Decizia nr. 2297/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

D. CIVILĂ NR.2297/2012

Ședința de 20 martie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S.

JUDECĂTOR : C. P.

JUDECĂTOR : A. M. C.

GREFIER : L. F.

S-au luat în examinare recursurile declarate de G. I. - lichidator judiciar al debitoarei SC F. S. S. și creditoarea A. F. P. A M. C.- PRIN D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr.2753 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., în contradictoriu cu intimații SC F. SA, SC R. SA și I. T. DE M. C., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză în cauză s-a prezentat avocat C. D. și avocat B. C. pentru intimata SC F. SA, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut cauzei, după care reprezentantul intimatei arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.

C.ea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr.85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și invocă, din oficiu, ca motiv de recurs de ordin publică, excepție lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC R. SA și I. T. DE M. C..

Reprezentantul intimatei, avocat C. D. solicită respingerea recursurilor ca nefondate pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute în fața instanței, fără cheltuieli de judecată, arătând că recursurile formulate nu vizează chestiuni legate de temeinicia hotărârii atacate iar sub aspectul lipsei de procedură există autoritate de lucru judecat.

Astfel, arată că recursurile promovate sunt criticate sub două aspecte, respectiv cu privire la stabilirea cadrului procesual al contestației în anulare și temeinicia cererii de atragere a răspunderii intimatei, că în ce privește primul motiv invocat, toți creditorii au calitatea procesuală pasivă, că au formulat cereri de creanță care au fost admise și că prin urmare aceștia au calitate de creditori.

Se arată că deși art. 142 din Legea nr.85/2006 prevede că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform C.ui de procedură civilă.

(2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator „ susține că nu pot să existe raporturi juridice obligaționale dacă nu există raporturi juridice execuționale.

Totodată, arată că nu s-a invocat o lipsă procesuală pasivă, că există o hotărâre judecată pe fond și că se află în situația în care nu au cu cine să se judece.

Reprezentantul intimatei depune la dosarul cauzei concluzii scrise.

C.EA

Deliberând reține că,

Prin sentința comercială nr.2753 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui

C. C. s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a intimatei S. F. S. S., invocată de intimata D. G. A F. P. C. prin A. F. P. A M. C.-N. și s-a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea S. F. S., în contradictoriu cu intimata S. F. S. S., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință.

S-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei D. G. A F. P. C. prin A. F. P. A M. C.-N., invocată de către aceasta.

S-a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea S. F. S., în contradictoriu cu intimatele D. G. A F. P. C. prin A. F. P. A M. C.-N., I. T. DE M. C., și S. R. S., s-a anulat încheierea comercială nr. 1230/C/2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la (...) în dosarul nr. (...) și s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar SP G. I., în prezent descărcat de îndatoriri și responsabilități, desemnat în procedura de faliment a debitoarei S. F. S. S., în prezent lipsită de capacitate de folosință, în contradictoriu cu pârâta S. F. S.

Pentru a hotărî astfel, T. a reținut următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2540/2009 pronunțată la (...) de Tribunalul

Comercial Cluj în dosarul nr. (...) a fost aprobat raportul întocmit de lichidatorul judiciar G. I. în cadrul procedurii insolventei privind pe debitoarea S. F. S. S., si s- a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S. F. S. S., dizolvarea și radierea acesteia din evidentele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Constatând că urmare a pronunțării sentinței comerciale arătate a fost radiată intimata S. F. S. S., în baza art. 43 alin. 1 raportat la art. 41 alin. 1 Cod proc.civ., judecătorul sindic va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință intimatei S. F. S. S., invocată de intimata D. G. A F. P. C. prin A. F. P. A

M. C.-N., și în consecință va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S. F. S., în contradictoriu cu intimata S. F. S. S., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință.

Intimata D. G. A F. P. C. prin A. F. P. A M. C.-N. a fost înscrisă ca și creditoare în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei S. F. S. S.

