Sentința civilă nr. 3473/2013. Obligatie de a face

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3473/2013

Ședința publică din data de 13 decembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: V. LAURA G. GREFIER: A. Z.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii acțiunii formulată de către reclamanta SC E.

C. S. în contradictoriu cu pârâta SC C. DE APĂ A. SA, având ca obiect obligația de a face.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 6 decembrie 2013, mersul acestora și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea, înregistrată pe rolul Tribunalui C. la_, sub numărul de dosar_, reclamanta S.C. E. C. S.R.L. a chemat in judecată pe pârâta S.C.

C. DE APĂ A. S.A., solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la respectarea prevederilor Contractului de proiectare si execuție de lucrări nr.2704/_ - Lot III, sa accepte situațiile de lucrări finale executate de reclamantă in calitate de executant si sa convoace comisia de recepție, să îi achite suma de 3654 lei plus TVA, rest neachitat la contract nr.2704/2011 si lucrări suplimentare in suma de 14480 lei plus TVA, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata și obligarea paratei la plata de penalități de întârziere in suma de 4.617 lei, in temeiul art.12.2 din contract.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma parcurgerii procedurii de licitație organizata de pârâtă in temeiul OUG nr.34/2006, între părti s-a încheiat contractul de proiectare si execuție de lucrări nr. 2704/_, pârâta având calitate de achizitor, iar reclamanta cea de executant. In calitate de executant in contractul nr.2433/2011, reclamanta a avut obligația sa proiecteze, execute, finalizeze si sa remedieze orice defecte ale lucrărilor reabilitare rețea distribuție apa potabila si branșamente - Cartier Lut - LOT 3,conform art. 3.1 din contract. Conform art.3.2 din contract, achizitorul se obliga sa plătească prețul de 82.984 lei la care se adaugă TVA- ul aferent pentru execuția si finalizarea lucrărilor. În baza obligațiilor asumate prin Contractul nr.2702/2011 precum si a instrucțiunilor primite de la achizitor, reclamanta a efectuat lucrările de reabilitare stabilite prin contract. In conformitate cu prevederile art. 18.2(1) din contract, și-a indeplinit obligația de a notifica in scris achizitorul ca sunt indeplinite condițiile de recepție, solicitând convocarea comisiei de recepție prin următoarele adrese: nr.501/_, 111/_, dar parata nu a comunicat nici un răspuns. S-a trimis o noua adresa nr. 260/_ prin care se solicita ca achizitorul sa ia masuri pentru soluționarea amiabila a acestei probleme. Abia după opt luni de la prima adresa, la data de_, prin adresa nr.15.691 parata a comunicat un răspuns in care face referire doar la lucrările suplimentare, fara a se pronunța asupra celorlalte lucrări si a recepției. Pârâta, conform art. 18.2 al.2 din

contract, avea obligația sa verifice si sa confirme sau sa infirme situația de lucrări, obligație pe care de asemenea, in mod intenționat, nu a respectat-o. Situațiile de lucrări au fost trimise pârâtei in luna decembrie 2011, la finalizarea lucrărilor, prin adresele enumerate mai sus si deși aceasta avea obligația sa le verifice in termen de 5 zile si sa comunice punctul sau de vedere, nu a primit răspuns nici pana in prezent, ceea ce dovedește o totala lipsa de cooperare in vederea finalizării contractului.

In vederea indeplinirii prevederilor art.7 din Legea nr.554/2004, reclamanta a trimis pârâtei invitație la conciliere directa, la sediul său pentru data de_, prin care a solicitat convocarea comisiei de recepție, după efectuarea măsurătorilor, pasul prealabil convocarii comisiei de recepție. Urmare invitației, pârâta a trimis la conciliere pe consilierul juridic si pe d-na M. S. . La aceasta întâlnire, părțile au convenit ca luni,_, reprezentantul reclamantei sa se prezinte la sediul pârâtei in vederea efectuării măsurătorilor in baza cărora sa poată fi convocata comisia de recepție, pârâta aratandu-si disponibilitatea de a soluționa amiabil acest diferendum, dar, in_, când s-a prezentat delegatul reclamantei pentru măsurători, pârâta a refuzat sa le mai efectueze.

