Decizia nr. 3814/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTR.IV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)/a2

DECIZIA CIVILĂ NR.3814/2012

Ședința din data de 14 mai 2012

I. constituită din:

PREȘEDINTE: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea S. C. S. S. - F. J. împotriva sentinței civile nr.4767 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui S., în contradictoriu cu intimata S. C. S. S. - F. J. prin administrator judiciar C. C. L., având ca obiect procedura insolvenței - confirmare plan de reorganizare judiciară.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic P. A.

D. pentru recurentă, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este îndeplinită, lipsa de procedură cu recurenta

S. C. S. S. - F. J. se acoperă prin prezența reprezentantului ales.

Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 10 mai 2012 s- a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea administratorului judiciar al S. C. S. S. - C. C. L.

Curtea constatând că taxa judiciară de timbru nu a fost achitată, invocă, din oficiu, raportat la dispozițiile art. 20 alin.1 și 3 din L. nr.

146/1997 invocă excepția nelegalei timbrări a recursului.

Reprezentanta recurentei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a putea face dovada achitării taxei judiciare.

Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru ora 10.

La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, s-a prezentat consilier juridic P. A. D. pentru recurentă și reprezentantul administratorului judiciar al debitoarei S. C. S. S., practician în insolvență C. L.

Reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și arată că taxa judiciară de timbru a fost achitată, urmând a fi comunicată prin fax.

Reprezentantul administratorului judiciar arată că nu se opune lăsării cauzei la sfârșitul dezbaterilor având în vedere că a fost achitată taxa judiciară de timbru.

Curtea dispune lăsarea cauzei la finalul dezbaterilor.

La apelul nominal făcut în cauză, la a treia strigare, s-a prezentat consilier juridic P. A. D. pentru recurentă și reprezentantul administratorului judiciar al debitoarei S. C. S. S., practician în insolvență C. L.

Reprezentanta recurentei arată că nu a putut intra în posesia dovezii ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru.

Reprezentantul administratorului judiciar solicită admiterea excepției în condițiile în care nu se va face dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

După luarea cauzei s-a înregistrat la dosarul cauzei copia dovezii ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4767 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui S. s-a respins cererea formulată de administratorul judiciar al debitoarei SC C. S. SRL pentru confirmarea planului de reorganizare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea prin administrator special, căreia i s-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei, potrivit art.11 alin.1 și art.6 lit.c din L.

146/1997.

Potrivit art.19 din L. 146/1997, astfel cum a fost modificat prin L. 2.,taxele judiciare de timbru, precum și sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se plătesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul. T. judiciare de timbru, precum și sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești pot fi plătite și prin unități bancare în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale, costurile operațiunilor de transfer fiind în sarcina debitorului taxei.

Această dispoziție legală prevede fără posibilitate de interpretare contrară faptul că, indiferent de locul efectiv în care se face plata taxei judiciare de timbru, beneficiarul acestei taxe și implicit contul în care se face plata acesteia este unitatea administrativ - teritorială în a cărei rază figurează debitorul taxei de timbru, iar în cazul în care plata se face printr- o unitate bancară, costul operațiunii de transfer a taxei de timbru de la aceasta în contul unității administrativ - teritoriale va fi suportat de către plătitorul taxei.

Astfel, contul în care trebuia făcuta plata este cel al bugetului local al municipiului J., unitatea administrativ - teritorială în care își are sediul recurenta.

Analizând, în baza art.32 din L. 146/1997, conținutul documentului care atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei, instanța constată că beneficiarul acestei taxe este municipiul Z. I. apreciază că ipoteza în care taxa de timbru nu este achitată în contul indicat de lege este echivalentă cu situația în care taxa nu a fost deloc achitată.

Conform art.20 alin.3 din L. nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În consecință, având în vedere textele legale menționate, precum și faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru astfel cum i s-a pus recurentei în vedere, instanța, în baza art.20 alin.3 din L. nr.146/1997, va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de debitoarea S. C. S. S. - F. J. împotriva sentinței civile nr.4767 din (...) pronunțate în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui S..

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. P. A. C. M. S. L. F.

Red./Dact.C.P.

2 ex/(...)

Jud. sindic: P. D.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 3814/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)