Decizia nr. 6157/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Dosar nr. (...)/a1

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 6157/2012

Ședința publică de la 29 I. 2012

C.letul compus din:

PREȘEDI.E S. Al H.

Judecător M.-I. I.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenții I. S. R. SA A. PRIN BC I. S. R. SA S. Z. și C. DE I. T. S. împotriva sentinței civile nr. 6520/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., privind și pe intimații B. C. R. SA, D. G. A F. P. S., D. S. V., C., P. C. H., A. N. A. R., SC A. S., A. A. R. S., A. S. E., B. S., SC C. D. A. S., SC C. B. S., SC E. C. S., SC E. I. S., SC I. T. S., SC L. S., SC L. I. S., SC M. T. S., SC M. T. S., SC O. S., SC O. L. S., SC P. H. S., P. R., SC P. B. S., SC P. P. S., SC R. I. A. S., SC R. SA, SC R. R. S., SC V. I. R. I. SA, B. S., SC M. C. S. prin administrator judiciar R. & P. S., SC V. R. SA, Y. R., având ca obiect confirmare administrator judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. B. pentru recurenta C. de I. T., avocat G. Ș. pentru R.&P. S. și domnul G. M. în calitate de administrator special al SC M. C. S., lipsă fiind restul părților.

P.cedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat de SC I. S. R. este legal timbrat, iar recurenta C. de insolvență

T. nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.

Se mai învederează faptul că la data de 20 iunie 2012 s-a înregistrat o cerere de intervenție accesorie formulată de B., la 25 iunie 2012 s-a înregistrat întâmpinare formulată de R.&P. S.

La data de 27 iunie 2012 s-a depus la dosar o cerere de amânare formulată de R.&P., iar la 29 iunie 2012 s-a înregistrat o adresă din partea recurentei I. S. R..

Se constată că recursul declarat de C. de I. T. nu este timbrat, împrejurare față de care reprezentanta acesteia învederează instanței că va depună dovada achitării taxelor aferente recursului până la sfârșitul dezbaterilor.

Se comunică întâmpinarea formulată de R.&P. și cererea de intervenție accesorie formulată de B.

Reprezentanta R.&P. depune la dosar întâmpinare la cererea de intervenție accesorie.

Administratorul special al debitoarei depune la dosar întâmpinare, care se comunică și cu părțile adverse.

Curtea pune în discuție cererea de amânare formulată de R.&P.

Reprezentanta R.&P. susține cererea de amânare astfel cum a fost formulată, solicitând acordarea unui termen pentru a se putea prezenta apărătorul ales.

Reprezentanta recurentei C. de I. T. solicită respingerea cererii de amânare, intimata fiind reprezentată la acest termen.

Reprezentanta intimatei arată că împuternicirea sa este doar pentru susținerea cererii de amânare.

Reprezentanta recurentei arată că prezentul termen a fost stabilit ca urmare a admiterii cererii de preschimbare, pentru soluționarea cu celeritate a cauzei, prin urmare se opune amânării soluționării pricinii.

Curtea, după deliberare, în temeiul art. 156 alin 1 C.pr.civ., apreciază că cererea de amânare formulată este justificată, dar, cu toate acestea, în temeiul art. 5 alin 2, art. 2 și 3 din L. nr. 8., art. 6 din CEDO, o va respinge.

Pentru a dispune astfel, Curtea reține că prezenta pricină se circumscrie sferei contenciosului referitor la insolvența societăților comerciale.

Conform dispozițiilor art. 3 pct.3 din L. nr. 8. procedura colectivă a fost definită ca procedura in care creditorii recunoscuți participă împreună la urmărirea si recuperarea creanțelor lor, in modalitățile prevăzute de prezenta lege.

Curtea reține că în speță dezideratul asigurării unei proceduri echitabile se raportează la toți participanții la procedură. Prin urmare, dreptul la acces la justiție definit prin art. 6 din CEDO trebuie avut în vedere în concordanță cu toți participanții la procedură.

P.cedura insolvenței trebuie să se deruleze cu celeritate, prin urmare curtea apreciază că accesul la justiție al intimatei este pe deplin asigurat prin aplicarea art. 156 alin 2 C.pr.civ.

