Decizia nr. 10973/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)/a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10973/2012
Ședința de la 14 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M. B.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent SC H. S. PRIN LICHIDATOR J. P. G. I. împotriva Sentinței civile nr. 1. pronunțată de T. M., în contradictoriu cu creditor A. F. P. B. M., intimat SC H. S., intimat H. S. Z., intimat H. L., având ca obiect A. raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Se constată că la data de 10 decembrie 2012 s-au înregistrat concluzii scrise formulate de intimații H., iar la 12 decembrie 2012 s-au depus concluzii formulate de recurent.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 7 decembrie
2012, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1564 din (...) pronunțată în dosar nr. (...)/a1 al T.ui M. s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. G. I. lichidator judiciar al SC H. S. în contradictoriu cu pârâții H. Ș. Z. și H. L.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În speță, pârâții, prin înscrisurile depuse la dosar, au făcut dovada că au predat lichidatorului judiciar toate actele contabile solicitate și au pus la dispoziția acestuia bunurile cuprinse în listele de inventar, pentru a fi evaluate și valorificate.
Sub un alt aspect judecătorul sindic a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că bunurile societății au fost folosite în interesul administratorilor sau în cel al altei persoane, nefăcând dovada legăturii de cauzalitate dintre faptele enunțate și starea de insolvență a debitoarei.
În consecință, constatând inexistența faptelor prev. de art.138 alin.1 lit.a), d) și e) din Legea nr.85/2006 republicată, care să atragă răspunderea personală a pârâților, acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. G. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC H. S. solicitând ca, în temeiul art.304 alin.(1) pct.9 și art.312 Cod pr.civ., instanta de recurs să admită recursul și să modifice hotărârea atacată în sensul admiterii actiunii și obligării pârâților la suportarea cu averea proprie a pasivului debitorului falit S. H. S., în sumă de 114.812,52 lei.
În motivarea cererii de recurs recurentul a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată întrucât pârâții, în calitate de administratori statutari ai societății debitoare, nu au dovedit modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a activelor evidențiate în ultimul bilanț. Așa fiind, în temeiul art. 1203 cod civil, se naște prezumția că pârâții au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu,determinând societatea să ajungă în faliment. Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile specifice ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 138 alin 1 din Legea nr. 85/2006, acțiunea trebuia admisă.
Pârâții intimați H. L. și H. S. Z. au solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea constată următoarele:
Prin sentința recurată, a fost respinsă acțiunea promovată de lichidatorul judiciar al debitoarei S. H. S. prin care s-a solicitat ca, în temeiul art.138 alin.(1) lit.a), d) și e) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, administratorii statutari ai societății, numiții H. Ș. Z. și H. L., să fie obligați, în solidar, la suportarea cu averea personală a pasivului debitorului falit în sumă de
114.812,52 lei, motivat de faptul că pârâții nu au predat lichidatorului judiciar toate actele contabile solicitate și nu au pus la dipoziția acestuia bunurile cuprinse în listele de inventar, pentru a fi evaluate și valorificate.
Judecătorul sindic a considerat că nu s-a făcut dovada că bunurile societății au fost folosite în interesul administratorilor sau în cel al altei persoane
și că nu există legătură de cauzalitate între faptele enunțate și starea de insolvență a debitorului.
Curtea constată însă că aceste statuări nu sunt concordante cu starea de fapt prezentată de către reclamant, necontestată în mod pertinent de către pârâții-recurenți.
Astfel, din analiza documentelor contabile ale debitoarei a rezultat faptul că, la data deschiderii procedurii, aceasta deținea în patrimoniu mijloace fixe constând în: construcții - 8.213,55 lei, echipamente tehnologice - 3.600,00 lei, imobilizări corporale în curs - 73.023,22 lei. S-a constatat de asemenea faptul că, în luna decembrie 2008, din patrimoniul societății au ieșit mijloace de transport la valoarea contabilă (fără TVA) de 77.156,34 lei, respectiv o autoutilitară MITSUBISHI pe care debitorul a vândut-o unei persoane fizice la prețul de
12.606,00 lei (fără TVA) , preț de vânzare care reprezintă 16,34% din prețul de achiziție.