(fila 207, dosarul nr. (...)). Prin urmare, aceasta a avut calitatea de parte în dosarul nr. (...), în care a fost pronunțată încheierea comercială ce face obiectul cauzei de față, fiind creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, în sensul prevederilor art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006, în formă în care era în vigoare acest act normativ la data pronunțării încheierii atacate, (...), conform cărora

„creditorul indreptatit sa participe la procedura insolventei este acel creditor care a formulat si i-a fost admisa, total sau in parte, o cerere de inregistrare a creantei sale pe tabelul definitiv al creantelor contra debitorului si care are dreptul de a participa si de a vota in adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciara admis de judecatorul-sindic, de a fi desemnat in calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distributiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciara a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfasurarea procedurii si de a participa la orice alta procedura reglementata de prezenta lege";.

Dispozițiile art. 140 din Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare la (...), prevedeau că „sumele depuse potrivit dispozitiilor art. 138 alin. (1) vor intra inaverea debitorului si vor fi destinate, in caz de reorganizare, completarii fondurilor necesare continuarii activitatii debitorului, iar in caz de faliment, acoperirii pasivului";. Conform art. 142 din același act normativ de la aceeași dată,

„executarea silita impotriva persoanelor prevazute la art. 138 alin. (1) se efectueaza de catre executorul judecatoresc, conform C.ui de procedura civila";, iar „dupa inchiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de catre executorul judecatoresc, in conformitate cu prevederile prezentei legi, in temeiul tabelului definitiv consolidat de creante pus la dispozitia sa de catre lichidator";. Prin urmare, nu doar că intimata a avut calitatea de parte în dosarul în care a fost pronunțată încheierea atacată, în calitate de creditoare înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei, fiind creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, dar aceasta este în poziția de a se putea prevala de încheierea comercială atacată, ca beneficiar la repartizarea sumelor a căror plată s-a dispus prin această hotărâre.

Pentru acestei motive, judecătorul sindic a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei D. G. A F. P. C. prin A. F. P. A M. C.-N., invocată de către aceasta.

Prin încheierea comercială nr. 1230/C/2009 pronunțată de Tribunalul

Comercial Cluj la (...) în dosarul nr. (...), a fost admisă cererea de chemare in judecata introdusa de catre lichidatorul judiciar SP G. I. desemnat in procedura de faliment a debitoarei SC FIL TIM S. S. impotriva paratei SC F. SA T., si in consecinta, a fost obligată parata la suportarea pasivului debitoarei in cuantum de

1.257.071,21 lei.

În motivarea acestei hotărâri, s-a retinut că potrivit dispozițiilor art. 138 din

Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului. C. de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.

S-a mai reținut că prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.

Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări. Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei.

Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.

În cazul în speță, s-a reținut că săvârșirea de către asociatul majoritar SC F. SA T. a faptelor menționate de dispozițiile art. 138, lit.c din Legea nr. 85/2006, respectiv faptul că a continuat activitatea care a condus la încetarea de plăți a debitoarei, este un motiv care poate conduce la antrenarea răspunderii personale a asociatului majoritar. Existența stării de insolvență și a pasivului societății debitoare aflate în procedura falimentului demonstrează că este îndeplinită și condiția prejudiciului. Raportul de cauzalitate dintre săvârșirea faptelor retinute și pasivul societatii este demonstrat în ceea ce privește pasivul rezultat prin conducerea contabilității cu încălcarea dispozițiilor legale, nepredarea tuturor actelor societății și inexistența unor acte care să justifice lipsa din patrimoniul persoanei juridice a unor bunuri.

S-a reținut în consecință că prin considerentele arătate s-a demonstrat că cererea lichidatorului judiciar împotriva pârâtei SC F. SA este întemeiată și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 138 lit.c din Legea nr. 85/2006, cererea se impune a fi admisă astfel cum a fost formulată cu obligarea pârâtei să suporte din averea proprie suma de 1.257.071,21 lei reprezentând pasiv al debitoarei.

Prin decizia civilă nr. 9. pronunțată la (...), în dosarul nr. (...) de către C.ea de A. C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a debitoarei S. F. S. S. și, pe cale de consecință, a fost respins recursul împotriva încheierii comerciale nr.

1230/C/2009 din (...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj.