Reclamanta a mai arătat că, având in vedere ca și-a indeplinit toate obligațiile asumate prin contract, dar pârâta in mod nejustificat nu si-a indeplinit obligațiile sale corelative, prin refuzul de a verifica situațiile de lucrări si de a convoca comisia de recepție, impedicand-o astfel sa finalizeze contractul si sa-și recupereze sumele aferente, solicita admiterea cererii privind obligația "de a face" . De asemenea, solicita ca in dispozitiv sa se stabilească si un termen de executare, precum si amenda prevăzuta de art.24 al.2 din aceeași lege, respectiv in cazul nerespectarii termenului, amendarea conducătorului autorității publice obligate cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere. Ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtei de a verifica ultimele situații de lucrări, măsurătorile si convocarea comisiei de recepție in vederea semnării procesului-verbal de recepție, reclamanta solicită, in probatiune, efectuarea unei expertize tehnice in cauza, cu următoarele obiective: sa constate efectuarea tuturor lucrărilor prevăzute in contract, inclusiv cele suplimentare, sa se verifice conformitatea lucrărilor cu cerințele prevăzute in Caietul de sarcini si contract, pentru a fi recepționate.

În drept, actiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1, 7, 8 si 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 si Codul de procedură civilă.

Prin sentinta civilă nr. 2352/2013 pronuntată de Tribunalul Cluj - Sectia mixtă de contecios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale la_ în dosarul nr._ a fost admisă exceptia necompetentei materiale functionale a Tribunalului C., ridicată din oficiu si a fost declinată competenta de solutionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. E. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. DE APĂ A. S.A., având ca obiect pretentii, în favoarea Tribunalului Specializat C. .

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Specializat C. fiind înregistrat pe rolul acestui tribunal la_ sub numărul de dosar_ .

La termenul de judecată din_, pârâta S.C. C. DE APĂ A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâta a arătat că între ea, în calitate de achizitor, și reclamantă, în calitate de executant, a intervenit contractul de proiectare și execuție nr. 2702/2011, potrivit căruia reclamanta se obliga la proiectarea, execuția, finalizarea și remedierea oricăror defecte ale lucrării intitulate reabilitare rețea de distributie apă potabila si branșamente Cartierul Lot 3, C. T. . În termeni simpli, această lucrare presupunea proiectarea și execuția unei rețele de alimentare cu apă, finalizarea acesteia, cât și

realizarea branșamentului rețelelor conexe la aceasta. Rețeaua de alimentare cu apa într-adevăr a fost realizată de către reclamantă, însă branșamentul consumatorilor casnici și al rețelelor de canalizare conexe (venind de pe străzi perpendiculare), nu a mai fost realizat de către reclamantă, motiv pentru care dată fiind urgența pe care o reclama lucrarea, pârâta a fost nevoită să realizeze cu personalul propriu acest branșament.

Cu privire la solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la acceptarea situatiei de lucrări si achitarea sumei de 3654 lei reprezentând rest neachitat pentru lucrarea contractată, pârâta a arătat că la momentul convocării și al discuțiilor privind efectuarea măsurătorilor, lucrarea asumată prin contract de reclamantă era nefinalizată, acesta fiind și motivul pentru care a refuzat să confirme situația de lucrări. Cu toate acestea, a dat curs convocării reclamantei, întrucât în permanentă a încercat soluționarea pe cale amiabilă a acestei situații conflictuale. În acest sens, s-a prezentat pe de-o parte la convocarea la conciliere directă, din data de_, cât și în data de_, dată la care urmau să se efectueze măsurători și să se poarte discuții pe marginea temeiului pentru care se solicită plăti suplimentare față de cele asumate prin contract. La acest moment, contrar susținerilor reclamantei, reprezentanții reclamantei au fost cei ce nu și-au arătat disponibilitatea de a efectua măsurători privind lucrarea.

Dat fiind că art. 10.6.1 din contract prevede că "executantul are obligația de a executa și finaliza lucrările, precum și de a remedia viciile ascunse, cu atentie promptitudinea cuvenită, în concordanță cu obligațiile asumate prin contract", iar în cazul de față reclamanta nu a finalizat lucrarea, încălcând astfel obligațiile asumate prin contract și impuse executantului prin documentația de atribuire, pârâta a arătat că înțelege să se prevaleze de excepția de neexecutare a contractului. Astfel, în cauza dată sunt întrunite toate condițiile pentru ca excepția de neexecutare a contractului să fie reținută de instanță, si pe cale de consecință să se constate caracterul neîntemeiat al cereri, de chemare în judecată cât și obligația reclamantei de a finaliza lucrarea cât și obligația de plată a reclamantei își au izvorul în același contract Contractul de proiectare si execuție nr. 2702/2011. Pârâta mai arată că există o neexecutare parțială a obligațiilor reclamantei constând în neefectuarea branșamentelor la rețeaua proiectată și executata, neexecutare suficient de importantă, dată fiind urgența reclamată de respectiva lucrare, motiv pentru care a fost nevoită să reealizeze prin personalul propriu respectivul branșament, iar neexecutarea contractului nicidecum nu se datorează faptei pârâtei întrucât reclamanta avea asigurate toate condițiile pentru a-si duce la îndeplinire obligațiile contractuale.