Deși intimații încearcă să acrediteze ideea conform căreia această tranzacție a fost efectuată în contextul în care autovehiculul, achiziționat în leasing, a fost grav avariat, la dosarul cauzei nu au fost depuse niciun fel de documente care să justifice această diferență de valoare, nefiind dovedite nici susținerile referitoare la faptul că lichidatorul judiciar ar fi fost cel care ar fi semnat documentele necesare cumparatorului, persoana fizica, in vederea înmatriculării lui.
De altfel, această împrejurare, în sine, nu este de natură să absolve pârâții de răspundere, în contextul în care atitudinea lichidatorului a fost dictată, probabil, de luarea în considerare a intereselor terțului cumpărător.
În plus, judecătorul sindic a ignorat total susținerile conform cărora, nici pe tot parcursul judecării cauzei în fond și până la data formulării prezentului recurs, reprezentanții debitoarei nu au pus la dispoziția lichidatorului judiciar inventarele mijloacelor fixe și bunurile cu care aceasta figurează în patrimoniu și nu s-au prezentat la biroul lichidatorului judiciar conform angajamentelor pe care le-au luat, în repetate, rânduri, în scris.
Astfel, urmare a numirii reclamantului în calitate de administrator judiciar, acesta a procedat la notificarea administratorilor statutari în vederea depunerii documentelor prevăzute de legea insolvenței, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de (...). Notificările au fost returnate cu mențiunea
„expirat termen de păstrare";. De asemenea, notificarea privind deschiderea procedurii generale de insolvență a fost publicată atât într-un ziar local de largă circulație (Glasul M.ului) ediția din (...) cât și BPI nr.1184/(...).
La data de (...) la sediul administratorului judiciar s-a prezentat pârâta H. L. în calitate de administrator statutar al debitoarei, căreia i-a fost predată sub semnătură notificarea. Cu toate acestea, administratorii statutari nu au dat curs solicitărilor administratorului judiciar.
Întrucât administratorii statutari ai debitoarei nu s-au conformat notificării administratorului judiciar, la data de (...), instanța a dispus intrarea în faliment a debitorului SC H. S. la propunerea administratorului judiciar, fiind desemnat lichidator judiciar P. G. I.
După numirea reclamantului în calitate de lichidator judiciar, s-a procedat la notificarea administratorilor statutari cu privire la intrarea în faliment a debitorului. Prin aceeași notificare, administratorii statutari au fost înștiințați cu privire la actele și documentele pe care au obligația să le depună, conform prevederilor Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței. Notificarea s-a realizat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de (...) și a fost ridicată de la factorul poștal de către fiul acestora. Notificarea privind intrarea în faliment a fost publicată în cotidianul Glasul M.ului ediția din (...) cât
și în BPI nr.1862/(...).
Apoi, la data de (...) la sediul lichidatorului judiciar s-a prezentat pârâtul H.
Ș. Z., care a predat, în baza procesului verbal de predare-primire nr.65/(...), balanțele contabile ale debitorului întocmite la data de (...) și (...), precum și un număr de trei chitanțe reprezentând plăți către bugetul consolidat al statului. Prin același proces-verbal domnul H. Ș. Z. s-a angajat că va depune toate actele contabile prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termen de 10 zile de la data procesului-verbal.
Administratorul statutar al debitorului nu și-a respectat angajamentul asumat la data de (...), prezentându-se la biroul lichidatorului judiciar în data de (...), dată la care a solicitat în scris prelungirea termenului pentru predarea documentelor contabile până la data de (...), pe motivul că a fost plecat din țară.
Nici de această dată termenul solicitat nu a fost respectat.