Față de respingerea cererii de amânare, reprezentanta R.&P. solicită lăsarea cauzei la o a doua strigare, pentru a se putea prezenta un avocat substituent în susținerea intereselor intimatei.

Curtea încuviințează cererea formulată și fixează ora 10:00 pentru a doua strigare a cauzei.

La reluarea cauzei, se prezintă în susținerea intereselor intimatei R. &P. avocat C. A. în substituirea avocatului titular Florin Bulieris.

Reprezentanta recurentei C. de I. T. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente recursului declarat.

Administratorul special al debitoarei depune la dosar întâmpinare, care se comunică și cu părțile prezente.

Se comunică de asemenea înscrisurile depuse la termenul de azi de recurenta I. S. R. cu reprezentanta R. &P. care invocă excepția lipsei calității de reprezentant a recurentei și o susține ca atare, relevând că înscrisul depus nu face dovada că această entitate a fost mandatată să reprezinte interesele societății mamă, procura depusă nefiind în original sau copie legalizată conform art. 83 alin 1 C.pr.civ.

Curtea pune în discuție dacă și în procedura insolvenței a fost contestată calitatea de reprezentant a creditoarei I., având în vedere că prin înscrisul de la fila 16 dosar fond punctul de vedere al creditoarei a fost exprimat de S. Z. pentru societatea mamă, semnatar fiind semnatarul cererii de recurs.

Reprezentanta R. arată că nu poate răspunde la această întrebare, însă presupune că la acel moment s-a prezentat un mandat de reprezentare în formă valabilă.

Curtea, după deliberare, respinge excepția lipsei calității de reprezentant, reținând că înscrisul doveditor transmis prin fax întrunește cerințele unui mandat de reprezentare valabil.

În continuare, Curtea pune în discuție cererea de intervenție accesorie formulată de B.

Reprezentanta R. invocă excepția lipsei calității de reprezentant a persoanelor care au semnat această cerere, raportat la împrejurarea că nu există o împuternicire acordată șefului Direcției remediere și recuperare.

Reprezentanta recurentei C. de I. T. arată că persoana semnatară a cererii este șeful departamentului juridic și un supervizor al Biroului de insolvență, prin urmare, apreciază că aceste două persoane au calitatea de reprezentant.

Curtea, după deliberare, în temeiul art. 83 C.pr.civ., admite excepția lipsei calității de reprezentant a persoanelor care au semnat cererea de intervenție în numele intervenientei B., constatând că intervenienta nu a făcut dovada persoanei mandatate să o reprezinte, astfel încă este de prisos să se mai pronunțe asupra admisibilității în principiu a acestei cereri.

Reprezentanta R.&P. susține excepția lipsei calității procesuale active a recurentei I. S. R., arătând că aceasta nu a fost parte la fond. F. stabilit cadrul procesual în fața instanței de fond, aceasta s-a pronunțat în contradictoriu cu acele părți, iar în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților.

Reprezentanta Casei de I. T. solicită respingerea excepției invocate, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată într-o procedură necontencioasă și poate fi atacată de orice persoană interesată.

Se impune respingerea excepției chiar dacă se apreciază că este o procedură contencioasă, întrucât I. a fost parte la fond, în calitate de creditor.

Curtea, după deliberare, unește cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a recurentei I. S. R., având în vedere că asupra caracterului contencios sau necontencios al procedurii există o dispută foarte serioasă în care părțile aduc argumente foarte ample pro și contra, care trebuie analizate foarte atent de instanță, iar analizarea acestora la acest moment procesual ar putea echivala cu o antepronunțare.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentanta recurentei C. de I. T. solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de confirmare a recurentei în calitate de administrator judiciar al SC M. C. S., cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. D. practică judiciară și doctrină.

Reprezentanta intimatei R.&P. solicită respingerea recursurilor declarate și menținerea sentinței instanței de fond, ca temeinică și legală, conform argumentelor prezentate prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată a căror dovadă o va face până la sfârșitul dezbaterilor.

