Decizia nr. 2423/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 2423/2012
Ședința din data de 26 martie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta M. I. împotriva sentinței civile nr.2037 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., în contradictoriu cu intimata SC G. J. S. prin lichidator judiciar C. T. M. C., având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru lichidatorul judiciar al debitoarei SC G. J. S., practician în insolvență T. M. C., lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 20 martie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei SC G. J. S. - C. T. M. C.
Reprezentanta lichidatorului judiciar invocă excepția tardivității recursului formulat, având în vedere că sentința recurată a fost publicată în
B.P.I. la data de 26 august 2011 iar recursul a fost promovat la data 20 septembrie 2011.
C. reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2037 din (...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr.(...) a fost respinsă ca inadmisibilă contestația și cererea de chemare în garanție formulată de administratorul special M. I., în contradictoriu cu chemata în garanție SNTFM C. M. SA și debitoarea SC G. J. S. prin lichidator judiciar CII T. M. C.
Recurenta M. I. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.2037 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., în contradictoriu cu intimata SC G. J. S. prin lichidator judiciar C. T. M. C., având ca obiect procedura insolvenței.
C. analizând recursul formulat reține următoarele:
Pârâta a înregistrat recursul la data de 20 septembrie 2011.
Sentința civilă nr.2037 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. a fost publicată în BPI nr.9261 la data de (...) moment de la care curge termenul pentru declararea recursului.
Termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu prevede altfel potrivit disp. art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006 iar comunicarea oricăror acte se realizează potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006 prin buletinul procedurilor de insolvență.
Analiza textului legal raportat la datele din cauză relevă că recursul trebuia exercitat până la data 3 septembrie 2011, acesta fiind ultima zi în care acesta ar mai fi fost în termen .
Reținând că recursul a fost promovat cu ignorarea prevederilor legale enunțate, în baza art.8 din Legea nr.85/2006 și a prev. art.310 C.pr.civ., C. va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta M. I. împotriva sentinței civile nr.2037 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta M. I. împotriva sentinței civile nr.2037 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
L. F.
GREFIER
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./(...).
← Decizia nr. 8288/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 6461/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|