive; a fost obligată pârâta SC V. R. SA să restituie reclamanților suma de 3910,79 lei încasată cu titlu de comision de risc în perioada_ -_ ; s-a respins ca neîntemeiate celelalte cereri formulate de reclamanți; a fost obligată pârâta SC V. R. SA să plătească reclamantului A. V. suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 21 mai 2008 se încheie între părți convenția de credit nr. 0151431/AB/, reclamanții având calitatea de împrumutați, iar pârâta calitatea de împrumutător (Banca). Convenția de credit a fost încheiată pentru suma de 17700 CHF cu o perioadă de rambursare de 300 luni. În vederea garantării rambursării creditului a fost constituită și o garanție reală imobiliară (ipotecă de rang II).
Clauzele a căror nulitate se solicită a se constata sunt următoarele: 1. art. 5.1 lit. a) din condiții speciale ale convenției - "Comisioane în legătură cu acordarea și utilizarea creditului: comisionul de risc este de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit";; 2. art. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției de credit: "data ajustării dobânzii: Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";; art. 3 pct. 5.1 lit. b) din actul adițional nr. 1 din_ la convenția de credit:
"Comisioane/Alte costuri aferente contului curent: comision de administrare credit: 0,22% pe lună aplicabil la Soldul Creditului datorat și plătibil de către împrumutat Băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data de scadență stabilită la pct. 6 "Rambursări și Plăți"; din Condițiile Speciale ale convenției pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea Sumei Principale la dispoziția Împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în Convenție. Comisionul de administrare credit vizează (I) administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al Împrumutatului/ Codebitorilor/ Garanți, întocmai și la timp pe toată durata convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzura a bunurilor aduse în garanție în orice moment pe toată durata convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este (II) calculat lunar, luând în calcul un nr. de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile, utilizând următoarea formulă: (Soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360";. Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000 "orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate";, iar potrivit alin 2 din același articol în caz de îndoială asupra interpretării clauzelor contractului acestea se vor interpreta în favoarea consumatorului. Conform alin 3 din art 1 este
interzisă stipularea de către agenții economici de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 193/2000 "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv";.
Sunt considerate clauze abuzive în înțelesul dispozițiilor Legii 193/2000 acele clauze ce dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Aceste prevederi nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Sunt de asemenea, considerate abuzive acele clauze ce obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.
Contractul încheiat între părți este un contract preformulat, un contract de adeziune, ce conține clauze prestabilite, clauze ce trebuie însă, să respecte dispozițiile Legii 193/2000.
Dispozițiile art. 5 lit. a) din condiții speciale vor fi analizate și prin prisma definiției date comisionului de risc conform art. 3.5 din condiții generale.
Din modul de redactare și de aplicare de către Bancă a celor două articole din convenția de credit - art. 5 lit. a) din Condiții Speciale și art. 3.5 din Condiții Generale- rezultă faptul că aceste clauze sunt neclare și echivoce, permițând Băncii să facă o punere în aplicare a acestora în detrimentul consumatorului împrumutat. În art. 3.5 din Condiții Generale se prevede că acest comision de risc va fi plătit lunar pentru punerea la dispoziție a creditului pe toată perioada de derulare a convenției de credit, modul de calcul și scadența fiind prevăzute în condițiile speciale. Formularea clauzei este echivocă și creează obligații numai în sarcina împrumutatului. Perceperea acestui comision de risc nu este suficient fundamentată în conținutul convenției, în caracterul echivalent al prestațiilor. Pe de o parte, noțiunea de "comision de risc"; induce ideea acoperirii unui risc asumat de Bancă, iar pe de altă parte din definiția dată rezultă că acest comision este un echivalent al punerii la
dispoziție a sumelor de bani, respectiv o "altfel"; de dobândă a folosinței banilor. Riscul în legătură cu care Banca încasează acest comision de risc nu este determinat sau determinabil conform convenției. Nu există în cuprinsul convenției de credit o clauză ce să justifice încasarea acestui comision cu trimitere la producerea unui risc clar definit și de care împrumutatul să poată lua la cunoștință.
