Decizia nr. 508/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIE CIVILĂ NR.508/2012
Ședința din data de 23 ianuarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. P.
JUDECĂTOR : A. C.
JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. A. G. S. S. împotriva sentinței civile nr. 885 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N., în contradictoriu cu intimații B. SA B. și C. N. L., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - deschiderea procedurii simplificate.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei .
S-a făcut cauzei, după care se reține că deși recurenta a fost citată cu mențiunea timbrării recursului promovat, cu suma de 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, fila 5 din dosar, aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței.
Curtea, din oficiu, raportat la dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din L. nr.
146/1997 invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.885 din 10 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.19117112/2011, a fost admisă cererea formulată de creditoarea B. SA pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S. A. G. S.
În temeiul rt. 33 alin 6 din L. privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitorului S. A. G. S. și intrarea direct în faliment,
În temeiul art. 34 din L. privind procedura insolvenței, s-a numit lichidatorjudiciar pe C. N. L., număr de ordine în tablou 1B0210 care va îndeplini atribuțiile prevăzute de rt. 20 din lege, cu o retribuție pe bază de decont.
În temeiul art. 61 din L. privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și O. R. C., prin B. P. de I., conformprevederilor Codului de procedură civilă, în vederea efectuării mențiunii, în temeiul rt. 61 din L. privind procedura insolvenței,
În baza prevederilor art. 37 din lege s-a dispus comunicarea deschiderii procedurii Judecătoriei Beclean, în a cărei jurisdicție se află sediul debitorului precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
S-a fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la data de 26 iulie
2011.
S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea
și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 05 august 2011.
S-a fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 23 august 2011.
S-a fixat data ședinței adunării creditorilor la data de 10 august 2011 ora
10:00 la sediul indicat de administratorul judiciar și convoacă creditorii debitorului.
S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către lichidatorul judiciar.
În temeiul rt. 4 din L. privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar - din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. E. disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Pârâta S. A. G. S. S. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 885 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N., în contradictoriu cu intimații B. SA B. și C. N. L., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - deschiderea procedurii simplificate.
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997.
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Dispozițiile art. 11 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează : Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioara.
Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).
Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar , nu a îndeplinit obligația de plata pana la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anularii acțiunii în conformitate cu prevederile art 20 alin 3 din L. nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S. A. FAM G. S. S. împotriva sentinței civile nr. 885 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalul Bistrița Năsăud pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2012
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. P. A. C. M. S.
L. F.
GREFIER
Red.A.C./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.I. U.
← Decizia nr. 9503/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 6157/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|