Decizia nr. 7935/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FIS.L
DOSAR NR. (...)/a13
DECIZIA CIVILĂ NR. 7935/2012
Ședința din data de 08 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. P.
JUDECĂTOR : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de SC A. C. R. S., împotriva sentinței civile nr. 1363 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S. C., în contradictoriu cu S. I. B. C. S. prin lichidator judiciar C. T. M. C., având ca obiect procedura insolvenței - contestație la raportul de activitate privind cauzele stării de insolvență a debitoarei.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentă avocat
D. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-au înregistrat la dosar concluzii scrise și note scrise cu privire la recursul formulat, precum și înscrisurile la care s-a făcut referire la termenul anterior, din partea recurentei ( f. 45 -147).
Reprezentanta recurentei arată că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
C.ea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii celor două contestații formulate de SC
A. C. R. S. În mod greșit judecătorul sindic a respins contestația recurentei, apreciind că măsura administratorului judiciar de a considera prematură cererea este corectă. Judecătorul sindic nu trebuia să se substituie părților și să formuleze apărări pentru una dintre părți. E. de neexecutarea a contractului poate fi invocată în cazul neexecutării, nu în cazul neexecutării corespunzătoare. Nu erau îndeplinite condițiile legale pentru executarea scrisorii de garanție bancară . Pentru ca scrisoarea de garanție bancară să poată fi executată, banii trebuiau să fie în contul SC A. C. R. S. pentru ca banca să poată debita suma respectivă, ori în cont nu erau sume pentru această scrisoare de garanție bancară. S. de garanție intră în vigoare la data îndeplinirii condițiilor suspensive, condiții care nu s-au îndeplinit niciodată. Executarea s-a făcut de debitoare cu rea credință cunoscând că nu erau îndeplinite condițiile din cuprinsul scrisorii de garanție. A. judiciar arată în întâmpinare că, a procedat la executarea scrisorii de garanție pentru că urma să expire și pentru a se evita unele acuzații din partea celorlalți creditori. D. recurentei la restituirea sumei încasate în executarea scrisoriide garanție bancară nu depinde de soluția pronunțată în dosarul nr. (...), unde sunt în faza de administrarea de probe ( efectuarea unui expertize ). În ceea ce privește contestația prin care SC A. C. R. S. solicită completarea raportului privind cauzele care au dus la starea de insolvență a debitoarei, judecătorul sindic a respins în mod greșit contestația, solicitarea vizând analizarea detaliată a tuturor actelor încheiate în perioada suspectă de debitoare cu societățile din grup și reformularea unei concluzii în ce privește anulabilitatea acestor operațiunii și incidența art. 138 din legea specială în urma acestei analize. S-au arătat că există suspiciunii cu privire la caracterul fraudulos al unor operațiunii, elemente pe care administratorul judiciar, în calitate de mandatar al creditorilor, în temeiul principiului maximizării averii debitoarei, avea obligația să le analizeze. Solicită cheltuieli de conform mențiunilor făcute pe dovezile depuse la dosar la acest termen ( f. 148 -156).
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.1363 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T. S. C. s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea S. A. C. R. S. împotriva raportului de activitate din (...) al administratorului judiciar CII T. M. C. al debitoarei S. I. B. C. S., în ce privește solicitarea contestatoarei de completare a raportului privind cauzele stării de insolvență a debitoarei.
S-a respins cererea contestatoarei S. A. C. R. S. de suspendare a judecării contestației formulate de aceasta împotriva raportului de activitate din (...) al administratorului judiciar CII T. M. C. al debitoarei S. I. B. C. S., în ce privește solicitarea contestatoarei de restituire a sumei de 162.714,18 euro, încasate de către debitoare, până la soluționarea dosarului nr. (...) al T. S. C..
S-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea
S. A. C. R. S. împotriva raportului de activitate din (...) al administratorului judiciar CII T. M. C. al debitoarei S. I. B. C. S., în ce privește solicitarea contestatoarei de restituire a sumei de 162.714,18 euro, încasate de către debitoare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, printre principalele atribuții ale administratorului judiciar este și cea de examinare a activității debitorului și întocmire a unui „raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le- ar fi imputabilă, și asupra existenței premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile art. 138, precum și asupra posibilității reale de reorganizare efectivă a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea și supunerea acelui raport judecătorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar";.
