Decizia nr. 3135/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ NR.3135/2012

Ședința din data de 23 aprilie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. P.

JUDECĂTOR : A. M. C.

JUDECĂTOR : M. S.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul N. O. L. împotriva sentinței civile nr.6380 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C., în contradictoriu cu intimata SC G. I. S. prin lichidator judiciar C. DE I. T. S., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 19 aprilie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al SC G. I. S. - C. DE I. T. S.

Se reține că deși recurentul a fost citat cu mențiunea timbrării recursului promovat, cu suma de 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, fila 22 din dosar, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței.

C., din oficiu, raportat la dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.

146/1997 invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.6380 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C. s-a admis cererea precizată formulată de lichidatorul judiciar C. de I. T. S. având ca obiect antrenarea răspunderii pârâtului N. O. L. și a fost obligat pârâtul la suportarea pasivului debitoarei SC G. I. S. în cuantum de

24.263.221,4 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul N. O. L., înregistrat la

24 februarie 2012.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de

60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 pârâtul- recurent a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...)

(f.22), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și 0,15 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul N. O. L. împotriva deciziei civile nr.6380 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Comercial C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

C. P. A. M. C. M. S. L. F.

Red.M.S./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond.Koșa N.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 3135/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)