Decizia nr. 03/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Decizii și sentințe comerciale (faliment) - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a C.Ă,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA C.Ă NR. (...) Ședința e 03 decembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S.

JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul H. C. F., împotriva sentinței civile nr. 4577 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimații S. D & C G. M. S. Z., intimat S. D & C G. M. S. Z. PRIN LICHIDATOR J. I & O I. S. și F. T. E., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din L. 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pârâtul H. C. F., asistat de avocat M. G. și pentru intimatul F. T. E., avocat R. C. S.

P. de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosar, din partea apărătorului ales al recurentului, avocat M. G. o cerere de strigare a cauzei la ora 930, trimisă prin fax, la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru, cu mențiunea că originalele vor fi depuse în ședința de judecată ( f. 17-18).

De asemenea, în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar, prin care s-a solicitat respingerea recursului.

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.

4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile 8 din L. nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.

Reprezentanta recurentului depune la dosar dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate, în original, ( f. 29) arată că, a lecturat întâmpinarea depusă de lichidatorul judiciar și că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Reprezentantul intimatului F. T. E., depune la dosar întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea recursului, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentanta recurentului și arată că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, constată că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, reținând și poziția reprezentanților părților care arată că, nu mai au de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.

Reprezentanta pârâtului H. C. F. solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, în subsidiar reținerea cauzei spre rejudecare cu consecința respingerii cererii de antrenare a răspunderii formulată față de recurentul H. C. F. S. recurată a fost dată cu încălcarea legii prin faptul că, instanța a dat mai mult decât s-a cerut, apronunțat hotărârea în temeiul art. 138, alin. 1 lit. d, deși lichidatorul a spus că nu mai sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text și a avut în vedere prevederile art. 1349 cod civil - N. Cod C. - chiar dacă presupusele fapt care atrag răspunderea civilă delictuală a administratorilor au fost săvârșite sub vechiul Cod civil. P. insolvenței s-a deschis la data de (...), înainte de intrarea în vigoare a N.ui Cod C.. Nu s-a precizat ce fapt au săvârși, instanța limitându-se în a reține că, pârâții au fost administratori de drept ai societății și că au condus pe rând activitatea societății și că, derogarea succesivă a responsabilităților nu îi apără de solidaritate. La ORC figurând administrator statutar și recurentul. Singurul care s-a ocupat de societate a fost celălalt administrator, respectiv F. T. E., care a gestionat societatea împreună cu soția sa.

Singura culpă a recurentului fiind că nu l-a împiedicat pe intimatul F. T. E. să sustragă bani din societate, banii nu au fost depuși la bancă, dar dacă recurentul ar fi știut l-ar fi împiedicat, întrucât practic l-a furat și pe el. L. mărfurilor din societate și a banilor din casă, nu s-au găsit bani în casă, nu a avut practic ce să predea. S-a invocat că, la data plecării intimatului F. T. E. din țară s-a făcut un inventar, însă acest a dispărut împreună cu soția sa, acesta fiind gestionar al societății în baza unui contract pe care și l-a întocmit și pe care a uitat să-l desfacă la plecarea sa. În luna iunie societatea era pe plus, s-a invocat că nu s-au depus actele contabile pentru lunile aprilie-iunie 2010, dar intimatul F. T. E. a luat actele contabile ale societății cu el. Nu există nici un act semnat de recurent. A. că, nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului F. T. E. solicită respingerea recursului, menținerea în întregime a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuii de judecată, conform documentelor justificative, pe care le depune la dosar. S. că, recurentul și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 6, 7 și 9 greșit, art. 6 nu are aplicabilitate în speță, instanța admițând acțiunea așa cum a fost formulată inițial și precizată ulterior pe lit. a , nu s-a dat mai mult. Nu se aplică, nici art. 7, s-a reținut starea de fapt, instanța nefiind obligată să prindă fiecare parte, motivarea fiind succintă, dar atingând toate problemele. Nici punctul 9 nu se aplică, art. 138 din legea insolvenței spune că, atunci când nu se poate face diferența, se aplică răspunderea solidară, urmând ca ulterior părțile să își dovedească gradul de culpă. Se afirmă că clientul său a furat, dar clientul său afirmă că, recurentul a furat, cei doi administratori au administrat societatea pe etape și cel puțin până la acest moment răspund în solidar. De la începutul societății și până la plecarea clientului său în Anglia existau diferențe între situațiile scriptice și cele faptice, după plecarea clientului său în Anglia, societatea a fost administrată de recurent, după data de (...) societatea apare pe minus, după aceia nu s-a mai depus nici un act la finanțe.

Lichidatorul a mers pe stocul de marfă lipsă și pe bani care trebuiau să fie în bancă, dar societatea avea și creanțe, lichidatorul fiind un profesionist, trebuia să facă demersuri pentru recuperarea creanțelor și pentru punerea societății pe picioare. Nu se poate decela cine este vinovat, singura soluție clară și legală fiind atragerea răspunderii în solidar. Aceea revizie contabilă s-a făcut într-un fel și s-a dat posibilitatea recurentului să solicite efectuarea expertizei de specialitate, dar nu a solicitat.

În replică, reprezentanta recurentului susține că, de ce s-a opus intimatul la administrarea probei, dacă nu este vinovat, în (...) a plecat din țară, societatea nu a mai desfășurat activitate, singura activitate a societății fiind aceea de stornare a mărfurilor, recuperarea unor mici creanțe înregistrare în contabilitate, nu era toată marfa înregistrată în contabilitate și nu avea ce să recupereze, comisia de recenzie prin decizia nr. 2 a constatat lipsa mărfurilor, decizie care nu a fost contestată.

În replică, reprezentantul intimatului F. T. E. arată că, nu s-a opus la administrarea probei cu expertiza, proba nu s-a solicitat, ci s-a opus la revizia contabilă solicitată unilateral de recurent.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.4577 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea formulată de lichidatorul judiciar I & O I. S., reprezentantul debitoarei SC D&C G. M. SRL, societate în insolvență și s-a dispus ca pasivul debitoarei, în valoare de 24.264,02 lei, să fie suportată în solidar de pârâții F. T. E. și H. C. F.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit informațiilor furnizate de ORC S., S. C. D&C G. M. SRL Z. a fost înființată la data de (...) având ca asociați pe pârâții F. T. E. și H. C. F., care au îndeplinit și funcția de administratori (f.20-17).

Instanța a reținut din probatoriul administrat că activitatea de administrare și conducere a societății debitoare a fost în fapt asigurată de pârâtul F. T. E. - care era și angajat al societății în calitate de director general (f.155-156).

Potrivit bilanțului la data de (...) debitoarea deținea următoarele active: stocuri de 91.802 lei și creanțe de 88.766 lei (f.7).