În același sens sunt și prevederile art. 59 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenței, conform cărora „administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raportasupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă";.
A. judiciar CII T. M. C. al debitoarei S. I. B. C. S. a adus la îndeplinire atribuția ce îi revenea în baza prevederilor art. 20 alin. 1 lit. b și art. 59 alin.
1 din Legea nr. 85/2006, și stabilită în sarcina sa prin Î. comercială nr.
285/CC/2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la (...) în dosarul de față, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei. U., în cauză a fost întocmită și o completare la raportul privind cauzele stării de insolvență a debitoarei.
În ce privește cererea contestatoarei de completare a raportului privind cauzele stării de insolvență a debitoarei, administratorul judiciar a arătat în raportul de activitate depus la dosar la (...), că nu își modifică punctul de vedere și concluziile formulate anterior.
Raportat la cererea contestatoarei S. A. C. R. S. de completare a raportului privind cauzele stării de insolvență a debitoarei, judecătorul sindic reține că dreptul de apreciere privind introducerea unor „acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii";, revine administratorului judiciar sau după caz lichidatorului judiciar al debitoarei, după cum rezultă din dispozițiile art. 79 din Legea nr. 85/2006, conform cărora acesta „poate introduce la judecătorul sindic"; astfel de acțiuni. F. de aceste prevederi, nici judecătorul sindic, nici creditorii debitoarei nu se pot substitui administratorului judiciar al debitoarei în exercitarea dreptului de apreciere cu privire la formularea acțiunilor prevăzute de art. 79 din Legea nr. 85/2006. Judecătorul sindic constată că acest drept de apreciere a fost exercitat în cauză, împrejurarea că administratorul judiciar a apreciat că unele dintre actele debitoarei nu justifică formularea unor acțiuni în anulare neputând fi cenzurată de către creditori sau de către judecătorul sindic. Astfel, judecătorul sindic poate doar analiza doar temeinicia unei astfel de acțiuni, odată ce a fost formulată, neputându-se antepronunța sub acest aspect prin obligarea administratorului judiciar la formularea unei astfel de acțiuni.
Singura posibilitate oferită creditorilor în cazul în care administratorul judiciar este cea prevăzută de dispozițiile art. 81 alin. 2 din Legea nr.
85/2006, conform cărora „comitetul creditorilor poate introduce la judecătorul-sindic o astfel de acțiune, daca administratorul judiciar/. nu o face incidența dispozițiilor";.
Aceeași concluzie se impune și în ce privește concluziile privind identificarea unor persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei, administratorul judiciar având și sub acest aspect un drept de apreciere ce nu poate fi cenzurat de către judecătorul sindic, care în caz contrar dealtfel s-ar antepronunța cu privire la acțiunea de antrenare a răspunderii. Astfel, potrivit art. 138 alin. 3 din Leghea nr.
85/2006, „dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor";, și „de asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală";.
Pentru aceste considerente, în baza art. 21 alin. 4 din Legea nr.
85/2006, judecătorul sindic a respins, ca neîntemeiată, contestațiaformulată de contestatoarea S. A. C. R. S. împotriva raportului de activitate din (...) al administratorului judiciar CII T. M. C. al debitoarei S. I. B. C. S., în ce privește solicitarea contestatoarei de completare a raportului privind cauzele stării de insolvență a debitoarei.
În ce privește cererea contestatoarei de suspendare a judecării contestației formulate de aceasta împotriva raportului de activitate din (...) al administratorului judiciar CII T. M. C. al debitoarei S. I. B. C. S., în ce privește solicitarea contestatoarei de restituire a sumei de 162.714,18 euro, încasate de către debitoare, până la soluționarea dosarului nr. (...) al T. S. C., judecătorul sindic a reținut că în urma contestației formulate în baza art. 21 alin. 2 din Legea insolvenței, trebuie verificată legalitatea măsurii luate de administratorul judiciar prin pronunțarea unei hotărâri în termen de 5 zile de la înregistrarea contestației, potrivit alineatului 4 al aceluiași articol de lege.