Referitor la clauza prevăzută de pct. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției de credit: așa cum s-a arătat anterior o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv bine întemeiat prevăzut și în contract și sub condiția informării imediate a clientului care să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Prin "motiv prevăzut în contract"; se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a ști de la început că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi majorată. O clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată prevedea că dacă intervine o anumită situație care sunt consecințele din punct de vedere al obligațiilor contractuale. Motivul
"schimbare semnificativă pe piața monetară"; nu îndeplinește condițiile unei clauze clar descrise, accesibile înțelegerii consumatorului și previzibile. Conform clauzei inserate în contract la art 3 lit d) nici măcar nu se poate verifica pe baza unor criterii obiective apariția unei astfel de situații ce să justifice ajustarea ratei dobânzii. Modul de redactare al clauzei favorizează în mod evident Banca și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la negocierea clauzelor, din răspunsurile la interogatoriu ale reclamanților rezultă că aceste clauze nu au fost negociate. Mai mult reclamanții au semnat contractul fără a avea cunoștință de toate prevederile contractuale, discuțiile fiind purtate cu precădere în legătură cu avantajul condițiilor de creditare, respectiv acordarea unui credit mai mare raportat la venitul realizat, cuantumul ratei lunare, împrumutații neavând posibilitatea unei analize aprofundate a clauzelor contractuale pentru a se crea astfel și baza unei negocieri.
Având în vedere motivele expuse și în aplicarea prevederilor art. 1 raportat la art. 4 din Legea 193/2000, se va constată caracterul abuziv al clauzei înscrise la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit și a clauzei înscrise la art. 3 lit. d din Condițiile speciale ale convenției de credit.
Urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de risc și a nulității absolute a acestor clauze, se va dispune și restituirea de către pârâta a sumelor de bani încasate cu acest titlu în baza convenției de credit în perioada 16 iunie 2008 - 18 octombrie 2010, respectiv a sumei de 3910,79 lei.
Prin actul adițional nr. 1 din data de 26 octombrie 2010 au fost eliminate din convenția de credit dispozițiile referitoare la comisionul de risc (art. 3 din
actul adițional) astfel încât cererea privind eliminarea acestei clauze din contract va fi respinsă.
Cererea privind constatarea caracterului abuziv al art. 3 pct. 5.1 lit. b) din actul adițional nr. 1 din_ va fi respinsă. Analizând conținutul acestei clauze se constată că acesta este clar, previzibil și accesibil împrumutatului consumator. Împrumutatul are posibilitatea de a lua la cunoștință de rolul și scopul sumelor încasate cu titlu de comision de administrare.
Potrivit art. 36 alin 1 și 3 din OUG 50/2010 "pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului";.
Se observă din analiza art. 3 pct. 5.1 lit. b) din actul adițional nr. 1 la contract că dispoziția contractuală răspunde exigențelor dispozițiilor legale cuprinse în art. 36 alin 1 și 3 din OUG 50/2010. În altă ordine de idei, reclamanții aveau posibilitatea de a accepta sau de a nu accepta modificarea contractului de credit conform art. 41 din OUG 50/2010. Prin semnarea actului adițional reclamanții s-au declarat de acord cu modificarea convenției de credit conform actului adițional.
În temeiul art. 274 alin 1 cod procedură civilă, proporțional cu pretențiile admise, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului Ardusătan V. ce a justificat cheltuielile efectuate conform chitanței seria CA PF nr. 0382551 din 2013, suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinței au declarat recurs în termenul legal prevăzut de art.
301 Cod procedură civilă, reclamanții și pârâta.
Recursul reclamanților, vizează modul eronat în care instanța de fond a reținut starea de fapt și situația juridică reală a modului în care părțile litigante au înțeles să încheie contractul de împrumut în litigiu.
