Decizia nr. 3348/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3348/2012
Ședința publică de la 27 A. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. Al H.
Judecător: M.-I. I. Judecător: G.-A. N.
G.: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul O. S. S. împotriva Sentinței civile nr. 5801/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, privind și pe intimații SC R. & P. G. PRIN ADMINISTRATOR J. LG I., SC R. P. & G. SA PRIN ADMINISTRATOR S. I. S. și chematul în garanție I. S., având ca obiect acțiune în constatarea nulității.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de 10 aprilie 2012 a fost comunicat de către CEC B. răspunsul la adresa emisă de instanță.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
{ F. | }
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5.801 din 24 octombrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, s-a admis acțiunea precizată, formulată de către LG I. S. B. M., administrator judiciar al debitoarei SC R. P. & G. S., în contradictoriu cu pârâtul O. S. S. și SC R. P. & G. SA prin curator special I. S. și, în consecință, s-a constatat nulitatea plății efectuate de către debitoarea SC R. P. & G. SA la data de (...) în sumă de 211.200 lei către pârâtul O. S. S.
S-a dispus restabilirea situației anterioare a părților, în sensul restituirii sumei de 211.200 lei de către pârâtul O. S. S. debitoarei SC R. P. & G. SA.
S-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul O. S. S., în contradictoriu cu pârâtul I. S.
Analizând cererea formulată de către administratorul judiciar al debitoarei
SC R. P. & G. SA cu luarea în considerare a dispozițiilor art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Dispozițiile legale sus menționate statuează asupra nulității absolute a tuturor actelor, operațiunilor și plăților efectuate de către debitor ulterior deschiderii procedurii, în afară de cazurile prevăzute de art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul sindic.
Împotriva debitoarei SC R. P. & G. SA a fost deschisă procedura generală de insolvență la data de (...) prin sentința civilă nr. 363, desemnându-se administrator judiciar LG I. S., cu toate acestea deși administratorul judiciar nu
și-a dat acordul și nu există vreo autorizare din partea judecătorului sindic, debitoarea prin administratorul său statutar a făcut la data de (...) o plată de
211.200 lei către pârâtul O. S. S., încălcând astfel dispozițiile art.46 alin.1 din
Legea nr.85/2006 (anterior dispozițiile art.49 alin.1 din Legea 64/1995 republicată).
Prin această plată se aduc prejudicii celorlalți creditori, în special titularilor de creanțe bugetare, cărora sumele urmau să le fie achitate prioritar potrivit art.122 din Legea nr.85/2006.
Drept urmare, judecătorul sindic a apreciat întemeiată cererea administratorului judiciar sens în care a constatat nulitatea absolută a operațiunii bancare efectuată de debitoare dispunând în consecință și restabilirea situației anterioare acestei plăți.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârât nu a fost timbrată, acesta neconformându-se dispozițiilor judecătorului sindic și neprobându-și susținerile deși a beneficiat de asistența juridică calificată care i s-a pus în discuție aceste aspecte.
Pentru aceste considerente, judecătorul sindic a dispus conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul O. S. S. a declarat recurs, solicitândinstanței casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, respingerea acțiunii introductive.
În motivarea recursului, pârâtul a învederat că nu este dovedită efectuarea plății sumei de 211.200 lei, iar administratorul judiciar a făcut în mod incomplet și precar dovada inițierii acestei plăți. Într-adevăr, s-au făcut demersuri în acest sens de către reprezentatul pârâtului la CEC B. - S. C.-N. dar unitatea bancară nu a furnizat niciun răspuns. În o atare situație, a precizat pârâtul, în măsura în care această probă a fost încuviințată, instanța de fond trebuia să revină motivat asupra încuviințării, iar pe cale de consecință să solicite ea însăși unității bancare producerea acestei dovezi, însă instanța nu a dispus asupra acestei probe în niciun fel, ci a trecut la soluționarea cauzei pe fond.
Pe de altă parte, pârâtul a imputat instanței faptul că nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât pe care a invocat-o, situație în care nu putea trece la soluționarea fondului cauzei, iar în măsura în care ar fi unit-o cu fondul, trebuia să facă acest lucru motivat, dar în orice situație nu putea omite să se pronunțe asupra ei.
