Decizia nr. 1944/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ NR.1944/2012
Ședința din data de 12 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P. GREFIER: L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții A. G. și K. H. împotriva sentinței civile nr.3937 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., în contradictoriu cu intimata SC F. C. I. S. PRIN LICHIDATOR J. P. I., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din L. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat L. M. D. pentru recurentul K. H., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut cauzei, după care reprezentanta recurentului depune la dosarul cauzei dovada ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.
C.ea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art. 8 din L. nr. 85/2006 și constată că recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Reținând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, curtea apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe dezbateri. Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea cererii de chemarea în garanție a numitului N. I., pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute în fața instanței, fără cheltuieli de judecată. În susținere se arată că lichidatorul judiciar a învestit instanța cu o cerere de instituire a răspunderii recurenților în temeiul art. 138 alin.1 lit. a, b și c din L. nr.85/2006 pentru o sumă de peste 114.000 lei, ulterior precizându-și suma la 75.932,82 lei, fără a arăta însă, care este prejudiciul, care sunt acele bunuri pe care le-au folosit în interes propriu. De asemenea, arată că s-a susținut că s-a ținut o contabilitatea fictivă, luând în considerare doar balanța, fără să analizeze și o balanță analitică, înscris care a fost pus la dispoziția instanței de fond. Totodată, arată că societatea a fost condusă de 3 administratori, însă numitul N. I. nu a fost împrocesuat, deși a fost desemnat administrator prin încheierea nr.2., iar acesta a desfășurat toate activitățile legate de administrarea punctului de lucru de la T. M.. Astfel, se arată că, în acest sens, a formulat cererea de chemare în garanție bazată pe faptul că acesta era administrator de fapt, fiind numit, având o răspundere personală, arătând că dispozițiile art.149 din L. nr.85/2006 se completează cu dispozițiile C., și prin urmare apreciază că si acest administrator trebuie împrocesuat. C U R T E A Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.3937 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar C. I. de I. P. I. împotriva pârâților A. G., și K. H., și în consecință: Au fost obligați pârâții, în solidar, să suporte pasivul debitoarei SC F. C. I. S. în cuantum de 75.932,82 lei. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâți împotriva lui N. I. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, cei doi pârâți au calitatea de administratori statutari ai debitoarei, cu puteri depline și că până la data de 1 februarie 2007, începând cu data de 1 februarie 2006, a avut calitatea de administrator statutar și chematul în garanție N. I. Acest administrator statutar însă nu a fost chemat în judecată de practicianul în insolvență, cererea întemeiată pe disp. art.138 alin.1 lit.a, d și e din L. nr.85/2006 fiind formulată doar împotriva celor doi pârâți care au deținut calitatea de administratori statutari și ulterior datei de 1 februarie 2007, chemarea în garanție a numitului N. I. făcându-se de către pârâți în baza disp. art.63 C. Din cuprinsul raportului privind cauzele și împrejurările care au condus debitoarea la apariția stării de insolvență depus la dosarul cauzei la data de 26 martie 2007, completat la data de 29 martie 2007, judecătorul sindic a reținut faptul că în lipsa documentelor societății debitoare pentru analizarea indicatorilor economico-financiari au fost avute în vedere situațiile aferente anilor 2004-2005, din analiza acestor date rezultând faptul că în anul 2005 față de 2004 au crescut substanțial activele și cifra de afaceri, dar și datoriile. Rezultatele oglindite în bilanțul anului 2005 au fost superioare celor din bilanțul anului 2004, datoriile către furnizori fiind mai mari decât creanțele, în condițiile în care existau și disponibilități în casă și în bancă, precum și împrumuturi din partea asociaților. Conform celor precizate de practicianul în insolvență, evoluția persoanei juridice în primii doi ani de funcționare nu releva o posibilă stare de insolvență, la sfârșitul anului 2006 prefigurându-se înregistrarea unor pierderi semnificative, aproximativ 86.00 lei și existența unor furnizori neplătiți în sumă de 368.803,47 lei și clienți neîncasați în sumă de 359.552,65 lei. Lichidatorul judiciar a arătat că a găsit printre actele debitoarei un număr de 5 file cec emise în perioada 3 