Instanța de fond a analizat întreaga probațiune de la dosar, a constatat și elementele favorabile poziției reclamanților dar a concluzionat în mod trunchiat interpretând atât elementele de fapt cât și cele de drept exclusiv în favoarea pârâtei. Singurul argument pe baza căruia se întemeiază sentința atacată și pilonul acesteia de rezistentă este că "în ceea ce privește cuantumul comisionului de administrare, având în vedere diferența apreciabilă între comisionul de risc inițial si procentul comisionului de administrare nu se poate concluziona că este același comision cu denumire schimbată" si acesta este singurul argument care sprijină soluția de respingere a acestui capăt de cerere,
fără a se analiza sub nici o formă detaliile incidente ale prevederilor acestui comision. Astfel cu toate că procentul a fost diminuat acest aspect nu poate fi pus în seama negocierii cu reclamantul, aceste negocieri au fost doar interne în cadrul administrației pârâtei care, văzând pericolul anulării în întregime a întregului comision au solicitat în mod nu repetat ci obsesiv semnarea acestor acte sub presiunea însăși a rezilierii contractelor de credit si obligarea clienților la restituirea întregului împrumut, la nevoie prin executare silită asupra bunului imobil garantat, cum deja se procedează în cazul litigiilor pe fond în care se solicită acest lucru prin cerere reconvențională. Sub o asemenea presiune, fără a mai intra în detaliile vreunei sume clienții au fost nevoiți să "accepte" continuarea perioadei de creditare prin semnarea actelor adiționale.
Cheltuielile de judecată acestea au fost diminuate, sens în care se impune în cazul admiterii recursului acordarea acestora în integralitate.
Pârâta SC V. R. SA a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, invocând următoarele motive:
Contrar celor reținute de instanța de fond, din probele administrate în cauză și raportat la temeiurile de drept invocate, în speță se impunea respingerea acțiunii, întrucât motivele invocate prin întâmpinare au fost întemeiate, clar expuse și argumentate de apelanta-pârâtă prin întâmpinare. Instanța de fond a analizat necorespunzător elementele care impun aplicarea regulilor de drept incidente.
In primul rând, sentința pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor comunitare cu privire la efectul direct al acestora în legislația internă și sub acest aspect, încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art.14 alin.2 din Directiva nr. 93/13/CEE, mult mai clare decât prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, cu privire la excepțiile de la analiza caracterului abuziv al clauzelor privind definirea obiectului contractului, precum și justețea dintre raportul dintre preț și serviciul furnizat, când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.
Conform art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Prin textul de lege mai sus citat au fost implementate dispozițiile Directivei 93/13/CEE al fiind o copie fidelă a dispozițiilor art. 3 din Directivă, identificându-se cu ușurință condițiile cumulative pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz de către judecător ca fiind abuzivă:
să nu fî fost negociată,
să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului,
să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului.
Este de notorietate în doctrină faptul că debitorul băncii, suportând costul creditului este dator în realitate să suporte cele două componente ale acestuia, respectiv, dobânda și comisionul la care se poate adăuga penalizarea pentru întârzierea rambursării creditului și a plăților dobânzii.
Ca și alte comisioane, și comisionul de risc este un element al prețului Băncii. Astfel cum am subliniat anterior, riscul bancar este un element de care Banca este obligată să țină cont. Costurile aferente administrării riscului vor fi suportate de beneficiarul final, respectiv de Client. Prin acest mecanism, costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importantă a prețului contractului.
Tocmai de aceea, preluându-se intr-un mod ciuntit dispozițiile art. 4 par. 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, legiuitorul român a reglementat la rândul său excluderea clauzelor privind prețului contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6), după cum urmează:
"Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbai ușor inteligibil."" De asemenea, potrivit art. 4 alin 2 din același act normativ aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, fată de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil."
Prin această dispoziție se urmărește evitarea ca un consumator să utilizeze legislația clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat.
Excluderea se explică prin faptul că, pe de o parte controlul prețului este o chestiune ce tine de dreptul concurentei și de aceea nu ar trebui să-și găsească locul într-o reglementare privind protecția consumatorului, iar pe de altă parte, prețul este elementul cel mai bine înțeles de către consumator.
