Decizia nr. 2182/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. 549.(...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2182/2012
Ședința publică de la 16 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC CML RO S. împotriva sentinței civile nr. 997/(...) pronunțată în dosarul nr. 549.(...) al T. B.- N., privind și pe intimat SC T. D. S. PRIN LICHIDATOR J. U. S., intimat SC T. D.
S., intimat O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD, având ca obiect acțiune în anulare transfer patrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic B. P. C. pentru recurentă, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că la data de 14 martie
2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 997 din (...) pronunțată în dosarul nr. 549.(...) al T. B.-N., în baza art. 80 alin. l lit. b din L. nr. 85/2006, s-au respins excepțiile invocate de pârâta SC C. S. B.
S-a admis acțiunea în anularea transferurilor patrimoniale formulată de U.
S. B., în calitate de lichidator judiciar al SC T. D. S., împotriva pârâtei SC C. S. și, în consecință, s-a dispus anularea transferului patrimonial respectiv a vânzării bunurilor autoutilitare MAN l9l63 serie șasiu WMAT32S964M253696 și a semiremorcii marca Schmitz, serie șasiu W092l3334Y0G22098 înstrăinate din patrimoniul debitoarei prin factura fiscală nr. 206/(...).
A fost obligată pârâta să predea lichidatorului obiectele tranzacției anulate sau valoarea acestora de la data transferului efectuat de către debitor, ce se va stabili prin expertiză tehnică de specialitate.
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii formulată de către pârât și care vizează neîndeplinirea procedurii prealabile prev.de disp.Cap.XIV din cartea a VI- a a Codului de pr. civilă, instanța de fond a reținut că în prezenta cauză nu sunt aplicabile prev. acestui capitol, care vizează procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani apărute între comercianți și care anterior formulării acțiunii către instanță sunt obligați să încerce soluționarea litigiului ivit între ei fie prin mediere, fie prin conciliere directă.
In cadrul acțiunilor în anulare formulate de către administratorul sau lichidatorul judiciar, întemeiate pe prev. S. a IV-a a C. din L. nr. 85/2006, pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor săi în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, acesta nu are calitatea de comerciant, care se judecă cu un cocontractant al său, în cadrul unui raport comercial, motiv pentru care administratorul sau lichidatorul judiciar nu este obligat ca anterior formulării cererii în anulare să urmeze procedura de mediere sau de conciliere directă, în sensul prev.art. 720/l - l0 C.pr.civ.
Referitor la excepția tardivității, instanța de fond a reținut că potrivit prev. art. 8l/l din L.85/2006, acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor săi, precum și pentru anularea constituirii sau transferurilor de drepturi patrimoniale la care se referă art. 79 și 80, poate fi introdusă de către administratorul sau lichidatorul judiciar în termen de l an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prev.de art.20 alin.l lit.b și care vizează examinarea activității debitorului și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile, și asupra existențelor premiselor angajării răspunderii acestora în cond.art.l38 din lege, dar nu mai târziu de l6 luni de la data deschiderii procedurii.
Este real că în speță deschiderea procedurii insolvenței debitoarei s-a făcut prin sentința comercială nr. 269 din l(...), iar înregistrarea acțiunii în anulare s-a făcut la 29.ll.20l0, însă instanța apreciază că se impune repunerea în termen a lichidatorului judiciar pentru formularea acestei acțiuni, motivat de faptul că debitoarea a refuzat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, iar după deschiderea procedurii falimentului debitoarei nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile pentru ca aceasta să ia la cunoștință despre transferul patrimonial anulabil efectuat în dauna creditorilor săi.
Referitor la fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art.79 și urm. din L. nr.85/2006, privind procedura insolvenței, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditori în cei trei anteriori deschiderii procedurii precum și acțiuni în anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de către debitor prin actele enumerate la lit.a-g ale art.80 din L. nr.85/2006.
Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că prin prezenta acțiune lichidatorul judiciar desemnat solicită anularea transferului de drepturi patrimoniale efectuată de către administratorul statutar al debitoarei către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise ori a valorii acestora, efectuate prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii potrivit art.80 alin.l lit.b din L. nr. 85/2006.