Judecătorul sindic a constatat că în cauză sunt întrunite conditiile prevederilor art. 317 alin. 1 pct. 1 si alin. 2 Cod proc.civ., conform cărora

";hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a partii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii";, si ";cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el sa fi fost judecat în fond";.

Astfel, recursul formulat de contestatoare împotriva încheierii comerciale nr.

1230/C/2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la (...) în dosarul nr. (...), a fost respins prin decizia civilă nr. 9. pronunțată la (...), în dosarul nr. (...) de către

C.ea de A. C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a debitoarei S. F. S. S., respectiv fără a fi fost judecat în fond.

Totodată, procedura de citare cu contestatoarea S. F. S. nu a fost legal îndeplinită pentru termenul de judecată din (...) în dosarul nr. (...), dată la care a fost pronuntată încheierea comercială nr. 1230/C/2009 în dosarul nr. (...) al T.ui

C. C.

Pentru verificarea legalității îndeplinirii procedurii de citare cu contestatoarea, având calitatea de pârâtă în dosarul nr. (...), pentru termenul de judecată la care a fost pronunțată în acel dosar încheierea comercială nr.

1230/C/2009 a T.ui C. C., trebuie avute în vedere dispozițiile legale în vigoare ladata efectuării actelor procedurale în vederea îndeplinirii procedurii de citare. La această concluzie ne conduc prevederile art. 725 alin. 1 Cod proc.civ., conform cărora „dispozitiile legii noi de procedura se aplica, din momentul intrarii ei in vigoare, si proceselor in curs de judecata incepute sub legea veche, precum si executarilor silite incepute sub acea lege";. Se observă totodată și împrejurarea că între data înregistrării cererii de antrenare a răspunderii în dosarul nr. (...), și data soluționării acesteia, nu a intervenit o modificare a normelor procedurale ce reglementează procedura insolvenței, conținute în Legea nr. 85/2006

Potrivit art. 7 alin. 1 și alin. 3 ind. 1 din Legea nr. 85/2006 în forma în vigoare între data înregistrării cererii de antrenare a răspunderii și a soluționării acesteia, „citarea partilor, precum si comunicarea oricaror acte de procedura, a convocarilor si notificarilor se efectueaza prin B. procedurilor de insolventa. C. citatiilor, a convocarilor si notificarilor fata de participantii la proces, al caror sediu, domiciliu sau resedinta se afla in strainatate, este supusa dispozitiilor C.ui de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare. B. procedurilor de insolventa va fi realizat si in forma electronica";, iar „prin excepție de la prevederile alin. (1), „prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acțiune, în temeiul dispozițiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolvenței se va realiza conform C.ui de procedură civilă";.

Pentru termenul de judecată din (...), contestatoarea a fost citată prin B. P. de I., potrivit dovezii privind îndeplinirea procedurii de publicare aflate la dosar (fila 223 dosarul nr. (...)).

În schimb, aceasta nu a fost legal citată potrivit C.ui de procedură civilă, citatia pentru contestatoare fiind emisă pentru adresa din T., C. D. nr. 48, jud.

Timis, si intorcându-se la dosarul cauzei fără a fi îndeplinită procedura de citare (fila 222 dosarul nr. (...)). Din extrasul din Registrul Comertului aflat la dosarul în care a fost pronuntată încheierea atacată (fila 209), rezultă că sediul contestatoarei se afla, în urma ultimei înregistrări în Registrul Comertului, din (...), la adresa din T., str. G. Adam nr. 20, contestatoarea având si două puncte de lucru, la adresele din T., str. Ialomita nr. 66, si respectiv T., str. Buziasului nr. 11A OB 3/3A. Totodată, judecătorul sindic constată că citarea contestatoarei, în calitate de pârâtă a fost dispusă la termenul de judecată din (...), pentru termenul de judecată din (...), pentru când procedura de citare nu a fost îndeplinită în mod legal cu aceasta, întrucât citația a fost comunicată tot la adresa din T., C. D. nr. 48, jud. Timis, respectiv la o altă adresă decât cea la care se afla sediul contestatoarei la acea dată.

