Decizia nr. 03/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. (...) Ședința ata de 03 decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. A J. B. N., împotriva încheierii civile din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu intimata SC L. PRO C. S. N., având ca obiect recurs împotriva încheierii de suspendare a judecății.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin încheierea din (...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), în temeiul art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. a fost suspendată cauza până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.(...) al T.ui B. N.. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că după efectuarea unei verificări din oficiu, a constatat existența dosarului de contencios fiscal nr.(...) înregistrat cu data de (...), precum și faptul că cererea de începere a procedurii insolvenței a fost promovată în data de 2 decembrie 2011. S-a apreciat că această cauză are strânsă legătură cu modul de soluționare a dosarului nr.(...) al T.ui B. N.. Creditoarea D. G. a F. P. B.-N. a formulat recurs împotriva acestei încheieri arătând că raportat la disp. art.304 pct.9 C.pr.civ. se impune modificarea acesteia . Recurenta învederează că nu sunt incidente în cauză disp. art.244 alin.1 pct.1 întrucât decizia de impunere nr.45 din (...) este un act administrativ fiscal care constituie titlu de creanță potrivit prevederilor art.110 alin.3 C.pr.fiscală potrivit cărora titlul de creanță a devenit titlu executoriu în conformitate cu art.141 alin.2 din C.pr.fiscală și de altfel nici raportat la disp. art.215 alin.1 din OG nr.92/2003 nu se poate susține teza judecătorului sindic. Analizând recursul formulat raportat la dispozițiile legale enunțate, Curteareține următoarele: Creditoarea D. G. a F. P. B.-N. prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței înregistrată împotriva debitoarei S. L. Pro C. S. a solicitat deschidereaprocedurii învederând că deține împotriva acesteia o creanță bugetară certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile în cuantum de 124.888 lei . Judecătorul sindic desemnat pentru soluționarea acestei cereri a dispus suspendarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței având în vedere că există pe rol dosarul de contencios fiscal nr.(...) înregistrat la data de (...) iar cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost promovată la data de 2 decembrie 2011 iar între cele două cauze există o strânsă legătură. Dispozițiile art.215 alin.1 din OG nr.92/2003 statuează că introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Caracterul executoriu al actelor administrativ fiscale se păstrează și subsecvent sesizării instanței în condițiile art.205 și urm. din C.pr.fiscală , doar în ipoteza aplicării prev. art.14 sau 15 din Legea nr.554/2004 efectul executoriu urmând a fi paralizat ceea ce în cauză nu s-a invocat și nu s-a dovedit. Exercitarea căilor de ataca stabilite de legiuitor în materie fiscală nu poate decât în condițiile evidențiate anterior să lipsească de efectul executoriu actul administrativ fiscal sau să înlăture prezumția de legalitate de care se bucură acesta. Judecătorul sindic a apreciat în mod greșit că sunt incidente în speță disp. art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. întrucât soluționarea cererii cu care a fost investit nu atârnă în tot sau în parte de existența sau neexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți, verificarea îndeplinirii condițiilor instituite de prevederile L. nr.85/2006 realizându-se în raport de momentul investirii instanței , verificarea existenței condițiilor stabilite raportându-se la data investirii judecătorului sindic. Considerentele evidențiate au relevat că în mod eronat au fost aplicate în cauză prevederile art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. astfel că în raport de disp. art.304 pct.9 C.pr.civ. ,Curtea va admite recursul declarat de D. G. A F. P. B.-N. împotriva încheierii civile din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o va casa și va dispune continuarea judecării cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE: Admite recursul declarat de D. G. A F. P. B.-N. împotriva încheierii civile din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o casează și dispune continuarea judecării cauzei. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. S. C. P. A. M. C. Red.A.M.C./S.M.D. 2 ex./(...)/Jud,fond.V. C. GREFIER V. D.
← Decizia nr. 8673/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 7013/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|