Important de subliniat este faptul ca, comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare-ipoteca. Garanția imobiliara nu acoperă riscuri ci da un confort creditorului in sensul ca, in caz de neplata, are prioritate fata de ceilalți creditori in cazul executării silite a imobilului ipotecat. Aceste doua noțiuni nu se pot confunda, sunt distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru administrarea si a altor riscuri decât riscul de neplata, enumerăm câteva dintre ele: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a
valorii asigurării si orice alte riscuri care exista in legătura cu un credit acordat etc.;
Mai mult decât atât, prevederea perceperii comisionului de risc este clara și fără echivoc si a fost însușita de consumator, ca urmare a semnării convenției/convențiilor, devenind astfel lege intre părțile contractante potrivit art. 969 Cod civil, si comisionul de risc a fost avut in vedere de Subscrisa la data acordării creditelor, constituind un element determinant la formarea voinței de a contracta.
Astfel, se poate constatat că perceperea acestui comision de risc a fost reglementata si consimțita contractual de către ambele părți, fără existenta vreunei constrângeri, si că se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 cod civil conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante".
La data semnării acesteia, împrumutații au luat la cunoștința de toate clauzele si prevederile contractuale si a semnat Convenția de credit declarând in mod expres ca (i) sunt de acord cu acestea si (ii) cunosc si accepta drepturile si obligațiile ce ii revine conform clauzelor contractuale. Daca împrumutații nu erau de acord cu valoarea acestui comision menționat in cuprinsul Condițiilor speciale ar fi trebuit sa-si exprime dezacordul la data încheierii Convenției, aceștia nefiind în nici un mod obligați de către Bancă să procedeze la semnarea Convenției. In măsura in care nu era de acord cu tipul sau valoarea costurilor pe care le aveau de achitat in legătura cu utilizarea creditului, firesc ar fi fost sa refuze semnarea contractului de credit. Mai mult decât atât, raportat la susținerile reclamanților cu privire la faptul ca plata acestui comision de risc nu a fost datorat, arată că condițiile imperative impuse de lege nu se regăsesc in speța de fata din următoarele motive: obligația de plata a reclamanților exista din punct de vedere juridic, fiind menționata clar și fără echivoc in cuprinsul convenției de credit atât in cadrul Condițiilor Speciale pct. 5 lit. a) cat si in cuprinsul Condițiilor Generale art. 3.5, articol invocat si de către reclamanți, iar plățile, datorate de altfel, nu au fost făcute din eroare așa cum precizează art. 993 Cod Civil, "Acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului."
In ceea ce privește soliditatea garanției, aceasta nu este în măsură să asigure recuperarea sumelor acordate de către Bancă. "In procesul de analiză, trebuie avut în vedere că garanțiile reprezintă ultima sursă de rambursare a unui credit", băncile neavând ca obiectiv acumularea unor proprietăți imobiliare în contul creanțelor. Garanția, de cele mai multe ori, este menită să acopere exclusiv valoarea sumei împrumutate, din aceasta scăzându-se costurile pe care Banca le înregistrează cu executarea acesteia. Criza pieței imobiliare din aceste zile este cel mai grăitor exemplu ( este de notorietate faptul ca in anul 2007 prețul imobilelor a înregistrat un maxim istoric pentru ca ulterior prețul imobilelor sa scadă cu peste 50% ca urmare a fluctuațiilor existente pe piața imobiliara), în acest sens, deoarece garanțiile oferite în urmă
cu trei ani nu mai sunt în măsură să acopere în acest moment creditele acordate în acea perioadă, cu atât mai mult, în condițiile în care riscul nu ar fi asigurat și prin alte comisioane, de a obține profitul scontat. Acest fapt trebuie coroborat și cu perioada îndelungată pentru care se acordă de obicei un astfel de credit, între 20 și 30 de ani - așa cum este și cazul reclamanților. Evoluțiile valorilor garanțiilor oferite de către creditori nu pot fi evaluate de nici un evaluator pentru o perioadă atât de îndelungată.
Sub un ultim aspect, necunoașterea de către consumator a tuturor detaliilor tehnice ale serviciilor pe care le achiziționează nu este de natură să influențeze cunoașterea de către consumator a așteptărilor pe care le are de la produsul sau serviciul respectiv. Achiziționarea unui produs, fie el material, sau bancar, nu poate cuprinde o explicație exhaustivă a tuturor datelor tehnice care au condus la apariția sa. Ceea ce însă nu poate fi considerat necunoscut de către consumator, fiind chiar scopul urmărit de acesta, este rezultatul, modul în care produsul sau serviciul respectiv satisface nevoia consumatorului.