În luna octombrie 2010 cei doi asociați au stabilit efectuarea unui inventar dar - arată martorul C. D. P. (f. 274) a doua zi, când urma să fie efectuat acest inventar la societate s-a prezentat doar el și pârâtul H. C. F.

Conform declarației dată în cauză de martora B. F. V. instanța reține că acest pârât și nici soția sa - care ținea contabilitatea primară a societății - nu s- au mai prezentat la societate la data de (...).

Conform deciziei nr.(...) administratorul statutar al SC D&C G. M. SRL Z. emite decizia pentru inventarierea patrimoniului societății, în data de (...), comisia de inventariere fiind formată din 5 membri - între care și martorii C. D.

P. și B. F. V. (f. 165).

În urma inventarului efectuat la magazinul de vânzare cu amănuntul al societății s-a constatat că în fapt existau mărfuri în valoare de 129.339,09 lei din care se specifică „mărfuri în proprietatea societății = 81789,77 lei - mărfuri în custodie 47549,32 lei.

Se specifică în înscrisul încheiat la finalizarea inventarierii că s-a constatat o lipsă în gestiune de 35.989,63 lei (f. 166).

Prin întâmpinare pârâtul F. T. E. arată că înainte de a pleca din țară a avut cu pârâtul H. o convenție verbală, potrivit căreia acesta din urmă rămânea să administreze societatea și s-a realizat și un inventar al bunurilor societății, dar nu a depus acest act motivat de faptul că i s-ar fi luat cu forța.

Instanța a reținut că pârâtul F. T. E. nu a dovedit aceste susțineri - martora B. F. V. audiată în cauză la propunerea sa a relatat instanței că inventarul s-a efectuat ulterior datei de (...), după plecarea sa din societate.

Aceeași martoră a declarat că marfa găsită lipsă la inventar s-a înregistrat pe costuri,marfa lăsată de furnizori rămasă neplătită a fost returnată acestora și nu știe ca ulterior contabilitatea să fie ținută.

Prin rezoluția 2111/(...) s-a constatat că SC D&C G. M. SRL Z. este dizolvată potrivit art. 237 alin.1 lit. b din L 31/1990.

Prin încheierea civilă nr. 615 /C din (...) s-a admis cererea lichidatorului desemnat și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC D&C G. M. SRL Z. -. numit lichidator I. I. Z.

Lichidatorul a notificat pe debitoare - să predea actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1 din L. nr. 85/2006, în conformitate cu art. 35 din Lege (f.3).

În procedură a depus declarație de creanță D. S. pentru suma de 5042 lei

,SC Kai Ceramics SRL pentru suma de 6.808 lei și SC Delta Distribution SA pentru 12.413,51 lei, sume cu care aceste creditoare au fost înscrisă în tabelul creanțelor debitoarei (f.6).

Raportul întocmit de lichidatorul desemnat în procedură precizează cauzelecare au dus la incapacitatea de plată în sensul că vinovați de dizolvarea societății debitoare și instalarea incapacității de plată se fac cei doi administratori ai societății care au folosit bunurile persoanei juridice și nu s-au îngrijit de ținerea evidențelor contabile conform prevederilor legale.

Conform bilanțului depus de pârâtul H. C. la data de (...) la D. S. situația activului debitoarei se prezenta astfel: stocuri 0 lei și disponibil de 9.612 lei

(f.113).

Acest disponibil nu a fost predat lichidatorului.

Potrivit art. 138 alin. 1 din L. nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,

„la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, sa fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plați; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

Coroborând starea de fapt anterior reținută cu dispozițiile legale amintite judecătorul sindic a constatat că ambii pârâți au folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu sau în cel al unei alte persoane,fiind răspunzători de ajungerea acesteia în insolvență.

Pârâții au fost administratorii de drept ai societății ,în fapt conducând pe rând activitatea acesteia - dar derobarea succesivă a acestora de responsabilități,nu îi apără de solidaritate,fiecare dintre aceștia răspunzând pentru crearea condițiilor producerii stării de insolvență de către celălalt administrator.

In condițiile în care nici unul dintre pârâți nu a justificat mărfurile lipsă din gestiunea societății - pârâtul F. T. E. lipsa de 35.989,63 lei evidențiată de inventarul efectuat ulterior abandonării societății - iar pârâtul H. C. nu a predat lichidatorului disponibilul evidențiat în bilanțul societății depus de el la data de (...) instanța a ajuns la concluzia că acestea bunuri și bani au fost însușite de cei doi pârâți

Prin săvârșirea cu vinovăție a acestor fapte ilicite de către pârâți, în patrimoniul societății debitoare s-a creat un prejudiciu evident reprezentat de cuantumul datoriilor acumulate de către societate în sumă totală de 24.264,02 lei, între cele două fapte ilicite, prejudiciu și starea de insolvență a debitoarei existând un raport de cauzalitate, prin însușirea bunurilor și disponibiluluibănesc al debitoarei, administratorii contribuind în mod direct la insolvența acesteia.

Constatând că, în privința pârâților sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138, lit. a) și d) din L. nr. 85/2006, respectiv art. 1349 Cod civil privind angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia, în temeiul art. 11, lit. g) din L. nr.

85/2006 și a textelor de lege amintite, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului așa cum a fost precizată și a dispus ca pasivul debitoarei, în valoare de 24.264,02 lei, să fie suportat de pârâții F. T. E. și H. C. F.

Recurentul H. C. F. a declarat recurs prin care a solicitat admiterearecursului, casarea sentinței civile recurate și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de recurs, cu consecința respingerii față de pârât a cererii lichidatorului de angajare a răspunderii.

În motivare se arată că deoarece sentința civilă atacată nu poate fi atacată cu apel fiind incidente astfel prev. art.304/1 C.pr.civ. instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele, fapt pe care de altfel îl și solicită.

D. este, însă, să încadreze criticile aduse sentinței de mai sus în motivele de recurs prevăzute de art.304 Cod proc. civ., consideră că sunt aplicabile în cauză motivele indicate la pct.6, 7 și 9 ale art.304 Cod proc. civ.