S-a constatat din actele dosarului că societatea debitoare prin administratorul statutar, anterior deschiderii procedurii insolvenței, a înstrăinat din patrimoniu cu factura nr.206/(...) în favoarea pârâtei SC C. S. B. bunurile de natură autoutilitară MAN l9l63 serie șasiu WMAT32S964M253696 și a semiremorcii marca Schmitz, serie șasiu W092l3334Y0G22098, pentru suma de lll.727,9l lei.
Aceste bunuri nu au fost prezentate lichidatorului judiciar în vederea evaluării lor, dar chiar în lipsa unei evaluări, față de prețurile existente pe piața mijloacelor de transport, se poate concluziona că prețul încasat de către debitoare, drept c/v a mijloacelor de transport înstrăinate este nejustificat de redus, de unde instanța apreciază ca fiind incidente disp. art. 80 alin.l lit.b din L. nr.85/2006 și va constata că în prezenta operațiune comercială, prestația debitorului prin predarea mijlocul de transport către pârât o depășește vădit pecea primită, motiv pentru care în temeiul disp. legale invocate va admite acțiunea și va obliga pârâtul să restituie averii debitorului bunurile,obiect al tranzacției astfel anulate, de natură autoutilitare MAN l9l63 serie șasiu WMAT32S964M253696 și a semiremorci marca Schmitz, serie șasiu W092l3334Y0G22098. Potrivit art.83 din lege, în situația în care bunurile nu mai există pârâtul va fi obligat să restituie debitorului valoarea acestor bunuri de la data transferului ce se va stabili prin expertiză de specialitate efectuată în condițiile legii.
Terțul dobânditor, respectiv pârâta, în situația restituirii către averea debitorului, a bunurilor în materialitatea lor, va avea dreptul să se înscrie cu o creanță egală cu prețul bunurile transferate potrivit facturii fiscale depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe pârâta S. CML RO S. B. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de lichidatorul judiciar U. S., întemeiat pe dispozițiile art.304, pct.6,7,8,9, art. 7201C.pr.civ.. Cu referire la excepția inadmisibilității cererii formulate de lichidatorul judiciar pentru neîndeplinirea procedurii de conciliere directa, pârâta a învederat că suntem în prezenta unui litigiu comercial atât timp cât se pune in discuție valabilitatea unui contract de vânzare-cumpărare al unui bun mobil, contract încheiat între doua societăți comerciale, astfel cum prevede și art.3 pct.1 si 2 din Codul comercial Pe de alta parte, suntem in prezenta unui litigiu evaluabil in bani, valoarea acestuia fiind de 111.727,91 lei, suma ce reprezintă prețul de vânzare al autoutilitarei si al semiremorcii a căror vânzare se solicita a fi anulata. Caracterul evaluabil in bani rezulta si din faptul ca, in situația în care vânzarea ar fi desființată, legea recunoaște dreptul cumpărătorului de a se înscrie la masa credală cu prețul vânzării. Atât timp cât, în urma desființării vânzării, cumpărătorul dobândește o creanța asupra vânzătorului, acțiunea in anulare nu poate avea decât caracteristicile unei acțiuni evaluabile în bani. Caracterul comercial si evaluabil in bani al litigiului nu a fost contestat de lichidatorul judiciar iar instanța de fond a apreciat ca suntem in prezenta unui asemenea litigiu. Apoi, potrivit dispozițiilor art. 7201C.pr.civ., în procesele comerciale evaluabile in bani, înainte de introducerea cererii de chemare in judecata reclamantul trebuie sa încerce soluționarea litigiului prin conciliere directa cu cealaltă parte. Pentru respingerea acestei excepții, instanta de fond a reținut ca lichidatorul judiciar nu are obligația de a efectua procedura de conciliere întrucât nu are calitatea de comerciant care se judeca cu un co-contractant al sau. Trebuie precizat ca textul de lege arătat mai sus face referire la "reclamant" si nu la comerciant", motiv pentru care pârâta apreciază că poate deține calitatea de reclamant atât comerciantul" - parte în contract, cât si de o terța persoană care îsi exercita drepturile în temeiul dreptului de gaj general asupra bunurilor/averii debitorului ori in temeiul unui alt drept care