In al doilea rând, învederăm instanței, că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii 193/2000
Având în vedere prevederile art. 4 alini din Legea 193/2000, consideră că nici una din condițiile legale prevăzute pentru stabilirea caracterului abuziv a clauzelor, nu este îndeplinită în speță, pentru ca instanța să poată sancționa conform dispozițiilor legale o clauză ca fiind abuzivă, aceasta trebuie pe de o parte să fie parte integrantă dintr-un contract de adeziune, și pe de altă parte, să fie excesivă, ținând cont că nici clauzele abuzive la rândul lor nu reprezintă instituții inovatoare ci pot fi circumscrise noțiunii de clauze excesive amintite și descrise anterior.
Clauza cuprinsă în contractul de credit încheiat între bancă și reclamanți reglementând perceperea comisionului de risc nu îndeplinește niciuna cele trei condiții cumulative, după cum urmează:
Cu privire la prima condiție prevăzută de lege, respectiv la caracterul nenegociat al clauzei, consideră că aceasta nu este îndeplinită. Negocierea, ca activitate specifică comerțului, este definită drept totalitatea tratativelor, discuțiilor și târguielilor purtate în vederea realizării unui acord în tranzacția de afaceri
In primul rând, reclamanții s-au adresat subscrisei si nu banca i-a
"racolat". Or, prezentându-le oferta Băncii aceștia nu si-au manifestat vreo nemulțumire. Negocierea, presupune un dialog între doi sau mai mulți parteneri în scopul atingerii unui punct de vedere comun asupra unei probleme aflate în discuție. Inițierea unei negocieri aparține pârtii care reclama o nemulțumire, si care are interesul a-si satisface o nevoie. Reclamanții nu au pus in discuție vreo nemulțumire la acel moment (ante semnare contract de credit).
In ceea ce privește a doua condiție, pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidență lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al unei dintre părți. în situația
dedusă judecății, reclamanții invocă tocmai lipsa unei obligații/prestații corelative Subscrisei față de obligația acestora de a achita comisionul de risc astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de părți.
Astfel cum s-a precizat în doctrină, de obicei dezechilibrul trebuie să fie in rem. Legea dispune asupra unui dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obținut de comerciant fiind ceva firesc dat fiind că scopul și trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum este lucrum.
Nu se pot retine afirmațiile conform cărora toate riscurile băncii sunt acoperite de garanțiile reale imobiliare, deoarece noțiunea de risc în înțelesul economiei reglementărilor din cuprinsul contractului de credit este atât de complexă și cu incidențe atât de diverse încât lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfășurarea de către Subscrisa unei activități aflate sub auspiciile hazardului (alea) și nicidecum o activitate menita a produce profit, precum ar fi în dezacord și cu Normele BNR ce reglementează desfășurarea activității de banca.
Riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidității garanțiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creanței principale. Riscul de credit se află totodată în strânsă corelație cu riscul de diminuarea a valorii creanțelor, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputațional și riscul operațional, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile art. 126 alin. (1) din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Având în vedere că aceste dispoziții care reglementează activitatea bancară, impun practic, administrarea acestor riscuri care se regăsește ulterior în prețul creditului.
Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, Banca percepe un comision de risc. In context bancar, administrarea riscului este vitala, astfel ca acest efort suplimentar depus de creditor prin departamentele sale a făcut ca el sa se regăsească intr-un cost transparent si asumat de către consumator sub forma comisionului de risc. Daca instanța de judecata ar anula un comision pe care banca a avut așteptarea legitimă de a-1 incasa, ar crea chiar ea un dezechilibru semnificativ in defavoarea subscrisei.