Pentru aceste considerente, pârâtul consideră că se impune, în primul rând soluționare excepției mai sus amintite, dar și administrarea unui nou probatoriu astfel încât starea de fapt descrisă în acțiunea introductivă să fie dovedită în mod neechivoc.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos:
Administratorul judiciar al S. R. P.&G. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O. S. S. constatarea nulității absolute a plății în sumă de 211.200 lei efectuate de către debitoare pârâtului, repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului la restituirea sumei de bani primite de la debitoare.
Temeiul acestei cereri a fost art. 46 alin. 1 și art. 20 lit.h din Legea nr.
85/2006.
S-a susținut că, la data de (...), debitoarea S. R. P. & G. S. prin administrator I. S. a efectuat o plată în sumă de 211.200 lei către pârâtul O. S. S. după deschiderea procedurii insolvenței fără a fi autorizat de judecătorul sindic, nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 49.
Prin sentința recurată, Tribunalul Maramureș prin judecătorul sindic a admis cererea formulată de administratorul judiciar.
Curtea reține că soluția instanței de fond este fondată întrucât probatoriu administrat în fața instanței de recurs relevă fără dubiu faptul că efectuarea plății în contul pârâtului O. S. S. deschis la BRD B. M. a survenit după deschidereaprocedurii insolvenței debitoarei S. R. P. & G. S. A. lipsa rolului activ al judecătorului sindic în administrarea probei cu înscrisuri constând în solicitarea de relații de la CEC B. SA a fost suplinită de instanța de recurs, răspunsul comunicat de unitatea bancară aflându-se la fila 18 din dosar.
Principala apărare evocată atât în fața instanței de fond cât și a celei de recurs de către pârâtul O. S. S. se întemeiază pe mențiunile inserate în extrasul de cont editat de CEC B. SA, S. C. la data de (...) în cuprinsul căruia se precizează că plata sumei de 211.200 lei s-a efectuat în contul numitului O. S. S. cu destinația „. în cont I. S.";. Pornind de la această mențiune, recurentul a susținut că beneficiarul plății a fost I. S., astfel că nu se justifică calitatea sa procesuală pasivă în prezenta cauză.
Această apărare nu poate fi primită raportat la răspunsul comunicat instanței de recurs de către CEC B. SA ( f. 18) care relevă faptul că suma de
211.200 lei plătită în 11 martie 2008 din contul debitoarei S. R. P. & G. S. s-a virat în contul (...)E250SV232346622500 al cărui titular este pârâtul O. S. S. În privința mențiunii din extrasul de cont „. în cont I. S."; se arată că aceasta figurează în extrasul de cont ca urmare a procesării informațiilor înscrise de plătitor la rubrica „. din ordinul de plată depus la bancă spre încasare.
Raportat la împrejurarea că plata a fost efectuată după o zi de la deschiderea procedurii insolvenței devin incidente prevederile art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care stabilesc că toate actele, operațiunile si plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule cu excepția celor care se circumscriu dispozițiilor art. 49 sau care au fost autorizate de judecătorul sindic. Probele nu relevă că recurentul s-ar fi aflat în vreuna din situațiile reglementate de 49 (1) din Legea nr. 85/2006 și nici că această operațiune ar fi fost autorizată de judecătorul sindic.
Plățile permise de art. 49 (1) din Legea nr. 85/2006 sunt cele efectuate către creditorii cunoscuți, care se încadrează in condițiile obișnuite de exercitare a activității curente. Cât timp nu s-a explicitat care este izvorul debitului stins prin plata din 11 martie 2008 nu se poate reține că plata s-ar încadra in condițiile obișnuite de exercitare a activității curente.
Fără relevanță sunt și celelalte susțineri ale recurentului referitoare la nesoluționarea de către judecătorul sindic a excepției lipsei calității procesuale pasive în contextul în care s-a probat dincolo de orice îndoială că plata s-a efectuat în beneficiul pârâtului O. S. S. De altfel soluționând pe fond litigiul dedus judecății, judecătorul sindic a reținut în mod implicit calitatea procesuală pasivă a pârâtului O. S. S.
Pentru aceste considerente Curtea în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul O. S. S. împotriva sentinței civile nr. 5.801 din 24 octombrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de recurentul O. S. S. împotriva sentinței civile nr. 5.801 din 24 octombrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 aprilie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M.-I. I. | JUDECĂTOR, G.-A. N. |
G., A. B. |
}
Red. M.I.I./(...). Dact.H.C./ 2 ex. Jud.fond: S.O..
← Decizia nr. 1672/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 3564/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|