Decizia nr. 2991/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2991/2012
Ședința de la 10 A. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I. Judecător D. P. G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta SC O. N. S. PRIN LICHIDATOR J. P. I. I.P.U.R.L împotriva sentinței civilei nr. 4924 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui M. în contradictoriu cu intimata SC O. N. S., având ca obiect procedura insolvenței deschiderea procedurii simplificate.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P.cedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.8. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 4.924 din 19 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui M., s-a respinge cererea lichidatorului judiciar P. I. I. B. M. de deschidere a procedurii simplificate a falimentului debitoarei S. O. N. S. Ș. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că S. O. N. S., a fost dizolvată de drept potrivit art. 237 aliniatul 1 litera b din L. nr. 31/1990 M, iar prin Î. nr. 8651 din (...) a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pronunțată în dosarul nr. 45434/(...) s-a numit lichidatorul în persoana P. I. I. Unicul temei al cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidatorul îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile și a bunurilor societății și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății, elemente care ar atrage incidența cazului de deschidere a procedurii reglementat de art. 3 pct. 25 și art. 33 alin. 6 din L. nbr. 8.. Potrivit art. 260 alin. 4 din L. nr. 31/1990 „În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";. Lichidatorul nu a invocat și cu atât mai puțin nu a dovedit starea de insolvență a SC O. N. S. prin care potrivit art. 3 pct. 1 din L. nr. 8. se înțelege „acea stare apatrimoniului debitorului care caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";. Deschiderea procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 2701din L. nr. 31/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, supunând acestei proceduri și societăților comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți. În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. 8. și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate la art. 1 alin. 2 din L. nr. 8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse în L. nr. 8.. Aceste condiții trebuie întrunit cumulativ indiferent de titularul cererii având ca obiect deschiderea procedurii cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin. 4 din L. nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă „îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";. Astfel, tribunalul a concluzionat că în cazul unei cereri formulate de lichidator în baza art. 2701din L. nr. 31/1990 stare de insolvență se apreciază tot în condițiile Legii nr. 8., care la art. 3 alin. 1 prevede faptul că, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Art. 27 din L. nr. 8. instituie obligativitatea pentru debitor de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii insolvenței. Acest text de lege este pe deplin aplicabil și în cazul debitorului dizolvat aflat în faza de lichidare, cu lichidator numit prin încheierea judecătorului delegat la O. R. C. Este fără nici o îndoială că un drept corelativ unei obligații trebuie exercitat cu bună credință cu excluderea oricărui abuz. În situația de față, a apreciat judecătorul sindic, lichidatorul nu a invocat și nici nu a dovedit starea de insolvență, motiv pentru care cererea a fost respinsă potrivit dispozitivului. Împotriva acestei sentințe, de P. I. I. B. M., în calitate de lichidator al debitoarei SC. „. N. S. Ș., a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, modificare hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S. O. N. S.. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 316 C.pr.civ., recurentul a arătat că pentru a dovedi starea de insolvență a unei societăți se impune a se cunoaște aspectul financiar al acesteia, pe de o parte, și creanța pe care nu are capacitatea de a o acoperii. În speță, recuentul a menționat că a notificat debitoarea, însă demersurile de a intra în posesia documentelor contabile și a listelor prev. de art. 28 din L. nr. 85/2009 au rămas fără rezultat, motiv pentru care nu se poate pronunța asupra existenței unei creanțe sau a cuantumului acesteia și a capacității, respectiv, incapacității debitoarei de a o achita. Este esențial, însă, a se reține că, prin respingerea cererii introductive de deschidere a procedurii falimentului împotriva debitoarei, nu s-a stabilit faptul că nu există creanțe, iar inexistența creanței bugetare nu atrage, lipsa unei alte categorii de creanțe. A., deschiderea procedurii ar implica, pe lângă notificările către creditorii bugetari, notificarea creditorilor - furnizori de utilități, notificare în ziar și notificarea prin B., deci o serie de modalități de identificare a unor posibili creditori. Față de cele menționate, rap. la art. 1 alin. 2 lit. c și art. 3 pct. 1, pct. 25 din L. nr. 8., recurentul consideră că cererea sa de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S. O. N. S. este întemeiată. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele: Analiza condițiilor limitativ reglementate pentru deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitorului relevă faptul că aceste condiții nu sunt îndeplinite. Conform înscrisurilor depuse în probațiune lichidatorul judiciar desemnat în condițiile Legii 31/1990 nu a identificat nici un creditor al debitoarei și nici un cuantum al creanței. În aceste condiții nu există nici o probă care să dovedească starea de insolvență a debitoarei. T. precizat foarte clar în acest context faptul că cererea formulată de către lichidatorul desemnat la O. în condițiile Legii 31/1990 este tot o cerere formulată de debitor în vederea deschiderii procedurii de insolvență, situație în care admisibilitatea și temeinicia acesteia vor fi apreciate prin raportare la dispozițiile art. 28 din L. 8.. Potrivit art. 28 din L. 8. ,,Cererea debitorului trebuie sa fie insoțită de urmatoarele acte:…… c) o lista a numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se suma, cauza si drepturile de preferinta,,. În lipsa unei creanțe dovedite și în lipsa unei identități a creditorilor starea de insolvență nu este dovedită, așa cum în mod legal și temeinic a reținut și prima instanță. Deschiderea procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 2701din L. nr. 31/1990 care stabilește că: ,,în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței,, supunând acestei proceduri și societăților comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți. În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. 8. și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate la art. 1 alin. 2 din L. nr. 8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse în L. nr. 8.. Aceste condiții trebuie întrunit cumulativ indiferent de titularul cererii având ca obiect deschiderea procedurii cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin. 4 din L. nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă „îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";. T. precizat în acest context faptul că nu se poate face nici o diferențiere din punct de vedere procedural prin prisma incidenței art. 27 alin. 1 și 2 din L. 8. între o cerere făcută de către un debitor ,,în funcțiune,, și un debitor dizolvat și față de care a fost numit un lichidator în condițiile Legii 31/1990, lichidator care într-adevăr este unicul îndreptățit să reprezinte societatea comercială într-un astfel de demers. M. evidentă de cenzurare a exercitării abuzive a dreptului de către debitor prin lichidator constă în respingerea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței ca neîntemeiată, deoarece starea de insolvabilitate a debitorului nu a fost dovedită, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 27 din L. nr. 31/1990. Se mai susține prin motivele de recurs faptul că lichidatorul este obligat să formuleze o astfel de cerere prin prisma dispozițiilor art. 270 indice 1 din L. 31/1990. Aspectul invocat este corect însă nu poate întemeia admiterea cererii de deschidere a procedurii de insolvență deoarece obligația lichidatorului de a formula o astfel de cerere nu împiedică instanța să analizeze temeinicia acestei cereri și să aprecieze cu privire la starea de insolvență a debitoarei. Or o astfel de analiză în cazul concret dedus judecății impune concluzia fermă că nu a fost justificată starea de insolvență. Pentru considerentele sus arătate, instanța, în baza art. 312 (1) C.pr.civ va respinge ca nefondat recursul împotriva sentinței civile nr. 4.924 din 19 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui M., pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de P. I. I. B. M., în calitate de lichidator al debitoarei SC. „. N. S. Ș., împotriva sentinței civile nr. 4.924 din 19 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. P.nunțată în ședința publică din 10 aprilie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G., D. P. A. A. I. C. I. M. N. ȚAR Red.A.A.I. Dact.H.C./2 ex./(...) jud.fond: M. P..
← Decizia nr. 03/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 8813/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|