Decizia nr. 1046/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1046/2012
Ședința din data de 13 februarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. A J. C. PENTRU A. F. P. A M. T. împotriva sentinței civile nr. 3194 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., în contradictoriu cu intimata SC K. C. S. PRIN LICHIDATOR J. S. I., având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru .
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 13 februarie
2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei SC K. C. S. - S. I.
C., din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art. 6 și art.8 din L. nr. 85/2006 și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Deliberând reține că, Prin sentința comercială nr.3194 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C. s-au respins, ca neîntemeiate, obiecțiunile formulate de către A. T. împotriva raportului final, s-a aprobat raportul final privind închiderea procedurii insolvenței, formulată de lichidatorul judiciar S. I. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC K. C. S., J(...) și s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj. S-a dispus notificarea sentinței Direcției G. a F. P. a jud. C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj și a fost descărcat lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități. Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, pe parcursul derulării procedurii insolvenței, lichidatorul judiciar și-a îndeplinit atribuțiile ce-i reveneau, efectuând notificările specifice primei etape a procedurii precum și raportul reglementat de disp. art. 54 din L. nr. 85/2006, iar ulterior a întocmit tabelul preliminar și cel definitiv, depunând în considerarea atribuțiilor sale și rapoartele de activitate specifice procedurii. De asemenea lichidatorul judiciar, ulterior trecerii debitoarei în faliment în procedura simplificată, a notificat creditorilor deschiderea acestei proceduri, iar în ceea ce privește raportul asupra cauzelor și împrejurărilor, lichidatorul judiciar a precizat în repetate rânduri că deși a notificat atât societatea debitoare cât și administratorul statutar al acesteia în vederea predării documentelor contabile, acestea nu i-au fost predate, fiind astfel în imposibilitate de a face vreo analiză a situației financiare al debitoarei. De asemenea, lichidatorul judiciar a procedat la lichidarea singurului bun identificat în averea debitoarei, iar ulterior a procedat la întocmirea raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și a planului de distribuire. Așadar, cererea creditoarei este lipsită de orice sens, întrucât în lipsa oricăror documente contabile, practicianul în insolvență este practic în imposibilitate de a întocmi raportul reglementat de art. 59 din L. nr. 85/2006, astfel încât o eventuală depunere a unui raport intitulat formal „Raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență"; era oricum lipsit de orice efecte. De altfel, nici creditoarea nu face altceva decât să semnaleze lipsa acestui raport, fără însă a oferi o eventuală soluție vizând maniera în care, într-o asemenea situație, lichidatorul ar fi putut să procedeze. De altfel, în cauză s-a formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art.138 din L. nr.85/2006 care a fost soluționată prin sentința comercială nr. 1900/2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj. Față de considerentele reținute, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de A. T. împotriva raportului final, conform art. 129 alin.2 din L. nr. 85/2006. Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a reținut următoarele: Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, au fost îndeplinite operațiunile specifice fiecărei etape, astfel cum acestea au fost descrise și în cele ce preced. Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței, întocmind în acest sens raportul final pe care l-a supus aprobării judecătorului sindic, urmându-se și procedura prev. de art. 129 din L. nr. 85/2006, iar obiecțiunile formulate împotriva raportului final, au fost respinse. Astfel, raportul final privind propunerea de închidere a procedurii a fost depus la dosarul cauzei la data de 9 septembrie 2010, fiind anexate dovezile de efectuare a tuturor cheltuielilor de procedură, precum și dovezile de comunicare și notificare referitoare la raportul final și propunerea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei. În considerarea disp. art. 129 din L. nr. 85/2006, s-a procedat la comunicarea raportului final și a situațiilor financiare tuturor creditorilor și debitoarei, prin B. procedurilor de insolvență, precum și prin comunicare cu creditoarea, fiind și afișat la ușa instanței. De asemenea, s-a procedat la convocarea adunării creditorilor debitoarei, în vederea discutării raportului final, aducându-li-se la cunoștință că pot formula obiecțiuni cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării. Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic a constatat debitoarea nu deține nici un bun în patrimoniu care să poată fi valorificat, astfel că, continuarea procedurii insolvenței nemaifiind ca tare justificată. Ca atare cererea lichidatorului a fost încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ,să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D. C. și O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. T. