Decizia nr. 228/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 2738.(...)
Decizia civilă nr. 228/2012
Ședința a 17 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I. Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul C. I. împotriva sentinței comerciale nr. 688 din data de 10 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. 2738.(...) al Tribunalului B. N. în contradictoriu cu intimații S. S. B. LICHIDATOR J. AL SC L. S., SC L. S., C. P., C. R., având ca obiect A. răspunderii conform art.138 din Legea
85/2006.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se prezintă av. Cherteș Dan S. în reprezentarea intereselor recurentului cu împuternicire avocațială aflată la fila 7 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă. Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea lichidatorului judiciar - concluzii scrise, într-un singur exemplar. Reprezentantul recurentului arată că nu a reușit să lectureze concluzii scrise, dar nu dorește lăsarea cauzei la a III-a strigare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 159 1alin. 4 din C.pr.civilă, raportat la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, și pe cale de consecință respingerea cererii privind angajarea răspunderii materiale a recurentului. În susținere se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre de angajare a răspunderii întemeiat pe o simplă prezumție, respectiv despre un bilanț care ar dovedi că recurentul ar fi cauza starea de insolvență; acest bilanț nefiind depus printre actele anexate astfel instanța promovând această hotărâre în baza unei probe care nu exista la dosar. Se mai relevă că raportat la întreaga stare de fapt starea de insolvență a societății se datorează unei întregi conjuncturi în care creditorul a încercat recuperarea unui anumit debit precum și situației generale economice respectiv criza economică care a lovit în special în societățile de construcții. Se mai arată că au fost predate bunuri care însă nu au putut fi fructificate, astfel că recurentului ar trebui să se diminueze răspunderea cel puțin cu suma de 54.259 lei. Se mai relevă că cu mult înainte soluționarea cauzei pe fond au fost predate și actele societății nefiind aplicabile în speță dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006. În concluzie, starea de insolvență a societății se bazează pe niște simple prezumții, există într-adevăr debite nerecuperate față de care există un raport de cauzalitate sens în care solicită respingerea în totalitate a cererii de angajare a răspunderii recurentului. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința comercială nr. 688 din 10 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 2738.(...) al Tribunalului B.-N. s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții C. R. și C. P. S-a admis în parte acțiunea în răspundere patrimonială formulată de administratorul judiciar S. S. B. și în consecință, a fost obligat pârâtul C. I. să plătească în favoarea debitoarei S. L. S., în faliment, suma de 131.634 lei reprezentând pasivul societății comerciale debitoare. În final, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea față de pârâții C. R. și C. P. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința comercială nr. 513 din (...) pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. (...), a fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei S. L. S., cu sediul social declarat și înregistrat la O., în localitatea S. Băi, jud. B.-N., iar ulterior prin sentința comercială nr. 1892 din (...) s-a dispus intrarea acesteia în faliment. Prin raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvență, administratorul - judiciar desemnat, S. S., a reținut că societatea a avut de la înființare (2005) doi asociați, respectiv pârâții C. P. și C. R., care au avut și calitatea de reprezentanți, pârâtul C. P. având și calitatea de administrator (conf. informațiilor furnizate de ORC B.-N.). Cu toate acestea, pârâții C. P. și R. au susținut că toată activitatea de administrare și conducere efectivă a societății, de la înființarea acesteia și până la intrarea în insolvență, a fost realizată de pârâtul C. I. - tatăl copârâților asociați, fapt recunoscut integral de către acesta, confirmat și de actele semnate de acesta în numele societății. Astfel, pe baza acestor recunoașteri, coroborate cu actele scrise, tribunalul a reținut că întreaga răspundere pentru administrarea societății revine în exclusivitate pârâtului C. I. In aceste condiții, este de stabilit dacă acest pârât, în calitate de administrator faptic al societății de la înființare până la (...) și administrator statutar începând cu această dată și până la intrarea în