Insolvenţă. Creditor având sediul într-un alt stat membru UE.
| Comentarii |
|
Susţinerea conform căruia acesta ar fi trebuit notificat individual cu privire la deschiderea procedurii, conform Regulamentului CE 1346/2000. Respingere
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 5839 din 1 septembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr.1100 din 14.04.2014 pronunţată în dosarul nr..../a9 al Tribunalului Sălaj s-a respins ca nefondată cererea de repunere în termen formulată de creditorul M.D. a.s. împotriva tabelului preliminar de creanţe întocmit la debitoarea SC A.F. SA Zalău.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care a pierdut termenul procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinice justificate.
Motivele de repunere în termen trebuie să conţină elemente obiective imprevizibile sau chiar previzibile, dar invincibile care nu puteau fi înlăturate de voinţa omului liber exprimată.
În cauză nu sunt îndeplinite aceste condiţii.
Dispoziţiile art. 40 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1346/2000 se referă la creditorii cunoscuţi, ceea ce corespunde, potrivit legii române nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, listei creditorilor întocmită de administratorul statuar al debitoarei şi predată administratorului statuar.
În cazul în care vreun creditor nu este menţionat în lista creditorilor devin incidente dispoziţiile art. 7 alin. 3 partea a 2-a, potrivit cărora pentru creditorii care nu au fost identificaţi în lista creditorilor procedura notificării prevăzute de art. 61 va fi considerată îndeplinită prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, care poate fi contestat în U.E.
În consecinţă, în lipsa unei liste a creditorilor şi a unei posibilităţi concrete de a afla identitatea celor care nu se găsesc în această listă, notificarea făcută prin BPI este pe deplin temeinică şi procedurală.
În cazul concret dedus judecăţii, notificarea a fost publicată în B.P.I. nr.3239/21.02.2013, iar termenul limită de declarare a creanţelor a fost stabilit pentru data de 11.03.2013. S-a precizat în notificare că nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa pe care creditorul o deţine împotriva debitului.
Creditorul M.D. a. s. nu a depus cererea până la data de 11.03.2013, astfel că, în temeiul art. 76 din Lege, creditorul care a depus cererea de admitere a creanţei peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-şi mai realiza creanţa în cadrul procedurii insolvenţei.
Faţă de cele ce preced, instanţa a respins contestaţia creditorului M.D. a.s. împotriva tabelului preliminar întocmit la debitoarea S.C. A.F. S.A. Zalău; situaţie în care creanţa nu a mai fost analizată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditorul M.D. a.s., solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de admitere a creanţei împotriva debitoarei, astfel cum a fost formulată şi dispunerea înscrierii creanţei în tabelul creanţelor debitoarei, constând în cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul recurs.
În motivele de recurs se arată că prin cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de admitere a creanţei, a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu debitoarea, reprezentată prin administratorul judiciar desemnat în cauză, să dispună înscrierea creanţei în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei, reprezentând debit principal în cuantum de 1.149.188,44 lei (echivalent a 260.551,50 Euro), precum şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50.020,34 lei (echivalent a 329.788 CZK) şi a sumei de 1.199,12 lei, constând în cheltuielile aferente soluţionării cererii de repunere în termen şi de admitere a creanţei.
Precizează că în motivare, a arătat instanţei că până la data de
10.02.2014, recurenta nu a cunoscut despre deschiderea procedurii insolventei a debitoarei A.F. S.A., nefiind notificată de către administratorul judiciar despre insolvenţă debitoarei, în legătură cu această împrejurare aflând la momentul solicitării adresate reprezentantului convenţional din România, pe care l-a angajat să recupereze pe căi legale creanţa deţinută împotriva debitoarei, în baza titlului executoriu european, reprezentat de Hotărârea Tribunalului din Hradec Kralove, sucursala din Pardubice. Astfel, în momentul în care a aflat că debitoarea se află în procedura insolventei, prin avocat, a luat legătura cu administratorul judiciar, solicitându-i să verifice şi să pună la dispoziţie dovada notificării cu privire la deschiderea procedurii insolventei a debitoarei. Ca răspuns, administratorul judiciar i-a transmis Notificarea privind deschiderea procedurii insolventei A.F. S.A., aşa cum a fost publicată în
B.P.I., precizându-i că societatea nu figurează ca şi creditor în contabilitatea societăţii debitoarei, în aceste împrejurări, recurenta, în temeiul dispoziţiilor legale, a adresat instanţei o cerere de repunere în termen şi, în consecinţă, a solicitat să fie înscrişi în tabelul creanţelor debitoarei, cu creanţa pe care o deţine împotriva acesteia.
