Decizia nr. 9242/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9242/2012
Ședința publică de la 09 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător G.-A. N.
Judecător S. Al H.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către SC A. S. PRIN LICHIDATOR J. P. I. I. împotriva sentinței civile nr. 1244 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M., privind și pe intimat SC A. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P.cedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 1244 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...)/a1 s-a admis în parte raportul cu propunere de închidere a procedurii formulat de către lichidatorul judiciar P. I. I. În temeiul art.134 din Legea nr.85/2006 S-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A. S., număr de înregistrare în R. comerțuluiJ(...), CUI 16239587. S-a revocat hotărârea de deschidere a procedurii dată prin încheierea nr.5144/(...) pronunțată în dosarul T.ui M. nr. (...). S-a respins cererea de radiere a debitoarei. A fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități în legătură cu procedura. S-a dispus plata sumei de 1.500 lei către lichidatorul judiciar P. I. I. din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea nr.85/2006 . S-a dispus notificarea prezentei sentințe debitoarei,D. G. a F. P. M. și O. R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunilor, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: La termenul de judecată din data de (...) lichidatorul judiciar P. I. I. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC „A."; S. a depusraportul final prin care a solicitat ca în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 să se dispună închiderea procedurii datorită inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei și nedepunerii declarațiilor de creanță după trimiterea notificărilor. S-a mai solicitat radierea debitoarei, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, precum și plata onorariului și a cheltuielilor efectuate cu procedura din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea nr.85/2006. Raportul final a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1064/(...) și comunicat debitoarei cu confirmare de primire conform dovezilor depuse la dosarul de insolvență la ultimul termen de judecată. Prin încheierea nr. 5144 /(...) pronunțată în dosarul T.ui M. nr. (...) s-a admis cererea formulată de lichidatorul P. I. I. și în temeiul art. 32 raportat la art. 28 alin. 1 lit. h. din Legea nr. 85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate și intrarea direct în faliment a debitoarei SC „A."; S., având număr de înregistrare în R. comerțului - J(...), CUI 16239587, fiind numit în calitate de lichidator judiciar P. I. I. În considerentele hotărârii judecătorul sindic a reținut că debitoarea a fost dizolvată în baza art. 237 (1) lit. b din Legea nr. 31/1990 iar prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost numit lichidator P. I. I. Potrivit art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, lichidarea nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății. Astfel, dizolvarea unei societăți nu împietează asupra posibilității judecătorului sindic de a dispune deschiderea procedurii falimentului, ca procedură concursuală și colectivă la care participă toți creditorii. Hotărârea a rămas irevocabilă prin nerecurare. Deschiderea procedurii a fost notificată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 12.883/(...)- fila 20. Conform art.61 din Legea nr.85/2006 s-au expediat notificări cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire unui număr de 14 creditori prezumtivi enumerați în lista depusă la fila 24 din dosar, fără a se înregistra la tribunal nicio declarație de creanță . Inexistența creditorilor a constituit un prim motiv pentru închiderea procedurii cuprins în raportul final al lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar a invocat și un al doilea temei legal pentru închiderea procedurii , reglementat de art.131 din Legea nr.85/2006 , având în vedere că societatea nu are bunuri pentru acoperirea pasivului . Judecătorul sindic a apreciat că nu suntem în prezența acestui caz de închidere a procedurii care, așa cum se prevede în mod expres în art.131 alin.1, presupune, prin ipoteză, existența cel puțin a unui creditor care nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii în cazul în care nu s-au identificat bunuri în patrimoniul societății în insolvență. Or, chiar în cuprinsul raportului se constată de către lichidatorul judiciar că nu s-a înregistrat nicio declarație de creanță, constatare pe care judecătorul- sindic a făcut-o și prin verificarea dosarului de insolvență. În consecință neînregistrarea niciunei creanțe la masa credală poate fundamenta închiderea procedurii exclusiv în temeiul art.134 din Legea nr. 85/2006. Judecătorul sindic a apreciat că are incidență acest caz de închidere a procedurii care a fost deschidă la cererea lichidatorului desemnat să o reprezinte pe debitoare în temeiul Legii nr.31/1991 și care, în conformitate cu art.252 din același act normativ, a dobândit calitatea de reprezentant al societății debitoare șiîn această calitate a formulat cererea pentru deschiderea procedurii de insolvență. Potrivit art.134 din Legea nr. 85/2006 „În cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor, în condițiile rt. 32
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), închiderea procedurii nu produce efectele prevăzute la rt. 137. Cu toate acestea, operațiunile de administrare, legal făcute asupra averii debitorului, își vor produce efectele, iar drepturile dobândite până la revocare rămân neatinse";.
Prin urmare, în acest caz societatea nu este radiată ci, ca efect al revocării hotărârii de deschidere a procedurii impus de lege, își continuă personalitatea în vederea finalizării procedurii de lichidare conform Legii nr.31/1991.
În temeiul art.136 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități în legătură cu procedura.
Cuantumul onorariului și al cheltuielilor justificate la nivelul sumei de
1.500 lei a fost suportat din fondul special de lichidare conform art. 37 alin. 4 din OUG nr. 86/2006 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic a redus onorariul de 3.000 lei solicitat de lichidatorul judiciar având în vedere gradul scăzut de complexitate a activității depuse de acesta.
