Decizia nr. 6795/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADM.STRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6795/2012
Ședința la 18 S. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I.
JUDECĂTOR : D. P.
GREFIER : M. N. ȚÂR
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul M. Z. J. împotriva sentinței comerciale nr. 5105 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimații SC P. P. S.- PRIN LICHIDATOR J. R. L. S., având ca obiect A. raspunderii conform art.138 din L. 85/2006 .
La apelul nominal, făcut în cauză , la a doua strigare se prezintă av. Stanca
I. A. în reprezentarea intereselor recurentului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
C.ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind alte cereri de formulat, C.ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului relevând în susținere că nu se poate reține că există un raport de cauzalitate între atragerea răspunderii recurentului și imposibilitatea aducerii debitoarei în insolvență. Se mai arată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art.138 din legea insolvenței în sensul angajării răspunderii administratorului. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată C.ea, reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința comercială nr. 5105 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar S. R. L. S. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC P. P. S. și în consecință a obligat pârâtul M. Z. J., să plătească suma de 349.328 lei, reprezentând o parte din pasivul debitoarei SC P. P. S. aflată în faliment în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele: Conform dispozițiilor art.138 din L. nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului. Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de L. nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea. Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora. R. la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din L. nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților. Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din L. nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor. Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă. Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i. Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului poate fi încadrată în prev. art. 138 lit. a din L. nr.85/2006, respectiv că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau a unei alte persoane. La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că noțiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțele. În urma analizării actelor contabile ale debitoarei predate de administratorul statutar rezultă că la data de (...) în patrimoniul debitoarei existau stocuri în valoare de 384.126 lei, active care nu au fost identificate de lichidatorul judiciar și nici predate acestuia. Utilizarea de către administratorul statutar a bunurilor și sumelor de bani aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, putându-se trage astfel concluzia că activele societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege. Pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar bunurile și nu a pus la dispoziția acestuia nici un document din care să rezulte că acestea au fost folosite în interesul debitoarei. Așadar, față de situația relevată de actul contabil, judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul societăți și sume de bani în casieria debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art. 138 lit. a din L. nr.85/2006. Astfel, din chiar poziția procesuală a pârâtului reiese că acesta a exercitat funcția de asociat administrator atât a societății debitoare SC P. P. S. cât și al societății SC M. ZOO S. S., context în care acesta a utilizat suma de 357.714 lei provenită de la societatea debitoare în folosul SC M. ZOO S. S., sumă utilizată de această societate în vederea efectuării unor investiții imobiliare. Deși pârâtul a invocat existența unui contract de asociere în participațiune, acesta nu a depus un atare contract, iar potrivit art. 256 teza finală Cod comercial prevede necesitatea încheierii acestui contract în formă scrisă, astfel că în lipsa acestei formalități nu se poate reține existența unui atare contract. Mai mult, facturile depuse de către pârât, facturi emise de SC M. ZOO S. S. către debitoarea falită SC P. P. S. nu pot face dovada unui asemenea contract, chiar dacă am trece peste lipsa formei scrise a contractului, aceste facturi nefiind însușite de către societatea debitoare și nici nu au fost emise ca urmare a prestării unor servicii în favoarea acestuia. Pe de altă parte, din contractele de vânzare-cumpărare, extrasele de carte funciară și antecontractele de vânzare-cumpărare, toate bunurile imobile au fost achiziționate de către SC M. ZOO S. S., aceasta fiind