Judecătorul sindic a reținut că pentru legala îndeplinire a procedurii de citare cu contestatoarea, având în vedere calitatea acesteia de pârâtă în dosarul nr. (...), era necesară citarea acesteia pentru termenul de judecată din (...), atât prin B. P. de I., cât și potrivit C.ui de procedură civilă, raportat la prevederile art. 7 alin. 1 și alin. 3 ind. 1 din Legea nr. 85/2006 în forma în vigoare între data înregistrării cererii de antrenare a răspunderii și a soluționării acesteia, având în vedere și nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta pentru termenul de judecată din (...).

Pentru aceste considerente, în baza art. 317 alin. 1 pct. 1 si alin. 2 Cod proc.civ., judecătorul sindic a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea S. F. S., în contradictoriu cu intimatele D. G. A F. P. C. prin A. F. P. A M. C.-N., I. T. DE M. C. și S. R. S., si va anula încheierea comercială nr.

1230/C/2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la (...) în dosarul nr. (...).

Rejudecând cererea de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar SP G. I., în prezent descărcat de îndatoriri și responsabilități, desemnat în procedura de faliment a debitoarei S. F. S. S., în prezent lipsită de capacitate defolosință, în contradictoriu cu pârâta S. F. S., judecătorul sindic constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.

În acest sens, judecătorul sindic a constatat că în susținerea cererii de antrenare a răspunderii personale împotriva pârâtei SC F. SA, în calitate de asociat majoritar, prin care s-a solicitat judecătorului sindic obligarea acesteia la suportarea pasivului societății debitoare în cuantum de 1.257.071,21 lei, lichidatorul judiciar SP G. I., în prezent descărcat de îndatoriri și responsabilități, a arătat că a făcut o expertiză contabilă asupra întregii activități a debitoarei. D. a avut ca unica activitate executarea de produse de încălțăminte în regim de lown. B. acestor produse cu care avea contract debitoarea a fost SC F. SA T., aceasta având și calitatea de asociat majoritar al debitoarei. A. a impus prețurile cu care să se execute produsele, prețuri care au generat pierderi chiar de la înființare, astfel că aceasta a dispus în mod intenționat executarea și continuarea unei activități care a condus la încetarea de plăți a debitoarei, cu datorii foarte mari la bugetul statului.

Totodată, în cuprinsul raportului depus la dosarul nr. (...), la (...) (fila 206), de lichidatorul judiciar SP G. I., acesta a arătat că asociatul majoritar al debitoarei SC F. SA, deținătoarea a 99% din părțile sociale, la debitoare, a impus executarea de către aceasta a unor contracte de lown, cu prețuri impuse, fapt ce a generat pierderi din prima lună de funcționare, fapt ce rezultă și din raportul fostului administrator statutar al debitoarei dl. G. M., iar acest fapt a cauzat ajungerea debitoarei la încetarea de plăți, încadrându-se în prevederile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

La soluționarea cererii de antrenare a răspunderii formulate împotriva pârâtei S. F. S., trebuie avute în vedere dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, în forma în care acest act normativ era în vigoare la data introducerii cererii ce a făcut obiectul încheierii atacate, (...), și la data la care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S. F. S. S., (...), fiind vorba despre dispoziții de drept material, supuse principiului neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, în ce privește posibilitatea antrenării răspunderii, și de dispoziții de drept procesual, în ce privește soluționarea cererii de antrenare a răspunderii.

Potrivit prevederi art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare la data la care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S. F. S. S., (...), „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte";, respectiv dacă „au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati";.

La (...), după data la care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S. F. S. S., în dosarul nr. (...), și înainte de data formulării cererii de antrenare a răspunderii împotriva pârâtei S. F. S., în același dosar, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 173/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.

85/2006 privind procedura insolvenței, care a modificat prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în sensul că „în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrulsocietății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte";. Prevederea de la litera c a art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, nu a suferit modificări în urma adoptării O.U.G. nr.

173/2008.

În ce privește condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtei, judecătorul sindic a reținut că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din

Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare la data la care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S. F. S. S., (...), fiind vorba despre dispoziții de drept material. Judecătorul sindic a constatat însă că nu poate fi reținută întrunirea condițiilor acestor prevederi legale, în persoana pârâtei neputându-se reține că ar fi dispus continuarea unei activități a debitoarei S. F. S. S., care o ducea pe aceasta în mod vădit la încetarea de plăți, și că ar fi cauzat astfel starea de insolvență a debitoarei.