{ F. | }

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 6.520 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., în temeiul disp. art.11 alin.1 lit.d din L. insolvenței nr. 8., s-a confirmat în calitate de administrator judiciar soc. prof. R. & P. S. și s-a respins ca nefondată cererea soc. prof. de insolvență C. de I. T. S. pentru obligarea soc. prof. R. & P. S. la încheierea unui contract de colaborare sub forma consorțiului, fixându-se termen de judecată la (...).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Î. civilă nr. 4. din (...) a T. S. s-a deschis procedura generală a insolvenței debitorului SC M. C. S. H., la cererea acestuia, fiind desemnat administrator judiciar R. & P. S. conform voinței exprimate în cererea introductivă.

A. generală a creditorilor, căreia îi revine competența confirmării sau înlocuirii administratorului judiciar desemnat provizoriu, nu l-a înlocuit pe acesta ci a solicitat ca administratorul judiciar R. & P. S. să formeze un consorțiu cu C. de I. T.

Instanța a acordat un termen pentru ca cele două societăți civile profesionale cu personalitate juridică și răspundere limitată să identifice mijlocul juridic de asociere, însă se constată că acestea nu au ajuns la un consens.

În ședința publică din 0(...), societatea profesională de insolvență C. de I. T. S. a solicitat ca instanța să pună în vedere administratorului judiciar al societății profesionale R. & P. S. să încheie contractul de colaborare, ceea ce, ținând cont de finalitatea operațiunii, echivalează cu obligarea la încheierea unui contract.

Instanța este datoare, conform dispozițiilor art.11 din L. insolvenței nr.8. să desemneze administratorul judiciar provizoriu, sau lichidatorul, după caz, care să administreze procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau de creditorul ce deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor.

Î. unui act juridic este consecința principiilor libertății actelor juridice și al voinței reale a părților, conform art.11 raportat la art.1170 Cod civil, în nici un caz al punerii în vedere de către instanță, ceea ce ar sugera ideea de coercițiune, în contradicție flagrantă cu principiile dreptului civil.

Potrivit dispozițiilor din secțiunea 1 și secțiunea a 2-a din OUG nr.

86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, practicienii în insolvență își pot desfășura activitatea prin cabinete individuale care se pot asocia prin contract, în scopul exercitării în comun a profesiei și prin societăți civile profesionale cu personalitate juridică și răspundere limitată.

Dispozițiile art.5 alin.3 prevăd că Cabinetele individuale se pot asocia, prin contract cu societățile civile profesionale. O dispoziție similară nu este prevăzută pentru asocierea între ele a societăților civile profesionale.

Orice formă de asociere are la bază voința juridică concordantă a părților.

Având în vedere că administratorul judiciar nu a fost înlocuit de adunarea generală a creditorilor, instanța de fond a confirmat, în calitate de administrator judiciar la debitoarea SC M. C. S., pe soc. prof. R. & P. S. .

Împotriva acestei sentințe reclamanta S. I. S. R. S. A. prin S. Z. și C. DE I. T. S. au formulat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art.

3041C.pr.civ., reclamanta S. I. S. R. S. A. prin S. Z. arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșita a legii precum si cu interpretarea eronata atât a solicitării Casei de I. T. S. cat si a procesului verbal al adunării creditorilor din (...) ,astfel: a) C. de I. T. a solicitat instanței să pună în vedere administratorului provizoriu încheierea contractului de colaborare sub forma consorțiului.

Recurenta consideră aceasta solicitare perfect legitimă, având în vedere ca voința majoritară a creditorilor a fost aceea de a desemna ca administrator judiciar un consorțiu. A., obligația R. & P. S. era de a se supune voinței creditorilor prin încheierea contractului de colaborare, sau să își exprime dezacordul, caz în care provizoratul administrării sale se prelungea până la o noua hotărâre a adunării creditorilor. I. acesta, având in vedere intenția exprimata a instanței de a nu confirma consorțiul decât după încheierea contractului de colaborare, precum si faptul ca R. & P. S. nu fusese, în mod individual, confirmata ca si administrator de către creditori, si-a prelungit starea de provizorat prin refuzul de a semna contractul de colaborare.