și beneficiara investițiilor, fără a se face nici cea mai mică referire la existența unei asocieri în participațiune cu privire la aceste investiții imobiliare. Astfel, reiese fără de urmă de dubiu faptul că pârâtul, în contextul în care a fost asociat și administrator al celor două societăți, a folosit fondurile societății debitoare în folosul unei terțe persoane, respectiv SC M. ZOO S. S., fiind întrunite astfel condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a) din L. nr. 85/2006, cu modificările ulterioare. În consecință, judecătorul sindic a admis cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar și a obligat pârâtul să plătească suma de 349.328 lei reprezentând o parte din pasivul debitoarei SC P. P. S. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. Z. J. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii de antrenare a răspunderii pârâtului formulată de debitoarea SC P. P. S. C.-N. În motivare arată că pârâtul a avut calitatea de administrator al debitoarei, dar alături de acesta debitoarea a avut încă un asociat administrator în persoana numitului H. M., după cum rezultă din Certificatul eliberat de ORC C. Prin urmare, subsemnatul nu poate fi obligat decât la plata parțială a pasivului, respectiv la 1/2 din totalul acestuia, dacă cererea lichidatorului se dovedește a fi întemeiată. Deși cererea este întemeiată pe prevederile art. 138 alin.1 lit.a, nu este dovedită în nici un fel întrucât recurentul nu a folosit nici un fel de bun al societății în folos propriu și nici nu există vreo dovadă în acest sens. Debitoarea prin lichidator susține că, în urma analizării documentelor financiar contabile, pe de o parte debitoarea deține stocuri de marfă î valoare de 384.126 lei, care nu au fost predate lichidatorului judiciar, iar pe de altă parte s- a găsit în situația creanțelor neîncasate o creanță neîncasată de la SC M. ZOO S. S. în sumă de 357.714 lei. Pârâtul deși are calitatea de administrator statutar atât al debitoarei cât si al SC M. S. S. nu și-a însușit nici un fel de bun nici în folos propriu și nici în folosul SC M. S. S. Astfel, între cele societăți comerciale al cărui administrator și asociat a fost, alături de și de alte persoane, se desfășurau frecvent relații de afaceri. În acest context, împreună cu asociații din ambele societăți a hotărât, la sfârșitul anului 2006 realizarea unor investiții imobiliare, constând în construirea a cinci locuințe familiale precum și mansardarea unui bloc de locuințe. În acest scop, a contribuit la realizarea acestei investiții atât ca administrator al debitoarei sens în care a avansat contravaloarea facturii emise către SC M. S. S., în suma de 357.714 lei, cât și personal, contribuind în nume propriu cu suma de 20.000 Euro, pe care i-am dat către SC M. S. S., tot în vederea realizării investiției. Evident, după realizarea investiției și vinderea locuințelor, urma în urma calculului făcut să obțină un profit de peste 500.000 Euro, din urma ca SC M. S. S. să restituie către debitoare investiția inițială și profitul realizat. Toți banii au fost utilizați ulterior în acest scop și s-a cumpărat terenul de 2842 mp, situat în zona Colonia Făget, identificat în CF 1., s-a cumpărat mansarda blocului situat în C.-N., str. Anina nr.15, bl AA 11 și s-au demarat formalitățile necesare pentru obținerea autorizațiilor de construcții pentru ambele investiții. În acest sens, a obținut certificatele de urbanism pentru ambele investiții și primele avize. Din păcate, formalitățile de obținere a autorizației de construcții s-au prelungit foarte mult, iar ultima adresa primită de la primărie este din data de (...) prin care i se cerea din nou să completeze dosarul cu alte documente. Între timp, de la data cumpărării terenului și a mansardei și până în prezent, piața imobiliară a suferit o scădere masivă, iar nu a mai găsit nici un cumpărător pentru nici una din investiții. Astfel că nu numai că nu a realizat nici un profit, dar a pierdut și investiția imobiliară. În aceste condiții, în calitate de administrator al debitoarei nu a putut să recupereze creanța. Cu toate acestea, apreciază că fapta acestuia nu se încadrează la prevederile art. 138 lit.a, deoarece nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii pârâtului. În primul rând, după cum rezultă din actele depuse în probațiune, facturile anexate, copiile biletelor la ordin, banii pot fi urmăriți, s-au plătit efectiv în scopul precizat mai sus, și nu există nicio dovadă cum că ar fi însușit suma. Așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, pentru antrenarea răspunderii administratorului trebuie să fie întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale: existență faptei, producerea prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre ele, culpa administratorului. Ori, în speță nu este întrunită nici