Cât privește motivul prevăzut la pct.6, arătă faptul că instanța a dat și ceea ce nu s-a mai cerut. A., deși lichidatorul și-a precizat cererea arătând că nu mai solicită angajarea răspunderii administratorilor pentru temeiul legal prevăzut de art.138 alin.l lit.d din L. nr.85/2006, instanța de judecată reține în considerente următoarele: "Constatând că, în privința pârâților, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 lit.a și lit.d din L. nr.85/2006, respectiv art.1349 Cod civil privind angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia, în temeiul art.11 lit.g din L. nr.85/2006 și a textelor de lege amintite, judecătorul sindic va admite cererea lichidatorului așa cum a fost precizată ... "

Instanța a pronunțat hotărârea în temeiul art.138 alin.l lit.d, deși lichidatorul a arătat că nu mai sunt întrunite elementele prevăzute de acest punct și, totodată, a avut În vedere art.1349 Cod civil (N. Cod C.), deși presupusele fapte care ar fi atras răspunderea civilă delictuală a administratorilor au fost săvârșite sub imperiul vechiului Cod C.. A., în temeiul art.l03 din L. nr.71/2011, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârsirii faptei ilicite. În conditiile în care procedura insolventei s-a deschis fată de SC D&C G. M. S. Ia data de (...), este evident că orice fapte care să atragă răspunderea civilă delictuală a administratorilor nu puteau fi săvârsite decât înainte de această dată, dată evident aterioară datei de (...). Prin urmare, pentru analizarea elementelor de răspundere civilă delictuală și pronunțarea unei hotărâri, trebuiau a fi avute în vedere prevederile art.998 din Codul civil anterior, și nu art.1349 din Codul civil actualmente în vigoare, cum în mod greșit a procedat instanța de fond.

De asemenea, din simpla lecturare a s.c. nr.4577/(...) reiese cât se poate de clar că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină și, respectiv, a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În concret, instanța se limitează a reține că "pârâții au fost administratorii de drept ai societății, în fapt conducând pe rând activitatea acesteia dar derogarea succesivă a acestora de responsabilități, nu îi apără de solidaritate, fiecare dintre aceștia răspunzând pentru crearea condițiilor producerii stării de insolvență de către celălalt administrator."

Se mai reține, de asemenea, în sentința recurată că "În condițiile în care nici unul dintre pârâți nu a justificat mărfurile lipsă din gestiunea societății - pârâtul F. T. E. lipsa de 35.989,63 lei evidențiată de inventarul efectuat ulteriorabandonării societății - iar recurentul H. C. nu a predat lichidatorului disponibilul evidențiat în bilanțul societății depus de el la data de 0(...), instanța a ajuns la concluzia că aceste bunuri și bani au fost însușite de cei doi pârâți." din scurta motivare a soluției înțeleg că instanța l-a obligat în solidar cu pârâtul F. T. la plata întregii sume de 24.264,02 lei pentru că nu l-a împiedicat pe acesta să fure din societate și pentru că nu ar fi predat lichidatorului disponibilul evidențiat în bilanțul societății depus la lichidator în data de 0(...) este, însă, cât se poate de clar că dacă aș fi avut cunoștință despre faptele celuilalt administrator, aș fi luat măsuri înainte să ajungă societatea în insolvență, starea societății la momentul inventaruuji făcut după plecarea pârâtului F. T. indreptățindu-l să îl suspectez că prejudiciul creat societății și, implicit, recurentului este posibil să fie chiar mai mare decât suma stabilită de lichidator.

Cât privește faptul că nu a predat lichidatorului disponibilul de 9.612 lei, care figurează în bilantul contabil al societății din data de (...), ca sold de casă, arătă faptul că acești bani nu au fost găsiți în casieria societății sau în contul acesteia., cu ocazia inventarului făcut în data de (...), fapt dovedit atât cu înscrisuri cât și cu martori. Prin urmare, neexistând decât scriptic acest sold de casă, nu avea cum să predau lichidatorului suma de bani de mai sus, nu și-a însușit acei bani și, ca atare, nu sunt întrunite elementele prevăzute de art.138 alln.l lit.a. nu este arătată, în concret, fapta recurentului în calitate de administrator (scriptic), care ar fi putut genera starea de insolventă a societătii, simpla sa neimplicare în conducerea activitătii si în tinerea conbilltătii neputând constitui temei pentru angajarea răspunderii recurentului.

A., toate probele administrate în dosar - înscrisuri, revizie contabilă, declarații de martori dovedesc faptul că, chiar dacă scriptic recurentul a detinut calitatea de administrator statutar al SC D&C G. M. S., în fapt de administrarea acesteia s-a ocupat doar celălalt administrator - pârâtului F. T.-E., ajutat de sotia sa.

Cât privește probele administrate în cauză, consideră că instanța de fond nu a ținut cont de acestea în soluționarea prezentei cauze, fiind cât se poate de evident că, în lipsa unei expertize contabile judiciare care să o convingă de nevinovăția recurentului, a pronunțat soluția cel mai ușor de motivat, aceea de admitere a cererii lichidatorului, așa cum a fost formulată. Întregul mod de soluționare litigiului în fond vădește o încălcare a principiilor unui proces echitabil, astfel cum sunt acestea cuprinse în art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de fond neținând cont de dreptul acestuia la apărare prin faptul că a lipsit de conținut, respectiv, nu a luat în considerare probele solicitate de recurentului.

A depus, printre altele, la dosar la fila 157 și următoarele o Revizie contabilă întocmită de expertul contabil Deac Marcel ale cărei concluzii stabilesc fără urmă de îndoială că: administrarea și conducerea societății au fost exercitate de către administratorul F. T., acesta fiind atât administrator statutar, cât si director, și îndeplinind în același timp funcția de gestionar de drept și de fapt al magazinului de vânzare cu amănuntul al societății situat pe strada F. nr.10 , în perioada aprilie 2010 - (...) recurentul a avut o singură operațiune de casierie - creditarea societății cu suma de 4.200 lei, împrumut care a fost restituit de către societate în data de (...) , răspunderea pentru lipsa constatată în gestiune și casierie revine în totalitate numitului F. T.

Această probă, deși i s-a permis depunerea ei la dosar și i s-a comunicat că va fi avută în vedere ca înscris, a fost cu totul înlăturată de către instanța de fond sub motivul că "Întrucât este extrajudiciar, părțile aveau posibilitatea să solicite efectuarea unei expertize financiar contabile judiciare". În ce privește R. contabilă depusă la dosar, arătă faptul că aceasta a fost efectuată de expertul contabil

Deac Marcel, ca urmare a solicitării pe care i-a făcut-o pentru a clarifica situația contabilă a societății având în vedere că de administrarea acesteia s-a ocupat în exclusivitate celălalt administrator.

Este foarte important de reținut că, cu ocazia inventarului au fost găsite doar o parte din actele contabile, lipsind, astfel, actele conta bile pentru perioada aprilie 2010 - iunie 2010. De altfel, pârâtul F. nu a depus la dosar nici un înscris cu care să își dovedească afirmațiile, inclusiv balanța din luna iunie 2010 la care se face referire în precizarea la întâmpinare. D., într-adevăr, nu avea nimic de ascuns, recurentul nu ar fi sustras acele acte contabile cu ocazia plecării sale din țară sau le-ar fi pus la dispoziția lichidatorului judiciar sau a instanței de judecată pentru a-și dovedi nevinovăția. Mai mult, lipsa evidențelor contabile pentru perioada aprilie 2010 - iunie 2010 i-a împiedicat să solicite efectuarea unei expertize contabile judiciare, neputând fi, astfel, analizată activitatea administratorului F., așa cum a fost ea evidențiată în contabilitatea societății, pentru perioada respectivă.