Referitor la solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la acceptarea situației de lucrări finale, pârâta a arătat că nu este obligată potrivit clauzelor contractuale la acceptarea lucrării câtă vreme se constată lipsuri în executarea lucrării. Astfel, art. 18.2 alin. 2 din contract prevede că pe baza situațiilor de lucrări executau1 confirmate și a constatărilor efectuate pe teren, achizitorul va aprecia dacă sunt întrunite condițiile pentru a convoca comisia de recepție. În cazul în care se constată lipsuri sau deficiențe, acestea vor fi notificate executantului, stabilindu-se termenele pentru remediere și finalizare. Pârâta a mai arătat că a adus în atenția reclamantei faptul că pentru a putea fi convocată comisia de recepție, era necesar să finalizeze lucrarea, deci implicit să se realizeze branșamentul rețelei de alimentare cu apă la consumatorii casnici și la rețele. Reclamanta nu a dat curs acestei solicitări, motiv pentru care nu s-a putut realiza recepția finală a lucrării, pârâta fiind nevoită să realizez branșamentele prin personalul propriu.

Cu privire la cererea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata sumei de

14.480 de lei reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare, pârâta a arătat că

reclamanta insă nu face dovada faptului că aceste lucrări au fost vreodată solicitate ori a faptului că într-adevăr aceste lucrări au fost efectuale. Chiar dacă s-ar face dovada faptului că s-au efectuat lucrări suplimentare, pârâtei nu îi va putea fi imputa lucrarea suplimentară, fiindcă nu s-a solicitat niciodată efectuarea vreunei lucrări suplimentare. Astfel, nu există un act adițional la contract, nu există o solicitare din partea pârâtei, nu există nici măcar un anunț prealabil cu privire la efectuarea unei lucrări în plus față de cele contractate, motiv pentru care nu există nici un temei pentru a fi primită cererea reclamantei. Mai mult, prevederile art. 23.4 din contract sunt cât se poate de clare si concise, "prețul contractului este ferm si nu se ajustează", astfel că orice solicitare a reclamantei privind suplimentarea prețului contractului, excede cadrului contractual și nu va putea primi eficiență. Se impune ca instanța să pună în vedere reclamantei să facă dovada faptului că a solicitat lucrări suplimentare și să depună la dosar un act adițional încheiat în acest sens, să indice mai exact în ce constau lucrările suplimentare și daca a existat măcar vreun acord din partea pârâtei cu privire la acestea.

Cu privire la solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, pârâta a arătat că reclamanta se prevalează de dispozițiile art. 12.2 din contract, omițând a prezenta faptul că nu a dus la îndeplinire sarcinile contractuale, conform cu documentația de atribuire. Astfel, câtă vreme pârâta nu se află în vreo culpă contractuală, dat fiind ca și-a îndeplinit toate obligațiile rezultate din contract, iar singura parte aflată în culpă este reclamanta, cererea reclamantei este lipsită de orice posibilitate de admisibilitate. Chiar mai mult decât atât, dată fiind neexecutarea obligațiilor de către reclamantă, devin aplicabile prevederile art.

12.1 din contract ce stipulează că ";în cazul în care, din vina sa exclusivă, executantul nu reușește să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract, atunci achizitorul este îndreptățit a deduce din prețul contractului, ca penalități, o sumă echivalentă cu 0,1 % din valoarea contractului rămasă neexecutată pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor". Având în considerare toate aceste aspecte, este cât se poate de evident caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată, motiv pentru care s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 Cod civ. si art.

115 Cod proc.civ.

Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul reține următoarele:

Între reclamanta S.C. E. C. S.R.L., în calitate de executant, si pârâta S.C.

C. DE APĂ A. S.A., în calitate de achizitor, a fost încheiat contractul de proiectare si executie de lucrări înregistrat de pârâtă sub nr. 2702/_, constatat prin înscris însusit de ambele părti prin semnătură necontestată si stampilă (filele 6 - 21, dosar nr._ ), în baza căruia reclamanta s-a obligat să proiecteze, să execute, să finalizeze si să remedieze orice defecte ale lucrărilor de reabilitare retea distributie apă potabilă si bransamente - Cartier Lut - Lot 3, C. T., în schimbul plătii de către pârâtă a pretului de 82.984 lei + TVA, conform graficului de plăti, pret cu privire la care s-a stipulat, la art. 23.4 din contract, că este ferm si nu se ajustează. Termenele de executie a contractului au fost stabilite pe etape, potrivit art. 6.3 din contract, pentru etapa 1 privind documentatia pentru obtinere avize si autorizatii fiind de 15 zile de la emiterea ordinului de începere, iar pentru etapa a 2-a privind executia lucrărilor conform proiectului fiind de 45 de zile de la emiterea ordinului de începere.