Consideră că hotărârea pronunţată în cauză este netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:
În conformitate cu pct. 21 din preambulul Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă (cu prioritate aplicabil în cauză), statele membre au stabilit la nivelul Uniunii Europene că, orice creditor, care îşi are reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul social în Comunitate, trebuie să beneficieze de dreptul de a-şi înregistra cererea de admitere a creanţei privind bunurile debitorului în orice procedură de insolvenţă aflată în curs de desfăşurare în Comunitate.
În continuare, dispoziţiile art. 39 din Regulament prevăd dreptul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţei, şi anume că, orice creditor care îşi are reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul social într-un stat membru altul decât statul de deschidere, inclusiv autorităţile fiscale şi organismele de asigurări sociale ale statelor membre, au dreptul să-şi înregistreze, în scris, cererile de admitere a creanţelor în cadrul procedurii de insolvenţă. De asemenea, în cuprinsul art. 40 din Regulament este stipulată obligaţia de informare a creditorilor, în sensul că, de îndată ce s-a deschis o procedură de insolvenţă într-un stat membru, instanţa competentă din acel stat sau lichidatorul desemnat de aceasta îi va informa imediat pe creditorii cunoscuţi care au reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul social în celelalte state membre. în acest caz, la alin. 2 se arată că, informarea, realizată prin transmiterea unei notificări individuale, include, în special, termenele limită, sancţiunile prevăzute în legătură cu aceste termene limită, organul sau autoritatea abilitată să înregistreze cererile de admitere a creanţelor şi celelalte măsuri prevăzute.
Astfel, Regulamentul adoptat la nivelul Uniunii Europene, care produce efecte directe şi cel mai important, de imediată aplicare şi cu prioritate în relaţia cu dreptul naţional al statelor-membre, precizează cadrul legal naţional aplicabil cauzei, neavut în vedere sau interpretat şi aplicat greşit de instanţa de fond, respectiv, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (dreptul comun), O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă (dreptul profesiei), vechiul Cod de procedură civilă (dreptul special şi în completare a celui comun). De asemenea, în speţă, nu au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 82/1991 a contabilităţii.
Invederează faptul că, scopul procedurii de insolvenţă - acoperirea pasivului debitorului - se realizează prin valorificarea averii debitorului. Această valorificare a averii se realizează la cererea creditorilor care deţin creanţe certe şi lichide împotriva debitorului şi care îndeplinesc condiţiile speciale prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitorului.
De asemenea, procedura insolvenţei se deschide la cererea adresată instanţei de debitor (cum s-a întâmplat în cauză), care poate solicita fie intrarea sa directă în faliment, fie reorganizarea judiciară a activităţii sale în cadrul insolvenţei, propunând în acest sens un plan de reorganizare a activităţii, însă tot în acelaşi scop, de acoperire a pasivului, şi, în paralel, corelativ, în scopul salvării activităţii debitorului, în măsura în care planul de reorganizare confirmat de instanţă reuşeşte să atingă scopul declarat anterior.
În speţă, atunci când debitoarea A.F. S.A. a cerut deschiderea procedurii insolvenţei, în dorinţa de a-şi reorganiza judiciar activitatea, a depus împreună cu cererea de deschidere a procedurii, o listă a creditorilor faţă de care înregistrează datorii, în scopul ca aceste creanţe să fie recuperate în procedura insolvenţei, de către creditorii evidenţiaţi de către debitoare în lista creditorilor, în virtutea dispoziţiilor legale, în cauză a fost numit, prin hotărârea instanţei, administratorul judiciar al debitoarei, care avea obligaţia notificării creditorilor debitoarei pentru ca aceştia din urmă să poată formula şi depune cererile de admitere a creanţei asupra averii debitorului. în acest sens, a fost stabilit termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă data de 11.02.2013.
Recurenta nefiind notificată de către administratorul judiciar despre deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, cu nerespectarea dispoziţiilor legale mai sus indicate, nu a cunoscut despre insolvenţă debitoarei decât la momentul în care a fost informată de reprezentantul convenţional, informare realizată în data de
10.02.2014, conform dovezilor de la dosarul cauzei. Astfel, o primă greşeală a instanţei constă în aceea că judecătorul sindic îşi motivează hotărârea sa, reţinându-şi în mod special atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 alin. 3, partea a 2-a din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora pentru creditorii care nu au fost identificaţi în lista creditorilor, procedura notificării prevăzută de art. 61 va fi considerată îndeplinită (prezumţie legală relativă - s.n.) prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, care poate fi contestat în U.E (necontestabil în speţă).