Prin urmare, având în vedere că, din punct de vedere, R. contabilă coroborată cu declarațiile martorilor și înscrisurile de puse în probațiune făceau dovada dincolo de orice îndoială a faptului că nu a avut nici o contribuție la aducerea societății în incapacitate de plată, nu a solicitat într-adevăr instanței de judecată să dispună efectuarea unei expertize contabile judiciare.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că regula de procedură spune că cel ce face o cerere trebuie să o dovedească în fața instanței de judecată, fapt pentru care consider că era, în primul rând, de datoria lichidatorului să probeze faptele săvârșite de pârât și a nu recurentului să dovedesc un fapt negativ nedeterminat, respectiv neimplicarea în administrarea societății, cu atât mai mult cu cât în favoarea recurentului opera prezumția de nevinovăție până la proba contrară.

Mai mult, instanța de judecată în virtutea rolului său activ, în măsura în care aprecia că se impune o astfel de probă pentru lămurirea cauzei, putea să dispună din oficiu efectuarea expertizei contabile judiciare, neputând concluziona că lipsa unei astfel de cereri din partea noastră echivalează cu o recunoaștere a vinovăției. De altfel, dacă ar fi prevăzut că instanța va ignora probele administrate ar fi solicitat o astfel de expertiză, chiar dacă sub aspectul importanței probelor, expertiza contabilă judiciară nu cântărește cu nimic mai mult decât proba cu martori sau înscrisuri!

Având în vedere cele arătate mai sus, solicită să se dispună casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize contabile judiciare sau, retinerea cauzei spre rejudecare cu dispunerea efectuării expertizei, de vreme ce limitele privind probele ce pot fi administrate în recurs vizează doar motivele de admitere a recursului, odată retinută cauza spre rejudecare, instanta de recurs având posibilitatea să dispună orice probe.

Faptul că instanța de fond nu a cercetat cum se cuvine cauza reiese și din faptul că nu a ținut cont de recunoașterea făcută de celălalt administrator prin C. scrise depuse la dosar cu privire la sustragerea valorilor din societate. A., în concluziile acestuia se invocă propria culpă, respectiv se impută recurentului că nu s-a îndreptat cu o decizie de impunere împotriva lui în calitatea sa de director pentru recuperarea prejudiciului. Cu alte cuvinte, societatea ar fi ajuns în incapacitate de plată nu pentru că pârâtul F. ar fi sustras valori (bani și mărfuri) din societate (fapt ce s-a și dovedit de către recurent) ci pentru că nu a făcut demersuri împotriva lui pentru recuperarea pagubei?! De vreme ce nu cunoștea domiciliul acestuia, odată dispărut din societate și din țară, care ar mai fi fost utilitatea vreunui demers al societății împotriva administratorului - director - gestionar?

În fapt, SC D&C G. M. S. a luat ființă în luna iulie 2009 dar a desfășurat activitate doar începând cu luna aprilie 2010. Este adevărat că în actul constitutiv al societății recurentul apare ca administrator, alături de numitul F. T.-E. dar, în fapt, de administrarea societății s-a ocupat doar acesta. A., de la înființarea societății și până la sfârșitul lunii octombrie 2010, când administratorul F. T.-E. a dispărut, nemaiprezentându-se de atunci la societate, recurentul a avut calitatea de administrator doar formal. Este adevărat că în actele de la O. R. C. de pe lângă Tribunalul Sălaj, a figurat ca administrator dar această funcție a fost pur formală, prin activitatea mea neangajând societatea în nici un fel în relațiile comerciale.

Precizează faptul că în perioada 2009-2011 a urmat la zi cursurile de masterat în "M. C. și E. P. P." organizate de U. T. C.-N., fapt pentru care nu avea cum să se ocupe de administrarea societății cu tot ce se presupune această activitate. Mai mult, înțelegerea dintre recurent și numitul F. T.-E. a fost aceea ca el să se ocupe de administrarea în întregime a societății, deoarece recurentul este și administrator și unic asociat al unei alte societăți comerciale, respectiv SC CEF CON S.

La cele arătate mai sus s-a mai adăugat și faptul că în cursul anului 2010 a fost plecat din țară în Germania și SUA o mare parte din timp, motiv pentru care numitul F. a administrat singur societatea, recurentul având încredere în el cu privire la activitatea desfășurată. Contabilitatea primară a societății a fost tinută de către F. O., soția numitului F. T.-E., aceasta împreună cu soțul său fiind cei care încheiau contractele comerciale, semnau facturile, făceau recepția mărfii.

Mai arată faptul că F. T. avea calitatea de asociat în societate, detinând

50% din capitalul social, administrator "de facto" si director general cu atributii de gestionar, după cum reiese din Actul constitutiv al societătii si, respectiv, din Contractul individual de muncă înregistrat la ITM S. sub nr.4129/(...).Că el se ocupa de toată administrarea societății reiese, printre altele, și din faptul că până și contractul individual de muncă prin care a fost angajat ca director al societății l-a semnat tot el și în calitate de administrator statutar.

După cum se poate observa din actele contabile depuse la lichidator,contractele comeciale, facturile, bonurile de recepție au fost semnate de către F. T.-E. și de către soția sa. A., așa cum se poate observa, contractele de vânzare-cumpărare marfă încheiate cu cei doi creditor din tabelul creanțelor - se DELTA DISTRIB.ION SA și S.C KAI CERAMICS SRL au fost semnate de către celălalt administrator, recurentul nu a efectuat nici o operatiune economică în numele societătii si nu s-a amestecat în nici un mod în administrarea si conducerea societătii până la data de (...). Numitul F. T.-E. în calitatea sa de administrator "de facto" si director general angajat al societătii a semnat toate actele emanând de la societate si a încheiat acte juridice cu terțele persoane în numele societății, s-a ocupat de evidentele economico-financiare ale societății, a avut gestiunea stocurilor si a activelor societății.

Spre sfârșitul lunii octombrie 2010, deoarece administratorul F. T.-E. împreună cu soția sa se ocupau și de vânzarea produselor în magazin, pentru a-i ajuta pe aceștia, a luat legătura cu d-nul C. Petrică pentru a-l angaja pe funcția de gestionar și vânzător în cadrul magazinului societății. A., acesta s-a prezentat la magazin zilnic timp de 3-4 zile pentru a se familiariza cu activitatea ce urma să o desfășoare, respectiv orarul, fluxul de clienți etc. Totodată, în vederea angajării sale, a considerat că se impunea a se face inventarul stocurilor de marfă din magazin și din depozitul situat în loc. Crișeni.

