Decizia nr. 2656/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2656/2012
Ședința din data de 02 aprilie 2012
I. constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C.
JUDECĂTOR: M. S.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC P. 2 C. S. prin lichidator judiciar SC P. O. I. împotriva sentinței civile nr.468 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., în contradictoriu cu intimații SC P. 2 C. S. prin administrator special K. K. J. și SC V. R. SA, având ca obiect procedura insolvenței - cerere de anulare a unor operațiuni de recuperare prestații.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat practician în insolvență
Mândruțiu Roxana C. pentru SC P. O. I., lipsă fiind intimații.
P.cedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care reprezentanta recurentei arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.
C.ea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal învestită raportat la dispozițiile art. 8 din L. nr. 85/2006 și reținând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond. Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs În susținere se arată că acțiune este formulată în temeiul art. 79 și 80 din L. nr.85/2006 iar potrivit art. 15 C.pr.civ coroborat cu art. 6 din L. nr.85/2006 competența Tribunalului S.izat C. este una exclusivă iar prin voința părților nu se poate deroga de la dispozițiile legale. C U R T E A Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 468 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., a fost admisă excepția necompetenței generale a instanței, excepție invocată de pârâta SC V. R. SA, și în consecință: A fost respinsă cererea de anulare a unor operațiuni și de recuperare a prestațiilor efectuate de către debitoare formulată de P. O. I. în calitate de lichidator al SC P. 2 C. S., în contradictoriu cu SC V. R. SA, ca nefiind de competența instanțelor române. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Între debitoarea SC P. 2 C. S. și pârâta SC V. R. SA s-a încheiat la 4 septembrie 2008 contractul de partener prin care debitoarea s-a obligat să desfășoare contrac cost în numele și pe seama pârâtei activități de identificare a potențialilor clienți vodafone și să încheie contracte standard pentru serviciile V. de telefonie fixă cu persoane fizice, procesul de vânzare având loc prin telefon, conform art. 4 din contract, în schimbul unui comision pentru fiecare contract încheiat dacă fiecare contract este urmat de activarea clientului în rețeaua V. și clientul nou activat este încă abonat V. în ultima zi a lunii pentru care se calculează plata comisionului. Potrivit art. 14.3 din același contract, orice neînțelegere rezultată din executarea contractului va fi soluționată pe cale amiabilă de către părți, iar în cazul în care o astfel de soluționare nu este posibilă, litigiul va fi înaintat Curții de A. de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României pentru a fi judecat potrivit regulilor de procedură ale acesteia. În conformitate cu dispozițiile art. 340 Cod procedură civilă, persoanele care au capacitatea deplina de exercițiu al drepturilor pot conveni sa soluționeze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție. A., prezentul litigiu are un caracter patrimonial, părțile au avut capacitate deplină la încheierea contractului, iar dreptul dedus judecății poate face obiectul unei tranzacții, iar clauza compromisorie, analizată prin prisma dispozițiilor art. 3431Cod procedură civilă, este de natură a înlătura competența generală a instanțelor judecătorești, competența deplină de soluționare a cererii revenind arbitrajului. Având în vedere faptul că părțile au înțeles de comun acord să înlăture competența generală a instanțelor judecătorești (în cadrul căreia este inclusă inclusiv competența materială funcțională prevăzută de lege pentru judecătorul sindic), raportat și la dispozițiile art. 969 cod civil și principiul disponibilității. Așadar, raportat la acest text legal, competența soluționării cererii formulate de reclamant sub aspectul fondului, aparține Curții de A. de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Potrivit dispozițiilor articolului 159, punctul 1 din Codul de procedură civilă, în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, necompetența este de ordine publică, iar nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la competență atrage nulitatea actelor de procedură potrivit prevederilor articolului 105 aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări, motiv pentru care instanța nu poate deroga de la această normă de competență. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. O. I., prin reprezentantul său legal Păcurariu D. Octavian, prin care a solicitat admiterea acestuia și casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, conform art. 312, alin. 5 coroborat cu art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă, și pe cale de consecință, respingerea excepției necompetenței generale a instanței invocată de SC V. R. SA și obligarea pârâtei SC V. R. SA la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului proces. În motivarea recursului se arată că instanța a omis să facă aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale. A., conform prevederilor art. 340 Cod procedură civilă, litigiile patrimoniale pot fi soluționate de părți pe cale arbitrală, "în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție". Sededuce prin urmare, că părțile pot opta pentru soluționarea prin arbitraj a unor "litigii patrimoniale", dar cu anumite limitări. Tot articolul mai sus invocat este cel care face trimitere la instituția tranzacției, pentru a delimita domeniul arbitrabilului, deoarece, nu toate litigiile patrimoniale sunt susceptibile de soluționare de către o instanță arbitrală. Urmărind în continuare firul logic al articolului 340, vom constata că folosind criteriul tranzacționabilității, litigiile care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție sunt scoase din sfera arbitralului. Definiția tranzacției este de asemenea în măsură să eludeze materiile și felurile de litigii