Decizia nr. 9612/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C.,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

Nr. 9612/2012

Ședința 0 N. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător A.-I. A.

Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de C. I. DE I. Ș. I. L. I. împotriva sentinței civile nr. 690 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimații S. P. I. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii .

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

Notă: După dezbaterea cauzei se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare la recursul declarat de AFP B.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 690 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N., s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar C. I. DE I. S. L. I. și s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S. P. I. S.

S-a dispus radierea societății debitoare din evidențele O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N.

S-a dispus notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D.

G. a F. P. B.-N., O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.

S-a aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 1000 lei depus de lichidatorul judiciar C. I. de I. S. L. I. și s-a dispus onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din L. nr. 85/2006.

S-a descărcat lichidatorul judiciar C. I. de I. S. L. I. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

S-a dispus păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.1965/2011 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar C. Ș. L. I. și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit administrator judiciar lichidatorul judiciar

C. Ș. L. I. căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin. l din lege, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la (...), de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la (...), a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la (...).

Lichidatorul judiciar prin raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăți, a arătat că documentele societății nu au fost depuse la dosarul cauzei, în patrimoniul debitoarei nu există bunuri, iar referitor la persoanele culpabile de ajungerea debitoarei în stare de insolvență nu se poate stabili un raport de cauzalitate care să indice persoanele responsabile pentru intrarea în faliment a debitoarei.

La dosarul cauzei a fost depusă o declarație de creanță, care a fost analizată de către administratorul judiciar și înscrisă în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei.

DGFP B.-N., cu o creanță bugetară în cuantum de 3534 lei;

A fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s- au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L. nr.

85/2006, privind procedura insolvenței, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea S. P. I. S. și radierea acesteia din evidențele O.ui R. C. de pe lângă Tribunalul

Bistrița Năsăud. în realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre a fost notificată Direcției Generale a F. P. B.-N. precum și O.ui R. C. de pe lângă T. B.-

N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidator judiciar C. I. de I. Ș. L.

I. solicitând modificarea sentinței recurate în sensul aprobării onorariul lichidatorului, în cuantum total de 3000 lei, așa cum a solicitat prin decontul de cheltuieli anexat raportului final cu propunerea de închidere a proceduriifalimentului, în loc de 1000 lei, așa cum a aprobat judecătorul sindic prin sentința de închidere a procedurii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că în fapt, prin S. C. nr. 1965/(...), Tribunalul Bistrița Năsăud a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S. P. I. S. în speța fiind incidente dispozițiile art. 1 alin.2 din L. nr. 85/2006, recurentul fiind desemnat ca și lichidator judiciar.

În calitate de lichidator judiciar a realizat toate operațiunile prevăzute de legea insolvenței și cele stabilite prin sentința de deschidere a procedurii, depunând raportul final cu propunerea de închidere a procedurii și radierea debitoarei din Registrul O.ui C., precum și decontul de cheltuieli prin care s-a solicitat un onorariu de 3000 lei, în conformitate cu art. 89 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea și exercitare profesiei de practician în insolvența (statut publicat în Monitorul Oficial nr. 555/(...)).

Față de onorariul solicitat în sumă de 3.000 lei, judecătorul sindic a aprobat un onorariu în cuantum de 1000 lei

Judecătorul sindic nu motivează în niciun fel aprobarea unui alt onorariu pentru lichidator și nu indica temeiul legal în baza căruia a stabilit onorariului lichidatorului.

In chiar practicaua Sentinței Comerciale nr. 1965/(...) se precizează: „… constatând ca în cauza sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 260 alin.4 din L. nr.31/1990 modificata raportat la art. l alin.2 lit. e. din L. nr. 85/2006 tribunalul urmează sa admită cererea petentului …";, iar în dispozitivul aceleași sentințe se specifica „… în baza prevederilor art.33 alin.6 raportat la art. I, al. 2 lit. e. din L. nr. 85/2006 privind procedura insolvenței :

- dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitorului S. P. I. S.. "

Prin urmare, procedura a fost deschisa, a fost derulata și închisa, fără nici un echivoc în conformitate cu L. nr. 85/2006.

In aceste circumstanțe, lichidatorul a solicitat un onorariu în conformitate cu prevederile statutului practicienilor în insolvența.