A. creditorilor a avut loc în data de (...), iar până în ședința din 0(...) administratorul provizoriu nu si-a exprimat poziția, nici negativ nici afirmativ privind acest consorțiu. De altfel, nici în procesul verbal al adunării nu a exprimat vreo obiecție privind colaborarea cu C. de I. T. S. A., s-a mai prelungit inmod forțat, perioada de administrare a societății de către administratorul judiciar dorit si solicitat de către debitoare odată cu cererea de deschidere a procedurii, si nu de administratorul judiciar dorit si votat de către creditori. Or, in lumina caracterului colectiv si concursual al procedurii insolvenței, recurenta consideră această măsură nelegala si contravenind scopului procedurii.

Recurenta apreciază ca fiind logică solicitarea Casei de I. T. S. de a se pune în vedere administratorului provizoriu semnarea contractului, având în vedere ca are obligația de a se supune voinței creditorilor. In caz contrar, are posibilitatea de a se retrage de la administrarea societății.

Apoi, recurenta a mai precizat că R. & P. S. a format un consorțiu cu TZA I. S. pentru administrarea dosarului de insolvență nr. (...) aflat pe rolul T. C. A.

Recurenta achiesează la teza potrivit căreia orice formă de asociere are la baza voința juridica concordanta a părților. În cazul de față însă nu s-a solicitat obligarea R. P. S. la încheierea unui contract de colaborare contrar voinței sale, ci doar să i se pună în vedere necesitatea respectării unei proceduri speciale instituite de norme legale imperative.

Din procesul verbal al adunării generale a creditorilor din data de (...) rezultă că creditorii ale căror creanțe reprezintă 81,435 % din masa credală au confirmat ca administrator judiciar consortiul R.&P. si C. de I. T. S.

Recurenta consideră surprinzător faptul ca instanța a confirmat în calitate de administrator judiciar pe R.&P. S. în temeiul dispozitiilor art. 11 alin.1 lit.d din L. nr.8., care se refera la confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creantelor. Consideră că instanța de fond a aplicat în mod greșit legea, întrucât a confirmat un administrator care nu a fost desemnat de creditori reprezentând mai mult de 50% din valoarea creanțelor.

Prin aceasta soluție, recurenta apreciază că judecătorul sindic si-a depășit competentele strict reglementate de L. nr.8.. Regula in materia insolventei este aceea ca, „creditorii sunt cei care trebuie sa ia decizia privind desemnarea practicianului in procedura ținând cont de echilibrul intre dificultatea procedurii, nivelul recuperării așteptate al creanțelor lor asupra averii debitorului si nivelul onorariului practicianului. Decizia de numire se ia în prima adunare generala a creditorilor, ocazie cu care aceștia fie reconfirma numirea făcută de judecătorul sindic, la același onorariu sau la un onorariu negociat, fie pot sa numească un alt practician".

Desemnarea administratorului judiciar de către judecitorul sindic fără acordul creditorilor se realizează doar in cazurile strict prev. de L. nr.8., la art. 11 lit.c coroborat cu art.34 - desemnarea unui administrator judiciar provizoriu, si la art. 22 alin.2 - înlocuirea administratorului judiciar de către judecătorul sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, pentru motive temeinice. Acestea sunt situațiile strict si limitativ reglementate de legea speciala in care judecătorul sindic poate desemna un administrator judiciar fără acordul creditorilor. Or, cazul prev. de art. 11 alin. 1 lit. d nu se numără printre acestea.

În recursul lichidatorul C. DE I. T. S. C.-N. se solicită confirmarea în calitate de administrator judiciar al S.C M. C. S. a consorțiului format din C. de I.

T. S. și R.&P. S.

În motivarea recursului, recurenta arată că, deși administratorul judiciar al

SC M. C. S. a fost confirmat de către A. G. a C. în forma consorțiului format din

C. DE I. T. S. și R. & P. S., instanța de judecată nu a confirmat administratorul judiciar în această formă, ci a pus în vedere administratorului judiciar R. & P. S. să întocmească un contract de formare a consorțiului.