insolvență se face vinovat de vreuna din faptele prevăzute de art. 138 (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Administratorul judiciar a stabilit pe baza documentelor financiare, respectiv a bilanțului contabil depus pentru 31.dec.2008 (administratorul statutar a refuzat să predea actele contabile, fapt neinfirmat de către acesta), că în evidențele societății erau înregistrate la finele anului 2008, bunuri în valoare totală de 79.246 lei, precum și disponibilități bănești existente în casierie și cont bancar, în sumă de 329.457 lei. Pârâtul C. I., care și-a asumat întreaga administrare faptică a societății, a afirmat că ar putea justifica o parte din bunuri doar că nu le deține în posesie (v. adresa din l(...), anexat la concluziile scrise), însă nu a adus nicio justificare cu privire la disponibilitățile bănești din casă și contul bancar, în sumă totală de 329.457 lei, valoare care este mult superioară pasivului societății reprezentând creanțele înscrise în tabelul definitiv și care este de 131.634 lei. Din moment ce pârâtul nu a justificat că a cheltuit aceste disponibilități bănești în interesul societății, se prezumă că banii au fost cheltuiți în interes personal ori în interesul unei alte persoane, faptă care atrage răspunderea personală a administratorului societății, în condițiile art. 138 alin. l lit. a din L. 85/2006, revenindu-i acestuia obligația de a răsturna această prezumție, ceea ce nu a făcut. Tribunalul a reținut că sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale pe care se fundamentează răspunderea patrimonială prevazuta de art. 138 alin. 1 din lege, întrucât creanța pentru care creditorul A. B. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței a fost de 131.137 lei (ulterior s-a înscris și creditorul ITM B.-N. cu o creanță de 497 lei), creanță ce putea fi acoperită din disponibilitățile bănești ce au dispărut ulterior anului 2008 și care nu au mai fost justificate în vreun fel de către administratorul C. I. In această situație, s-a reținut că administratorul a cauzatstarea de insolvență a societății debitoare prin fapta prevazuta de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, fiind suficientă doar această faptă pentru atragerea răspunderii patrimoniale (textul art. 138 alin. 1 folosește sintagma „prin una dintre următoarele fapte";). In aceste condiții, tribunalul a considerat că nici nu mai este necesar să se analizeze dacă și fapta prev.de art. 138 alin. 1 lit. d din lege, invocată de către administratorul judiciar ar putea fi reținută în sarcina pârâtului C. I. și care prevede că „au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea„. S-a reținut însă, că nu i-au fost predate administratorului judiciar actele contabile și nici celelalte documente ale societății, nu a fost adus vreun motiv pentru nepredarea acestora deși art. 35 din lege impune o asemenea obligație în sarcina debitorului, prin reprezentanții săi legali. Deși pârâtul C. I. a susținut că a înregistrat o situație financiară la ORC la data de 3..20l0 - (procedura a fost deschisă la 07.05.20l0), nu a depus un asemenea act și la dosarul de insolvență, la administratorul judiciar și nici măcar la prezentul dosar iar din actul cu informații emis de ORC la data de 20.05.20l0 a rezultat că ultima situație financiară a fost depusă la (...) iar din raportul administratorului judiciar rezultă că ultimul bilanț contabil, pe baza căruia a stabilit situația societății, a fost la 3..2008. In practica judiciară s-a statuat că neținerea contabilității în conformitate cu legea are în vedere nerespectarea prevederilor legale privind ținerea contabilității, faptă care se apreciază în funcție de art.l0 din Legea nr. 82/l99l a contabilității, care prevăd că"; răspunderea pentru organizarea contabilității revine administratorului, iar persoanele care au ținut o contabilitate fictivă sau au făcut să dispară unele documente contabile, or, dimpotrivă, nu au ținut contabilitatea în conf.cu legea, pot fi obligate la plata pasivului debitorului, prezumându-se existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, prejudiciu ce constată în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. (dec.civ.nr.l094/2009 pronunțată de Curtea de apel C. în dosar nr. 209/ll2/2007). S-a statuat, în același context, că fapta ilicită poate consta și în omisiune, inacțiune ilicită, care constă în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană or, inacțiunea constă în nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității prevăzută de art. 10 din L. 82/1991. Lipsa oricăror documente contabile și nepredarea acestora administratorului judiciar, atestă încălcarea disp. art. 138 lit. d din legea