decembrie 2004-10 ianuarie 2005 a căror valoare totală de 61.489,98 lei, cec-uri ce au fost depuse spre încasare abia în decembrie 2005 și care au fost refuzate la plată. Au fost identificate, de asemenea, un nr. de 6 file cec în sumă de 76.151,42 lei emise la sfârșitul anului 2004 și respectiv în anul 2005, ce nu au fost depuse deloc spre încasare și care au fost depuse doar la data de (...) spre încasare de către lichidator, din încasarea acestora fiind posibilă plata a 78,22% din creanța creditorului care a solicitat deschiderea procedurii. Ca și o concluzie a raportului cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de insolvență a debitoarei, practicianul a menționat faptul că neîncasarea creanțelor care se ridicau la suma de 368.513,77 lei a condus în parte la apariția stării de insolvență a debitoarei. De altfel, cec-urile de care face vorbire lichidatorul judiciar au fost refuzate la plata la data de 23 martie 2007 din lipsă totală de disponibilități. În cazul în speță, în sarcina pârâților a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.a, d și e din L. nr.85/2006, respectiv folosirea activelor societății și a disponibilităților bănești în folosul propriu al pârâților, neținerea contabilității în conformitate cu legea și ascunderea unei părți din activul debitoarei. În ceea ce privește incidența în cauză a disp. art.138 lit.a din L. nr.85/2006, judecătorul sindic a constatat că susținerile lichidatorului sunt pertinente și fondate și că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a folosi activele debitoarei și disponibilitățile bănești înscrise în contabilitate în interes propriu sau în interesul altei persoane. Aceasta, deoarece în contabilitatea debitoarei figurau la sfârșitul anului 2006 imobilizări corporale în valoare de 12.582,58 lei, mărfuri în valoare de 14.286,81 lei și disponibilități bănești care conform înscrierilor contabile erau de 48.793,43 lei. Cu privire la imobilizările corporale, acestea au fost identificate de lichidatorul judiciar referindu-se la sistem de alarmă în valoare de 748 lei, sistem frigorific - 6.679,42 lei, casă de marcat - 1.069,44 lei, casă marcat și balanță electronică - 1.458,37 lei, cântar electronic - 2.008,71 lei și calculator - 888,64 lei, în total 12.582,58 lei. Aceste bunuri nu au fost predate lichidatorului judiciar și nu s-a făcut dovada faptului că ar fi ieșit din contabilitatea debitoarei sau că în sarcina unei terțe persoane ar fi fost predată gestiunea. Practicianul în insolvență a avut în vedere amortismentele în condițiile în care inițial valoarea acestor bunuri a fost superioară, în cererea inițială cu care a fost învestit judecătorul sindic solicitându-se angajarea răspunderii pârâților pentru imobilizări corporale în valoare de 23.937,31 lei, astfel încât susținerile pârâților conform cărora bunurile nu au fost identificate în materialitatea lor și nu a fost avută în vedere respectiv diminuată valoarea amortismentului se impun a fi înlăturate. Judecătorul sindic a reținut totodată că în patrimoniul debitoarei figurau mărfuri scriptic în valoare de 14.286,81 lei în contul 371 și că aceste mărfuri nu au fost puse la dispoziția practicianului în insolvență, nefiind puse la dispoziția sa nici documente justificative ale modului în care bunurile au ieșit din societate ori procese-verbale în baza cărora să se fi constatat faptul că acestea au fost perisabile și că în urma deteriorării au fost scăzute din contabilitatea persoanei juridice. Totodată, nici numerarul din casierie nu a fost pus la dispoziția lichidatorului, numerar în cuantum de 48.793,43 lei. Față de cele mai sus reținute, judecătorul sindic a considerat că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a fi folosit bunurile debitoarei înțelese în sens larg, inclusiv disponibilitățile bănești, în interes propriu sau în interesul altor persoane, atâta timp cât nu s-a făcut dovada faptului că o altă persoană ar fi utilizat aceste bunuri și că întreaga activitate de coordonare și gestionare a debitoarei s-a făcut de către chematul în garanție N. I. Susținerile pârâților în sensul că a existat o înțelegere verbală cu chematul în garanție în acest sens nu au fost dovedite și, drept urmare, nu au putut fi luate în considerare, în condițiile în care pârâții au calitatea de administratori statutari și în această calitate le revine obligația de a utiliza activele persoaneijuridice precum și disponibilitățile bănești în scopul realizării obiectului de activitate și realizării profitului, administratorii fiind direct răspunzători față de terți de obligațiile asumate de persoana juridică indiferent de persoana care angajează aceste obligații în baza mandatului acordat. În urma deschiderii procedurii, pârâții au fost notificați de către practicianul în insolvență, solicitându-li-se predarea