îi conferă atributele de urmărire si preferință (un creditor al comerciantului), sau de către o persoana ale cărei drepturi izvorăsc din lege, in cazul de fata L. nr.85/2006. Atât timp cât legea speciala (L. nr.85/2006) nu deroga de la dreptul comun, art.7201C.pr.civ.) obligația de a uza de procedura concilierii prealabile revine oricărei persoane interesate sa-si valorifice pretențiile sale evaluabile în bani, în materie comerciala . Atunci când legiuitorul a înteles să deroge de la dreptul comun, a uzat expres de texte de lege în acest sens ( de exemplu, art.8, alin.4; art.77 din L. nr.85/2006) Pentru aceste motive, pârâta solicită respingerea ca inadmisibila a cererii formulate de lichidatorul judiciar U. S. . Cu referire la tardivitatea cererii formulate de lichidatorul judiciar, pârâta a învederat că procedura insolventei debitoarei SC T. D. S. a fost deschisa la data de 1(...), iar acțiunea în anulare a fost formulata la data de (...), in temeiul art.79 din L. nr. 85/2006. Desi art.79 din L. nr.85/2006 permite administratorului/ lichidatorului judiciar să formuleze acțiuni pentru "anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor", art.81 din același act normativ prevede si termenul până la care asemenea acțiuni în anulare pot fi promovate. Orice acțiune pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor in dauna creditorilor poate fi introdusa de administratorul/.ul judiciar, în temeiul art.79 din L. nr. 85/2006, in termen de cel mult 16 luni de la data deschiderii procedurii insolventei. In motivarea respingerii excepției tardivității, instanța de fond a apreciat ca se impune repunerea în termen a lichidatorului judiciar pentru formularea acțiunii în anulare. Chiar dacă s-ar fi impus repunerea în termen, judecătorul sindic s-a pronunțat ultra petita atât timp cât repunerea în termen nu a fost solicitată de lichidatorul judiciar. In Raportul întocmit de lichidatorul judiciar la data de (...), se susține expres că administratorul statutar al debitoarei a predat actele contabile către lichidator, iar in urma verificărilor efectuate de acesta nu au rezultat transferuri patrimoniale, efectuate până la data deschiderii procedurii insolventei, care să se încadreze în criteriile de anulare prevăzute de art.79-80 din lege. In acelasi raport se face mențiunea că intrarea în insolventa nu a fost cauzată de deciziile administratorului sau ale împuterniciților săi. Cu referire la netemeinicia acțiunii în anulare, se arată ca prețul de vânzare al autoutilitarei si al semiremorcii, înscris în factura nr.206/ (...), este egal cu prețul plătit de SC T. D. S. pentru cumpărarea acestor bunuri. In susținerea acestei opinii, pârâta a solicitat ca lichidatorul judiciar sa depună jurnalul de cumpărări al SC T. D. S. aferent lunii/anului în care a dobândit autoutilitara. Această solicitare a avut în vedere faptul ca SC T. D. S. este in procedura de faliment si toate actele contabile ale acesteia se află în posesia lichidatorului judiciar. In Raportul întocmit de lichidatorul judiciar la data de (...), se arata ca debitoarea SC T. D. S. a cumpărat de la SC B. T. S. autovehiculele a căror vânzare se solicită a fi anulată. Pretul de cumpărare este reflectat în factura nr. 58/(...), fiind în cuantum de 110.729,5 lei. La data de (...), aceste bunuri au fost vândute către SC C. S. , prețul de vânzare fiind de 111.727,91 lei, conform mențiunilor din factura nr.206/(...). Instanța de fond a apreciat ca suntem in prezenta unui act fraudulos încheiat de debitoarea se T. D. S. în dauna creditorilor săi, reținând că " prețul încasat de către debitoare" este "nejustificat de redus" fata de " preturile existente pe piata mijloacelor de transport". Pârâta apreciază că opinia instanței nu este susținuta de nici o proba în acest sens, respectiv o expertiza prin care să fie stabilită valoarea vehiculelor, preturi comparative pentru vehicule cu aceleași caracteristici/ grad de uzura cu a celor în cauză, opinia unor specialiști. Se poate observa cu ușurința că în