insovenței, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății, prevăzută de art. 73 din Legea nr. 31/l990, care stabilește că aceștia sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea față de pârâtul C. I. și a respins ca neîntemeiată acțiunea față de ceilalți doi pârâți, după ce, în prealabil, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale invocate de aceștia întrucât aceștia au calitate procesuală pasivă din moment ce ambii au avut calitatea de reprezentanți de la înființare iar pârâtul C. P. a avut și calitatea de administrator de la înființare până la 3..20l0, cum s-a arătat. Împotriva acestei sentințe, pârâtul C. I. a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, respingerea cererii privind angajarea răspunderii materiale în ceea ce îl privește și obligarea sa la plata sumei de 131.634 lei reprezentând pasivul societății debitoare. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că sentința recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece în mod greșit s-a avut în vedere doar raportul administratorului judiciar care ar fi stabilit, în baza bilanțului contabil de la (...), că în societate existau disponibilități bănești, deși acest bilanț nu se regăsește printre probele indicate în cererea inițialăde angajare a răspunderii materiale, iar jurisprudența reține că raportul administratorului și lichidatorului creează doar premisa acțiunii în vederea angajării răspunderii pârâtului, fără a constitui o dovadă certă că în speță ar fi vorba de vreuna dintre situațiile expres limitativ prevazută de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Invocând dispozițiile art. 1169 C.civ., pârâtul apreciază că în cauză apare insuficient să se pronunțe o hotărâre de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului bazată doar pe niște cifre reținute de bilanțul contabil, instanța de fond trecând peste necesitatea dovedirii raportului de cauzalitate dintre lipsa sumelor invocate și starea de insolvență, respectiv efectuarea unei expertize contabile. În concluzie, pârâtul susține că instanta de fond investită cu soluționarea cererii nu a procedat la identificarea în concret si în mod determinat a faptelor ce îi sunt imputabile, rezumându-se la a menționa conditiile generale si speciale de antrenare a răspunderii personale, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Referitor la susținerile instanței de fond că administratorul ar fi refuzat predarea actelor contabile ale societății, pârâtul arată că într-adevăr, la momentul deschiderii procedurii de insolvență nu s-au predat actele contabile, dar ulterior, la data de (...), deci cu mult înainte de pronunțarea instanței de fond, actele contabile ale societății au fost predate, inclsiv bilanțul contabil pe anul 2009, astfel cum a reținut și lichidatorul judiciar în raportul din data de (...). Un alt motiv de recurs este dat de faptul că instanța de fond nu a luat în considerare apărările formulate de pârât, respectiv faptul că a predat lichidatorului bunuri în valoare contabilă de 11.490 lei pe care însă acesta nu le-a valorificat și nici nu a solicitat diminuarea sumei pentru care pârâtul ar fi trebuit să răspundă patrimonial. La fel, deși există o sumă totală de 42.769 lei ce reprezintă creanțe de recuperat de la debitorii L. și care nu a fost recuperată de lichidator, acestea sunt reținute cu titlu de culpă în sarcina pârâtului, deși nu există nici o vină a sa că persoanele de la care ar trebui recuperate aceste sume sunt insolvabile. În aceste condiții, pârâtul apreciază că nu trebuia să răspundă pentru întreg pasivul societății, ci acesta trebuit diminuat cu sumele arătate, respectiv cu suma de 54.259 lei. In final, pârâtul a învederat că simpla faptă a nedepunerii actelor prev. de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi motiv de angajare a răspunderii materiale, acesta nefiind printre motivele expres și limitativ enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel că nu se poate discuta de vreo faptă ilicită a administratorului motiv pentru care nici nu se mai poate discuta de vreun raport de cauzalitate dovedit între o faptă ilicită și prejudiciu. Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Conform raportului privind cauzele stării de insolvență a debitoarei S.C L. S. (f. 3-4 dosar fond) insolvența debitorului se datorează faptului că acesta și-a creat obligații de plată, obligații care nu au fost achitate la scadență, dar și a faptului că ,,societatea debitoare prin administratorul statutar, nu a făcut toate demersurile pentru valorificarea bunurilor din patrimoniu, a stf e l în cât sume le o b țin u te d in vâ n za rea b u n u rilor p re cu m și ce le e xiste nte în ca sierie și în con tu l ba n ca r să fie utilizate pentru plata datoriilor,,. În mod legal și temeinic judecătorul sindic a reținut prin sentința recurată faptul că administratorul judiciar a stabilit pe baza documentelor financiare, respectiv a bilanțului contabil depus pentru 31 dec. 2008, că în evidențele societății erau înregistrate la finele anului 2008 bunuri în valoare totală de 79.246 lei, precum și disponibilități bănești existente în casierie și contul bancar, în sumă de 329. 