bunurilor existente în patrimoniul debitoarei precum și sumele existente în casa și conturile deschise la bănci, fără ca să-și îndeplinească această obligație și fără să justifice în vreun fel inexistența acestora sau modul în care sumele de bani au ieșit din patrimoniul debitoarei. Astfel cum rezultă și din raportul cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvență, raport întocmit de practicianul în insolvență în conformitate cu disp. art.59 din L. nr.85/2006, principalul motiv pentru care debitoarea a intrat în încetare de plăți a fost neîncasarea unor creanțe al căror cuantum se ridică la suma de 368.513,77 lei, creanțe pe care debitoarea le deținea sub forma unor file cec, această faptă omisivă pe care administratorii statutari au săvârșit-o având o influență covârșitoare în cauzarea stării de insolvență a debitoarei. Și prin această faptă judecătorul sindic a considerat că față de pârâți se poate dispune angajarea răspunderii în condițiile prev. de art.138 alin.1 lit.a din L. nr.85/2006. În cazul în speță, în sarcina pârâților au fost invocate de către lichidatorul judiciar și săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit. d din L. nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea. Pârâții au fost notificați de către lichidatorul judiciar să depună documentele prev. de art.28 din L. nr.85/2006, obligație care le revenea în conformitate cu disp. art.35 din actul normativ invocat și care trebuia să fie îndeplinită în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii. În conformitate cu disp. art.80 din C.pr.fiscală, documentele contabile ale debitoarei se impun a fi ținute la sediul social, lichidatorul judiciar constatând că debitoarea nu conducea contabilitatea punctului de lucru și că întreaga contabilitate era condusă la C.-N. Analizarea documentelor contabile a relevat faptul că vânzarea mărfurilor s-a făcut cu nerespectarea celor mai elementare reguli, astfel încât încercările de recuperare a debitelor pe care persoana juridică le înregistra nu a fost posibilă întrucât facturile erau întocmite eronat, lipsind elementele fundamentale pentru identificarea creanțelor. Neținerea contabilității în conformitate cu legea și ținerea unei contabilități fictive nu fac posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și fac insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse în conformitate cu dispozițiile legale, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. R. de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există starea de încetare de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din L. nr.85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure, nefiind răsturnată prin probă contrară de către pârâți. Fapta săvârșită de administratorii statutari este o faptă negativă, constând în neîndeplinirea unei obligații legale și are un caracter ilicit, fiind sancționată atât de L. nr.31/1990, cât și de legea contabilității. Concluzionând, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În ceea ce privește fapta imputată pârâților de lichidatorul judiciar conform căreia în sarcina acestora poate fi reținută și ascunderea unei părți din activul debitoarei sau deturnarea acestuia, judecătorul sindic a considerat că nu poate fi reținută întrucât nu s-a făcut dovada pretinselor fapte săvârșite de cei doi pârâți. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâți împotriva administratorului statutar N. I., administrator statutar în funcție în perioada 1 februarie 2006-1 februarie 2007, aceasta a fost respinsă, întrucât în speță nu sunt întrunite cerințele prev. de art.60-63 C. Conform prev. art.60 C., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubiri. Judecătorul sindic a considerat că cererea de chemare în garanție ar fi fost admisibilă doar în condițiile în care cei doi pârâți ar fi făcut dovada faptului că administrarea debitoarei s-a hotărât a se face doar de către chematul în garanție și că toate atribuțiile specifice calității de administrator statutar au fost delegate acestuia. Chematul în garanție are calitatea de administrator statutar și chiar în condițiile în care în sarcina acestuia s-ar fi putut reține aceleași fapte ca și cele reținute în sarcina pârâților, față de împrejurarea că lichidatorul judiciar nu a considerat necesar să îl cheme în judecată în calitate de pârât, cererea a fost respinsă, întrucât principiul disponibilității este un principiu de bază care se impune a fi respectat și în procedura insolvenței, cererea de chemare în judecată făcându-se cu respectarea prev. art.112 C. Atâta timp cât N. I. nu a fost chemat în judecată în calitate de pârât, față de acesta nu se poate dispune angajarea răspunderii pe calea cererii de chemare în garanție, întrucât pârâții A. G. și K. H. nu pot fi exonerați de obligația stabilită în