În acest sens, solicită a se avea în vedere că instanţa nu a ţinut cont de faptul că recurenta este o societate comercială străină, care îşi are sediul în Republica Cehă - adică într-un stat-membru U.E. Motivarea instanţei că notificarea publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, publicaţie naţională la care nu are acces, ba mai mult, nici nu îi este legal opozabilă, întrucât insolvenţa unui debitor ce îşi are sediul sau reşedinţa într-un stat-membru, diferit de statul creditorului, este reglementată de prevederile europene, aplicabile direct şi cu întâietate, respectiv de Regulamentul nr. 1346/2000. în cuprinsul acestui Regulament, nu se regăseşte o dispoziţie legală de genul celei prevăzute la art. 7 alin. 3 partea a 2-a din Legea nr. 85/2006, iar aplicarea de către instanţă, a prezumţiei instituită de acest legal, a fost greşit realizată de către instanţă, întrucât nu îi este opozabilă şi nu produce efectul urmărit de legea română, adică de se a lua la cunoştinţă despre insolvenţă din publicaţie de către creditorii necunoscuţi (în speţă, cu sediul într-un stat străin şi care îi este aplicabil, dreptul ceh, şi nu cel român) despre procedura insolvenţei debitoarei.
Apreciază că recurenta a fost şi este un creditor cunoscut al debitoarei, fiind obligatoriu să se regăsească înscrisă creanţa în contabilitatea debitoarei, având în vedere normele contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991 şi nu cum, în mod greşit, s-a susţinut în faţa instanţei de către debitoare că relaţiile comerciale au fost stinse prin plată.
Ca atare, în mod greşit judecătorul fondului a apreciat că recurenta nu este în drept să solicite repunerea în termen, întrucât administratorul judiciar ar fi publicat în B.P.I. notificarea deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei, iar cererea nu a fost depusă până la termenul din 11.03.2013, fiind astfel, în opinia instanţei, decăzuţi din dreptul de a formula cerere de admitere a creanţei, într-adevăr, după cum a arătat prin cererea de repunere în termen, declaraţia de admitere a creanţei a fost depusă după expirarea termenului limită, însă acest lucru s-a realizat din cauza faptului că nu a cunoscut despre insolvenţă debitoarei, care, cu rea-credinţă, nu a inclus societatea în lista creditorilor, pentru ca aceasta să fie notificată conform Regulamentului european, împrejurarea că administratorul judiciar nu s-a aflat în posesia tuturor documentelor contabile a debitoarei, şi care, în opinia sa, explică lipsa notificării societăţii, nu poate să producă efecte negative în ce îi priveşte, ci trebuia asimilată unui împrejurări mai presus de voinţa societăţii de a afla despre starea de insolvenţă a debitoarei, iar instanţa trebuia să observe că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele legale pentru repunerea în termen. Cu motivarea instanţei că, pentru repunerea în termen, trebuie să se verifice elemente obiective imprevizibile sau previzibile, însă invincibile care nu puteau fi înlăturate de voinţa omului liber exprimată, sunt de acord, însă nu justifică soluţia aleasă de judecătorul sindic, cauzei deduse judecăţii, care fără a avea nicio culpă, nu au fost notificaţi pentru depunerea cererii de admitere a creanţei, iar publicarea în B.P.I. a notificării deschiderii insolvenţei, nefiindu-i opozabilă.
Solicită a se observa că textul legal prevăzut de art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 are valoarea unei prezumţii legale relative care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă or, în speţă, apreciază că prin dovezile prezentate, inclusiv în faţa instanţei recurs, consideră că este răsturnată această prezumţie, mai ales că nu îi poate fi imputată nicio culpă, constând în aceea că nu a formulat cererea de înscriere a creanţei până la data de 11.03.2013, întrucât nu a avut cunoştinţă până la data de
10.02.2014 despre starea de insolvenţă a debitoarei, respectiv despre notificarea de deschidere a procedurii insolvenţei.
Raportat la dispoziţiile legale precitate, susţine că cererea de repunere în termen şi motivul împiedicării a fost formulat în interiorul termenului de 15 zile, calculat de la data de 10.02.2014, dată la care societatea a luat la cunoştinţă despre deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei şi mai exact de la data de
11.02.2014, când a fost transmisă prin e-mail notificarea de deschidere a procedurii faţă de S.C. A.F. S.A. de către administratorul judiciar desemnat în cauză.