În ce privește cererea contestatoarei S. A. C. R. S. de restituire a sumei de 162.714,18 euro, încasate de către debitoare, administratorul judiciar CII
T. M. C. al debitoarei S. I. B. C. S. a apreciat, în cadrul raportului de activitate din (...), în sensul prematurității acestei cereri, poziție motivată în cuprinsul notelor de ședință depuse în acest sens la dosar la aceeași dată.
Prin urmare, la soluționarea contestației împotriva acestei măsuri, se impune verificarea legalității acesteia, respectiv a corectitudinii concluziei administratorului judiciar al debitoarei în sensul că cererea contestatoarei de restituire a sumei de 162.714,18 euro, încasate de către debitoare în executarea scrisorii de garanție bancară pentru bună execuție nr. 65/(...), este prematură.
Nu se poate reține prin urmare că modul de soluționare a acestei contestații ar depinde de modul de soluționare a dosarului nr. (...) al T. S. C., de vreme ce administratorul judiciar nu s-a pronunțat în sensul că cererea contestatoarei ar fi neîntemeiată, ci doar în sensul că aceasta este prematură.
F. de acestea, nefiind întrunite în cauză condițiile art. 244 alin. 1 pct.
1 Cod proc.civ., judecătorul sindic a respins, cererea contestatoarei S. A. C.
R. S. de suspendare a judecării contestației formulate de aceasta împotriva raportului de activitate din (...) al administratorului judiciar CII T. M. C. al debitoarei S. I. B. C. S., în ce privește solicitarea contestatoarei de restituire a sumei de 162.714,18 euro, încasate de către debitoare, până la soluționarea dosarului nr. (...) al T. S. C..
Procedând la analizarea temeiniciei contestației, judecătorul sindic constată că existența dreptului contestatoarei la restituirea sumei de
162.714,18 euro, încasate de către debitoare în executarea scrisorii de garanție bancară pentru bună execuție nr. 65/(...), urmează a fi stabilită doar la soluționarea dosarului nr. (...) al T. S. C., împrejurare față de care cererea formulată anterior soluționării acelui dosar este prematură, iar soluția adoptată cu privire la această cerere de către administratorul judiciar al debitoarei, este corectă.
Astfel, dosarul nr. (...) al T. S. C. având ca obiect pretenții ale debitoarei împotriva contestatoarei, respectiv de obligare a contestatoarei la plata către debitoare a unor despăgubiri pentru prejudicii cauzate ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului de antrepriză încheiat între părți, judecătorul sindic reține că temeinicia păstrării de către aceasta a sumei încasate în urma executării scrisorii de garanție bancară în cauză va putea fi stabilită doar în urma stabilirii temeiniciei pretențiilor debitoarei formulate în cadrul dosarului nr. (...) al T. S. C.. A. deoarece, scrisoarea degaranție bancară în cauză a fost emisă în vederea garantării executării obligațiilor contractuale derivate din același contract de antrepriză, iar această scrisoare de garanție bancară odată executată, debitoarea se află în poziția de a invoca excepția de neexecutare a contractului pentru a refuza restituirea sumei astfel încasate și reținute, excepție a cărei temeinicie sau netemeinicie va fi stabilită doar prin soluționarea dosarului nr. (...) al T. S. C..
Pentru aceste considerente, în baza art. 21 alin. 4 din Legea nr.
85/2006, judecătorul sindic a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea S. A. C. R. S., împotriva raportului de activitate din (...) al administratorului judiciar CII T. M. C. al debitoarei S. I. B. C. S., în ce privește solicitarea contestatoarei de restituire a sumei de 162.714,18 euro, încasate de către debitoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea SC A. C. R. S., solicitând admiterea acestuia. În esență, recurenta susține următoarele:
1. Sentința Civilă nr. 1363/2012 pronunțată de T. S. C. la 13 martie
2012 este netemeinică și nelegală În ceea ce privește contestația formulată împotriva raportului de activitate din (...) al administratorului judiciar CII T.