În acest sens, judecătorul sindic a constatat că pârâta S. F. S. nu avea calitatea de organ de conducere al societății debitoare, administrarea acesteia din urmă realizându-se de către administrator, potrivit prevederilor art. 197 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Or, administratorul statutar al debitoarei a fost numitul G. M., după cum reiese și din raportul depus la dosarul nr. (...), la (...) (fila 206), de lichidatorul judiciar SP G. I., la care s-a făcut referire mai sus. În cauză nu s-a dovedit că pârâta, în calitate de acționar al debitoarei, a impus administratorului debitoarei, numitului G. M., să încheie contracte păgubitoare pentru debitoare, ori că pârâta ar fi încheiat ea însăși astfel de contracte, în reprezentarea debitoarei.

Pentru aceste considerente, nefiind întrunite condițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar SP G. I., în prezent descărcat de îndatoriri și responsabilități, desemnat în procedura de faliment a debitoarei S. F. S. S., în prezent lipsită de capacitate de folosință, în contradictoriu cu pârâta S. F. S.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. C.-N. prin D. G. a F. P. C. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii contestației în anulare formulată de către contestatoarea SC F. SA T. împotriva încheierii comerciale nr.1230/(...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr.(...) și menținerea acesteia.

În motivele de recurs se arată că sentința recurata prin prezenta cerere de recurs este netemeinica si ne legala.

Astfel, desi instanta de fond a admis exceptia lipsei capacitatii de folosinta a intimatei SC F. S. S. si a respins contestatia in anulare formulata de catre contestatoarea SC FIL TY SA in contradictoriu cu SC FIL TIM S. S., ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana lipsita de capacitate de folosinta, a admis contestatia in anulare formulata de catre contestatoarea SC F. SA in contradictoriu cu A. F. P. a mun. C.-N. prin D. G. a F. P. a jud. C., I. T. de M. C. si SC R. SA, a anulat Incheierea comerciala nr.1230/(...) pronuntata de catre Tribunalul Comercial Cluj in D. nr.(...) si a respins, ca neintemeiata, cererea de chemare in judecata formulata de catre lichidatorul judiciar SP G. I., in prezent descarcat de indatoriri si responsabilitati, desemnat in procedura de faliment a debitoarei SC F. S. S., in prezent lipsita de capacitate de folosinta, in contradictoriu cu parata SC FIL TY S.

Urmare admiterii exceptiei lipsei capacitatii de folosinta a debitoarei SC F. S. S., judecatorul sindic trebuia sa respinga contestatia in anulare formulata de catre contestatoarea SC F. S. impotriva incheierii comerciale nr.1230/(...) pronuntata de catre Tribunalul Comercial Cluj in D. nr.(...).

De asemenea, consideră ca fiind inadmisibil a fi admisa contestația în anulare in contradictoriu cu A. F. P. a mun. C.-N. prin D. G. a F. P. a jud. C., I. T. de M. C. si SC R. SA si sa respinga in contradictoriu cu acestia cererea de chemare in judecatat formulata de catre SP G. I., in calitate de lichidator judiciar al SC F. S. S., in prezent descarcat de indatoriri si responsabilitati urmare inchiderii procedurii falimentului debitoarei SC F. S. S. si radierii acesteia din evidentele ORC de pa langa Tribunalul Cluj.

Conform prevederilor art.149 din Legea nr.85/2006 dispozițiile legii privind procedura insolventei se completează cu cele ale C.ui de procedura civila.

Astfel, cererea împotriva SC F. SA T. a fost formulata de către lichidatorul judiciar desemnat sa administreze procedura insolventei privind pe debitoarea SC

F. S. S., repsectiv SP G. I., conform prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Având in vedere prevederile legale mai sus menționate, precum si cele ale C.ui de procedura civila, respectiv art.294, art.316 recurenta consideră ca nici in calea de atac a contestației în anulare nu se poate schimba calitatea părților, iar ca urmare a închiderii procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC F. S. S., a radierii acesteia din evidentele ORC de pe langa Tribunalul Cluj si a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a SC FIL TIM S. S., contestația în anulare formulata de către SC F. SA trebuia respinsa de către Tribunalul Comercial Cluj.