Susţine că societatea nu figurează în contabilitatea debitoarei, că relaţiile comerciale au fost stinse prin plată, în aşa fel încât, nu ar putea fi repuşi în termenul de formulare a cererii de admitere a creanţei. într-adevăr, instanţa prin hotărârea pronunţată în cauză nu îşi motivează soluţia în baza susţinerilor debitoarei, însă nu considera că afirmaţiile debitoarei nu au influenţat soluţia greşit dispusă de instanţă. Pentru a demonstra netemeinicia susţinerilor debitoarei şi, de altfel, reaua-credinţă a acesteia, manifestată la momentul întocmirii listei creditorilor prezentate administratorului judiciar, atitudine reiterată în faţa instanţei, trimite la dosarul cauzei, APELUL formulat de debitoare (în limba română şi cehă) împotriva Sentinţei civile nr. 55EVCm 2/2011-144 pronunţată de Tribunalul Regional Hradec Kralove, filiala Partubice, în dosarul de referinţă.
Recurenta mai arată că, deşi s-a susţinut că relaţiile comerciale dintre părţi au fost stinse prin plată, la data de 30.11.2012 când a fost înregistrat apelul debitoarei la instanţa din Rep. Cehă, debitoarea era conştientă şi avea deja împotriva sa o hotărâre pronunţată de instanţa de judecată din Cehia, prin care a fost obligată la plată. Practic, astfel se observă reaua-credinţă a debitoarei, care, deşi în imediata apropiere a formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei (cf. portalului instanţelor de judecată, data de 20.12.2012), numai cu mai puţin de o lună de zile înainte de a se adresa instanţei de faliment, a formulat şi trimis la instanţa de Cehia, apelul formulat împotriva sentinţei indicate, care de altfel, a rămas definitivă şi reprezintă titlul executoriu în temeiul căruia a solicitat admiterea cererii de creanţe împotriva debitoarei.
Astfel că, pornind de la cele menţionate şi probate, rezultă fără putinţă că debitoarea, anterior cererii de deschidere a insolvenţei sale, avea cunoştinţă de creanţa care potrivit normelor contabile trebuia înregistrată în contabilitatea societăţii (cf. Legii nr. 82/1991), şi prin urmare, era obligată ca în lista creditorilor să menţioneze societate, ca apoi administratorul judiciar în baza notificării individuale formulată şi trimisă în condiţiile şi termenii Regulamentului European indicat, să pună în vedere posibilitatea de a formula cerere de admitere a creanţei, întrucât a fost deschisă procedura insolvenţei debitoarei.
Or, cum debitoarea, cu rea-credinţă a ascuns această împrejurare, a litigiului dintre părţi, precum şi a hotărârii instanţei cehe, prin care a fost obligată la plată, administratorul judiciar, la rândul său neefectuând verificări suplimentare, nu a notificat despre procedura insolvenţei debitoarei, astfel că recurenta nu a cunoscut despre aceasta, fără îndoială fără a avea vreo vină şi mai presus de voinţa sa situându-se această împrejurare.
Aşadar, instanţa de fond trebuia să o repună în termenul de formulare a cererii de admitere a creanţei, având o valoare însemnată, numai dacă analiza şi aplica în mod corect şi legal prevederile europene şi cele naţionale, fără să aibă cunoaştere despre înscrisul cu apelul formulat de debitoare. Cum însă soluţia aleasă de prima instanţă este greşită, solicită Curţii ca, pe baza probelor din faţa instanţei de fond şi a celor prezentate în recurs, având în vedere criticile de netemeinicie şi nelegalitate expuse anterior, precum şi a celor învederate în cererea de repunere în termen, să admită recursul, să modifice în tot sentinţa atacată şi, în consecinţă, să admită cererea de repunere în termen, aşa cum a fost formulată şi să înscrie creanţa în tabelul creanţelor debitoarei.
Analizând recursul declarat de către recurenta M.D. a.s. prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 304]C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Lichidatorul judiciar a publicat notificarea privind deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC A.F. SA în BPI nr.3239 din data de 21 februarie 2013.
Deşi data limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor a fost stabilită pentru 11 martie 2013, recurenta a depus cererea sa de admitere a creanţei cu încălcarea acestei limite procedurale, fapt care, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, atrage incidenţa excepţiei tardivităţii efectuării acestui act de procedura şi decăderea acestei creditoare din drepturile prevăzute de art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006: dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi de a dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură, dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.
Întrucât din probele administrate în cauză rezultă împrejurarea că recurenta nu a respectat termenul stabilit de către judecătorul sindic pentru depunerea cererii sale, în mod corect a respins contestaţia formulată.
