Sentința civilă nr. 432/2013. Nulitate act juridic
| Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 432/2013
Ședința publică din 01 Martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: U. I.
GREFIER: P. R. A.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamant S. T. SA, împotriva pârâtei B. C. R. SA - S. B., având ca obiect nulitate act juridic - anulare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtă cons. jur.
Margin I. cu delegație de reprezentare la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acțiunii în baza dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Reprezentantul pârâtei solicită instanței admiterea excepției inadmisibilității acțiunii. Arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța unește excepția inadmisibilității acțiunii cu fondul cauzei și, nemaifiind alte cereri, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Reprezentantul pârâtei, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate pe larg în scris.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
Deliberând constată că :
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr.de mai sus, reclamnata S.
T. SA B., a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA - S.
B., să se constate ca fiind abuzive clauzele de la pct. 6.3, a, b, c; 6.4, 6.6, l0.l, l0.2 din contractul de credit nr.l20/234l3/2l.l2.2006, pct. 8, 9 și l0 din contractul de garanție reală mobiliară fără deposedare, autentificate sub nr. 2588/2006 de BNP Culcer Crinu Denis și să se constate ca fiind excesive garanțiile mobiliare și imobiliare percepute de bancă pentru suma de 86.600 euro rambursabilă în 7 ani, precum și să se dispună anularea acestor clauze conform L.l93/2000, iar cu privire la valoarea dobânzii să se stabilească dobânda la valoarea fixă/an conf.art.6 din contractul de credit, fără alte comisioane și obligarea băncii de a reface contractul și a recalcula creditul și creanțele restante.
Pârâta BCR SA a formulat întâmpinare (f.23-24), în care a solicitat, în esență, să se respingă acțiunea ca inadmisibilă, întrucât reclamanta nu este consumator în sensul art. 2 al L.nr.l93/2000, și ca atare nu îi sunt aplicabile dispozițiile acestei legi. Instanța a pus în discuția părților această excepție asupra căreia reclamanta nu s-a pronunțat, deși i s-a comunicat un exemplar din întâmpinare.
2
Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii conf. art.l37 C.pr.civ, tribunalul constată că este întemeiată această excepție pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.l alin.l din L.nr.l93/2000 privind clauzele abuzive dintre contractele încheiate între profesioniști și consumatori "Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate";, iar art.2 alin.l din același act normativ, definește consumator ca fiind "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale";.
Având în vedere că reclamanta este prin excelență o societate comercială, nu poate fi circumscrisă consumatorului definit de art.2 alin.l din L.nr.l93/2000, astfel că această entitate juridică nu se poate prevala de dispozițiile acestei legi pentru a solicita să se constate clauzele abuzive din contractul de credit încheiat cu banca, astfel că acțiunea se va respinge ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta T. SA, cu sediul social în loc.B., str.T. nr.6, jud. Bistrița Năsăud, Nr.ORC J06/7l/l99l, CUI R 5., în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA - S. B., cu sediul în loc.B., str. M. K. nr. 46, jud.Bistrița-Năsăud.
Cu drept de apel în termen de l5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 0l martie 20l3.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
I. U. | R. | A. | P. |
Red/dact UI/CR 4ex - 4.04.20l3
| ← Decizia civilă nr. 10/2013. Nulitate act juridic | Decizia civilă nr. 387/2013. Nulitate act juridic → |
|---|