De altfel, prin D. civila nr.987/(...) pronunțată de către C.ea de A. C. în D. nr.(...) instanța de judecata a respins recursul formulat de către SC F. S. T. împotriva încheierii nr.1230/(...) pronunțată de către Tribunalul Comercial Cluj in D. nr.(...), aceasta fiind menținută în întregime, urmare admiterii excepției lipsei capacității de folosință a debitoarei SC F. S. S., așa încât considera ca exista autoritate de lucru judecat in cauza.

Pe fondul cererii de chemare in judecata formulata de catre SP G. I., in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC F. S. S., întemeiata pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, împotriva SC F. SA T., consideră ca aceasta trebuia admisa de catre instanta de judecata, in speta fiind incalcate prevederile art.304 pct.7,8 9 cod procedura civila.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și G. I. în calitate de lichidator judiciar al SC FIL TIM S. S. în prezent descărcată de responsabilități solicitând, în esență, admiterea recursului.

În ședința publică de azi, în temeiul art.306 alin.2 C. raportat la art.137 alin.1 C., C.ea din oficiu a invocat ca motiv de recurs de ordine publică excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor I. C. și SC R. SA în cererea ce are ca obiect contestația în anulare formulată de către contestatoarea SC F. SA.

Este cunoscut faptul că contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, nesuspensivă de drept de executare și comună și poate fi promovată doar pentru motivele expres prevăzute de art.317 și

318 C. și doar de către persoanele care au avut calitatea de parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.

Din această perspectivă, a părților participante în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea atacată este necesar a analiza măsura în care contestația în anulare se poate exercita în contradictoriu cu alte părți decât cele care au participat la soluționarea cauzei a cărei anulare se solicită.

Este cunoscut faptul că urmare a promovării unei contestații în anulare are loc reinvestirea instanței care a pronunțat hotărârea atacată, deschizând posibilitatea acesteia de a-și retracta propria hotărâre; rezultă, așadar, că pot să exercite contestația în anulare doar persoanele care au avut calitatea de parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, legitimarea procesuală activă fiind condiționată nu numai de calitatea de parte în proces ci și de justificareainteresului, părțile fiind singurele în măsură să solicite și eventual să obțină retractarea hotărârii și rejudecarea cauzei.

Și este așa întrucât participanții care nu au fost parte în procesul finalizat prin hotărârea atacată cu contestație în anulare nu își pot valorifica pretențiile direct prin intermediul unei căi extraordinare de atac, chiar dacă ar fi avut interes să participe la judecarea cauzei, acestea fiind singurele îndrituite să invoce nelegala lor citare cu prilejul soluționării pricinii, încălcarea normelor privind competența - conform art.317 C. - sau greșeala materială a instanței sau necercetarea unor motive de modificare sau casare - potrivit art.318 C.

În speță, rezultă fără echivoc din cuprinsul contestației formulate că aceasta a fost promovată de către contestatoarea SC F. SA care a avut calitatea de pârâtă în hotărârea a cărei anulare se solicită.

Din cuprinsul aceleiași hotărâri - sentința civilă nr.1230 din data de 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj - reiese că au avut calitatea de părți reclamanta SP G. I., lichidator judiciar al debitoarei SC F. S. S. și pârâta SC F. SA în calitate de pârâtă.

Prin urmare, respectând dispozițiile legale cuprinse în art.317 și 318 C., reclamanta și pârâta menționate anterior sunt părțile - în înțelesul legii procesual civile - care au legitimare procesuală și în cadrul contestației în anulare.

În speță, C.ea constată că cererea de chemare în judecată prin care se solicită anularea hotărârii amintite mai sus este formulată de contestatoarea SC F. SA care a avut calitatea de pârâtă în hotărârea care se vrea retractată și AFP C.-N., I. C. și SC R. SA care nu au fost părți în litigiu finalizat prin pronunțarea încheierii nr.1230/2009 a T.ui C. C.