Având în vedere că un asemenea contract nu a fost întocmit de către administratorul judiciar, recurenta a procedat la întocmirea unui contract decolaborare în forma consorțiului, pe care l-a comunicat R. & P. S. la data de (...) și care nu a fost semnat niciodată de către acesta din urmă. T., s-a încercat în nenumărate rânduri contactarea reprezentanților R. & P. S., atât prin email, cât și telefonic, însă de fiecare dată, încercările au rămas fără răspuns.

De asemenea, în raportul de activitate publicat în B. P.cedurilor de I. nr.

10030 din data de (...) de către administratorul judiciar R. & P. S., se arată că administratorul judiciar nu a găsit cadrul legal care să reglementeze această situație inedită, motiv pentru care, semnarea unui asemenea contract a fost amânată.

Din cele arătate de administratorul judiciar în raportul de activitate, cu privire la situația inedită a consorțiului, precizează că această modalitate de colaborare între practicienii în insolvență nu este interzisă de niciun act normativ în vigoare, din contră, fiind utilizată în mod frecvent în numeroase proceduri de insolvență.

Raportat la aspectele arătate mai sus, C. de I. T. S. a formulat o cerere, care a fost susținută la termenul din data de 0(...), prin care a solicitat instanței să pună din nou în vedere administratorului judiciar de R. & P. S. încheierea contractului de colaborare în forma consorțiului cu C. de I. T. S., având în vedere că acesta a refuzat cu rea-credință semnarea contractului respectiv. T., R. & P. S. nu a formulat obiecțiuni la contractul de colaborare comunicat și nici nu a propus modificări ale acestuia, ci pur și simplu a refuzat în mod nejustificat încheierea acestuia, în orice formă.

Prin sentința recurată, instanța de judecată a confirmat în calitate de administrator judiciar al SC M. C. S. societate a R. & P. S., respingând ca nefondată cererea recurentei cu privire la punerea în aplicare a hotărârii Adunării Generale a C. SC M. C. S. din data de (...), prin care creditorii au confirmat în calitate de administrator judiciar consorțiul format din R. & P. S. si C. de I. T. S. și la punerea în vedere societății R. & P. S. a încheierii contractului de colaborare.

B. C. R. B. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei

C. de I. T. S. întemeiată pe dispozițiile art. 49 alin. 1 și 3 C.pr.civ.

I.imatul R. & P. S. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat, înprincipal, anularea recursului ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale de folosință a recurentei B.C. I. S. S. A., S. Z., având în vedere că acesta a fost formulat de o uniktate fără personalitate juridică, iar în subsidiar respingerea recursului ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a acestei recurentei și respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de cele două recurente.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a recurentei S. I. S. R. S. A., intimata susține că această recurenta nu a avut calitatea de parte în litigiul soluționat de judecătorul sindic, cadrul procesual fiind stabilit între R. & P. S. și C. de I. T. S. S-a mai menționat că procedura a avut un caracter contencios și nu a privit lichiditățile debitorului aflat în insolvență S. M. C.. S.

Pe fond s-a susținut că Hotărârea adunării creditorilor din 3 iunie 2011 este parțial ineficace deoarece lipsește manifestarea de voință a celor doi practicieni în insolvență de a se asocia într-un consorțiu. S-a mai arătat că propunerea de contract făcută de recurenta C. de I. T. nu putea fi acceptată deoarece presupunea ca atribuțiile legate de poziția de administrator judiciar să fie exercitate în continuare de R.&P. S., iar rolului Casei de I. T. să fie doar unul pur formal.

Mai adaugă intimatul că acesta nu se poate retrage în orice moment de la administrarea societății de vreme ce a fost numit de judecătorul sindic la deschiderea procedurii. Nici împrejurarea că intimatul ar fi preluat în consorțiu poziția de administrator nu este relevantă în opinia acestuia deoarece decizia de alucra sau nu în consorțiu într-un anumit dosar ține strict de libertatea acestuia de a contracta și de a se asocia.

În privința recursului declarat de recurenta C. de I. T. S. se susține în primul rând că cererea din (...) cu care aceasta a învestit judecătorul sindic trebuie calificată drept o contestație împotriva raportului de activitate nr.