Prin urmare, în după-masa zilei de (...) i-a anunțat pe soții F. că a doua zi urma să facă acel inventar al bunurilor, doar că din ziua de (...) cei doi audispărut din Z., neprezentându-se la magazin în ziua următoare, așa cum făceau în fiecare zi. La telefon i-a comunicat că se vor prezenta în data de (...). Deoarece nu s-au prezentat nici în data de (...), în data de (...) a constituit o comisie de inventariere formată din 5 persoane neutre care nu erau angajați ai societății si a procedat la inventarierea stocului de marfă din magazin si din depozit. A constatat că între stocul faptic si cel scriptic exista o diferență în valoare de

35.989,63 lei.

Totodată, i-a trimis și o notificare administratorului F. T. să se prezinte de urgență la sediul societății pentru a preda actele contabile și gestiunea societății și, respectiv, pentru a prezenta situația actuală a societății dar acesta nu a dat curs solicitării recurentului, ignorând astfel prevederile legii cu privire la atribuțiile administratorului statutar, ale directorului general, socoteala datorată de mandatar conform contractului de mandat, obligațiile gestionarului privind predarea gestiunii etc.

Imediat după dispariția administratorului F. T., furnizorii au început să îl sune pe recurent pentru că fostul administrator și soția lui, sunați fiind de aceștia, le-a spus că nu se mai ocupă ei de magazin. Ca sa nu îi prejudiciez prin imposibilitatea practică de a le achita facturile, i-a invitat la sediul magazinului, a identificat împreună marfa furnizată de societățile lor, le-a returnat-o și a stornat facturile. Deoarece fără marfă în magazin nu mai avea posibilitatea de a continua activitatea societății, a luat decizia de a inchide magazinul la începutul lunii noiembrie 2010. În cele câteva zile din data de (...) până la returnarea mărfii către furnizori, returnare ce s-a făcut in primele zile ale lunii noiembrie, precizează că s-a vândut foarte puțină marfă din magazin în valoare de câteva sute de lei, sens în care s-au emis facturi și chitante înregistrate în evidențele contabile ce au fost predate lichidatorului.

Cu ocazia inventarului, nu a găsit decât o mică parte din actele contabile ale societății iar demersurile sale pentru a intra în posesia tuturor actelor contabile s-au soldat cu eșec, cu toate încercările de a lua legătura telefonic cu administratorul aflat încă la acel moment în țară.

Necunoscând situația contabilă dar suspectând că ar putea exista nereguli de vreme ce administratorul refuza să comunice cu recurentul și, respectiv, refuza să se prezinte pentru a preda gestiunea, a amânat depunerea actelor la organele fiscale, neputând să își asume răspunderea pentru activitatea desfășurată de celălalt adminsitrator. Acesta a fost motivul pentru care a fost sancționat pentru nedepunerea actelor contabile, neputându-se susține, însă, că nedepunerea acestora ar fi cauzat intrarea societății in incapacitate de plată. De asemenea, în condițiile în care după închiderea magazinului, societatea nu a mai desfășurat deloc activitate, este cât se poate de clar că simpla nedepunere a bilanțului sau a unor declarații la oragnele fiscale nu avea cum să prejudicieze societatea.

Mai arată că nu a avut cunoștință de intrarea societății în lichidare în baza prevederilor Legii nr.31/1990, locuind la C. în perioada respectivă unde urma cursurile de master și, nici de declanșarea procedurii ce insolvență împotriva societății, ca urmare a cererii formulate în acest sens de lichidator. A., așa cum se poate observa, notificarea trimisă de către lichidatcr cu privire la deschiderea procedurii insolvenței la sediul social al societății din strada F. nr.10, nu a fost primită, deoarece la sediu (unde a funcționat de altfel și magazinul societății) nu se afla nimeni.

A aflat de intrarea societății în insolvență de abia în cursul lunii martie

2012 când a primit citația cu privire la prezenta cauză. În acel moment, a aflat de numirea 1&0 I. S. ca lichidator și a luat imediat legătura cu d-na Onău pentru a-i pune la dispoziție actele contabile.

Având în vedere cele arătate mai sus, este cât se poate de clar că prejudiciul este imputabil doar celuilalt administrator, motiv pentru care în măsura în care se va retine există raport de cauzalitate între activitatea desfășurată de acesta și intrarea societătii în incapacitate de plată, se solicită admiterea cererii lichidatorului de antrenare a răspunderii doar în ce-l privește pe numitul F. E. și să o respingă cu privire la recurent.

A., toate probele administrate în" dosar - înscrisuri, revizie contabilă, declarații de martori dovedesc faptul că, chiar dacă scriptic recurentul a detinut calitatea de administrator statutar al SC D&C G. M. S., în fapt de administrarea acesteia s-a ocupat doar celălalt administrator - pârâtul F. T.-E., ajutat de sotia sa. Cu privire la faptul că de administrarea societătii s-a ocupat doar celălalt administrator si că acestuia îi este imputabil prejudiciul invocat de lichidator, solicită a se avea în vedere următoarele probe: adeverinta depusă la dosar la fila

265 din care rezultă că în perioada 2009-2011 a urmat la zi cursurile de masterat în "M. C. și E. P. P." organizate de U. T. C.-N., fapt pentru care nu avea cum să se ocup de administrarea societății cu tot ce se presupune această activitate.

Mai mult, înțelegerea dintre recurent și numitul F. T.-E. a fost aceea ca el să se ocupe de administrarea în întregime a societății, deoarece recurentul este și administrator și unic asociat al unei alte societăți comerciale, respectiv SC CEF CON S. F. T. avea calitatea de asociat în societate, deținând 50% din capitalul social, administrator "de facto" și director general cu atribuții de gestionar, după cum reiese din Actul constitutiv al societătii și, respectiv, din Contractul individual de muncă înregistrat la ITM S. sub nr.4129/ (...). Că el se ocupa de toată administrarea societății reiese, printre altele, și din faptul că până și contractul individual de muncă prin care a fost angajat ca director al societății l-a semnat tot ei și în calitate de administrator statutar.

După cum se poate observa din actele contabile depuse la lichidator, contractele comeciale, facturile, bonurile de receptie au fost semnate de către F. T.-E. si de către sotia sa. A., așa cum se poate observa, contractele de vânzare- cumpărare marfă încheiate cu cei doi creditori din tabelul creantelor - S.C DELTA DISTRIB.ION SA si se KAI CERAMlCS SRL, au fost semnate de către celălalt administrator, numitul F. T.-E.