457 lei, o sumă care depășește cu mult cuantumul total al creanțelor înscrise în tabelul de creanțe al debitoarei și care dacă ar fi fost folosită pentru achitarea acestora ar fi putut acoperi integral pasivul și astfel era evitată starea de insolvență. În ciuda celor susținute în motivarea recursului, recurentul nu a contestat niciodată aspectele reținute în motivarea raportului anterior enunțat, nu a contestat raportul deși avea posibilități procedurale să o facă, mai mult, nu a dovedit nici prin actele contabile depuse cu nepermisă întârziere la dosar faptul că realitatea ar fi alta. Dimpotrivă, și potrivit balanței de verificare întocmită la (...), suma totală deținută în casierie și conturile bancare era de 290.074 lei, deasemenea mult mai mare decât totalul debitului. C. prin motivele de recurs recurentul recunoaște expres că a predat ultimul bilanț contabil și nu a contestat nici un element reținut de către lichidatorul judiciar prin întâmpinare. Pârâtul C. I., care și-a asumat întreaga administrare faptică a societății, a afirmat că ar putea justifica o parte din bunuri doar că nu le deține în posesie, însă nu a adus nicio justificare cu privire la disponibilitățile bănești din casă și contul bancar. Cu privire la bunurile predate lichidatorului judiciar în valoare de 11.490 lei precum și cu privire la creanțele pretins nerecuperate de la terți, instanța de recurs reține că aceste valori nu pot fi scăzute din cuantumul prejudiciului care trebuie reparat prin fapta ilicită deoarece valoarea cumulată a disponibilităților din conturi bancare și a celor din casieria societății pe care instanța prezumă că recurentul le-a folosit în interes personal în condițiile în care nu face dovada unei alte destinații este net superioară cuantumului total al pasivului. În conditiile in care paratul recurent nu a facut dovada destinatiei legale a acestor sume de bani prin prezentarea unor acte contabile in acest sens, instanta prezumă faptul ca aceste bunuri au fost folosite de către acesta în interes personal. Trebuie precizat in acest context faptul că destinatia bunurilor înscrise in contabilitate poate fi probată și urmarită exclusiv prin acte specifice activitatii comerciale, iar in lipsa oricarei probe utile in acest sens, singura concluzie plauzibilă este aceea ca bunurile au fost deturnate sau ascunse de la destinatia societara si utilizate de catre persoana responsabila cu administrarea lor in interes personal. Din moment ce pârâtul nu a justificat că a cheltuit aceste disponibilități bănești în interesul societății, se prezumă că banii au fost cheltuiți în interes personal ori în interesul unei alte persoane, faptă care atrage răspunderea personală a administratorului societății, în condițiile art. 138 alin. l lit. a din L. 85/2006. Într-adevăr, în sarcina pârâtului recurent nu se poate reține și săvârșirea faptei reglementată de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006 deoarece actele contabile au fost predate lichidatorului judiciar, deși cu o nepermisă întârziere. Însă nici judecătorul sindic nu a dispus angajarea răspunderii pe acest temei și a considerat că nici nu mai este necesar să se analizeze dacă și fapta prev.de art. 138 alin. 1 lit. d din lege, invocată de către administratorul judiciar ar putea fi reținută în sarcina pârâtului C. I. și care prevede că „au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea„. Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., instanța va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtul C. I. împotriva sentinței comerciale nr. 688 din 10 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 2738.(...) al Tribunalului B.-N., pe care o menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâtul C. I. împotriva sentinței comerciale nr. 688 din 10 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 2738.(...) al Tribunalului B.-N., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. P. A. A. I. C. I. GREFIER, M. N. ȚAR Red.A.A.I./ (...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: U. I..
| ← Decizia nr. 54/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 5442/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