Pentru a aprecia acest grad scăzut de complexitate judecătorul sindic a ținut cont de criteriile prevăzute de art.38 alin.2 lit.d) și e) din OUG nr.86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență , față de inexistența declarațiilor de creanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. I. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A. S. solicitând ca prin hotărârea ce se va da în cauză să se admită recursul formulat, să se modifice Sentința civilă menționată anterior și rejudecând cauza, să fie aprobat onorariul solicitat de I. judiciar, în cuantum de 3.000 lei.
Apreciază că nu se impunea reducerea onorariului solicitat de către lichidator, fiind incidente prevederile art. 37 alin. 4 din OUG 86/2006, respectiv, art. 89 alin 1 din Statutul Practicienilor în I..
Drept urmare, solicită să se admită recursul formulat, și pe cale de consecință să se modifice Sentința civilă nr. 1244 din data de (...) a T.ui M. și rejudecând cauza să se aprobe onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de
3.000 lei.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constatăurmătoarele:
Prin incheierea civilă nr. 5144 din data de (...), tribunalul a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și a dispus deschiderea procedurii de faliment pentru debitoarea SC A. S.
Ulterior deschiderii procedurii, lichidatorul judiciar a procedat la efectuarea tuturor demersurilor în vederea comunicării notificării de deschidere a procedurii cu creditorii bugetari, chirografari și furnizorii de utilităti. De asemenea, au fost efectuate demersurile în vederea publicării In Buletinul P.cedurilor de lnsolvență și publicarea într-un cotidian local. Au fost comunicate notificări către debitoare și administratorul statutar, în vederea predării documentelor conform prevederilor art. 28 din Legea 85/2006, însă aceste solicitări au rămas fără rezultat.
Ulterior expirării termenului limită pentru depunerea declarațiilor de creanță, s-a constatat faptul că, la dosarul cauzei nu a fost depusă nici odeclarație de creanță, drept urmare, lichidatorul judiciar a întocmit, depus și publicat în Buletinul P.cedurilor de I., raportul prin care a solicitat plata onorariului lichidatorului judiciar, în cuantum de 3.000 lei + TVA, din fondul de lichidare și a cheltuielilor efectuate de acesta cu procedura, în cuantum de 93 lei, precum și închiderea procedurii de faliment in temeiul art. 131 din Legea nr.
85/2006.
Prin sentința recurată, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii, dar nu pe temeiul invocat de către lichidator, ci în baza prev. art. 134 din lege, dispunând și plata sumei de 1.500 lei către lichidatorul judiciar P. I. I., din fondul de lichidare.
Acesta solicită însă reformarea soluției date, în sensul încuviințării cuantumului solicitat prin cererea de închidere a procedurii, de 3.000 lei.
Curtea constată că potrivit art. 38 alin.1 și 2 din OUG nr.86/2006, practicienii în insolvență au dreptul la onorarii pentru activitatea desfășurată, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinație a acestora, iar la stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activității depuse: a) numărul de salariați ai debitorului; b) riscul privind conflictele de muncă; c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; d) valoarea totală a datoriilor și numărul creditorilor; e) valoarea creanțelor, numărul debitorilor; f) numărul și complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant și, respectiv, de pârât; g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării; h) natura activelor, atractivitatea pe piață, riscurile legate de conservarea lor; i) nivelul de lichidități aflate la dispoziția debitorului pentru acoperirea cheltuielilor inițiale de lichidare.
Rezultă, prin urmare, fără echivoc, faptul că legiuitorul a stabilit elemente obiective în raport de care lichidatorii judiciari și ulterior judecătorii sindici stabilesc, respectiv încuviințează, onorariile pentru activitatea desfășurată.
Curtea apreciază că derularea și durata procedurii, complexitatea acesteia
și numărul actelor întocmite sunt esențiale în determinarea cuantumului cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.
Ca atare, Curtea va aprecia că în raport de criteriile amintite anterior diminuarea onorariului acordat lichidatorului judiciar al debitoarei se justifică.
Astfel, raportat la demersurile întreprinse de către acesta, astfel cum au fost ele mai sus enumerate, la faptul că nu a fost înregistrată la dosar nici o declarație de creanță, se poate observa că activitatea desfășurată de către recurent precum și numărul actelor întocmite nu justifică cuantumul onorariului solicitat, diminuarea acestuia de către judecătorul sindic fiind fondată, din perspectiva faptului că acesta a dat prevalență criteriilor se stabilire a onorariului cuvenit practicianului în insolvență, astfel cum acestea sunt reglementate în textul art. 38 alin. 1 și 2 din OUG nr. 86/2006, act normativ cu forță juridică superioară, care nu poate fi modificat printr-unul de rang inferior, într-o astfel de ipoteză punându-se în discuție necesitatea respectării obligației de compatibilitate, ce revine organului emitent al acestuia din urmă.
Ca atare, calea de atac declarată de către practicianul în insolvență va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de P. I. I. împotriva sentinței civile nr. 1244 din
(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
P.nunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
Președinte, M. B. | Judecător, G.-A. N. | Judecător, S. Al H. |
G., A. B. |
}
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: M. H.
← Decizia nr. 1250/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 6916/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|