Curtea constată că recurenta a formulat şi o cerere de repunere în termen susţinând că nu a putut formula cererea de admitere a creanţei întrucât nu a fost notificată în condiţiile Regulamentului CE nr.1346/2000 astfel că s-a aflat în imposibilitatea formulării declaraţiei de creanţă.
Potrivit art.7 alin.3 teza II- a din Legea nr.85/2006, pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. În consecinţă, în speţă operează prezumţia legală relativă potrivit căreia de la data publicării în BPI toţi creditorii debitoarei au luat cunoştinţă de termenele stabilite conform art. 61-62 din Legea nr. 85/2006 de judecătorul sindic.
O eventuală distincţie între creditorul nenotificat care nu se regăseşte pe lista predată de debitoare şi creditorul nenotificat ca urmare a nepredării vreunei liste de către debitoare, nu poate fi reţinută ca întemeiată deoarece, pe de o parte, în speţă se aplică principiul conform căruia acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face iar pe de altă parte notificarea conform Codului de procedură civilă este un act unilateral întocmit de lichidatorul judiciar care produce efecte doar în ceea ce priveşte destinatarul său. Efectuarea sau neefectuarea de către lichidatorul judiciar a actului juridic al notificării celorlalţi creditori (potenţial înscrişi în lista prezumtiv predată de debitor) conform Codului de procedură civilă nu profită şi nu dăunează creditorului notificat în niciun fel.
Prin urmare, întrucât data limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor a fost nesocotită, ipoteza normei legale din art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este întrunită, iar excepţia tardivităţii efectuării acestui act de procedura şi decăderea acestei creditoare din drepturile prevăzute de art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/sunt întemeiate.
Este adevărat că prezumţia legală instituită prin dispoziţiile art. 7 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 85/2006 este una relativă, creditoarea având posibilitatea de a solicita repunerea în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanţelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 C.proc.civ.
Dar, întrucât cererea de repunere în termen are drept unic motiv absenţa unei notificări individuale în condiţiile Regulamentului CE nr.1346/2000, Curtea reţine că în mod corect judecătorul sindic a apreciat că simpla absenţă a unei notificări din partea administratorului/lichidatorului judiciar în condiţiile amintite nu justifică, prin sine însăşi, repunerea în termenul de depunere a cererii de admitere a creanţei, deoarece această absenţă este suplinită de formalitatea publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare.
În aceste cereri este necesar ca creditoarea, conform art. 1169 C.civ. şi art. 129 alin. 1 C.proc.civ., să dovedească existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat în mod obiectiv să ia cunoştinţă de notificarea deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei publicată electronic şi disponibilă gratuit prin simpla accesare a paginii web a Buletinului Procedurilor de Insolvenţă www.buletinulinsolventei.ro.
Curtea reţine că în mod corect judecătorul sindic a apreciat că notificarea recurentei în condiţiile Regulamentului CE nr.1346/2000 nu era necesară. Astfel, Curtea reţine că recurenta este o societate înmatriculată în Republica Cehă, însă, aceasta nu figurează în lista creditorilor debitoarei.
Este cunoscut faptul că potrivit art.40 din Regulamentul CE nr.1346/2000, după data deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei într-unul dintre statele membre, instanţa competentă din acel stat sau lichidatorul judiciar desemnat de aceasta îi va informa pe creditorii cunoscuţi care au reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul social în celelalte state membre despre termenele, conţinutul cererii, actele doveditoare ale creanţei.
Însă, în speţă, în procedura insolvenţei debitoarei, recurenta nu a fost înscrisă în lista creditorilor debitoarei astfel că din perspectiva insolvenţei debitoarei, recurenta nu este un creditor cunoscut care să fie necesar a fi notificat.
Curtea nu poate analiza la acest moment procedural care sunt motivele pentru care acest creditor nu este înscris în lista creditorilor debitoarei astfel că analizarea bunei sau relei credinţe a debitoarei nu este relevantă speţei.
În consecinţă, Curtea va constata că în mod corect au fost aplicate în speţă dispoziţiile art.7 alin.3 partea a 2-a, potrivit cărora pentru creditorii care nu au fost identificaţi în lista creditorilor procedura notificării prevăzute de art. 61 va fi considerată îndeplinită prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar în lipsa unei liste a creditorilor şi a unei posibilităţi concrete de a afla identitatea celor care nu se găsesc în această listă, notificarea făcută prin BPI este procedurală.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge şi va menţine în întregime hotărârea recurată.
| ← Insolvenţă. Cerere de aplicare a unei amenzi judiciare... | Insolvenţă. Contestaţie la tabelul preliminar. Creditor bugetar → |
|---|