Cu privire la numărul contractului, tribunalul constată că acesta este 2702/_

, după cum se poate citi si pe copia contractului depusă în probatiune si după cum a precizat aceasta si în motivarea actiunii, iar nu 2704/_, după cum a indicat în

mod gresit reclamanta în petitul cererii de chemare în judecată, eroare îndreptată si de către aceasta prin referirea din răspunsul la întâmpinare depus la dosar (filelele 18-19, vol. I).

În ce priveste receptia lucrărilor, la art. 18.2, 18.3, 18.4 si 19 din contract s-a prevăzut că la finalizarea lucrărilor executantul are obligatia de a notifica în scris achizitorului că sunt îndeplinite conditiile de receptie, solicitând acestuia convocarea comisiei de receptie, revenindu-i achizitorului obligatia de a aprecia, pe baza situatiilor de lucrări executate confirmate si a constatărilor efectuate pe teren, dacă sunt întrunite conditiile pentru a convoca comisia de receptie, iar în cazul în care constată că sunt lipsuri sau deficiente, să le notifice executantului, stabilind si termenele pentru remediere si finalizare. Totodată, s-a stabilită că doar după constatarea remedierii tuturor lipsurilor si deficientelor, la o nouă solicitare a executantului, achizitorul va convoca comisia de receptie, aceasta din urmă având obligatia de a constata stadiul îndeplinirii contractului prin corelarea prevederilor acestuia cu documentatia de executie si cu reglementările în vigoare, în functie de constatările făcute, achizitorul având dreptul să aprobe sau să respingă receptia.

Potrivit art. 19 din contract, dacă lucările sunt împărtite în loturi, executantul poate solicita emiterea unui certificat de receptie la terminarea lucrărilor pentru fiecare lot, achizitorului îi revenea obligatia ca, în termen de 5 zile de la primirea înstiintării de la executant, să emită către executant certificatul de receptie la terminarea lucrărilor sau să respingă solicitarea prezentând justificări si specificând lucrările necesare a fi executate de către executant, pentru a face posibilă remiterea certificatului de receptie la terminarea lucrării.

La art. 22.5 din contract s-a stabilit că acesta nu va fi considerat terminat până când procesul verbal de receptie finală nu va fi semnat de comisia de receptie, aceasta confirmând că lucrările au fost executate conform contractului, receptia finală trebuind să fie efectuată conform prevederilor legale, după expirarea perioadei de gratie. Totodată, prin aceeasi clauză s-a stipulat că plata ultimelor sume datorate executantului pentru lucrările executate nu va fi conditionată de eliberarea certificatului de receptie finală, iar potrivit art. 22.4 din contract, plata facturii finale trebuia să fie făcută imediat după verificarea si acceptarea situatiei de plată definitive de către achizitor, stipulându-se că dacă verificarea se prelungeste din diferite motive si în special datorită unor eventuale litigii, contravaloarea lucrărilor care nu sunt în litigiu va fi plătită imediat.

Prin adresa nr. 501/_ emisă de reclamantă si înregistrată de pârâtă sub nr. 25890/_, reclamanta a comunicat pârâtei că lucrările prevăzute în contractele încheiate între părti, printre care si contractul în cauză mai sus arătat, privind reabilitare retea distributie apă potabilă si bransamente - Cartier Lut - Lot 3, au fost finalizate, si a slicitat pârâtei convocarea comisiei de receptie (fila 26, dosar nr. _

). Această solicitare a fost reiterată de către reclamantă prin adresa nr. 111/_ înregistrată de pârâtă sub nr. 6371/_ si prin adresa nr. 260/_ înregistrată de pârâtă sub nr. 13351/_, prin care reclamanta a invocat faptul că nu primise niciun răspuns de la pârâtă (filele 25 si 27, dosar nr._ ). La această din urmă adresă, pârâta a răspuns refuzând plata sumelor suplimentare în cuantum, de 14.480 lei aferente lotului 3 solicitate de către reclamantă, si invocând faptul că în urma lucrărilor s-a constatat că au rămas lucrări de refacere neexecutate, si anume lucrările la bransamentele de apă pe strada Iancu Jianu (fila 156, vol. I). Acest răspuns al pârâtei a fost emis sub nr. 15691/_, după cum rezultă din adresa nr. 305/_ emisă de reclamantă si înregistrată de pârâtă sub nr. 16081/_, prin care reclamanta a arătat că va efectua lucrările de remediere la care a făcut referire pârâta întrucât lucrarea era în termenul de garantie, pozitie cu privire la care tribunalul

retine că reprezintă o recunoastere extrajudiciară din partea reclamantei cu privire la deficientele care fuseseră invocate de către pârâtă (fila 24, dosar nr._ ).