M. C. al debitoarei SC I. B. C. S. referitor la solicitarea contestatoarei de completare a raportului privind cauzele stării de insolvență a debitoarei
Potrivit dispozițiilor art. Il lit. i și alin. 2 din Legea nr. 85/2006, legea insolvenței prevede ca atribuții ale judecătorului sindic: i) judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator (2) Atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.
În aceste condiții rezultă cu evidență că judecătorul sindic va putea controla activitatea administratorului judiciar și cenzura măsurile luate de acesta, instanța de fond reținând în mod greșit faptul că administratorul judiciar "nu poate fi cenzurat de către judecătorul sindic".
Astfel, judecătorul sindic ar fi trebuit să examineze cererile sub toate aspectele și să țină cont de prevederile art. 79.
Pentru anularea actelor nu trebuie dovedită frauda debitorului, aceasta fiind prezumată odată cu dovedirea faptelor vecine și conexe prevăzute de art. 79 și 80 precum și situarea acestora În perioada suspectă de până la 3 ani Înainte de deschiderea procedurii insolvenței.
După cum se arată în completarea raportului cu privire la cauzele care au generat starea de insolvență, au existat numeroase contracte încheiate de IBC cu societăți din cadrul grupului K. în perioada de 3 ani înainte de deschiderea insolvenței. Cu privire la unele dintre aceste acte - respectiv acte încheiate cu 120 de zile anterior deschiderii procedurii insolvenței și prin care au fost achitate anticipat anumite datorii, în mod corect administratorul judiciar a concluzionat că se impune formularea de acțiuni în anulare.
Susține, de asemenea, că în speță, insolvența debitoarei IBC a fost generată de tranzacțiile frauduloase încheiate de IBC cu alte societăți din cadrul grupului K., inclusiv cu societățile care controlau, direct sau indirect
IBC la momentul respectiv. A., în mod evident, persoanele fizice și juridice implicate în încheierea respectivelor tranzacții sunt direct responsabile pentru insolvența societății și, prin urmare, potrivit art. 138 citat mai sus,urmează să răspundă pentru măcar o parte din pasivul debitoarei. A. că există tranzacții frauduloase încheiate de IBC cu societăți din cadrul grupului K. care au condus la insolvența societății.
Susține că din completarea raportului nu rezultă în ce măsură valoarea serviciilor pretins prestate în vedere încheierii contractului Kronospan justifică achitarea unui comision de succes într-un cuantum atât de ridicat (447.390,78 EURO) și, totodată, care ar fi justificarea pentru adăugarea de către K. Kft a unui procent de 5% la suma facturată de consultantul extern. În aceste condiții, apreciază că există serioase suspiciuni în ceea ce privește existența unei justificări economice din partea IBC pentru achitarea comisionului de succes, explicația plauzibilă înscriindu-se în linia celorlalte tranzacții încheiate în perioada respectivă de IBC cu societăți afiliate - și anume deturnarea lichidităților IBC către alte societăți din cadrul grupului K..
Cât privește antrenarea răspunderii administratorilor se susține că în speță sunt întrunite toate condițiile necesare atragerii răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența IBC potrivit art. 138 din Legea nr.
85/2006.
2. Sentința Civilă nr. 1363/2012 pronunțată de T. S. C. la 13 martie
2012 este netemeinică și nelegală în ceea ce privește contestația formulată împotriva raportului de activitate din (...) al administratorului judiciar CII T. M. C. al debitoarei SC I. B. C. S., în ceea ce privește solicitarea contestatoarei de restituire a sumei de 162.714,18 euro, încasate de către debitoare întrucât S. de garanție bancară nr. 65/(...) a fost executată în mod nelegal și cu rea-credință de către I. B. C. impunându-se restituirea sumei executate, la care se adaugă comisioanele bancare suportate de A. C. și dobânda contractuală calculată din ziua plății.
