Decizia nr. 4164/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ S. A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4164/2012
Ședința a 22 Mai 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I. Judecător D. P. Judecător A.-I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de SC G. I. &T. I. împotriva sentinței civile nr.85 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T. C. C. în contradictoriu cu intimații SC P.&D. S., SC P.&D. S. PRIN A. J. C. U. R. R., având ca obiect procedura insolvenței (...)/a1 contest.la mas.lichidatorului.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
C., din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 85 din 11 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T. Specializat C., s-a admis excepția tardivității formulării contestației la măsurile luate de lichidatorul judiciar, excepție invocată din oficiu de către instanță, și în consecință, s-a respins ca tardiv formulată contestația împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar formulată de contestatoarea S. G. I. & T. I., în contradictoriu cu debitoarea S. P. & D. S. prin lichidator judiciar C. U. R. R. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 22 iunie 2006 contestatoarea S. G. I. & T. I. a solicitat lichidatorului judiciar al debitoarei S. P. & D. S., C. U. R. R. să procedeze la punerea în posesie cu privire la autotractorul marca DAF TE47XS, cerere care a fost analizată de acesta, iar prin notificarea comunicată contestatoarei la data de 8 noiembrie 2011 a comunicat respingerea acestei solicitări, contestând dreptul de proprietate al contestatoarei, măsura refuzului fiind cuprinsă în raportul de activitate publicat în Buletinul Procedurilor de I. nr. 9587/(...), dată la care a fost și depus la instanță. Potrivit art. 21 alin. 2 - 3 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, „Debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridică, oricare dintre creditori, precum si orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de către administratorul judiciar. (3) Contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului ... ";. În conformitate cu prevederile art. 103 alin.2 C.pr.civ., neîndeplinirea unui act de procedură în termenullegal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei. Astfel având în vedere dispozițiile art. 24 alin. 1 raportat la art. 21 alin. 2 - 3 din Legea 85/2006, termenul pentru contestarea măsurilor luat de către lichidatorul judiciar a început să curgă la data depunerii raportului, respectiv 6 septembrie 2011, și s-a împlinit la data de 12 septembrie 2011, iar contestația a fost depusă la firma de curierat la data de 11 noiembrie 2011, mult peste termenul legal. Față de cele de mai sus, raportat la dispozițiile legale precitate, judecătorul sindic a admis excepția tardivității formulării contestației la măsurile luate de lichidatorul judiciar, excepție invocată din oficiu de către instanță, și în consecință a respins ca tardiv formulată contestația împotriva măsurilor luate de către lichidatorul judiciar formulată de contestatoarea S. G. I. & T. I., în contradictoriu cu debitoarea S. P. & D. S. prin lichidator judiciar C. U. R. R. Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea S. G. I. & T. I.N.C. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea hotărârii. În fapt, a precizat recurenta, ca si creditor majoritar, a formulat o cerere către judecătorul sindic, care avea ca petit obligarea lichidatorului judiciar C. U. R. R. cât si administratorului statutar P. C., la respectarea condițiilor contractului cu nr. E3-L- 1231/7S078/Ro, art. 9 si următoarele, care impunea obligația debitorului de a preda către creditor, obiectul respectivului contract, obligație izvorâtă din rezilierea unilaterală a contractului menționat din cauza neplății ratelor conform art. 9 si următoarele, reziliere efectuată anterior deschiderii procedurii de insolvență, în data de (...). La termenul din (...), judecătorul sindic i-a pus în vedere lichidatorului judiciar să îsi comunice punctul de vedere privind solicitarea creditorului de repunere in posesie a obiectului contractului cu nr. E3-L-1231175078/Ro, până la termenul din (...). Lichidatorul judiciar a transmis recurentei punctul lui de vedere cu o zi înaintea termenului din (...), comunicare făcuta prin e-mail, iar cum acest răspuns a fost negativ, consilierul juridic delegat s-a deplasat la Tribunalul Cluj - S. C., la termenul de judecata din (...), unde judecătorul sindic nu a luat act de contestația verbală făcută de consilierul juridic. În aceste condiții, în data de (...), recurenta a formulat contestație la măsurile luate de către lichidator, contestatie înregistrată pe rolul tribunalului în data de (...). In acest sens, recurenta a depus dovada expedierii contestației cât si dovada preluării de către instanță a contestației, ea fiind înregistrata în data de (...) sub nr. dosar (...)/a1, fixându-se termen de judecata (...). La acest termen, recurenta s-a prezentat în instanță, iar judecătorul sindic în mod eronat a invocat excepția tardivității depunerii contestației, interpretând greșit dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 care prevăd un termen de 3 zile, pentru contestațiile depuse împotriva raporturilor lichidatorului judiciar, iar în speta a formulat contestație la răspunsul negativ dat de către lichidator în ceea ce privește cererea recurentei de repunere în posesie și nu la ultimul raport depus de către lichidator. În opinia recurentei, judecătorul sindic a invocat această excepție de tardivitate crezând că contestația a fost formulata împotriva ultimului raport depus de către lichidator, când în cauză contestația a fost formulată în baza art. 11 lit. 1, situație în care a fost formulată în termen legal de 3 zile, deoarece din data de (...) (data primiri răspunsului lichidatorului) si data de (...) (data preluării contestației de către tribunal) nu s-a depășit acest termen. In final, recurenta solicită instanței de recurs să constate ca această contestație nu a fost formulata la ultimul raport depus de lichidator, ci la răspunsul dat de către lichidator la cererea sa de repunere în posesie, situație în care se impune anularea încheierii pronunțate în dosarul nr. (...)