condiția ilicității faptei nici a raportului de cauzalitate și nici cea a culpei recurentului. Astfel, conform art. 138 alin. (1) antrenarea răspunderii va avea loc față de persoana care "a cauzat starea de insolvență a debitorului". Textul legal sugerează existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită comisă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Pentru a putea fi antrenatărăspunderea consideră că toate elementele răspunderii civile nu numai trebuie să existe ci trebuie dovedite. Cu alte cuvinte, este necesar să se probeze că prin săvârșirea faptei ilicite s-a creat efectiv starea de insolvență a debitoarei. În ce privește situația stocurilor de marfă în valoare de 384.123 lei pe care lichidatorul susține că nu le-a fi predat, precizează că nu are ce preda întrucât debitoarea nu a avut niciodată stocuri de marfă. Obiectul de activitate al societății a fost dotarea fermelor cu echipament specific, astfel că marfa comandată de debitoare era întotdeauna livrată direct către clienți, proprietarii fermelor și niciodată nu era depozitată de debitoare. Astfel, consideră că ne aflăm, fie în fața unei erori contabile, fie în fața unei interpretări eronate a actelor contabile de către lichidator. Mai mult, lichidatorul, în mod complet eronat trage concluzia că aceste stocuri de marfă ar fi fost înstrăinate către SC M.S. S., fără a se încasa contravaloarea prețului, susțineri nedovedite în nici un fel și fără să prezinte nici un document în susținerea lor. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având învedere prevederile art.3041C.proc.civ. C.ea de A. constată următoarele: 1. În prezenta cauză se impune analizarea cu precădere a incidenței dispozițiilor art. 138 alin.1 litera a din L. nr.85/2006 sub aspectul calității procesuale pasive a pârâtului recurent M. Z. J. care a deținut calitatea administrator al debitoarei. Se susține prin recursul formulat că în mod neîntemeiat lichidatorul judiciar a solicitat doar obligarea recurentului la plata parțială a pasivului debitoarei în sumă de 349.328 lei, considerând că în calitate de administrator se impune antrenarea răspunderii personale, câtă vreme alături de acesta debitoarea a avut încă un asocial administrator în persoana numitului H. M. Așa fiind, recurentul nu poate fi obligat decât la plata parțială a pasivului, respectiv la ½ din totalul acestuia dacă cererea lichidatorului se dovedește a fi întemeiată și cum lichidatorul nu a motivat de ce a introdus această cerere doar împotriva sa, soluția primei instanțe este nelegală. Într-adevăr potrivit certificatului eliberat de ORC recurentul deține calitatea de administrator al debitoarei în timp ce numitul H. M. are calitatea de asociat administrator. Cu toate acestea cererea de angajare a răspunderii patrimoniale este guvernată și ea de principiul disponibilității, și cum lichidatorul judiciar prin raportul întocmit cu privire la cauzele insolvenței debitoarei a arătat că recurentul se face vinovat de săvârșirea faptei prev. de art.138 alin.1 lit.a din L. nr.85/2006, în aceste limite a sesizat și instanța de judecată cu privind la soluționarea acestei cereri, care la rândul său s-a pronunțat în limitele investirii. Prin urmare, în mod neîntemeiat se susține că alături de recurent ar fi trebuit obligat la plata pasivului și pârâtul H. M. în limita a ½ din totalul pasivului. Dispozițiile art.138 se referă la membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societății și la orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin faptele expres și limitativ prevăzute la lit. a și g ale textului susmenționat, aceste persoane putând fi obligate de judecătorul sindic la suportarea unei părți din pasivul debitorului persoană juridică aflată în insolvență. L. are în vedere pe membrii organelor de conducere și de supraveghere al societăților comerciale. În ceea ce privește persoanele care sunt ținute in concreto să răspundă patrimonial pentru pasivul debitorului, persoană juridică insolventă, acestea sunt, de regulă administratorii sociali, directorii precum și orice altă persoană care a contribuit prin faptele expres și limitativ prevăzute de lege la ajungerea în insolvență a debitorului. R. la noțiunea de „. persoană"; care a cauzat starea de insolvență a debitorului, în practica judiciară s-a statuat că au calitate procesuală pasivă și asociații debitoarei dacă s-a dovedit că aceasta a funcționatfără administrator iar asociații au fost aceia care au exercitat efectiv atribuțiile de conducere (Decizia nr.200/2003 a Curții de A. B., practică judiciară comercială 2003-2004). Întrucât din toate probele administrate de judecătorul sindic rezultă că recurentul M.e Z. J. a deținut calitatea de administrator, în mod întemeiat acțiunea formulată de lichidator a fost admisă față de acesta. 2. Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic este acela al existenței și întinderii prejudiciului, a culpei pârâtului și raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere, conducere, sau orice altă persoană a cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. Este de apreciat faptul că persoanele responsabile vor fi obligate să suporte o parte din pasivul societății nu pentru că acestea ar fi produs prejudiciul creditorilor ci pentru că, datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în starea de insolvență. Ca atare, putem afirma că în cazul răspunderii delictuale speciale reglementate de art.138 din L. nr.85/2006 prejudiciul este format din pasivul debitorului insolvent, iar în speță existența și întinderea acestuia sunt dovedite de faptul că la data de (...) în patrimoniul debitoarei existau stocuri în valoare de 349.328 lei active care nu au fost identificate de lichidatorul judiciar și nici predate acestuia. Fapta ilicită a pârâtului recurent constă în folosirea bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane în timp ce culpa pârâtului precum și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu sunt dovedite de însușirea bunurilor debitoarei cu intenția clară de lipsire a acesteia de orice resurse necesare achitării debitelor și care a avut drept consecință intrarea debitoarei în insolvență. Astfel, utilizarea de către administratorul statutar a bunurilor și sumelor de bani aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, putându-se trage astfel concluzia că activele societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege. A. deoarece pârâtul recurent nu a predat lichidatorului judiciar bunurile și nu a pus la dispoziția acestuia nici un document din care să rezulte că acestea au fost folosite în interesul debitoarei. Așadar nu se poate vorbi în speță de cauze și motive obiective ale ajungerii debitoarei în starea de insolvență, respectiv un management defectuos, care să exonereze de orice răspundere pe membrii organelor de conducere ale debitoarei, pentru toate cele mai sus arătate. Deoarece pârâtul recurent răspunde pentru prejudiciul cauzat creditorilor în calitate de administrator de fapt, răspunderea pârâtului recurent M. Z. J. își are originea în obligațiile stabilite în sarcina sa de dispozițiile art.72 și respectiv 73 lit. e din L. nr.31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impun, cu alte cuvinte sunt răspunzători în mod direct de administrarea întregii activități comerciale a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial. În speță ne aflăm în ipoteza existenței unei obligații legale și corelativ fapta omisivă a pârâtului recurent a de a nu întocmi actele contabile prevăzute de lege. Și este așa deoarece din însăși poziția procesuală a recurentului rezultă că acesta a exercitat funcția de asociat administrator atât a societății debitoare cât și a SC M. ZOO S. S., și în atare situație a utilizat suma de 357.714 lei provenită de la societatea debitoarei în folosul celeilalte societăți în vederea efectuării unor investiții imobiliare. Susținerile sale nu au fost însă întărite de probe, atunci când a invocat existența unui contract de asociere în participațiune. În ciuda acestui fapt toate contractele de vânzare-cumpărare, extrasele CF și antecontractele privind bunurile imobile, au fost achiziționate de către SC M. ZOO S. S., aceasta fiind și beneficiara investițiilor, fără a se face nici cea mai mică referire la existența unei asocieri în participațiune cu privire la aceste investiții. Așadar, concluzia care se desprinde este aceea că pârâtul recurent în dubla sa calitate de asociat și administrator al celor două societăți comerciale sus amintite a folosit fondurile debitoarei în folosul unei terțe persoane, respectiv SC M. ZOO S. S. fiind întrunite așadar condițiile prevăzute de art.138 alin.1 lit.a din L. nr.85/2006. Prin urmare, nu se poate trage concluzia că în speță nu sunt întrunite condițiile necesare antrenării răspunderii patrimoniale întemeiate pe disp. art. 138 alin.1 lit.a din L. nr.85/2006. Pentru toate considerentele mai sus expuse C.ea reține că în speță judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în raport de probele administrate, și cum în speță niciunul din motivele de recurs invocate de recurent nu își găsește aplicarea, instanța urmează ca în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.proc.civ. să respingă ca neîntemeiat recursul pârâtului M. Z. J. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Respinge recursul declarat de pârâtul M. Z. J. împotriva sentinței comerciale nr. 5105 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. A.-I. I. C. P. D. Red.CI Dact.SzM/2ex./(...) GREFIER ȚÂR M. N.
| ← Decizia nr. 3843/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 8596/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
