Decizia nr. 6547/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 6547/2012
Ședința ta de 10 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. P.
JUDECĂTOR : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de R. V. în calitate de administrator statutar al SC T. D. S. împotriva sentinței civile nr. 160 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui B.-Năsăud, în contradictoriu cu intimații SC R&R G. I. S. și SC T. D. S. PRIN ADMINISTRATOR J. U. S., având ca obiect contestație la tabel.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este timbrat, lipsind dovada achitării, în original, a taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, recurentul fiind citat cu mențiunea timbrării fila 6 din dosar.
S-a făcut cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar un înscris trimis prin fax, din partea recurentului, la care s-a anexat copia chitanței cu care se dorește a se face dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 6 și 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. În temeiul art. 21 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, Curtea invocă excepția nelegalei timbrării a recursului formulat, raportat la dovada achitării taxei judiciare de timbru astfel cum a fost trimisă prin fax și reține cauza în pronunțare pe excepție. C U R T E A Prin sentința civilă nr.160 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...)/a1 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul R. V., în calitate de asociat și administrator statutar al debitoarei SC T. D. S. - în faliment, împotriva tabelului definitiv consolidat întocmit de administratorul judiciar U. S., în ceea ce privește înscrierea creanței creditorului SC R&R G. I. S. Recurentul R. V. în calitate de administrator statutar al SC T. D. S. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 160 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui B.-Năsăud, în contradictoriu cu intimații SC R&R G. I. S. și SC T. D. S. PRIN ADMINISTRATOR J. U. S., având ca obiect contestație la tabel. Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentului i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare detimbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997. Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează : Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța. Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Recurenta legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar , a procedat la achitarea taxei în favoarea contul Primăriei Municipiului B. . T. judiciare de timbru, precum și sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se plătesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul. T. judiciare de timbru, precum și sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești pot fi plătite și prin unități bancare în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale, costurile operațiunilor de transfer fiind în sarcina debitorului taxei potrivit art 19 din Legea nr 146/1997. Recurenta nu a îndeplinit obligația de plată în conformitate prevederile art 19 , sediul recurentei fiind în B. , str Cloșca nr 36 , obligția fiind astfel neîndeplinită până la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anularii acțiunii în conformitate cu prevederile art 20 alin 3 din Legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul R. V. împotriva sentinței civile nr.160 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...)/a1 al T.ui B.-Năsăud. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTOR C. P. A. M. C. M. S. GREFIER V. D.
← Decizia nr. 9623/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 7140/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|