/a1, din data de (...) si admiterea contestației asa cum a fost formulata. La data de (...), contestatoarea a depus precizare la recurs prin care a reiterat cele menționate în recursul inițial, referitoare la faptul că a formulat contestație la răspunsul negativ dat de către lichidator în ceea ce privește cererea sa de repunere înposesie și nu la ultimul raport depus de către lichidator, iar aceasta a fost formulată în termenul legal conform art. 24 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, nedepășind 3 zile. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C. reține următoarele: Starea de fapt este parțial corect reținută de către judecătorul sindic. Astfel, la data de 22 iunie 2006 contestatoarea S. G. I. & T. I. a solicitat lichidatorului judiciar al debitoarei S. P. & D. S., C. U. R. R. să procedeze la punerea în posesie cu privire la autotractorul marca DAF TE47XS, cerere care a fost analizată de acesta, iar prin notificarea comunicată contestatoarei la data de 8 noiembrie 2011 a comunicat respingerea acestei solicitări, contestând dreptul de proprietate al contestatoarei. Împotriva acestei măsuri comunicată de către practicianul în insolvență, creditorul a formulat contestație expediată la data de (...) și înregistrată pe rolul T. C. C. la data de (...). În calcularea termenului de formulare a contestației judecătorul nu se raportează la acest termen de (...), dată la care practicianul în insolvență a comunicat direct cu creditorul modul de soluționare a cererii sale, ci se raportează la data publicării raportului practicianului în I. în Buletinul Procedurilor de I., deși prin acest raport nu se prevede nici o măsură legată de solicitarea creditorului. Astfel, în raportul publicat în B.P.I. nr. 9587/(...) (f.16 dosar recurs) practicianul în insolvență precizează faptul că societatea debitoare deține un singur mijloc fix, respectiv un autotractor (cel care face obiectul cererii creditoarei) înmatriculat pe numele societății fără mențiuni legate de proprietar în talon și cartea de identitate, bun care nu se găsește în țară. Din informațiile obținute de la administratorul statutar, practicianul în insolvență precizează faptul că bunul se află parcat pe teritoriul S. unde efectua transport de marfă, fiind defect în acest moment. Nu există nici o altă mențiune în raport legată de acest bun sau de solicitarea creditoarei, iar restul mențiunilor din raport nu au legătură cu soluționarea contestației deduse judecății. Analiza raportului publicat în B.P.I. 958/(...) permite formularea concluziei potrivit căreia prin acest raport nu se soluționează în nici un fel solicitarea creditoarei, ci lichidatorul judiciar procedează doar la o analiză a patrimoniului debitoarei față de care s-a deschis procedura simplificată de insolvență. În consecință, judecătorul sindic se raportează greșit la data publicării acestui raport în B.P.I., pentru simplul motiv că prin acest raport nu se adoptă de către lichidator nici o măsură legată de cererea de predare a unui bun din patrimoniul debitoarei, măsură susceptibilă de a fi contestată, în accepțiunea dispozițiilor art. 21 alin. 2 și 3 din Legea 85/2006, cu modificările ulterioare. Mențiunile raportului contrazic argumentul judecătorului sindic potrivit căruia ,,măsura refuzului este cuprinsă în raportul de activitate publicat în Buletinul Procedurilor de I. nr. 9587/(...), dată la care a fost și depus la instanță,,. Dimpotrivă, măsura adoptată de lichidator raportat la cererea creditoarei a fost comunicată acesteia printr-o adresă la data de (...) (f. 7 dosar fond). Prin această adresă lichidatorul refuză predarea autocamionului din patrimoniul debitoarei, cu motivarea că nu există nici o dovadă a faptului că acest bun este proprietatea creditoarei. A. este măsura lichidatorului cu rol de răspuns la cererea creditoarei și prin raportare la data comunicării acestei adrese, (...), contestația creditoarei recurente este depusă la firma de curierat în termenul procedural de trei zile la care face trimitere și judecătorul sindic. În condițiile în care contestația nu a fost analizată pe fond ci judecătorul sindic s-a desesizat subsecvent admiterii unei excepții, în baza art. 312 alin. 5 C.p.c. instanța va admite recursul declarat de contestatoarea S. G. I. & T. I. împotriva sentinței civile nr. 85 din 11 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T. Specializat C., pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea contestației pe fond. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de contestatoarea S. G. I. & T. I. împotriva sentinței civile nr. 85 din 11 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T. Specializat C., pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C. I. D. P. A. A. I. GREFIER, M. N. ȚAR Red.A.A.I./(...). Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: C. G..
← Decizia nr. 6922/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 9836/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|