aceste operațiuni succesive de vânzare- cumpărare a vehiculelor în cauza, debitoarea SC T. D. S. a avut numai un rol de intermediar, atât timp cât a cumpărat aceste bunuri la data de (...), iar în ziua imediat următoare, (...), le-a vândut către SC C. S.. In nici un moment debitoarea SC T. D. S. nu a intenționat să folosească aceste bunuri în activitatea sa ci le-a achiziționat exclusiv în scopul de a le revinde la un pret superior. Prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare intre se T. D. S. si S. C. S., având ca obiect autoutilitara marca MAN, serie sasiu WMAT32S964M253696, si semiremorca marca Schmitz, serie sasiu W09213334YOG22098, creditorii S. T. D. S. nu au suferit nicio daună întrucât contravaloarea bunurilor vândute a intrat în patrimoniul vânzătoarei. Nu poate plana suspiciunea de fraudă asupra tranzacției a cărei anulare a fost solicitata în prezenta cauză atât timp cât prețul vânzării este unul real, serios si a fost plătit. Având in vedere cele prezentate, pârâta apreciază că nu sunt îndeplinite cele doua condiții prevăzute de lege pentru anularea vânzării, respectiv existenta actului fraudulos si a daunei suferite de creditori. Intimata U. S., în calitate de administrator judiciar al S. T. D. S. B. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de către instanța de fond. În argumentarea poziției sale, intimata a arătat faptul că în urma analizării actelor contabile ale societății s-a constatat că vehiculele ce fac obiectul prezentului litigiu au fost înstrăinate în baza facturii fiscale nr. 206/ (...) din averea debitoarei în favoarea pârâtei, la un preț deosebit de scăzut raportat la valoarea de piață a bunurilor respective, astfel că având în vedere dispozițiile art.79 din L.85/2006, lichidatorul judiciar poate introduce acțiuni la judecătorul sindic pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, situație care se găsește în speța de față. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele: Prin acțiunea promovată de lichidatorul judiciar U. S. al debitoarei S. T. D. S. s-a solicitat anularea vânzării încheiate la data de (...) cu recurenta SC C. S. cu privire la autoutilitara MAN 19163 serie sașiu WMAT32S964M253696 și la semiremorca marca Schmitz serie sașiu W09213334Y0G22098, susținându-se că acest transfer patrimonial s-a realizat în dauna creditorilor. După ce a respins excepția inadmisibilității acțiunii, judecătorul sindic l-a repus pe lichidatorul judiciar în termenul de exercitare a acțiunii în anulare și a admis acțiunea reținând în esență că prețul încasat de către debitoare pentru mijloacele de transport înstrăinate este nejustificat de redus, așa încât prestația debitoarei o depășește în mod vădit pe cea primită. După cum se poate observa lichidatorul judiciar a formulat acțiunea dedusă judecății în considerarea prerogativelor conferite de art. 79, 80 din L. nr. 85/2006 care îl îndreptățesc pe acesta să solicite anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, dacă actul în cauză poate fi încadrat în una din situațiile enumerate limitativ de către legiuitor la articolul 80 alin. 1 și 2 din acest act normativ. Prin recursul formulat, recurenta critică în primul rând modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității și a excepției tardivității introducerii acțiunii. Curtea achiesează la teza inaplicabilității prevederilor art. 7201C. care reglementează procedura concilierii prealabile însușită de către judecătorul sindic, însă pentru alte considerente decât cele expuse în cadrul sentinței recurate. Așa cum în mod corect a subliniat recurentul prin motivele de recurs, prevederile art. 7201C. obligă părțile unui raport comercial să inițieze o procedură de conciliere sau de mediere înainte de a sesiza instanța de judecată cu o acțiune comercială evaluabilă în bani, care trebuie să se realizeze în modalitatea prezentată în cuprinsul textului de lege menționat anterior. Recurenta pretinde că demersul lichidatorului judiciar de a solicita anularea operațiunii de vânzare