Sentința civilă nr. 835/2013. Acțiune în pretenții comerciale

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 835/2013

Ședința publică din data de 19 martie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE - S. I. GREFIER - DP

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către reclamanta SC M. S. - prin lichidator judiciar D. M. în contradictoriu cu pârâții SC P. S. C. -N. și M. N. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, la ambele strigări ale cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, din oficiu, instanța invocă excepția perimării acțiunii, raportat la prev.art.248 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare, pe excepția invocată.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 27 mai 2011 reclamanta SC M. S. prin lichidator judiciar D. M. i-a chemat în judecată pe pârâții SC P. S. și M. N. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligați pârâții la plata sumei de 96.884,57 lei contravaloare facturi și la plata penalităților de întârziere calculate de la data scadenței facturilor până la data plății efective a debitului.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2011 instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei în temeiul art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ. având în vedere lipsa părților de la dezbateri și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța constată că de la data suspendării a trecut mai mult de un an, iar reclamanta nu a mai depus cerere de stăruință pentru soluționarea prezentei cauze, astfel că fiind incidente prev. art. 248 alin. 3 C.pr.civ., din oficiu, invocă excepția perimării acțiunii, raportat și la prev. art.250 C.pr.civ.

În consecință, în baza art. 248 alin.3 raportat la art.250 și art.

252 C.pr.civ., se va admite excepția perimării cererii și se va constata perimată cererea formulată de reclamanta SC M. S.

1

prin lichidator judiciar D. M. în contradictoriu cu pârâții SC P.

S. și M. N. I. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite excepția perimării și, în consecință, constată perimarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta SC M. S. în contradictoriu cu pârâții SC P. S. și M. N. I., cerere având ca obiect pretenții.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

S. I.

D.

P.

Red.SI/MM 2 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 835/2013. Acțiune în pretenții comerciale