10.030/(...). Prin aceasta s-a criticat decizia administratorului judiciar de a amâna semnarea contractului de colaborare în consorțiu. Având în vedere că formularea contestației s-a realizat cu depășirea termenului de 3 zile prev. de art. 21 alin. 3 din L. nr. 8. se concluzionează că aceasta trebuia respinsă ca tardiv formulată.

I.imatul mai susține că prin recursul formulat recurenta tinde la o modificare a obiectului cererii, fapt interzis de prevederile art. 316 și 294

C.proc.civ.. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că prin cererea adresată judecătorului sindic s-a solicitat obligarea R.&P. S. la semnarea contractului de colaborare în consorțiu, iar prin recursul declarat se solicită confirmarea în calitate de administrator judiciar a unui consorțiu.

În opinia intimatului, sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu respectarea principiului autonomiei de voință și al libertății de a contracta. Cât timp o normă legală imperativă nu impune unei societăți profesionale obligația de a încheia un anumit tip de contract de colaborare rezultă implicit că voința intimatului de a nu încheia un astfel de contract nu poate fi suplinită de o dispoziție a instanței.

În urma lămuririlor date de părți în ședința publică din 29 iunie 2012, Curtea a recalificat excepția lipsei calității procesuale de folosință a recurentei B.C. I. S. S. A., S. Z. în excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a S. Z. pentru recurenta B.C. I. S. S. A., excepție pe care a respins-o pentru considerentele expuse în cuprinsul practicalei.

În ce privește cererea de intervenție accesorie formulată de creditoarea

B. C. R. SA a fost admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a persoanelor care au semnat în numele acestei entități, astfel că în temeiul art. 161 alin. 2 C.proc.civ. se impune anularea acestei cereri.

Analizând excepția lipsei calității procesuale active a recurentei S. I.

S. R. S. A., invocată prin întâmpinare, Curtea o consideră neîntemeiată pentru următoarele motive.

Pentru a se pronunța asupra acestei excepții Curtea a trebuit să clarifice dacă hotărârea recurată a fost dată în cadrul unei proceduri contencioase sau al uneia necontencioase, distincție deosebit de importantă cu consecințe asupra sferei persoanelor care au calitatea să exercite calea de atac a recursului. Sub acest aspect, trebuie subliniat faptul că în materie contencioasă exercitarea căilor de atac este rezervată exclusiv părților litigante, în timp ce în cadrul procedurii necontencioase, art. 336 C.proc.civ. statuează că recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii.

Ca regulă generală, în materia insolvenței, cererile adresate judecătorului sindic se soluționează prin aplicarea dispozițiilor din codul de procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă, principiu afirmat de prevederile art. 7 alin. 2 din L. nr. 8..

Același act normativ cuprinde însă dispoziții speciale care se referă chiar la procedura de confirmare a administratorului judiciar. A., art. 11 alin. 1 lit. c din

L. nr. 8. statuează că judecătorul sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, precum și a onorariului negociat. Confirmarea se face în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de 3 zile de la publicarea în B. procedurilor de insolvență a hotărârii adunării creditorilor sau,după caz, a deciziei creditorului majoritar, dacă nu există contestații împotriva hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei creditorului care deține mai mult de

50% din valoarea creanțelor.

Concluzia ce se poate desprinde din acest text de lege este aceea că în măsura în care nu există contestații împotriva hotărârii adunării creditorilor de desemnare a administratorului judiciar, confirmarea se dispune cu respectarea regulilor procedurii necontencioase.

În cazul dedus judecății nu s-a formulat nicio contestație împotriva hotărârii adunării creditorilor din 3 iunie 2011 de desemnare a administratorului judiciar S. M. C. S., astfel că solicitarea de confirmare a administratorului judiciar trebuia soluționată cu respectarea normelor care reglementează procedura necontencioasă. Prin simplul fapt că cei doi practicieni în insolvență desemnați de adunarea creditorilor au exprimat puncte de vedere divergente asupra posibilității reale de punere în executare a hotărârii adunării creditorilor, cererea adresată sindicului nu a dobândit un caracter contencios. Schimbarea naturii procedurii de soluționare a cererii de confirmare putea avea loc doar în ipoteza formulării unei contestații împotriva hotărârii adunării creditorilor din 3 iunie 2011 în condițiile art. 14, art. 19 alin. 3 și art. 11 alin. 1 lit. c din L. nr. 8., ceea ce nu s-a întâmplat.