încheiate între aceasta și debitoare în cursul anului 2008 este inadmisibil în condițiile în care nu s-a parcurs în prealabil procedura concilierii instituită de art. 7201C. Prima chestiune care se impune a fi stabilită este aceea dacă procedura concilierii prealabile instituită de art. 7201C. este compatibilă cu procedura insolvenței, dat fiind că legiuitorul a menționat în mod expres la art. 149 din L. nr. 85/2006 că dispozițiile acestei legi se completează cu cele ale Codului de procedură civilă doar în măsura compatibilității lor cu principiile care guvernează procedura insolvenței. Cum lichidatorul judiciar a introdus prezenta acțiune în anulare în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 79 și 80 din L. insolvenței, iar dispozițiile legii speciale nu instituie nicio formalitate prealabilă în sarcina lichidatorului înainte de a lua decizia de a sesiza judecătorul sindic cu o acțiune în anularea transferurilor frauduloase, Curtea conchide că procedura la care face trimitere recurenta este incompatibilă cu prevederile art. 79 și 80 din L. nr. 85/2006. În susținerea aceluiași punct de vedere mai trebuie adăugat faptul că procedura concilierii prealabile ar fi totalmente ineficientă deoarece doar judecătorul sindic este cel care are competența să anuleze un pretins transfer fraudulos, părțile neputând ajunge la o înțelegere amiabilă în această privință. De asemenea, incompatibilitatea prevederilor art. 7201C. cu legea insolvenței derivă și din faptul că o astfel de procedură nu face decât să temporizeze actul de justiție, iar procedura colectivă este guvernată de principiul celerității care se opune oricărei tergiversări a procesului de maximizare a averii debitoarei. Curtea nu poate valida construcția argumentativă expusă de către judecătorul sindic în privința respingerii excepției inadmisibilității acțiunii deoarece potrivit dreptului comun simpla împrejurare că reclamantul nu are calitatea de comerciant nu îl exonerează de la parcurgerea procedurii concilierii prealabile, legea comercială fiind aplicabilă chiar dacă numai una dintre părți are calitatea de comerciant, cu singura condiție ca acțiunea promovată să fie una comercială, evaluabilă în bani. În cazul de față este incontestabil atât caracterul comercial al cauzei cât și caracterul evaluabil al acțiunii, așadar argumentele judecătorului sindic aduse în respingerea excepției inadmisibilității sunt incorecte și insuficiente. În schimb, Curtea va valida apărarea recurentei referitoare la greșita soluționare a excepției tardivității acțiunii în anulare. Sub acest aspect sunt relevante dispozițiile art. 81 alin. 1 din L. nr. 85/2006 potrivit cărora acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/. în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. Acest text de lege instituie un termen de decădere de 16 luni în interiorul căruia se poate formula o acțiune în anulare în temeiul dispozițiilor art. 79 și 80 din lege, care începe să curgă de la momentul deschiderii procedurii insolvenței. Așadar termenul de 16 luni nu este de prescripție, ci de decădere, fapt ce rezultă din modul imperativ de redactare a textului de lege analizat. Această distincție este foarte importantă deoarece termenele de decădere nu sunt susceptibile de suspendare sau întrerupere și nu sunt compatibile nici cu instituția repunerii în termen. În situația concretă dedusă judecății, procedura insolvenței debitoarei S. T. D. S. a fost deschisă la data de 1(...) prin sentința nr. 2. a T. B. N., iar lichidatorul judiciar a introdus acțiunea în anularea operațiunii de vânzare încheiate dedebitoare cu recurenta în 29 noiembrie 2010, după expirarea termenului de decădere de 16 luni calendaristice, ce a început să curgă din data de 1(...). Nefiind aplicabilă de plano instituția repunerii în termen, în mod eronat, judecătorul sindic a admis o astfel de cerere. De altfel cererea de repunere în termen nici măcar nu a fost formulată în interiorul termenului de 15 zile din momentul încetării pretinsei