Decizia nr. 2194/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ NR. 2194/2012

Ședința ta de 19 martie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea S. F. S. Z. împotriva sentinței civile nr. 525 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimata S. F. S. Z. PRIN LICHIDATOR J. C. I., având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 120 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 29 februarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată din partea recurentei

Curtea reține cauza în pronunțare asupra manifestării de voință a părții.

C U R T E A

Prin încheierea civilă nr.525/c din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., în temeiul art. 270/1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale , rap. la art. 1 alin.2 și art.27 din Legea insolvenței s-a admis cererea formulată de lichidatorul C. I. și dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului SC F. SRL, cu sediul în Z., bd. M. V.l, nr. 28, biroul 1/A, jud. S.

S-a numit lichidator judiciar pe domnul C. I., care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din Legea insolvenței, cu o retribuție de 600 lei lunar plus TVA și un onorariu procentual de 8% din contul de lichidare.

În temeiul art. 61 din lege s-a dispus notificarea de către lichidator a deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și ORC S.

Notificarea face parte integrantă din prezenta hotărâre.

S-a dispus predarea către lichidator în termen de 10 zile de la primirea prezentei a listei operațiunilor de înstrăinare din ultimii 3 ani , a gestiunii , a listei creanțelor și altor informații solicitate.

S-a interzis înstrăinarea bunurilor sau efectuarea de plăți fără acordul judecătorului sindic.

S-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar de lichidare.

S-a fixat termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor însoțită de acte doveditoare (...).

S-a fixat termenul pentru verificarea creanțelor, de întocmire , afișare și comunicare a tabelului preliminar de creanțe (...).

S-a fixat termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal (...).

S-a fixat termenul de definitivare a tabelului creanțelor (...).

Prima ședință a adunării creditorilor va avea loc la data de (...). S-a fixat termen de judecată la data de (...)

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 3360/(...) a directorului O.ui R. C. de pe lângă

Tribunalul Sălaj, s-a constatat că SC F. SRL Z. a fost dizolvată, iar la cererea creditorului D. S. a fost numit lichidator C. I.

În urma verificărilor efectuate, lichidatorul nu a identificat bunuri și disponibilități cu care să plătească datoriile scadente al societății debitoare.

Potrivit disp. art. 270/1 din Legea nr. 31/ 1990 privind societățile comerciale. În cazul în care societatea se află în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței ˝.

Având în vedere această dispoziție legală, raportat la disp . art.1 alin.2 și art. 27 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, instanța a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar C. I. și să dispună deschiderea procedurii simplificate insolvenței debitorului SC F. SRL Z.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea S. F. S. Z. solicitând admiterea recursului, așa cum a fost formulat și pe cale de consecință, anularea sentinței privind deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva SC F. SRL.

La termenul de judecată din data de (...) instanța a constatat că în data de

29 februarie 2012 (f.13) s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea recurentei o cerere de renunțare la judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 246 Cod pr.civ.

Potrivit art. 246 C.pr.civ. reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal fie prin cerere scrisă.

Cererea reclamantei se circumscrie dispozițiilor legale menționate.

În consecință, în temeiul art. 246 C.pr.civ., se va constata că reclamanta a renunțat la judecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de debitoarea S. F. S. Z. împotriva sentinței civile nr. 525 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, M. S. C. P. A. M. C. L. F.

Red.M.S./A.C.

2 ex. - (...) Jud.fond.D. P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 2194/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)