Așa cum recunoaște implicit intimatul R.&P. S., art. 335 C.proc.civ. nu este compatibil cu procedura insolvenței, deoarece judecătorul sindic are obligația să tranșeze solicitarea de confirmare a administratorului judiciar chiar dacă prin obiecțiile participanților la procedură aceasta ar dobândi un caracter contencios.

De vreme ce este înscrisă în tabelul creditorilor debitoarei, creditoarea S. I.

S. R. S. A. își justifică calitatea de persoană interesată pentru a exercita calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 6.520 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., fiind îndeplinite cerințele art. 336 C.proc.civ., cu toate că nu a participat efectiv la dezlegarea cererii de confirmare a administratorului judiciar în fața judecătorului sindic.

Toate argumente constituie în opinia Curții motive suficiente pentru respingerea excepției lipsei calității procesuale active a recurentei S. I. S. R. S. A..

Analizând pe fond recursurile declarate de recurenții S. I. S. R. S. A.prin S. Z. și C. DE I. T. S., Curtea reține următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 47/(...) a T. S. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC M. C. S. și a fost numit în mod provizoriu ca administrator judiciar intimatul R. & P. S.

La adunarea creditorilor din 3 iunie 2011 s-a decis ca în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC M. C. S. să fie confirmat consorțiul format din R. & P. S. și C. DE I. T. S.

La termenul de judecată din 6 iunie 2011, reprezentantul administratorului desemnat în mod provizoriu a solicitat verbal judecătorului sindic confirmarea în calitate de administrator judiciar a consorțiului format din R. & P. S. și C. DE I. T. S. Soluționarea acestei cereri a fost amânată de către judecătorul sindic în vederea depunerii contractului de asociere care să consfințească consorțiu constituit între cei doi practicieni în insolvență. Întrucât aceștia din urmă nu au reușit să finalizeze negocierile asupra condițiilor de perfectare a contractului de colaborare, judecătorul sindic l-a confirmat în calitate de administrator judiciar doar pe R. & P. S., înțelegând să dea o eficiență doar parțială hotărârii adunării creditorilor din 3 iunie 2011.

Maniera în care a procedat judecătorul sindic este în opinia Curții greșită. În primul rând, chiar dacă opțiunea creditorilor SC M. C. S. pentru desemnarea în calitate de administrator judiciar a unui consorțiu format din doi practicieni în insolvență nu își găsește fundamentul în vreun articol din L.insolvenței, jurisprudența în materie a recunoscut astfel de practici și le-a dat eficiență. De altfel chiar intimatul R. & P. S. a acceptat să participe la administrarea judiciară a unor societăți aflate în insolvență în astfel de forme asociative, recurentele indicând în acest sens dosarul nr. (...) aflat pe rolul T. B. și nr. (...)1 aflat pe rolul T. C. A..

În conformitate cu prevederile art. 19 alin. 4 din L. nr. 8., opțiunea creditorilor exprimată în cadrul adunării creditorilor din 3 iunie din 2011 în sensul desemnării în calitate de administrator judiciar a unui consorțiu se impunea a fi respectată de către judecătorul sindic, nefiind posibilă nicio cenzură asupra oportunității desemnării anumitor practicieni în insolvență. Acest text de lege stabilește că în situația în care decizia adunării creditorilor nu este contestată în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în B. procedurilor de insolvență, judecătorul-sindic, prin încheiere, va numi administratorul judiciar propus de creditori, dispunând totodată încetarea atribuțiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentința de deschidere a procedurii. Așa cum s-a consemnat și în paragrafele anterioare, hotărârea din 3 iunie nu a fost contestată de nicio persoană interesată.

Judecătorul sindic nu era abilitat de niciun act normativ în vigoare să impună, ca și condiție prealabilă confirmării administratorului judiciar, încheierea unei forme de asociere între cei doi practicieni în insolvență desemnați de adunarea creditorilor și nici perfectarea unui contract de colaborare între aceștia. Simpla hotărâre a adunării creditorilor creează premisele încheierii unui protocol de lucru între membrii consorțiului, iar în ipoteza în care consorțiul se va dovedi a fi nefuncțional, cu consecințe negative asupra derulării procedurii insolvenței debitoarei SC M. C. S., judecătorul sindic are la dispoziție pârghii legale pentru a proceda la înlocuirea acestui consorțiu cu un alt practician în insolvență.