Prin urmare, pârâtul F. T. avea obligația ca, înainte să plece din țară, să predea gestiunea societății, lucru pe care nu l-a făcut tocmai pentru că, prin activitatea sa, a cauzat prejudicii societății, pentru care trebuie să răspundă în fața recurentului.

Chiar dacă nu ar fi avut și calitatea de gestionar, art.31 din legea de mai sus instituie aceeași răspundere și pentru Angajatul care primește, păstrează și eliberează bunuri fără a avea calitatea de gestionar în înțelesul articolului 1 răspunde integral, aplicându-i-se în mod corespunzător prevederile prezentului capitol."

Deși se susține de către pârât în interogatoriul ce i s-a luat că s-ar fi întocmit un Proces verbal de inventariere, acest fapt neadevărat, de altfel, nu a fost dovedit cu nimic - înscris, martori etc, fiind evident că acel inventar nu s-a făcut.

Cât privește lit.a a art.138, nu s-a făcut dovada de către lichidator că recurentul ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane.

De asemenea, este cât se poate de clar că nu ne aflăm în nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art.138 lit.d, respectiv: "au ținut ocontabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea."

Mai arată că, după intrarea societății în insolvență, a pus la dispoziția administratorului judiciar toate actele prevăzute de L. nr.85/2006, inclusiv actele contabile, motiv pentru care nu se poate susține că ar fi ținut o contabilitate fictivă sau ar fi făcut să dispară unele documente contabile.

De asemenea, trebuia dovedit de către lichidator că eventuala faptă ilicită săvârsită de administratorii societătii a dus la producerea în concret a prejudiciului invocat, fiind esential a se stabili/dovedi cât din suma pretinsă reprezintă prejudiciu cauzat prin fapta ilicită a fiecăruia.

A., practica judiciară a stabilit constant că antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei nu este admisibilă dacă nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între faptul încetării de plăți si presupusele fapte săvârsite de către administratorii sociali, întrucât partea din pasivul societății, rămas neacoperit si care reprezintă "prejudiciu", trebui, că partea din pasivul societății, care urmează a fi suportată de persoanele din conducerea societății, este În mod automat pasivul neacoperit prin lichidarea patrimoniului societății, ci prejudiciul care rezultă din probatiunea administrată.

A. faptul că, în concret, caracterul limitativ al enumerării situațiilor prevăzute în art.138, exclude posibilitatea extinderii prin interpretare analogică la alte fapte neprevăzute de art.138 alin.l din L. nr.85/2006.

Nu s-a făcut dovada vinovăției recurentului cu privire la faptele prevăzute în art.138 alin.l lit.a, or așa cum sunt acestea stabilite de către legiuitor, săvârșirea lor presupune intenția ca formă de vinovăție, și nu doar culpa.

Nici Codul civil și nici L. nr.85/2006 nu instituie o prezumție de culpă în sarcina administratorului și, cu atât mai mult, atunci când săvârșirea faptei ilicite se sancționează doar dacă s-a făcut cu intenție, această intenție trebuie dovedită de către cel care o invocă. În speța de față, nu s-a făcut dovada că ar fi săvârșit vreuna din faptele enumerate în art.138 alin.llit.a cu intenția de a aduce societatea în incapacitate de plată.

Pârâtul F. T. E. prin întâmpinarea formulată a solicotat respingerearecursului și menținerea în întregime a sentinței recurate ca fiindtemeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform scriptelor anexate.

În motivare se arată că la data de 17 iulie 2009 a convenit impreuna cu numitul H. C. F. sa infiinteze societatea D&C G. M. SRL, unde ambii aveau calitatea de asociati si administrator. In esentă, de la acea dată drepturile si obligatiile privind administrarea societătii respective erau exercitate în comun de către amândoi.

Ulterior, la sfirsitul anului 2010 - inceputul anului 2011 a plecat din

Romania, fiind stabilit actualmente in Anglia, conform actelor atasate dosarului.

Este adevarat ca la momentul la care a plecat din tara nu a renuntat la calitatea scriptica de administrator al SC D&C G. M. SRL , insa împreună cu recurentul H. a realizat o conventie verbală , in sensul ca recurentul H. C. F. ramane administratorul de fapt, singurul care va exercita de altfel aceasta functie,fiind totodată conform legii singurul răspunzător pentru daunele aduse societătii sau tertilor. La momentul la care pârâtul a decis ca va pleca din tara, pentru o perioada mai indelungata, insa fara a cunoaste exact pentru cat timp, a decis impreuna cu administratorul H. C. F., intocmirea unui inventar pentru toate bunurile aflate la acel moment in societate.

Documentul intocmit , a ramas numai in posesia administratorului H.

C. F. si în contabilitatea soicetătii.

Ulterior , plecării din tară ,la un lung interval de timp în cadrul căruia societatea a fost efectiv administrata de catre recurent,s-a introdus prezentaprocedura de lichidare a firmei aceasta aflîndu-se în evidentă încetare de plăti.In cadrul acestei proceduri s-a atras si răspunderea acestor administratori, fiind obligati să suporte în solidar pasivul societătii de 24.264,02 lei. Chiar daca a considerat că pârâtul nu ar avea o vina in asemenea cuantum în administrarea societătii,din motive economice a hotarat să nu declare recurs împotriva sentintei instantei de fond.I n atare conditii-consideră ca hotarârea acestei instante este legala si temeinică, motiv pentru care solicită să se dispună respingerea recursului ca fiind neîntemeiat,cu cheltuieli de judecată conform scriptelor- onorariu avocat.

In esentă, solicit pronuntarea unei atare solutii,avand în vedere urmatoarele împrejurări de o importanță covârsitoare în judecarea corecta a cauzei. Si se referă astfel la: existenta a doua perioade temporale distincte in administrarea societatii, plecat in mod legal din tara, obtinand rezidenta in Anglia, imprejurare in care faptic a cedat administrarea societatii catre recurent.

Ulterior lui (...) si pana la cererea de deschidere a procedurii falimentului in

2011, recurentul a administrat faptic in mod unic si singular societatea respectiva.

La data de 30 iunie 2010, data la care s-a realizat bilantul contabil al societatii respective pe anul in curs, societatea detinea atat active, cat si sume de bani, alaturi de creante de recuperate de la tert debitor. I.-adevar, in octombrie

2010 s-a constatat o deficienta in gestiunea faptica a depozitului, deficienta care s-a datorat existentei si unor produse folosite in showroom folosite de catre furnizori si pe care acestia ulterior le-au ridicat. Oricum acea deficientă era acoperită atat de catre stocul de marfa, cat si de creantele care urmau a fi incasate.

