Decizia nr. 7013/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 7013/2012

Ședința din data de 24 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. S.

JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. P. A M. C. - N., împotriva sentinței civile nr. 1468 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Specializat C., în contradictoriu cu SC A. B. C. S. PRIN LICHIDATOR J. C. R., având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei, prin care s-a solicita respingerea recursului.

C.ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4

C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. În baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.1468 din (...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar B. R. I. în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC A. B. C. S. și în consecință s- a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A. B. C. S., și radierea acesteia din evidențele O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj.

S-a descărcat lichidatorul de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

S-a încuviințat onorariul lichidatorului judiciar B. R. I. în sumă de doar

2.000 lei + TVA și cheltuieli de procedură în cuantum de 264,90 lei și s-a dispus plata acestor sume din fondul special de lichidare.

S-a dispus notificarea prezentei sentințe creditorilor, debitoarei, lichidatorului, D. G. A F. P. A J. C. și O. R. C. de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.

Pentru a pronunța această soluție instanța analizând cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar, aceasta a fost admisă de cătrejudecătorul sindic, în baza prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006, dispunându-se închiderea procedurii și radierea debitoarei din Oficiul R. C. de pe lângă

Tribunalul Cluj, constatându-se că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri de valorificat sau sume de distribuit.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a considerat că se impune închiderea procedurii, întrucât în patrimoniul debitoarei nu există sume de bani care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanțelor creditorilor, fiind pe deplin incident textul art. 131 din Legea nr. 85/2006, nemaijustificându-se continuarea procedurii și grevarea, în continuare, a fondului de lichidare.

În conformitate cu prev. art. 135 și 136 din același act normativ, s-a dispus

și notificarea prezentei hotărâri, precum și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.

În temeiul prev. art.11 coroborat cu art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, au fost încuviințate cheltuielile de procedură în cuantum de 264,90 lei și onorariul lichidatorului judiciar în sumă de doar 2.000 lei + TVA, urmând ca aceste sume să fie achitate din fondul special de lichidare.

Judecatorul-sindic a incuviintat un onorariu in cuantum redus fata de cel solicitat de catre lichidatorul judiciar, raportat la complexitatea redusa a procedurii pe care acesta a administrat-o si volumul activitatii desfasurate, deoarece acesta este criteriul esential de apreciere si nu timpul efectiv scurs de la data deschiderii procedurii.

Creditoarea A. F. P. C.-N. prin recursul promovat a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor, respingerii raportului întocmit de lichidator și continuarea procedurii insolvenței.

Recurenta a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.131 din Legea nr.85/2006 pentru închiderea procedurii întrucât pe parcursul desfășurării lichidatorul judiciar nu a făcut nicio mențiune cu privire la inexistența unor elemente ce ar impune formularea unei acțiuni întemeiată pe disp. art.138 deși a menționat drept cauză a insolvenței managementul defectuos.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, C.eareține următoarele:

Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte, creditorii iar aceștia nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciara solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Legiuitorul prin modificarea dispozițiile art.138 a înțeles să determine în mod expres categoriile de persoane care pot fi titularii acțiunii întemeiată pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 iar interpretarea dată de judecătorul sindic textului invocat este în consonanță cu prevederile în formă modificată.

Dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/(...) statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.

Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii.

Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.

Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor .

Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ.

C.ea va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr.1468 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Specializat C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. S. C. P. A. M. C.

GREFIER V. D.

Red.A.M.D./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.D. M.D.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 7013/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)