împrejurări care l-a împiedecat să formuleze acțiunea în termen, cererea fiind formulată în concret la data de 14 februarie 2011 după ce recurenta a invocat excepția tardivității acțiunii. Chiar dacă am admite că cererea de repunere în termen ar fi admisibilă, lichidatorul nu și-a probat în nici un fel afirmația potrivit căreia administratorul statutar al debitoarei s-ar fi sustras în mod intenționat de la aducerea la îndeplinire a obligației de predare a gestiunii și a documentelor contabile, de la dosarul cauzei lipsind orice indicii în acest sens. Prin urmare, excepția tardivității acțiunii invocată de către recurentă este întemeiată, astfel că acțiunea lichidatorului judiciar se impunea a fi respinsă ca tardivă. În subsidiar, Curtea ține să sublinieze că acțiunea lichidatorului judiciar este neîntemeiată și pe fondul cauzei. În acțiunea în anulare formulată, lichidatorul judiciar s-a limitat la a afirma că operațiunea de vânzare încheiată cu recurenta a fost efectuată exclusiv pentru fraudarea intereselor creditorilor, fără a indica ipoteza concretă dintre cele enumerate de art. 80 pe care își întemeiază acțiunea. Din modalitatea în care și-a conceput demersul judiciar rezultă că lichidatorul judiciar se prevalează de o disproporție vădită între contraprestațiile părților contractante, fapt de natură a frauda interesele creditorilor. Ca atare aspectele care trebuiau lămurite de către judecătorul sindic cu ocazia soluționării pe fond a acțiunii în anulare vizau pe de o parte verificarea echivalenței prestațiilor reciproce ale părților din contractul de vânzare- cumpărare a autoutilitarei MAN 19163 serie sașiu WMAT32S964M253696 și a semiremorcii marca Schmitz serie sașiu W09213334Y0G22098, iar pe de altă parte, pretinsa intenție comună a părților contractante de a sustrage imobilul ce formează obiectul acestui contract de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile. După cum se poate observa, judecătorul sindic nu a manifestat rol activ pentru a stabili valoarea de circulație, din momentul perfectării vânzării, a autoutilitarei și a semiremorcii, pentru a se putea verifica dacă plata unui preț de 111.727,91 lei reprezintă sau nu o contraprestație disproporționată din partea cumpărătoarei. Pe de altă parte, înscrisurile prezentate de către recurentă dovedesc că cele două vehicule au fost cumpărate în (...) de către debitoarea S. T. D. S. cu un preț de achiziție inferior, respectiv cu suma de 110.729,50 lei, astfel că nu se poate susține că revânzarea ulterioară a celor două bunuri contra unui preț de 111.727,91 lei, în ziua imediat următoare achiziției, ar fi putut cauza vreo daună creditorilor, în condițiile în care prețul convenit a fost încasat de debitoare. De asemenea, nu există nici un indiciu că între prestația debitoarei și cea a recurentei ar exista vreo disproporție vădită care să justifice introducerea unei acțiuni în anularea acestui transfer. Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 C. va admite recursul declarat de pârâta S. CML RO S. B. împotriva sentinței civile nr. 997 din (...) pronunțată în dosarul nr. 549.(...) al T. B.-N., pe care o modifică în sensul că va respinge acțiunea lichidatorului judiciar U. S. al debitoarei S. T. D. S. formulată în contradictoriu cu pârâta S. CML RO S. ( fosta SC C. S. ), având ca obiect anularea vânzării încheiate la data de (...) cu privire la autoutilitara MAN 19163 serie sașiu WMAT32S964M253696 și la semiremorca marca Schmitz serie sașiu W09213334Y0G22098. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta S. CML RO S. B. împotriva sentinței civile nr. 997 din (...) pronunțată în dosarul nr. 549.(...) al T. B.-N., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2012. { F. | PREȘEDINTE, M.-I. I. JUDECĂTOR, G.-A. N. JUDECĂTOR, S. AL H. GREFIER, A. B. } Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./3 ex.. Jud.fond: I. P..
← Decizia nr. 9086/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 5685/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|