Ulterior plecarii din tară, in cadrul unei administrari diligente, avand in vedere situatia contabila a societatii care era pe plus, noul administrator trebuia sa exercita administrarea in asa fel incat, pe de o parte sa tina contabilitatea la zi, iar pe de alta parte sa recupereze acele creante. În mod evident, o astfel de atitudine diligentă, având in vedere cuantumul redus al pasivului societatii de aproximativ 24.000 lei,nu ar fi creat premisele directe pentru intrarea in faliment.

Nu in ultimul rand este de mentionat faptul ca societatea a intrat initial in dizolvarea ca urmare a nedepunerii actelor in mod legal, iar in cazul lichidarii s-a apreciat de catre lichida tor ca temeiul a tragerii raspunderii il reprezinta litera a, renuntandu-se la celelelalte articole, temei care are la baza nedepunerea de catre ultimul administrator faptic a situatiilor privind bunurile si veniturile societatii, in conditiile in care ulterior plecarii mele acesta a realizat administrare singulara.

Fata de cele mentionate pe scurt mai sus, consideră ca solutia data de instanta de fond, in economia motivarii sale, a apreciat corect starea de fapt si aplicabilitatea normelor in materie, stabilind in realitate ca in conditiile in care in prima perioada de administrare a firmei demersurile recurentului au fost deficitare, in mod clar in cea de a doua perioada recurentul nu a dat dovada de o diligentă normală, a unui profesionist, fara a tine si completa actele necesare evidentei societatii, incercand astfel sa ascunda situatia acesteia si mai mult nedovenind in nici un fel ca ar fi recuperate creantele acestora. În fapt, in practica nedovedirea recuperarii unor creante se interpreteaza prin prisma folosirii in interes personal a creditelor societatii, ceea ce se circumscrie prevederilor literei a, mai sus mentionate.

Analizând recursul promovat în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente Curtea reține următoarele:

Prima critică a fost circumscrisă de recurent motivului prevăzut la pct.6, arătănd că instanța a dat și ceea ce nu s-a mai cerut.

Lichidatorul și-a precizat cererea arătând că nu mai solicită angajarea răspunderii administratorilor pentru temeiul legal prevăzut de art.138 alin.l lit.d din L. nr.85/2006 însă instanța de judecată reține în considerente că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 lit.a și lit.d din L. nr.85/2006.

Contrar celor evidențiate de recurent judecătorul sindic nu a dat mai mult decât s-a cerut .

Cererea introductivă de instanță deși fundamentată de lichidator și prin raportare la prevederile art 138 alin 1 lit d în fapt nu justifica decât invocare prevederilor art 138 alin 1 lit a întrucât din descrierea faptelor apare evident că lichidatorul a avut în vedere doar aceste fapte ce pot fi încadrate în prevederile art

138 alin 1 lit a iar precizarea la cererea de angajare a răspunderii administratorilor formulată la data de 1(...) pledează în acest sens .

Lichidatorul judiciar a precizat cererea tocmai pentru a evidenția faptele care le-a menționat și în cuprinsul raportului privind cauzele și împrejurările care au determinat insolvența .

Determinarea stării de fapt realizată de prima instanță este corectă iar faptul că faptele reținute ca fiind săvârșite de administratorii staturi îndeplinesc elementele constitutive ale faptelor evidențiate de legiuitor la art 138 alin 1 atât lit a cât și la lit de nu poate fi reținut ca fiind o pronunțare extra petita .

Motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 6 C pr civ nu poate fi reținut deoarece instanța nu a dat ceea ce nu s-a cerut iar mențiunile referitoare la răspunderea delictuală nu pot fi considerate ca fiind extra petita chiar dacă sunt menționate prevederile legii civile noi , acestea fiind invocate doar pentru verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii .

Critica adusă hotărârii recurate potrivit căreia acesta nu cuprinde motivele pe care se sprijină și, respectiv, a fost dată cu aplicarea greșită a legii de asemenea apare ca nefondată .

În concret recurenta arată că prima instanță s-a limitat a reține că "pârâții au fost administratorii de drept ai societății, în fapt conducând pe rând activitatea acesteia dar derobarea succesivă a acestora de responsabilități, nu îi apără de solidaritate, fiecare dintre aceștia răspunzând pentru crearea condițiilor producerii stării de insolvență de către celălalt administrator."

Critica se impune a fi înlăturată întrucât judecătorul sindic a procedat la analizarea succintă a condițiilor răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari ai debitoarei, fiind prezentate argumentele de fapt și de drept care l-au condus la soluția pronunțată.

Deși se susține că alineatul evidențiat nu relevă motivele care au stat la baza pronunțării hotărârii , Curtea reține că prin acesta judecătorul sindic a evidențiat toate condițiile răspunderii administratorilor inclusiv caracterul solidar al răspunderii.

Cauzele ajungerii debitoarei în insolvență au fost indicate de către lichidatorul judiciar cu titlu de ipoteză prin raportul întocmit de lichidatorul desemnat în procedură care precizează cauzele care au dus la incapacitatea de plată în sensul că vinovați de dizolvarea societății debitoare și instalarea incapacității de plată se fac cei doi administratori ai societății care au folosit bunurile persoanei juridice și nu s-au îngrijit de ținerea evidențelor contabile conform prevederilor legale.

Așadar referirea încă din raportul privind cauzele și împrejurările la faptul că administratorii societății au folosit bunurile persoanei juridice și nu s-au îngrijit de ținerea evidențelor contabile conform prevederilor legale, relevă că au fost evidențiate faptele imputate acestora , atât de lichidator cât și de judecătorul sindic .

Conform bilanțului depus de pârâtul H. C. la data de (...) la D. S. situația activului debitoarei se prezenta astfel: stocuri 0 lei și disponibil de 9.612 lei iar acest disponibil nu a fost predat lichidatorului, astfel că se apreciază că s-a stabilit raportul de cauzalitate între fapta imputată și starea de insolvență .

Recurentul evidențiază că în ceea ce privește faptul că nu a predat lichidatorului disponibilul de 9.612 lei, care figurează în bilantul contabil al societății din data de (...), ca sold de casă, trebuie reținut că acești bani nu au fost găsiți în casieria societății sau în contul acesteia., cu ocazia inventarului făcut în data de (...), fapt dovedit atât cu înscrisuri cât și cu martori și prin urmare, neexistând decât scriptic acest sold de casă, nu avea cum să predau lichidatorului suma de bani de mai sus, nu și-a însușit acei bani și, ca atare, nu sunt întrunite elementele prevăzute de art.138 alin.l lit.a. și nu este arătată, în concret, fapta recurentului în calitate de administrator , care ar fi putut genera starea de insolventă a societătii, simpla sa neimplicare în conducerea activitătii si în tinerea conbilltătii neputând constitui temei pentru angajarea răspunderii recurentului.

Contrar celor evidențiate de recurent Curtea reține că fapta evidențiată este tocmai cea stabilită de legiuitor ca fiind de natură să antreneze răspunderea .