Astfel, si prin întâmpinarea formulată în cauza de fată, pârâta a invocat exceptia de neexecutare a contractului, invocând faptul că reclamanta nu a finalizat lucrarea întrucât aceasta nu a efectuat bransamentele la reteaua proiectată si executată, acestea fiind realizate de către pârâtă prin personalul propriu.

Prin documentatia de atribuire a contractului, continând caietul de sarcini, s-a stipulat că la realizarea lucrării ";conductele vor fi din polietilenă de înaltă densitate PEID, PE 100 Pn atm, SDR 17";, stabilindu-se si diametrul si lungimea aproximativă pe străzi a conductelor PEID ce trebuiau realizate, ca fiind de 160 mm cu o lungime de aprox. 1337 m pe str. Iancu Jianu, si de 125 mm pe o lungime de aprox. 465 m, de 110 mm pe o lungime de aprox. 120 m si respectiv de 50 mm pe o lungime de aprox. 50 m pe str. Ialomitei. Totodată, în caietul de sarcini s-a precizat că ";domeniul de lucrări va include demontarea conductelor existente din zona supraversărilor de poduri si podete, pozarea conductelor noi, inclusiv cămine de vane si traversări de cursuri de apă si căi de comunicatie si lucrările de cuplare a bransamentelor existente, unde este cazul, terasamente, desfaceri si refaceri de drumuri";. La pct.

1.3.1. din caietul de sarcini s-a precizat încă o dată faptul că pentru executarea lucrărilor s-a propus folosirea polietilenei de înaltă densitate PEID, stipulându-se în mod expres că toate materialele trebuie să fie în conformitate cu caietul de sarcini si planse (filele 38 si 51, vol. I).

Tot în caietul de sarcini a fost realizată împărtirea pe loturi a lucrării, din acesta rezultând că lotului nr. 3, ce face obiectul contractului în cauză, îi corespunde tronsonul de conductă CV10 - CV 19, inclusiv CV 19 si exclusiv CV 10 (fila 139, vol. I), aspect cu privire la care si pozitiile părtilor în cauză au fost concordante (filele 25 - 29 si 31-37, vol. II ). Astfel, din planul anexă la caietul de sarcini rezultă că lotul nr. 3 continând tronsonul de conductă CV 11 - CV 19, cu inclusiv primul si ultimul tronson mentionat, cuprinde o portiune din str. Iancu Jianu si str. Ialomitei din C.

T. (filele si 26, 29 si 36, vol. II).

Prin răspunsul la întrebarea nr. 8 din cadrul interogatoriului formulat de către pârâtă, reclamanta a recunoscut faptul că între ea si pârâtă nu a fost încheiat un act aditional cu privire la lucrările suplimentare, invocând în motivarea acestei situatii faptul că nu au fost verificate lucrările pentru a se determina suma pentru care să se întocmească actul aditional (filele 33-35 si 151-152, vol. I). Or, tribunalul retine că verificarea lucrărilor priveste receptia acestora si stabilirea împrejurării dacă lucrările executate au fost conforme întelegerii părtilor si obligatiei de executare asumate în ce le priveste, lipsa unei astfel de verificări, care poate fi doar ulterioară executării lucrărilor, neputând justifica inexistenta unei întelegeri cu privire la efectuarea lucrărilor suplimentare, care trebuia să fie anterioară efectuării acestora si să cuprindă si mentiuni cu privire la eventuala plată suplimentară ce i s-ar fi cuvenit în mod corelativ reclamantei.

În lipsa dovedirii existentei unui acord al părtilor în sensul asumării de către pârâtă a obligatiei de plată a contravalorii lucrărilor suplimentare efectuate de către reclamantă, sarcina probei sub acest aspect revenind reclamantei potrivit art. 1169 Cod civ., nu se poate dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 14.480 lei plus TVA, solicitată de către reclamantă cu titlul de contravaloare lucrări suplimentare efectuate la lotul 3 al lucrării obiect al contractului de proiectare si executie lucrări nr. 2702/_ încheiat cu pârâta. În acest sens, tribunalul are în vedere faptul că reclamanta si-a întemeiat pretentiile privind plata contravalorii lucrărilor suplimentare pe un temei contractual, invocând atât obligatiile asumate prin contractul nr. 2702/2011, cât si instructiunile primite de la achizitor. Totodată, solutia mentionată se desprinde si din

dispozitiile art. 969 Cod civ. privind forta obligatorie între părti a contractelor legal încheiate, fată de clauza continută la art. 23.4 din contract, în sensul că pretul stabilit prin contract, deci cel în cuantum de 82.984 lei + TVA prevăzut la art. 4.1, este ferm si nu se ajustează.

