Decizia nr. 5471/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 5471/2012

Ședința din data de 18 iunie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P.

JUDECĂTOR : A. M. C.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 129 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N., în contradictoriu cu intimata S. A. C. S. B. prin lichidator judiciar S. I. S. B., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 15 iunie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei S. A. C. S. B. - S. I. S. B.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art.6 și 8 din Legea nr.85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.129 din 31 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar S. I. S., și în consecință s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC A. C. S. L. R. s-a dispus radierea societății debitoare din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. B.-N. s-a dispus notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D. G. a F. P. B.-N., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI; s-a aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3772,80 lei depus de lichidatorul judiciar S. I. S., inclus TVA și s-a dispus onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006.

S-a descărcat lichidatorul judiciar S. I. S. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

S-a dispus păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul cu propunerea de închidere a procedurii simplificate ainsolvenței, prin care a arătat că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani, sens în care a solicitat închiderea procedurii simplificate a insolvenței, în baza disp. art. 131 raportat la art. 129 din Legea nr.

85/2006.

A fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s- au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din Legea nr.

85/2006, privind procedura insolvenței, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea SC A. C. S. și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției Generale a F. P. B.-N. precum și Oficiului Registrului

Comerțului de pe lângă T. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

Creditoarea A. F. P. B. prin recursul promovat a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor, respingerii raportului întocmit de lichidator

și continuarea procedurii insolvenței.

Recurenta a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.131 din

Legea nr.85/2006 pentru închiderea procedurii întrucât pe parcursul desfășurării lichidatorul judiciar nu a făcut nicio mențiune cu privire la inexistența unor elemente ce ar impune formularea unei acțiuni întemeiată pe disp. art.138 deși a menționat drept cauză a insolvenței managementul defectuos.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curteareține următoarele:

Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte, creditorii iar aceștia nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciara solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Legiuitorul prin modificarea dispozițiile art.138 a înțeles să determine în mod expres categoriile de persoane care pot fi titularii acțiunii întemeiată pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 iar interpretarea dată de judecătorul sindic textului invocat este în consonanță cu prevederile în formă modificată.

Dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/(...) statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielileadministrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.

Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii.

Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.

Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor .

Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr.129 din (...),pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B. N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. C. M. S. C. P.

L. F.

GREFIER

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond. V. C..

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 5471/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)