Administratorii sunt solidar răspunzători pentru modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990.

A., administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.

Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din L. nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.

Recurentul nu poate paraliza demersul declanșat împotriva sa prin invocarea propriei culpe , exercitarea mandatului încredințat de societate presupunând respectarea exigențelor evidențiate anterior .

Sensul evidențierii de judecătorul sindic și al elementelor constitutive ale faptelor prevăzute de art 138 alin 1 lit d din L. nr 85/2006 a fost acela de demonstra mecanismul raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu prin faptul că neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații ceea ce denotă că există un raport de cauzalitate suficient de caracterizat în această ipoteză, astfel că toate susținerile contrare din cuprinsul recursului sunt înlăturate .

Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .

Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.

Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelornedorite , între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarilor .

Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.

Curtea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod corect starea de fapt, și a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia dovedirii raportului de cauzalitate între fapta imputată , prevăzută de art. 138 lit. a in L. nr. 85/2006 și prejudiciul invocat .

Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții ,cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .

În cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.

Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a din L. nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.

În prezenta cauză, Curtea apreciază că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a fi fost folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane iar administrarea unui report de expertiză nu era necesar atâta timp cât din tot probatoriul administrat și din poziția exprimată de părți se relevă aceeași stare de fapt lipsa sumelor evidențiate în contabilitate astfel că apare ca fiind necesare cunoștințele unui expert potrivit art

201 C pr civ .

Pârâților, în calitate de administratori, le revenea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce le-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători .

D. sunt îndeplinite toate condițiile antrenării răspunderii, atât cele generale, prevăzute de dreptul comun în materia răspunderii civile, respectiv fapta ilicită a unei persoane determinate, prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă ilicită, vinovăția făptuitorului, suprapuse peste cele speciale, fapta ilicită constând în una din faptele enumerate de textul indicat să fie săvârșită de o persoană care să aibă calitatea membru al organelor de conducere - administrator, director, cenzor și de orice altă persoană - care a contribuit la ajungerea debitorului în insolvență, va putea fi angajată în sarcina membrilor organelor de conducere ale debitorei , răspunderea patrimonială reglementată de art. 138 din L. privind procedura insolvenței

Curtea apreciază că în sarcina pârâților poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit. a din L. nr.85/2006, respectiv au folosit bunurile persoanei juridice , faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei , întrucât utilizarea fondurilor pentru societate și în favoarea administratorilor ar fi permis o altă evoluție a patrimoniului debitoarei .

Temeiul juridic al cererii formulate cuprinde o enumerare exemplificativă a persoanelor împotriva cărora poate fi introdusă cu succes acțiunea pentru instituirea răspunderii prin obligarea acestora la suportarea a unei părți sau a întregului pasiv al debitoarei aflată în procedura instituită de L. nr.85/2006.

S.rea pârâtului recurent că nu a îndeplinit atribuțiile de administrator nu este de natură a înlătura răspunderea pentru neîndeplinirea prerogativelor instituite de lege în sarcina sa iar efectuarea unor operațiuni care intrau în competența sa de către celălalt administrator nu înlătură răspunderea sa , operând solidaritatea cu orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.

Recurentul mai evidențiază că toate probele administrate în dosar , înscrisuri, revizie contabilă, declarații de martori dovedesc faptul că, chiar dacă scriptic recurentul a detinut calitatea de administrator statutar al SC D&C G. M. S., în fapt de administrarea acesteia s-a ocupat doar celălalt administrator - pârâtul F. T.-E., ajutat de sotia sa. Cu privire la faptul că de administrarea societătii s-a ocupat doar celălalt administrator si că acestuia îi este imputabil prejudiciul invocat de lichidator, solicită a se avea în vedere următoarele probe: adeverinta depusă la dosar la fila 265 din care rezultă că în perioada 2009-2011 a urmat la zi cursurile de masterat în "M. C. și E. P. P." organizate de U. T. C.-N., fapt pentru care nu avea cum să se ocup de administrarea societății cu tot ce se presupune această activitate.

Textul legal invocat nu distinge între conducătorii, organele de conducere în funcție la data deschiderii procedurii și conducătorii a căror mandate au încetat la diverse date, iar împrejurarea că pârâtul recurent față de care s-a solicitat antrenarea răspunderii susține că în fapt nu îndeplinea atribuțiile ce decurgeau din calitatea de administrator nu au relevanță raportat la împrejurarea că nu a fost operată în evidențele registrului comerțului o modificare în sensul afirmat ceea ce privește persoana împuternicită să reprezinte debitoarea.

S.rea recurentului că nu a îndeplinit atribuțiile de administrator nu este de natură a înlătura răspunderea acestuia pentru neîndeplinirea prerogativelor instituite de lege în sarcina sa iar efectuarea unor operațiuni care intrau în competența sa de către alți administratori nu înlătură răspunderea sa.

Apărarea recurentului vizând lipsa activității sale în societate determinată și demonstrată în viziunea sa de urmarea cursurilor la zi și prin celelalte înscrisuri care reflectă această stare de fapt , nu poate primi valențele pe care recurentul le dorește întrucât această stare de fapt confirmă că pârâtul nu a îndeplinit obligațiile care îi incumbau în baza mandatului încredințat .

Împrejurarea că mandatul de administrator a încetat sau nu a fost exercitat , fără a se face mențiunea la registrul comerțului, în lipsa documentelor și mențiunilor impuse de lege nu pot determina exonerarea de răspundere , tocmai recurentului incumbându-i obligația de a veghea la corecta reflectare în registrul comerțului a situației societății și executării obligațiilor debitoarei fie ele născute din raporturi juridice sau incumbând din lege .

Judecătorul sindic a reținut urmare a interpretării corecte a dispozițiilor incidente că sunt întrunite condițiile cerute de art. 138 (1) lit. a din L. 85/2006 pentru a putea fi angajată răspunderea , considerând în mod corect că probatoriul administrat a relevat că pârâții au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.

Considerentele evidențiate au relevat că recursul promovat nu este întemeiat, hotărârea atacată fiind pronunțată ca urmarea a aplicării corecte a legii , nefiind prezent nici unul din celelalte motive de recurs invocate , fiind respectate limitele investirii , evidențiate motivele care au stat la baza pronunțării sentinței , nefiind prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 6,7 sau 9 C pr civ , iar Curtea în baza art 312 C pr civ va respinge recursul declarat .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul H. C. F. împotriva sentinței civile nr.4577 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.

Obligă recurentul să plătească intimatului F. T. E. suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. S. C. P. A. M. C.

V. D.

GREFIER

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.L. M.

← Decizia nr. 9612/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale...  Decizia nr. 3342/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 03/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)