De asemenea, așa cum a subliniat și recurenta S. I. S. R. S. A., oricare dintre cei doi practicieni în insolvență desemnați prin hotărârea adunării creditorilor din 3 iunie din 2011 are posibilitatea, potrivit art. 22 alin. 1 din L. nr. 8., să comunice judecătorului sindic că refuză să participe la administrarea debitoarei în condițiile stabilite de adunarea creditorilor, împrejurare ce ar fi creat premisele convocării unei noi adunări a creditorilor pentru desemnarea altui administrator judiciar.

De vreme ce intimatul nu a comunicat judecătorului sindic că refuză să participe la administrarea debitoarei în condițiile stabilite de adunarea creditorilor, ci dimpotrivă la termenul din 6 iunie 2011 el a fost cel care a solicitat confirmarea consorțiului în calitate de administrator judiciar nu se poate reține o încălcare a principiului autonomiei de voință.

Teza referitoare la încălcarea principiului libertății de asociere avansată de judecătorul sindic și susținută de intimatul R. & P. S. nu își găsește aplicare în cazul de față deoarece exercitarea atribuțiilor prevăzute de L. nr. 8. în sarcina administratorului judiciar nu presupune încheierea unui contract de asociere între cei doi membri a consorțiului, ci doar o partajare a atribuțiilor, partajare pe care în caz de neînțelegeri o poate realiza chiar judecătorul sindic.

Curtea nu va primi apărările intimatului R. & P. S. referitoare la tardivitatea contestației formulate de recurentul C. DE I. T. S. deoarece în cazul de față judecătorul sindic nu a fost investit cu o contestație împotriva raportului de activitate nr. 10.030/(...) a administratorului judiciar din partea recurentului, ci cu o cerere prin care se solicita, în principal, punerea în aplicare a hotărârii adunării creditorilor SC M. C. S. din 3 iunie 2011 prin care s-a desemnat în calitate de administrator judiciar consorțiul format din R. & P. S. și C. DE I. T. S., iar, în subsidiar, obligarea intimatului R. & P. S. la încheierea contractului decolaborare în forma consorțiului, sub sancțiunea amenzii. Aceste solicitări se regăsesc în cererea înregistrată de recurentul C. DE I. T. S. la Tribunalul Sălaj la dat de 30 noiembrie 2011, care infirmă totodată și apărarea intimatului potrivit căreia recurenta ar tinde prin recursul formulat la schimbarea obiectului cauzei.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ. Curtea va admite recursurile declarate de recurenții S. I. S. R. S. A. prin S. Z. și C. DE I. T.

S. împotriva sentinței civile nr. 6.520 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., pe care o modifică în sensul confirmării în calitate de administrator judiciar a consorțiului format din R. & P. S. și C. DE I. T. S. desemnat de adunarea creditorilor S. M. C. S. din data de (...).

Se va respinge ca nefondată cererea subsidiară a recurentei C. DE I. T. S. privind obligarea R. & P IPURL P. S. la încheierea contractului de colaborare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

A..

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentei S. I. S. R. S.

Admite recursurile declarate de recurenții S. I. S. R. S. A. prin S. Z. și C.

DE I. T. S. împotriva sentinței civile nr. 6.520 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., pe care o modifică în sensul că confirmă în calitate de administrator judiciar consorțiul format din R. & P. S. și C. DE I. T. S. desemnat de adunarea creditorilor S. M. C. S. din data de (...).

Respinge cererea subsidiară privind obligarea R. & P IPURL P. S. la încheierea contractului de colaborare.

Decizia este irevocabilă.

P.nunțată în ședința publică din 29 iunie 2012.{ F. |

PREȘEDI.E,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M.-I. I.

JUDECĂTOR,

G.-A. N.

GREFIER, A. B.

}

Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: D. P..

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 6157/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)