Astfel, în justificarea sumei de 14.480 lei plus TVA solicitate cu titlu de contravaloare lucrări suplimentare efectuate la lotul 3, reclamanta a invocat în cadrul răspunsului la întâmpinare că acestea constau în suplimentarea suprafetei de refacere a drumului, după măsurătorile finale, în diferenta de pret constând în înlocuirea tevii negre de la podul peste A., cuprinsă în caietul de sarcini de la licitatie, cu teavă de zinc, pe care a arătat că a montat-o în mod efectiv datorită normativelor în vioare, si în confectii metalice de sustinere a conductei peste podul de la A. .

În ce priveste sustinerea reclamantei în sensul că si pe schita din documentatia de atribuire figurează mentiunea privind efectuarea si otel, OL a tevii peste râul A., tribunalul constată că o astfel de mentiune se regăseste în schită doar în dreptul tronsonului CV10, care nu face parte din lotul 3 al lucrării (fila 36, vol. II), iar pe de altă parte acel aspect trebuia să fie avut în vedere de către reclamantă la stabilirea pretului convenit la art. 4.1 din contractul încheiat cu pârâta, dată fiind clauza contractuală potrivit căreia pretul este ferm si nu se ajustează, inserată la art. 23.4 din contract, efectul acestei din urmă clauze fiind acela că efectuarea de cheltuieli suplimentare nu poate justifica modificarea pretului stabilit de părti prin contract, indiferent de cauza acestora, previzibilă la încheierea contractului, cum ar fi cea a necesitătii montării peste râul A. a unei tevi de zinc, iar nu de polietilenă, sau imprevizibilă, cum ar fi cea a suplimentării suprafetei de refacere a drumului.

Din declaratia martorului P. V., director adjunct al reclamantei, a rezultat că din lucrarea executată de către reclamantă au fost două portiuni care au fost executate din otel zincat, iar nu din polietilenă, respectiv peste râul A. i si peste un pârâu care se afla pe str. Ialomitei, martorul invocând existenta unor normative speciale care prevedeau necesitatea realizării conductei din otel zincat pe acele portiuni, fără a fi însă în măsură să indice despre ce normative este vorba si nici care era sanctiunea încălcării acestora, precizare care nu a fost făcută în cauză nici de către reclamantă (filele 190-191, vol. I). Totodată, martorul a invocat faptul că în documentatia de atribuire era prevăzut ca acea portiune din lucrare, o portiune aeriană care traversa cursul apelor mentionate, să fie făcută din otel, si că dacă s-ar fi realizat o conductă aeriană din polietilenă, aceasta ar fi necesitat lucrări mai complexe pentru sustinere. Fată de această împrejurare, tribunalul a retinut mai sus faptul că reclamanta trebuia să aibă în vedere coordonatele proiectului si necesarul de materiale pentru realizarea lucrării la încheierea contractului cu pârâta si la stabilirea pretului de comun acord cu aceasta, cu atât mai mult cu cât era previzibil faptul că efectuarea lucrării ar fi impus costuri mai mari decât pretul stabilit, or în caz contrar să asigure inserarea în contract a unei clauze potrivit căreia la finalizarea lucrării sau a unor părti din aceasta, pretul va putea fi majorat raportat la costurile efectiv suportate de reclamantă pentru efectuarea lucrării. O astfel de clauză, de revizuire a pretului nu a fost însă inserată în contract, ci dimpotrivă, părtile au stabilit în mod expres prin contract că pretul este ferm si nu se ajustează.

Pe de altă parte, martorul P. V. a declarat că din documentatie s-a omis mentionarea otelului zincat si că acesta este necesar, acesta arătând că pentru conductele de apă potabilă nu se poate folosi otel simplu, fiind necesar otelul zincat, care atrage costuri mai mari decât otelul simplu. Or, această împrejurare fiind previzibilă de la încheierea contractului, fiind stabilit în documentatia de atribuire traseul pe care trebuia să îl urmeze conductele ce se impuneau a fi montate de către

reclamantă, trebuia să fie avută în vedere de către părti la stabilirea pretului din contract, neputând conduce la înlăturarea efectelor clauzei prevăzute la art. 23.4 din contract.