sarcina lor de plată a pasivului, în speță nefiind aplicabile disp. art.138 alin.4 din L. nr.85/2006. Admiterea cererii de chemare în garanție ar fi avut drept consecință obligarea chematului în garanție la plata întregului pasiv ori pârâții se fac vinovați, la rândul lor, de săvârșirea faptelor imputate de lichidatorul judiciar. Alineatul 4 al art.138 din L. nr.85/2006 stabilește faptul că în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor care a cauzat starea de insolvență a debitoarei este solidară cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența. Aceste dispoziții legale sunt pe deplin aplicabile în speță, pârâții neputându-se apăra de solidaritate întrucât nu au făcut dovada faptului că s-au opus la actele ori faptele ce au cauzat insolvența sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat această stare și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâții A. G. și K. H., solicitând în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare T. C. C., iar în subsidiar admiterea cererii de chemare în garanție a numitului N. I. În motivarea recursului se arată că, in cauza, era necesara extinderea cadrului procesual si fata de numitul N. I., asociat al societății SC RUCT C. I. S. și de asemenea administrator al aceleiași societăți. A. a devenit administrator pe o perioadă limitată - 1 an în data de (...), prin încheierea nr 2248 a ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, fiind practic administratorul efectiv al societății, fiindpersoana care exercita toate operațiunile de la punctul de lucru din Tg M., activitatea principală a societății desfășurându-se la acest punct de lucru. Răspunderea poate fi angajată doar față de persoanele care au exercitat conducerea efectivă a societății, care "au cauzat starea de insolvență a debitorului", și nu față de administratorii care scriptic figurează în statutul societății. In ceea ce-i priveste pe recurenți, este cert ca toate faptele pe care le invedereaza lichidatorul judiciar si asupra carorar statueaza instanta de fond s- au produs in perioada in care N. I. a fost administrator statutar al societatii. În condițiile în care lichidatorul judiciar a apreciat că se impune introducerea unei astfel de cereri de antrenare a răspunderii administratorilor, era obligat să introducă în cauză toți administratorii, starea de insolvență fiind concomitentă cu exercitarea mandatului acestuia de administrator, conform prevederilor art. 138 alin 4 din L 85/1996. În temeiul acelorași prevederi legale, coroborate cu disp. art.73 alin 1 lit e) din L. nr. 31/1990, în caz de pluralitate, răspunderea administratorilor este solidară. In conditiile in care lichidatorul judiciar, care avea cunostinta despre incheierea ORC prin care chematul in garantie era desemnat administrator, nu a inteles sa procedeze in cunostinta, singura varianta procedurala era cea a formularii de catre recurenți a cererii de chemare in garantie fata de acesta. Cu toate acestea, instanta de fond nu a tinut cont de toate aspectele invederate si a dispus, in mod netemeinic si nelegal antrenarea raspunderii in ceea ce îi priveste, netinand cont in primul rand de dispozitiile dreptului comun care prevad ca pentru a fi atrasă o atare răspundere este necesară îndeplinirea cumulativă a existenței prejudiciului, faptei ilicite, vinovăției și legăturii de cauzalitate, dat fiind faptul ca, ca natură juridică, răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, dacă au comis una din faptele prevăzute exhaustiv de alin 1 al art 138, este o răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, în condițiile reglementate de art 998-999 C civ. Referitor la fapta ilicită - art 138 alin 1 lit a) - folosirea bunurilor sau creditelor persoanelor juridice în folosul propriu sau al altei persoane, arată următoarele: Folosirea presupune scoaterea bunului din patrimoniul debitorului și trecerea acestuia în stăpânirea făptuitorului sau unei alte persoane. Lichidatorul arată că recurenții au folosit bunurile în folos propriu, dar nu arată expres care sunt aceste bunuri și în ce mod au fost folosite, nu indică nici un element care ar putea să atragă incidența acestui text de lege. S. de fapt expusa asadar de catre lichidatorul judiciar nu se circumscrie existentei acestei forme de raspundere. "Folosirea", in sensul art. 138 alin. 1 lit a consta in intrebuintarea temporarar a unuia sau a mai multor bunuri, mai exact scoaterea acestora din patrimoniul debitoarei si trecerea in stapanirea faptuitorului. Acest aspect, care este absolut necesar a fi dovedit in cauza, nu rezulta din cuprinsul cererii de chemare in judecata este evident imposibil de a fi probat intrucat nu se regaseste in ceea ce îi priveste pe recurenți. Or, lichidatorul judiciar este cel care trebuie sa dovedeasca folosirea bunurilor in scop