La data de (...) la biroul administratorului judiciar s-a prezentat pârâta H. L. care a predat o serie de acte contabile aferente perioadei (...)-(...). Aceste documente au fost preluate de către lichidatorul judiciar în baza procesului- verbal nr.92/(...). În procesul-verbal lichidatorul judiciar a consemnat faptul că nu au fost predate listele de inventar pentru mijloacele fixe pe care debitorul le deține în patrimoniu. Pârâta s-a angajat prin același proces-verbal că va depune listele de inventar în termen de 10 zile de la data întocmirii procesului-verbal, lucru care până în prezent nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește susținerile conform cărora nepredarea bunurilor s-a datorat exclusiv culpei lichidatorului, care, deși a fost somat în acest sens (f. 40, dosar fond), nu s-a prezentat în vederea inventarierii lor, Curtea ia act de justețea apărărilor recurentului legate de faptul că rapoartele întocmite pe parcursul derulării procedurii insolvenței, în care se învedera refuzul administratorilor statutari de a colabora cu practicianul în insolvență pentru predarea bunurilor, au fost depuse la dosarul cauzei, fiind publicate în BPI, fără ca recurenții să le conteste.
Astfel, conform celor menționate de lichidatorul judiciar în raportul nr.1619/(...) privind procedura de faliment a debitoarei S. H. S., depus în data de (...), ulterior momentului la care pârâții au depus întâmpinarea prin care au arătat că lichidatorul judiciar nu a procedat la inventarierea bunurilor, pârâtul H. Ș. Z. nu a putut fi contactat de către lichidatorul judiciar și nici nu a luat legătura cu acesta, în vederea inventarierii și predării-primirii bunurilor din patrimoniul debitorului. Cu privire la intimata H., aceasta a comunicat telefonic lichidatorului judiciar că se află în Bistrița și, din motive personale, nu se poateprezenta pentru inventariere. În aceste condiții, nefiind cunoscută componența activului și locația bunurilor, este evident că lichidatorul judiciar a fost în imposibilitate de a identifica bunurile pe care debitoarea le deține în patrimoniu în vederea evaluării și valorificării acestora în cadrul procedurii de faliment.
Această situație a fost învederată, de altfel, și prin rapoartele de activitate întocmite anterior, cum ar fi cele cu nr. 830/(...), publicat în B.P.I. nr.4451/(...), nr. 1676/(...), publicat în B.P.I. nr. 7602/(...), nr. 924/(...), publicat în B.P.I. nr.
8360/(...).
Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea constată, contrar statuărilor instanței de fond, că în cauză sunt incidente dispozițiile prevăzute de art.138 alin.(1) lit.a), d) și e) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Apărările referitoare la inexistența faptelor imputate, precum și a raportului de cauzalitate cu starea de insolvență nu pot fi reținute, deoarece evidențele contabile trebuie să reflecte o imagine fidelă a patrimoniului. Numai astfel creditorii sunt protejați față de datornicii care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidențelor contabile în mod corect.
Noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale.
În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menireade a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
Legea insolvenței are în vedere trei modalități alternative de săvârșire ale acestei faptei.
Într-o primă variantă, răspunderea pe acest temei operează, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între ajungerea debitoarei în stare de insolvență și faptul tinerii contabilității în mod fictiv.
În al doilea rând, pronunțarea unei decizii de condamnare este posibilă, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între intrarea debitoarei în incapacitate de plată și dispariția unor documente contabile.
În cea de a treia modalitate intervine conceptul, aparent mai generos, al evidențelor contabile întocmite cu nerespectarea prescripțiilor legale, răspunderea putând fi antrenată dacă se dovedește că starea de insolvență a fost determinată de neconducerea evidențelor societății conform legii.
Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea dreptconsecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial.
Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivăfundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Doctrina s-a pronunțat în sensul că refuzul părții de a remite instanței, integral sau parțial, documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare.
Refuzul predării evidenței contabile, în integralitate, poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-și întemeieze prezumții determinanteîn acest sens, dacă motivarea sub aspectul prezumțiilor judiciare este pertinentă, completă, întemeiată, omogenă și convingătoare.