S. de garanție bancară nr. 65/(...) nu intrase în vigoare la momentul executării nefiind îndeplinită condiția suspensivă prevăzută în scrisoarea de garanție. O. cu privire la care I. B. C. pretinde că nu au fost executate nu fac obiectul Scrisorii de garanție bancară nr. 65/(...). Nu poate fi reținută nicio executare contractuală imputabilă A. C. în relația cu I. B. C. Dimpotrivă, I.
B. C. este cea care nu și-a executat în mod culpabil și în repetate rânduri obligațiile contractuale decurgând din relația cu A. C..
La momentul la care a solicitat executarea Scrisorii de garanție bancară nr. 65/(...), I. B. C. datora A. C., în conformitate cu o sentință executorie pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj (sentința nr. 8458 din (...)), suma de 4.162.180,33 RON.
A., în ciuda faptului că avea cunoștință cu privire la toate aceste aspecte I. B. C. a solicitat, în mod nelegal și încălcând cu rea-credință prevederile contractuale aplicabile în relația cu subscrisa executarea scrisorii de garanție bancară susmenționată. Altfel spus, I. B. C. a solicitat executarea scrisorii de garanție bancară nr. 65/(...) în fraudarea drepturilor A. C..
În speță, creditoarea s-a obligat față de I. B. C. la emiterea unei scrisori de garanție bancară menită să garanteze executarea obligațiilor contractuale, și a solicitat BRD-GSG emiterea unei astfel de scrisori. A. scrisoare de garanție bancară a fost emisă sub condiția suspensivă a achitării de către I. B. C. a sumei de 162.714,18 Euro în contul A. C. deschis la BRD-GSG, cu referire expresă la scrisoarea de garanție bancară.
A., potrivit prevederilor contractuale sus-menționate, I. B. C. era îndreptățită la a solicita și a obține plata sumei în scrise în scrisoarea de garanție bancară, după intrarea în vigoare a acestei scrisori de garanție caurmare a îndeplinirii condiției suspensive, în ipoteza în care A. C. nu își îndeplinea obligațiile contractuale acoperite de S. de garanție bancară - și anume obligațiile aferente perioadei de garanție. Or, în speță, I. B. C. a solicitat executarea scrisorii de garanție bancară cu încălcarea prevederilor contractuale sus-citate astfel încât se impune restituirea sumei executate, la care se adaugă comisioanele bancare suportate de A. C. cu ocazia executării scrisorii de garanție bancară și dobânda calculată din ziua plății.
La momentul executării, scrisoarea de garanție bancară nr. 65/(...) nu intrase în vigoare și nu producea nici un efect, neexistând nici un temei contractual pentru plata sumei de 162.714,18 Euro.
Potrivit scrisorii de garanție bancară nr. 65/(...): "Prezenta scrisoare intră în vigoare numai după Încasarea de catre SC A. C. R. S. a sumei reținute, la libera lui dispoziție, în contul nr. (...)E130SV071 09421300 deschis la BRD G. S. G., A. T., Jud C., cu referire la aceasta scrisoare de garantie. "
În mod evident clauza sus-citată inclusă în scrisoarea de garanție bancară conține o condiție suspensivă până la îndeplinirea căreia scrisoarea de garanție bancară nu putea produce efecte (inclusiv obligația băncii de a achita suma de 162.714,18 Euro la cererea I. B. C. - fost K. S.). În ceea ce privește efectele condiției suspensive, pendente conditione, ceea ce este specific acesteia este că în toată această perioadă actul juridic nu își produce efectele, drepturile subiective civile și obligațiile corelative fiind sub semnul întrebării. În consecință, creditorul nu poate cere executarea obligației (plata) iar debitorul nu datorează nimic, iar dacă totuși plătește, se impune restituirea plății ca fiind nedatorată. Este evident așadar că însăși existența scrisorii de garanție de bună execuție nr. 65/(...) este subordonată îndeplinirii condiției suspensive mai sus enunțate.