care nu sunt de competența instanțelor de arbitraj. A., tranzacția este definită ca fiind : "acel contract consensual și sinalagmatic prin care părțile, renunțând fiecare la o parte din pretențiile lor, înțeleg să termine un litigiu ivit între ele sau să preîntâmpine un viitor litigiu." Mai mult, sunt litigii nonarbitrale cele care privesc materia litigioasă, dar și cele care au ca obiect "drepturi" care interesează ordinea publică. Această categorie de litigii sunt nonarbitrale în considerarea faptului că dreptul alegat este de ordine publică. Potrivit art. 1706 Cod civil, pentru încheierea unei tranzacții, părțile sunt nevoite să îndeplinească condițiile legale pentru a putea dispune cu titlu oneros de dreptul care urmează obiectul concesiei sau de prestația promisă de o parte în schimbul renunțării de către cealaltă parte. Se poate constata astfel că părțile nu pot face tranzacție cu privire la un drept subiectiv care este el însuși de ordine publică, întrucât de un astfel de drept nu se poate dispune prin convenții. Dintre aceste drepturi, unele sunt personale nepatrimoniale, altele cu toate că sunt patrimoniale, au un caracter personal, nesusceptibil de tranzacționare, fie din cauză că interesează și ordinea publică, fie pentru că legea, ținând cont de interesele generale le asigură o protecție permanentă. Mai mult decât atât, atunci când instanța arbitrală este chemată să se pronunțe asupra încălcării ordinii publice, reprezentată printr-o prevedere legală imperativă aplicabilă, dar nerespectată de părțile unui contract, litigiul respectiv nu este de competența instanțelor de arbitraj. Este mai mult decât evident faptul că, nulitatea unui contract determinată de nerespectarea unor dispoziții legale imperative, sunt de interesul ordinii publice sociale, astfel că asupra nulității respective se poate pronunța numai o instanță de judecată și nicidecum o instanță de arbitraj. I. arbitrală, reprezentând "justiția privată", este îndreptățită să constate încălcarea dispozițiilor legale imperative, dar nu deține prerogativa aplicării sancțiunii nulității. A., având în vedere că în cauza dedusă judecății în prezentul dosar, recurenta a introdus o cerere de anulare a unor operațiuni și de recuperare a prestațiilor efectuate de către debitoarea SC P. 2 C. S., considerând că toate aspectele enunțare mai sus își găsesc aplicarea. A., rezolvarea acestui litigiu pe cale arbitrală ar contraveni prevederilor legale in materie, ținându-se seama de faptul că părțile nu pot deroga de la normele stabilire de lege în mod imperativ, întrucât, încheierea unei tranzacții cu privire la cererea de constatare a nulității unor operațiuni, ar presupune automat renunțarea din partea ambelor părți la aplicarea unor dispoziții legale imperative, fapt inadmisibil conform legislației. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art.304 și art.3041C.proc.civ., curtea reține că recursul este întemeiat, însă pentru următoarele considerente: Obiectul prezentei cauze este anularea unor operațiuni vizând retrageri de comision, cu consecința restituirii prestațiilor efectuate de părți, cerere formulată de lichidatorul debitoarei SC P. 2 C. S. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei și întemeiată expres pe dispozițiile art.80 alin.2 lit.e din L. 85/2006. Considerând că această cerere nu este de competența instanțelor judecătorești (a judecătorului sindic) prin aplicarea art.14.3 din contractul încheiat între părți, judecătorul sindic a motivat că prezentul litigiu are caracter patrimonial, iar dreptul dedus judecății poate face obiectul unei tranzacții. C.ea apreciază, însă, că prezentul litigiu nu poate face obiectul unei clauze compromisorii precum cea invocată de pârâtă. A., cererea de chemare în judecată este formulată de lichidator în exercitarea atribuțiilor sale specifice conferite de legea insolvenței, temeiul juridic indicat expres este art.80 alin.2 lit.e din L. 85/2006, invocându-se abuzul de poziție dominantă a unei persoane juridice în dauna creditorilor (fila 4 din acțiunea introductivă). Prin urmare, nu este vorba de o acțiune clasică patrimonială a cărei cauză să fie neîndeplinirea obligațiilor asumate contractual (neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului - neînțelegerile dintre părți, în exprimarea folosită de părți la redactarea art.14.3 din contract), ci de o acțiune specială și specifică derulării procedurii insolvenței prin care se tinde la readucerea unor sume de bani în patrimoniul debitoarei aflate în insolvență pentru achitarea creanțelor creditorilor, or, acest drept dedus judecății nu poate face obiectul unei tranzacții. De asemenea, potrivit art.5 din lege, participanți la procedura insolvenței pot fi doar instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul judiciar și lichidatorul. În același sens prevede și art.80 alin.1 teza întâi din lege, care impune ca administratorul judiciar/. să se adreseze judecătorului sindic în vederea soluționării acțiunilor enumerate mai departe în textul legal. Ordinea publică impune ca acest tip de litigii să nu fie scoase din sfera jurisdicției statale pentru a fi soluționate pe calea arbitrajului, iar, prin conferirea de eficiență clauzei compromisorii în prezenta cauză, judecătorul sindic a interpretat și aplicat greșit legea, litigiul nefiind susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.3 și 5 C.proc.civ., curtea va admite recursul declarat de SC P. 2 C. S. prin lichidator SC P. O. I., va casa sentința recurată cu rejudecare la aceeași instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de SC P. 2 C. S. prin lichidator SC P. O. I. împotriva sentinței comerciale nr.468 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Comercial C. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Decizia este irevocabilă. P.nunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. M. C. M. S. C. P. L. F. Red. C.P./Dact. GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: C. G.
| ← Decizia nr. 3131/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 1693/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