Jurisprudența a considerat că nepredarea documentelor contabile, chiar după repetate somații, ori nepredarea acestor documente după aproape un an de la deschiderea procedurii, nereconstituirea lor completă, deși au fost acordate termene succesive în acest scop și nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce incidența prev. art. 138 alin. 1 lit. d din lege (C.A. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 5104 din 30 noiembrie 2004, C.A. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 1956 din 4 noiembrie 2003, C.A. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 1317 din
2 septembrie 2003).
Văzând și cele reținute anterior, susținerea conform căreia nefurnizarea datelor cu privire la activul patrimonial nu intră sub incidența prev. art. 138 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006, faptele imputate pârâților neavând caracter intențional, nu poate fi validată de C.
În cazul intimaților, nefurnizarea unor date pertinente referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt în speță indicii semnificative pe care
Curtea să-și poată întemeia prezumțiile judiciare că evidența contabilă nu a fost întocmită corect ori a fost distrusă parțial în scopul ascunderii unor active și că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate.
Prin neconformitatea „lato sensu"; a ținerii contabilități a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori și elemente ale activului patrimonial, cu atât mai mult cu cât folosirea elementelor de activ în interesul societății ar fi permis stingerea, chiar parțială, a pasivului. În plus, nu trebuie ignorat faptul că în tabelul definitiv sunt înscrise exclusiv creanțe bugetare, iar achitarea acestora ar fi determinat stoparea curgerii penalităților și majorărilor.
Mai mult, pârâții nu au predat aceste bunuri și nici nu au dovedit modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a activelor evidențiate în ultimul bilanț. Așa fiind, există suficiente indicii care pot fundamenta și prezumția că ei au folosit bunurile societății în folosul propriu sau au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, determinând societatea să ajungă în stare de insolvență.
Nefurnizarea de către administratorii statutari a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ - bunuri, valori și elemente de patrimoniu- fiind utilizate în detrimentul interesului social, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.
Neapelarea la mecanismul prezumțiilor judiciare ar face imposibilă, în cazul dat, identificarea legăturii dintre diferitele acte privitoare la gestiune socială și consecințele economice financiare care au condus la încetarea plăților. Soluția se întemeiază pe principiul protecției creditorilor și adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nefiindu-i îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept.
Nu au fost contestate în mod pertinent concluziile lichidatorului conform cărora deturnarea sau ascunderea singurelor elemente componente ale activului debitoarei este cauza principală ce a determinat ajungerea societății în insolvență, dat fiind faptul că, în momentul în care patrimoniul persoanei juridice a fost vidat de elementele de activ care reprezentau în fapt singurele posibile surse de acoperire a pasivului, aceasta a intrat în incapacitate de plată a datoriilor acumulate pe perioada anterioară.
În ceea ce privește vinovăția pârâților, corect s-a apreciat că starea de fapt anterior expusă este de natură să ducă la concluzia conform căreia aceasta se circumscrie unei acțiuni deliberate, intenționate, de golire de conținut a patrimoniului societății debitoare.
Drept consecință, fiind întrunite condițiile de fond și formă pentru antrenarea răspunderii executivului, prima instanță în mod greșit a respins acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În raport de aceste considerente întemeiat pe dispozițiile art. 312
C.proc.civ., Curtea va admite recursul declarat, modificând sentința atacată, în sensul că se va dispune admiterea acțiunii formulate de lichidatorul judiciar și obligarea pârâților H. Z. și H. L., în solidar, la plata pasivului debitoarei SC H. S., în sumă de 114.812,52 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de P. G. I. lichidator al SC H. S. împotriva sentinței civile nr. 1564 din (...) pronunțată în dosar nr. (...)/a1 al T.ui M., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de lichidatorul judiciar și obligă pârâții H. Ș. Z. și H. L., în solidar, la plata pasivului debitoarei SC H. S., în sumă de 114.812,52 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: N. B.
| ← Decizia nr. 1259/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 9501/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