personal, sarcina probei revenind evident celui care o invoca. Prin urmare, fapta ca recurenții nu ar fi pus la dispozitia lichidatorului bunurile societatii pentru a fi evaluate nu echivaleaza cu folosirea acestora in sensul art. 138 alin 1 lit a si nu se incadreaza in sensul limitativ formulat, neconstituind asadar fapta ilicita la care refera acest text normativ. În ceea ce privește prejudiciul, arată că cererea lichidatorului sub acest aspect este nefondată, caracterul prejudiciului nefiind cert, lichidatorul făcând doar aprecieri generale și supoziții. În privința legăturii de cauzalitate, arată că între fapta ilicită și prejudiciu trebuie să existe o relație de la cauză la efect, răspunderea fiind angajată doar dacă persoana împotriva căreia se exercită acțiunea a "cauzat starea de insolvență a debitorului". În ceea ce privește culpa, recurenții arată că în calitate de administratori au hotărât să îl desemneze pe N. I. ca administrator, aspect materializat prin cererea formulată către ORC de K. H. și admisă prin încheierea nr 2., tocmai dat fiind faptul ca nu se puteau deplasa la T. M. pentru a coordona activitatea de acolo. A. era cel care trebuia să se ocupe de adminsitrarea efectivă a firmei, recurenții ocupându-se de activitatea altor societati comerciale ai caror asociati sunt. A. a exercitat toate activitățile legate de administrarea acestei societati, administrarea activităților de la punctul de lucru din Tg M., a condus toate operațiunile. Volumul mare de operațiuni bancare, tranzacțiile cu beneficiarii și furnizorii au intrat în atribuția exclusivă a acestuia, iar contabilitatea se ținea la Tg M.. Toate chestiunile imputate de către lichidator au o natură contabilă, neputându-ne astfel fi imputată recurenților o atare culpă. Este asadar absolut necesară dovedirea culpei administratorului pentru a se angaja răspunderea, simpla existență a unor datorii ale societății sau proasta ei administrare nu poate avea ca rezultat automat la instituirea unei astfel de răspunderi. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și adispozițiilor art.304 și art.304¹ C.proc.civ., instanța reține următoarele: Judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar împotriva celor doi administratori statutari ai debitoarei SC F. C. I. S., care au fost obligați la plata pasivului nerecuperat al debitoarei, respingând, în același timp, cererea de chemare în garanție formulată împotriva numitului N. I., întrucât nu s-a dovedit împrejurarea că acesta a cauzat starea de insolvență a debitoarei în mod independent de ceilalți doi pârâți. În conformitate cu art.138 alin.1 din L. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei să fie suportată de persoanele cărora apariția stării de insolvență le este imputabilă ca urmare a săvârșirii uneia sau mai multor fapte din cele enumerate la lit.a - g. Raportat la următoarele aspecte esențiale: persoana chemată în garanție este unul dintre administratorii statutari ai debitoarei, chiar dacă mandatul său a fost acordat doar pentru o perioadă de un an; potrivit art.138 alin.4 din L. 85/2006, în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor care au cauzat starea de insolvență este solidară cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul; bunurile și sumele de bani cu privire la care s-a admis cererea deangajare a răspunderii se regăsesc în contabilitatea debitoarei la finalul anului 2006, perioadă în care lichidatorul judiciar a constatat că s-au prefigurat pierderi semnificative; cu privire la aceeași perioadă, pârâții au susținut constant, inclusiv în recursul declarat, că întreaga activitate de coordonare și gestionare a debitoarei s-a făcut de către cel de-al treilea administrator, N. I., care figurează în evidențele ORC de pe lângă Tribunalul Cluj ca administrator statutar în perioada (...) - (...),curtea apreciază că, în temeiul art.304¹ și art.312 alin.5 C.proc.civ., se impune casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru o completă cercetare a fondului inclusiv cu privire la toate cele menționate în considerentele ce preced. Însă, în aplicarea principiului disponibilității reclamantului în conducerea propriului proces, principiu incident inclusiv în materia insolvenței, judecătorul sindic va pune în vedere lichidatorului judiciar, cu prioritate, să precizeze cadrul procesual pasiv, urmând să procedeze în consecință. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâții A. G. și K. H. împotriva sentinței comerciale nr.3937 din (...), pronunțate în dosarul nr. (...) al T. C. C., pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. M. C. M. S. C. P. L. F. Red. C.P./Dact. GC 2 ex/(...) Jud. sindic: C. C.
| ← Decizia nr. 6916/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 3147/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