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii raportului final întocmit de lichidator și a solicitării de închidere a procedurii insolvenței. În motivele de recurs se arată că obiecțiunile creditoarei au vizat faptul că, până la data prezentei nu este edificată situația privind persoanele responsabile de starea de insolvență. Din analiza dosarului și a felului în care au apărut creanțele datorate bugetului de stat, rezultă că deși debitoarea desfășura activitate de comerț, în mod inexplicabil nu au fost găsite bunuri în averea debitoarei și nu au putut fi identificate persoane care au determinat ajungerea societății în stare de insolvență. Precizează că, în adunarea creditorilor convocată în data de (...) a exprimat expres această solicitare de continuare a demersurilor care să aibă ca finalitate formularea unei cereri de angajare a răspunderii materiale, însă, această hotărâre nu a fost adusă la îndeplinire de către lichidator. Consideră că hotărârea cuprinde motive contradictorii care fac admisibil și fondat recursul, în baza prevederilor art.304 pct.7, art.3041C.proc.civ. Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de (...) SC S. SPRL solicită respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței instanței de fond. Față de motivele de recurs invocate de către A., învederează faptul că instituția bugetară se află în eroare în ceea ce privește susținerile din recurs. Precizează că împotriva fostei administratoare statuare a SC K. C. S., Porim A., a fost formulată de către creditorul majoritar, B. GSG, o acțiune întemeiată pe prev.art.138 din L. 85/2006, formându-se dosarul cu nr.(...). Acesta a fost soluționat prin sentința comercială nr.1900/2011 pronunțată de T. S. C. la data de (...), sentință prin care a fost admisă în parte cererea de antrenare a răspunderii personale a administratoarei statutare, aceasta fiind obligată la plata sumei de 73.968 lei. Analizând recursul declarat de către creditoare prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente: Probele existente la dosar relevă fără echivoc împrejurarea că nici unul din creditori nu au dorit avansarea unor sume necesare pentru continuarea procedurii, prevalându-se de existența fondului de lichidare prevăzut de art.4 alin.4 din L. nr.85/2006. Potrivit art.131 din L. nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. În speță, se constată că ipoteza normei legale este îndeplinită. Astfel, se poate observa că prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar s-a evidențiat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată acoperi cheltuielile aferente procedurii iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare. În aceste condiții, se poate observa că în mod corect lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii insolvenței debitoarei, în temeiul art.131 din L. nr.85/2006, constatând că debitoarea nu deține bunuri care pot fi valorificate în procedură, că nu există sume de bani disponibile care să o susțină și nici un creditor nu dorește să avanseze sumele necesare continuării procedurii. Se poate conchide, așadar, că susținerile creditoarei potrivit cărora dispozițiile art.131 alin.1 din L. nr.85/2006 nu-și găsesc aplicare în speță sunt nefondate și urmează a fi înlăturate. C. observă că susținerile recurentei referitoare la nelegalitatea hotărârii pronunțate urmare a nesoluționării corespunzătoare a contestațiilor sunt nefondate. Înscrisurile existente la dosar atestă împrejurarea că în patrimoniul debitoarei continuarea procedurii nu este posibilă întrucât nu există bunuri și nici un creditor nu a dorit avansarea acestora susținerile contrare fiind nefondate. Nici afirmațiile privind nelegalitatea hotărârii judecătorului sindic determinată de faptul ca nu a fost formulat o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale întemeiata pe dispozițiile art. 138 din L. nr. 85/2006 rep. nu pot fi primite întrucât lichidatorul judiciar are obligația de a promova cererea de antrenare a răspunderii pentru situația în care apreciază ca exista dovezi ale vinovăției administratorilor statutari ai debitoarei, nefiind îndrituit a formula cereri vădit nefondate. În speță, însă, lichidatorul judiciar a formulat o astfel de cerere, iar prin sentința nr.1900/2011, administratorul statutar al debitoarei a fost obligat la plata pasivului neacoperit. Se poate conchide, așadar, că în derularea procedurii insolvenței debitoarei, drepturile tuturor părților au fost respectate iar procedura s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale astfel că recursul apare ca nefondat. Pentru toate aceste considerente, C. va aprecia recursul declarat de către creditoare ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din L. nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată. PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de A. F. P. T. împotriva sentinței comerciale nr.3194 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. P. A. M. C. M. S. L. F.red.M.S./A.C. 2 ex. - (...), jud.fond.Koșa N.
← Decizia nr. 2442/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 7005/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|