De asemenea, prin declaratia martorilor audiati în cauză nu a fost probată intervenirea unui acord de vointă între reclamantă si pârâtă în sensul asumării de către pârâtă a obligatiei de a achita reclamantei costul lucrărilor suplimentare invocate de către reclamantă si care nu ar fi fost prevăzute de către aceasta la încheierea contractului. Astfel, martorul P. V. a declarat că martora S. M. i-a spus că este de acord să fie efectuate din otel zincat portiunile peste A. si peste pârâul mentionat, si că aceasta ar fi obtinut acordul sefilor săi în acest sens, însă acesta nu a făcut nici o declaratie în sensul existentei unei întelegeri între părti si cu privire la plata de către pârâtă a unor sume suplimentare reclamantei aferent efectuării acelor portiuni din lucrare din otel zincat, iar nu din otel simplu sau din polietilenă. În plus, martorul a declarat că a existenta unor surpări a făcut necesară asfaltarea unei suprafete mai mari de drum, fapt pe care l-a convenit cu doamna S., reclamanta convenind cu SC RAIF să împartă costurile de asfaltare, fapt cu care a fost si doamna S. M. de acord, dar acesta a declarat si că nu a discutat despre costuri suplimentare pentru asfaltare cu doamna S., nedovedindu-se astfel prin declaratia acestuia asumarea de către pârâtă a obligatiei de plată a costurilor lucrărilor suplimentare de asfaltare.

Tot din declaratia martorului P. V. rezultă că reclamanta nu a conectat conducta la consumatorii casnici, aceasta oprindu-se cu conducta la limita de proprietate a consumatorilor casnici. Astfel, martorul a declarat că nu a făcut lucrări de bransare la conductele existente pentru că a convenit cu doamna S. să înlocuiască bransamentele vechi pe str. Iancu Jianu, iar pe str. Ialomitei motivul a fost acela că pârâta nu i-a pus la dispozitie un plan cu bransamentele existente, astfel că acolo nu au fost executate deloc lucrări de bransare. Astfel, martorul a învederat faptul că conducta veche si bransamentele la aceasta au rămas în uz la efectuarea lucrării de către reclamantă.

Existenta unei astfel de întelegeri între părti a fost negată de către martora S.

M. M., audiată în cauză (fila 193, vol. I), având calitatea de coordonator de contract pentru pârâtă si specialitatea de inginer instalatii, aceasta declarând că nu a avut discutii cu relcamanta ca aceasta să efectueze bransamente noi de la conducta nouă până la limitele de proprietate, martora arătând că a sprijinit pe reclamantă să identifice bransamentele vechi, iar pentru str. Ialomitei i-a pus la dispozitie acesteia o persoană care cunostea reteaua.

Totodată, martora S. M. M., a confirmat efectuarea de către reclamantă a conductelor peste râul A. si peste pârâul de pe str. Ialomitei din otel zicat si faptul că din otel simplu nu s-ar fi putut realiza lucrarea, însă aceasta a precizat că a fost de acord cu privire la o astfel de realizare a lucrării în sensul că nu a avut obiectiuni din punct de vedere tehnic, martora confirmând inexistenta unui acord scris al pârâtei pentru plata sumelor suplimentare solicitate de reclamantă pentru conductele realizate din otel zincat, si precizând că a comunicat reprezentantilor reclamantei înainte de realizarea portiunii respective de lucrare că nu se pot plăti sume suplimentare si că pot face lucrarea din otel zincat cu condita să se încadreze în sumele prevăzute în contract. Nici cu privire la lucrările de asfaltare nu a rezultat din declaratia acestei martore existenta unei conventii între părti cu privire la suportarea de costuri suplimentare de către pârâtă.

Din declaratia martorului Rus I. audiat în cauză, angajat al pârâtei în functia de maistru, a rezultat că pe str. Ialomitei reclamanta a făcut doar conducta principală de apă si cămine de intersectie cu străzile laterale, după care a acoperit înapoi cu

pământ conducta, iar pârâta a făcut săpături de la conducta principală până la căminele de intersectie si a făcut bransamentele la contoarele de apă ale consumatorilor casnici, acesta confirmând că pe str. Iancu Jianu o parte din bransamente erau făcute până la trotuar de către reclamantă, însă doar pentru o parte din case, precizând că o parte din bransamente nu erau făcute deloc de către reclamantă, fiind făcute de către angajatii pârâtei, care în acest scop au tăiat asfaltul si au săpat, iar după bransare au refăcut asfaltul (fila 192, vol. I).