Clauza cuprinsă în contractul de credit încheiat între bancă și reclamant reglementând posibilitatea Băncii de a ajusta rata dobânzii în funcție de variațiile semnificative de pe piața financiară (pct. 3 lit. d), nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prev. de Legea 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv. Mai mult decât atât, după cum s-a constatat în mod irevocabil de înalta Curte de Casație și Justiție, în cauza_ *. la fel ca si comisionul de risc, dobânda, ca si componentă a prețului creditului este exceptată de la controlul caracterului abuziv, potrivit art4 alin 6 din Legea
193/2000, fiind un element ce definește obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare.
La încheierea Convenției de Credit, clienților Băncii li se comunică Condițiile Generale și se discută Condițiile Speciale, care conțin și obligațiile cele mai importante ale clienților.
Referitor la faptul că dispozițiile cuprinse în această clauză au fost asumate de către clienți, Curtea de Apel B. a statuat într-o cauză similară:
"Nu este întemeiată nici critica referitoare la caracterul abuziv al clauzei care dă dreptul băncii intimate de a modifica procentul de dobândă. Nu se poate susține că această modificare se realizează fără acordul consumatorului, câtă vreme această posibilitate este prevăzută în contractul dintre părți și, deci, asumată de părți prin semnarea contractului. Pe de altă parte, prin semnarea contractului împrumutatul și garanții săi și-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobândă, nemaifiind vorba, deci, de o modificare unilaterală, abuzivă, în sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizată cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat în acest sens la semnarea contractului" Decizia nr. 77 din 13 Februarie 2008.
Un element important pe care părțile îl negociază este moneda creditului, aceasta fiind aleasa exclusiv de către Client, și determinând o mare parte a cuantumului costurilor Băncii, și implicit un anumit cuantum minim al ratei dobânzii
Având în vedere că reclamanții au semnat Convenția de Credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul Băncii, Condițiile Speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți.
Pentru a putea caracteriza existența unui dezechilibru semnificativ între cele două părți cauzat de existența clauzei de modificare a dobânzii, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului. Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispoziție a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care Banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Această analiză conduce instanța la concluzia că nu există un dezechilibru între cele două prestații. Efectele acestei constatări sunt cuprinse în chiar Legea invocată de reclamanți, punctul 1, litera a) din Anexa Legii 193/2000, dispunând: "prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să
informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul".
Deoarece prevederile clauzei 3 lit. d stabilesc posibilitatea Băncii de a modifica rata dobânzii numai în cazul apariției unor situații semnificative pe piața monetară, Banca fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul, conform art. 7 alin. 2 lit. c din Condițiile Generale, nu se va putea reține existența vreunui abuz caracterizat de însăși existența clauzei.
Prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea Clienților de a solicita rezilierea Contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.
Astfel că, în mod greșit a reținut instanța de fond că în speță ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru stabilirea caracterului abuziv al clauzelor din Convenția de credit încheiată între bancă și reclamanta-intimată.
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate de către reclamanți și pârâtă și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul constată că este legală și temeinică.
Reclamanții au încheiat cu pârâta la data de_ convenția de credit nr. 0151431/AB2008 pentru suma de 17.700 CHF pe o perioadă de 300 de luni.
Împrumutul a fost garantat de către reclamanți, cu o ipotecă rang II, constituită asupra imobilului apartament 53 situat în B. M., str. Gării nr. 3B, et. III, sc. C compus din 2 camere și dependințe înscris în CF 8515 nr. topo 2737/308; aflat în proprietatea acestora.
Instanța de fond a interpretat clauzele acestei convenții de credit în concordanță cu legislația națională și în scopul principiilor consacrate prin Directiva 93/13/CEE.
În conformitate cu Preambulul Directivei 93/13/CEE, la aprecierea bunei-credințe. trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului, având în vedere și faptul că, în ce privește condiția de bună credință, aceasta poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama. Totodată, contractele ar trebui redactate într-un limbaj clar și inteligibil, iar consumatorului ar trebui să i se ofere posibilitatea de a analiza toate clauzele și, în caz de dubiu, ar trebui să prevaleze interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator.