Este cunoscut faptul că potrivit normelor juridice instituite prin C. de procedură civilă, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.

În speță, C.ea constată că față de intimații chemați în judecată în prezenta contestație în anulare nu se poate realiza interesul reclamat, iar între aceștia și cei despre care se pretinde că sunt obligați în raportul juridic dedus judecății nu există o identitate.

C.ea nu va achiesa susținerilor judecătorului sindic potrivit cărora calitatea de creditor îndreptățit a participa la procedura insolvenței debitoarei a intimaților AFP C.-N., I. C. și SC R. SA este suficientă pentru a justifica legitimarea lor procesuală în cauză.

C.ea reține că acțiunea fundamentată pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 a fost reglementată de legiuitor ca fiind o acțiune distinctă de cea de insolvență a debitoarei, dovadă fiind faptul că în forma legii în vigoare la acel moment, cererea de antrenare a răspunderii administratorilor statutari se înregistra într-un dosar separat, se judeca distinct de dosarul de insolvență, calitate procesuală activă fiind recunoscută lichidatorului judiciar al debitoarei, iar pârât fiind exclusiv administratorul statutar al acesteia.

Prin urmare, creditorii debitoarei au toate drepturile și obligațiile care decurg din calitatea lor de creditori îndreptățiți a participa la procedura debitoarei, însă, aceste drepturi și obligații decurg exclusiv din Legea privind procedura insolvenței completată în măsura compatibilității sale cu normele codului de procedură civilă.

Nici dispozițiile art.140 și 142 din Legea nr.85/2006 în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii contestate nu pot constitui temei pentru justificarea calității procesuale pasive a intimaților AFP C.-N., I. C. și SC R. SA.

Este adevărat că potrivit prevederilor legale amintite, după închiderea procedurii falimentului sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc potrivit tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidatorul judiciar, însă, calitatea de creditori a acestora nu poate justifica calitatea acestora de pârâți într-o cerere de antrenare a răspunderii fundamentată pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 și ulterior de intimați într-o contestație în anulare a unei hotărâri în care nu sunt părți.

Pentru toate aceste considerente, C.ea va aprecia excepția invocată ca fiind întemeiată iar în temeiul art.312 alin.1 și art.306 alin.2 C. raportat la 322 C. și art.317 din același act normativ, va admite recursurile declarate, va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că va respinge contestația în anulare formulată împotriva intimaților AFP C.-N., I. C. și SC R. SA ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Nu se poate susține cu temei că prin această soluție C.ea înlătură liberul acces al contestatoarei la justiție, făcând astfel imposibilă cenzurarea pe fond a unui act juridic care pretinde că îi vatămă drepturile.

C.ea reține că dreptul consacrat de art.21 din Constituția României și cel prevăzut de art.6 paragr.1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului nu este absolut însă trebuie să fie efectiv deoarece Convenția apără drepturi concrete și efective nu drepturi teoretice și iluzorii (Cauza rtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33),

Cu toate acestea, jurisprudența constantă a CEDO recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție (cauza Golder c. Marea Britanie, cauza Stubbings c. Marea Britanie). Între aceste restricții se regăsesc și dispozițiile legale enunțate anterior și care vizează persoanele îndrituite la promovarea contestației.

Prin urmare, contestatoarea putea să prevadă în mod rezonabil că dacă nu va respecta prescripțiile procedurale pentru promovarea contestației în anulare, aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.

Nu în ultimul rând trebuie subliniat că dreptul la un proces echitabil nupoate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într- adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat (Cauza Van de H. împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie

1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și Cauza Dulaurans împotriva

Franței, otărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. (...), paragraful 33), procedurrespectată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. F. P. C.-N. prin D. G. a F. P. C. și G. I. împotriva sentinței comerciale nr. 2753 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C. pe care o modifică în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei D. C. pentru A.F.P. C. N. și intimatelor I. C. și SC R. SA.

Menține celelalte dispoziții. D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. S. C. P. A. M. C. L. F.red.M.S./A.C.

3 ex. - (...)jud.fond.Oros V.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 2297/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)