În conditiile existentei unei contradictii între declaratiile martorilor P. V. si S. M. M. cu privire la împrejurarea că părtile ar fi convenit înlocuirea bransamentelor vechi si neefectuarea lucrărilor de bransare efectivă a conductei noi la consumatorii casnici, tribunalul retine că în cauză nu a fost dovedit acordul pârâtei cu privire la modificarea clauzelor contractului si a obligatiilor ce reveneau reclamantei potrivit caietului de sarcini, martora S. M. M. neavând calitatea de administrator al pârâtei, si deci de reprezentant cu drept de a angaja juridic societatea pârâtă, ci doar calitatea de angajat al acesteia, reclamanta încheind anterior contractul de proiectare si executie lucrări nr. 2702/_ cu pârâta, la încheierea contractului aceasta fiind reprezentată prin director general Sabău Alexandru, astfel că reclamanta nu s-ar putea prevala nici de faptul că nu ar fi cunoscut cine este reprezentatul societătii pârâte care poate angaja juridic această societate. În aceste conditii, tribunalul retine că reclamantei îi revenea obligatia de efectuare a lucrărilor de cuplare a bransamentelor existente, unde era cazul, astfel cum era prevăzut în caietul de sarcini parte din contract, precizarea ";unde este cazul"; putând fi interpretată doar în sensul logicii textului, în sensul că lucrările de cuplare a bransamentelor trebuiau să fie efectuate doar acolo unde existau bransamente.

Or, reclamanta nu a efectuat lucrările de cuplare a bransamentelor existente, desi astfel de bransamente existau, astfel că aceasta nu si-a îndeplinit obligatia contractuală în acest sens, nerespectându-si obligatia de a finaliza lucrările prevăzută la art. 10.6.1 din contract, fiind justificat refuzul pârâtei de plată a diferentei de pret în baza exceptiei de neexecutare a contractului.

În cauză a fost administrată si proba cu interogatoriul pârâtei, în cadrul căreia însă pârâta nu a recunoscut împrejurări de fapt care să justifice cererile reclamantei (filele 105-107 si 154-155, vol. I).

Fată de continutul probatoriului administrat în cauză, tribunalul retine că reclamanta nu a finalizat lucrările pe care era obligată să le realizeze în baza contractului de proiectare si executie de lucrări nr. 2702/_ încheiat cu reclamanta, aceasta neîndeplinindu-si obligatia prevăzută la art. 1.3 din caietul de sarcini, de a cupla bransamentele existente la noua conductă, acolo unde existau bransamente, astfel că este temeinică exceptia de neexecutare a contractului invocată pe fond de către pârâtă, exceptie în baza căreia, ca efect al contractului sinalagmatic încheiat între părti, pârâta este îndreptătită la rândul său să refuze plata în întregime a pretului stabilit prin contract, în spetă să refuze plata restului de pret rămas neachitat, solicitat de către reclamantă în cauza de fată. În acest sens, tribunalul retine că desi acest aspect a fost pus în discutia părtilor, reclamanta nu a înteles să mai solicite în cauză administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară. Or, sarcina probei valorii părtii din obligatii pe care si-a îndeplinit-o îi revenea reclamantei, potrivit art. 1169 Cod civ., astfel că în lipsa unor probe în acest sens, tribunalul va retine că restul de pret rămas neachitat din pretul stabilit prin contract este proportional cu partea de lucrare rămasă neexecutată de către reclamantă, astfel că nu va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 3654 lei plus TVA, reprezentând rest pret rămas neachitat.

Totodată, întrucât reclamanta nu si-a îndeplinit în întregime obligatiile asumate prin contract si nu a finalizat lucrarea, necuplând bransamentele existente la noua conductă, tribunalul constată că nu sunt îndeplinite conditiile art. 18. 1 - 19 din contractul de proiectare si executie de lucrări nr. 2702/_ încheiat între părti, astfel că pârâta nu poate fi obligată să accepte situatiile de lucrări si să convoace comisia de receptii.

În plus, având în vedere faptul că reclamanta nu a dovedit existenta unei conventii între părti privind plata de către pârâtă a contravalorii unor lucrări suplimentare efectuate de către reclamantă, tribunalul va da eficientă dispozitiilor art. 969 Cod civ. privind efectele obligatorii ale contractului încheiat între părti, raportat la clauza prevăzută de art. 23.4 din contractul de proiectare si executie de lucrări nr. 2702/_, potrivit căreia pretul contractului nu se ajustează, astfel că va respinge si cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor suplimentare invocate de către aceasta.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul va respinge asadar, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. E. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. DE APĂ A. S.A. Față de prevederile art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., potrivit cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, întrucât reclamanta nu a avut câștig de cauză, fiind în culpă procesuală, tribunalul respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată si va obliga reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocatial conform facturii nr. 1487/_ si ordinului de plată nr. 384/_ (filele 2-3, vol. II).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. E. C. S.R.L., cu sediul în loc. C. T., str. L. nr. 121, jud.

C., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. DE APĂ A. S.A., cu sediul procesual ales la SCA Giurgea, Ghidra si Asociatii, în mun. C. -Napoca, b-dul 21 Decembrie nr. 102, jud. C. .

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

JUDECĂTOR GREFIER

V. LAURA G. A. Z.

Red./G.V.L./Dact./U.L.;G.V.L./4ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3473/2013. Obligatie de a face