Aceasta forma modificata a statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvența publicata în Monitorul Oficial nr. 555/(...) prevede la art. 89 următoarele:

„(1) Plata onorariilor practicienilor în insolvență ce sunt achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din L. nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare, se va face, în ordinea vechimii, la următoarele tarife: a) 3.000 lei stabilit în baza hotărârii judecătorești pentru procedurile de insolvența deschise în baza Legii nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare. Pentru practicienii în insolvența înregistrați cu vector fiscal de T., onorariul va fi de 3000 lei exclusiv T. b) 1,000 lei prevăzut la art. 2 ind. 1 din O.U.G. nr. 16/2009, aprobata cu modificări și completări prin L. nr.84/2010 pentru procedurile de lichidare derulate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 359/2004 cu modificările și completările ulterioare ale Legii nr.31 /1990, republicata cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Pentru practicienii înregistrați cu vector fiscal de T., onorariul va fi de 1000 lei exclusiv T.";.

Se poate vedea în mod clar și fără niciun echivoc din textul legal faptul ca în cazul procedurilor de insolvența deschise și derulate în baza Legii nr.

85/2006, așa cum este cazul de față, onorariul lichidatorului este de 3.000 lei potrivit art. 89 alin. 1 lit. b așa cum a fost stabilit prin S. C. nr. 856/(...).

Mai mult, procedura lichidării societăților comerciale în temeiul Legii nr.

359/2004, a Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr.26/2000 nu se desfășoară în fata judecătorului sindic si, pe cale de consecința, judecătorul sindic nu este în poziția de a aproba un onorariu de 1000 lei potrivit prevederilor art.89 alin. 1 lit. b, iar art.89 alin. 1 lit. b se refera doar la procedurile de lichidare derulate în conformitate cu L. nr. 359/2004, ale Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr. 26/2000, și în niciun caz la cele derulate după legea insolvenței.

Recurentul apreciază, așadar, ca judecătorul sindic a aplicat greșit textul legal - daca acesta a fost textul legal aplicat - în aprobarea onorariului lichidatorului, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea hotărârii atacate în sensul aprobării onorariului lichidatorului în cuantum de 3000 lei.

.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prev. art.304, 3041C.proc. civ. Curtea reține următoarele:

Recursul lichidatorului judiciar se referă la aprobarea decontului solicitat de acesta urmare a închiderii procedurii.

Astfel prin hotărârea de închidere a procedurii pronunțată de judecătorul sindic în baza art. 131 din L. nr. 85/2006 a aprobat decontul de cheltuieli anexat raportului final care cuprindea suma de 1000 lei, reprezentând onorariu lichidatorului judiciar. D. prin hotărârea judecătorului sindic s -a aprobat înintegralitate acest decont, în dispoziția sentinței se face referire la o altă sumă respectiv1136,50 lei fără a se motiva în concret împrejurarea că acest onorariu afost redus fiind încuviințat doar parțial.

Din această perspectivă curtea reține împrejurarea că decontul de cheltuieli prin care lichidatorul judiciar a solicitat un onorariu de 3000 lei este în conformitate cu prev. art. 89 alin.1 lit.a din Statutul privind organizare și exercitarea profesiei de practician în insolvență. Conform normei legale plata onorariilor practicienilor în insolvență ce sunt achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din L. nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare se va face la următoarele tarife: a. 3000 lei stabilit în baza hotărârii judecătorești pentru procedurile de insolvență deschise în baza Legii nr. 85/2006…….

Așadar se poate concluziona în mod clar și fără echivoc din textul legal sus citat, faptul că în cazul procedurilor de insolvență deschise și derulate în baza Legii nr. 85/2006- cum este și cazul de față-onorariul lichidatorului este de 3000 lei potrivit art.89 alin.1 lit. a din Statul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și nu de 1000 lei potrivit art. 89 alin.1 lit.b din același Statut, așa cum a fost stabilit prin hotărârea recurată.

Față de aceste considerate Curtea reține că judecătorul sindic a făcut o greșită aplicare a dispoz.art.89 alin.1 lit. a din Statul privind Organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ. astfel încât în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ coroborat cu art. 8 din L. nr. 85/2006 recursul lichidatorului judiciar este întemeiat urmând a fi admis cu consecința modificării în parte a hotărârii judecătorului sindic în sensul aprobării decontului de cheltuieli în sumă de 3000 lei. Restul dispozițiilor sentinței urmează a fi menținute în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C. I. DE I. Ș. I. L. I. împotriva sentinței civile nr. 690 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. pe care o modifică în parte, în sensul că aprobă onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3000 lei.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate. Decizia este irevocabilă. pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A.-I. A. C. I. D. P.

GREFIER

M. N. ȚÂR

Red.CI/dact. V.R.

2 ex./ Jud.fond: V.C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 9612/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)