Sentința civilă nr. 643/2013. Somație de plată
Comentarii |
|
România
Tribunalul Specializat C. dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă nr. 643/2013
Ședința publică din data de 4 martie 2013 Instanța este constituită din:
Președinte - I. P. Grefier - S. M.
Pe rol fiind examinarea cererii formulată de către creditorul Giresi G. în contradictoriu cu debitoarea SC T. M. S. C. -N., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul creditorului, avocatul Osman Marius.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul creditoarei declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau alte probe de solicitat, instanța apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul creditoarei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și pe cale de consecință, să se dispună emiterea somației de plată care să conțină termenul de plată pentru suma de 1.500.000 euro, reprezentând fideiusiune acordată debitoarei în vederea garantării unui credit bancar, garanție executată de către bancă în data de_, obligarea debitoarei la plata dobânzii, la nivelul dobânzii legale, în cuantum de 6 %/an în conformitate cu dispozițiile art. 4 din OUG nr. 13/201,calculată de la data exigibilității creditului și până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză. Creanța este certă, lichidă și exigibilă. Debitul indicat la pct. 1, este cert, fiind conținut de documente însușite de către debitoare și este lichid, suma fiind clar determinată și exprimată în bani. De asemenea, creanța este exigibilă, de la data debitării contului creditorului cu suma constituită ca și garanție și anume la data de_ . În susținerea poziției procesuale depune concluzii scrise.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată în data de 3 mai 2012, la Tribunalul Specializat C., creditorul G. G. a chemat-o în judecată pe debitoarea SC T. M. S. C. -N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 1.500.000 EUR reprezentând fidejusiune acordată debitoare în vederea garantării unui credit bancar, garanție executată de către bancă în data de_, la plata dobânzii legale de 6 % pe an în conformitate cu dispozițiile art. 4 din OUG nr. 13/2011, calculată de la data exigibilității creditului și până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii creditorul a arătat că în data de_ debitoarea a încheiat cu Banca Italo Romena SPA C. -N., contractul de credit nr. 101 având o valoare totală de 3.000.000 EUR. Rambursarea finanțării acordate prin contract a fost garantată, printre altele, și cu un depozit colateral în valoare de 1.500.000 EUR constituit de către creditor, în calitate de asociat și administrator unic al debitoarei, respectiv prin contractul de garanție nr. 119/_ . Depozitul colateral în valoare de 1.500.000 EUR a fost constituit în data de_ . În data de_ creditorul a cesionat întreaga participație la capitalul social al debitoarei, prin contractul de cesiune părți sociale nr. 107 către SC ABITAN_, care în calitate de viitor asociat unic al debitoarei a semnat și și-a însușit contractul de creditare nr. 101/_ încheiat cu Banca Italo Romena SPA C. -N. . Întrucât debitoarea a încetat plățile, în data de_ banca a procedat la executarea garanției în valoare de 1.500.000 EUR constituită de către creditor, în contul rambursării dobânzii creditului restant și a dobânzii restante. Creditorul susține că creanța invocată este certă, lichidă și exigibilă, motiv pentru acre a formulat prezenta cerere de emitere a ordonanței de plată.
În drept, au fost invocate prevederile OG nr. 5/2001, art. 274 C.pr.civ., art. 2395 și urm. C.civ., art. 4 din OUG nr. 13/2011.
Debitoarea, deși legal citată, nu a trimis reprezentant în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Prin sentința civilă nr. 2406/28 mai 2012, competența materială de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului C. . La rândul său, Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 586/28 auguat 2012, a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Specializat C. . Soluționând conflictul negativ de competența, C. ea de Apel C., prin sentința civilă nr. 81/F/10 septembrie 2012, a stabilit în favoarea Tribunalului Specializat C. competența materială de soluționare a acțiunii, datorită calității speciale a subiecților raportului juridic.
Analizând cererea creditoarei raportat la ansamblul probelor administrate în cauză, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 6 din OG nr. 5/2001, tribunalul apreciază pretențiile creditoarei ca nefondate întrucât nu s-a făcut dovada că debitoarea ar fi fost de acord cu plata banilor, astfel cum este prevăzut în art. 1 din OG nr. 5/2001, conform căruia procedura prevăzută de acest act normativ se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării creanțelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contracte constatate printr-un înscris.
Creanța nu este exigibilă și nici măcar certă, trebuind ca instanța să intre pe fondul cauzei pentru a analiza temeinicia pretențiilor formulate. Astfel, vor trebui făcute probe în sensul stabilirii existenței fideiusiunii și în ce măsură există însăși obligația ce susține creditorul că debitoarea o are față de el.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge cererea formulată de către creditorul G. G., cu domiciliul procesual ales în B., Strada Știrbei V., nr. 36, et. 2, sector 1, în contradictoriu cu debitoarea SC T. M. S. C. -N., cu sediul în C. -N.
, Strada Bună Ziua, nr. 34-36, ap. 25, județul C., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. P. S. M.
← Sentința civilă nr. 4842/2013. Somație de plată | Sentința civilă nr. 230/2013. Somație de plată → |
---|