Potrivit art.3 din Directivă se consideră ca fiind abuzivă o clauză care nu s-a negociat individual și care provoacă astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ce decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Având în vedere împrejurarea că nu a fost negociată clauza privind comisionul de risc direct cu împrumutata-reclamantă și pentru că se creează, în detrimentul consumatorilor un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ținând cont că valoarea comisionului de risc de 50% din valoarea împrumutului, fără a exista o justificare temeinică a acestui cost, prima instanță a statuat corect că această clauză este abuzivă în raport de prevederile art.4 al.1 din Legea nr.193/2000.
Susținerea conform căreia comisionul de risc ar face parte din noțiunea de preț al contractului nu poate fi primită, în condițiile în care prețul trebuie să corespundă unei contraprestații și trebuie să poată fi justificat atât sub aspectul perceperii sumelor cât și sub aspectul cuantumului.
Potrivit punctului 3 lit. d. din contract: "Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii"
Această clauză afectează echilibrul contractual, oferind pârâtei dreptul de a revizui rata dobânzii curente fără ca noua rată să fie negociată cu clientul. Motivul "intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară" prevăzut în contract, nu poate fi încadrat în noțiunea de motiv întemeiat în sensul Legii nr. 193/2000. Potrivit acestor norme, motivul trebuie să reprezinte o situație clar descrisă care să ofere clientului posibilitatea de a ști de la început că dacă se va produce, consecința va fi aceea a majorării dobânzii Acest motiv trebuie să fie suficient de clar arătat în contract, determinat astfel încât în situații litigioase, să se poată verifica dacă respectiva condiție s-a îndeplinit.
Perceperea comisionului de risc precum și modalitatea și criteriile de ajustare a dobânzii contractuale nu pot fi incluse în excepțiile enunțate în art. 4 alin. 2 din Directivă, cu atât mai mult cu cât condiția exprimării clauzelor într- un limbaj clar și inteligibil nu este îndeplinită.
Împrejurarea invocată în sensul că intimata-reclamantă ar fi avut cunoștință despre existența și întinderea obligațiilor ce îi reveneau și ar fi fost de acord prin semnarea convenției cu plata comisionului de risc nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000.
O astfel de interpretare ar echivala cu lipsirea în mare parte, de aplicabilitate a acestui act normativ. în condițiile în care legiuitorul urmărește să protejeze tocmai consumatorii care au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive.
Se impune precizarea că un contract reprezintă legea părților în măsura în care acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle ce le revin urmare asumării și executării cu bună-credință prestațiile.
În contextul celor de mai sus și reținând că prima instanță a analizat judicios înscrisurile de la dosar și a aplicat riguros normele legale aplicabile litigiului dedus judecății, tribunalul constată că susținerile pârâtei-recurente nu pot constitui motive de modificare în sensul art.304 pct.8 și 9 Cod procedură
civilă, texte de lege invocate expres de aceasta, situație în care recursul pârâtei SC "V. R. ";, este nefondat.
În ceea ce privește motivele de recurs formulate de reclamanți, vizând comisionul de administrare cuprins în art. 3 pct. 5.1 lit. "b"; al actului adițional nr. 1 din_, tribunalul apreciază că sunt neîntemeiate, în raport cu dispozițiile art. 36 alin. 1 și 3 din OUG 50/2010 și cu împrejurarea că reclamanții au semnat actul adițional, presupunând astfel că și-au însușit și modificările convenției de credit.
În consecință și recursul reclamanților va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de reclamanții A. V. și A. L. domiciliați în loc. Borcut nr. 2, oraș Târgu Lăpuș cu domiciliul ales în O., str. M. nr. 8A, județul Bihor și pârâta SC "V. R. "; SA cu sediul în B., Ș. P. nr. 42, etj. 3-8 și 10, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 6808/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 20 Decembrie 2013.
Președinte, V. F. | J. ecător, V. P. | J. ecător, N. B. |
G. ier, C. M. C. |
Red. N.B./ _
Tred. C.C. / -_ / 2 ex
J. ecător la fond: A. A. R.
| ← Sentința civilă nr. 1674/2013. Acțiune în constatare | Decizia civilă nr. 69/2013. Acțiune în constatare → |
|---|