Mai mult precizează că în speță nu poate fi vorba despre nicio neexecutare culpabilă din partea subscrisei A. C. în ceea ce privește obligațiile decurgând din Contractul de antrepriză, inclusiv a celor menționate în cadrul cererii de executare a scrisorii de garanție bancară formulate de I. B. C.
Susține, de asemenea, că în speță, prin formularea cererii de executare a scrisorii de garanție bancară I. B. C. și-a încălcat obligațiile contractuale privind executarea scrisorii de garanție bancară. În consecință, I. B. C. este ținut să repare prejudiciul cauzat subscrisei A. C. prin executarea scrisorii de garanție bancară nr. 56/(...) - și anume, să restituie suma executată la care se adaugă comisioanele bancare suportate de A. C. cu ocazia executării și dobânda contractuală calculată din ziua primirii plății. Totodată, în măsura în care s-ar aprecia că răspunderea delictuală nu poate reprezenta temei al restituirii sumei executate, precizăm că executarea Scrisorii de garanție bancară nr. 65/(...) reprezintă în orice caz o plată nedatorată astfel încât se impune restituirea sumei executate -
162.714,18 Euro, la care se adaugă comisioanele bancare suportate de A. C. cu ocazia executării scrisorii de garanție bancară și dobânda calculată din ziua plății.
Se susține, de asemenea, că scrisoarea de garanție bancară a fost executată în urma cererii debitoarei primite de garant în data de (...) și reiterată în data de (...). La data de (...), a fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei. Ca urmare, la data executării scrisorii de garanție bancară, dată ce reprezintă și data nașterii faptului generator de obligații, împotriva debitoarei fusese deschisă procedura insolvenței.
Având în vedere acest cadru legal precum și faptul că recurenta deține o creanță împotriva debitoarei ulterioară datei deschiderii procedurii insolvenței, se impune plata acesteia fără înscrierea la masa credală.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 17 sept.2012 T. C. în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC I. B. C. S. solicită respingerea recursului, învederând faptul că aceste este neîntemeiat având în vedere faptul că judecătorul-sindic în mod legal a apreciat că nu poate obliga administratorul judiciar să își modifice concluziile raportului cauzelor prevăzute de art.59 din Legea insolvenței.
Analizând recursul declarat de către creditoarea SC A. C. R. S. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C.ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
1. În exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile L. nr.85/2006, administratorul judiciar al debitoarei a procedat la întocmirea raportului cu privire la cauzele care au condus la starea de insolvență a debitoarei, raport completat ulterior, raportul fiind întocmit în concordanță cu dispozițiile art.20 alin.1 lit.b și art.59 din Legea nr.85/2006.
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior, C.ea constată că întocmirea raportului cu privire la cauzele care au condus la starea de insolvență a debitoarei este atributul exclusiv al administratorului judiciar, judecătorului sindic revenindu-i doar controlul legalității activității desfășurate potrivit art.11 alin.2 din LPI.
Din această perspectivă, C.ea observă că, prin raportul întocmit și ulterior completat, administratorul judiciar al debitoarei și-a îndeplinit întocmai atribuțiile care-i revin, raportul evidențiind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență, analiza actelor încheiate de debitoare în perioada suspectă precum și persoanele responsabile de insolvența debitoarei astfel că activitatea desfășurată se încadrează în limitele legii, susținerile contrare fiind nefondate.
C.ea reține, de asemenea, că sunt nefondate și susținerile contestatoarei potrivit cărora în lipsa completării raportului întocmit de către administratorul judiciar nu este posibilă promovarea unor acțiuni în anularea transferurilor frauduloase sau de antrenare a răspunderii administratorilor.
C.ea reamintește că potrivit dispozițiilor art.79 și 80 din LPI, introducerea unor acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în perioada suspectă este o prerogativă recunoscută de legiuitor administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului judiciar al debitoarei, aceleași drepturi revenind, deopotrivă, conform art.81 alin.2 din LPI, și comitetului creditorilor atunci când administratorul/. judiciar nu formulează astfel de acțiuni.
De altfel, în această etapă a procedurii de insolvență, judecătorul sindic nu analizează măsura în care formularea unor cereri fundamentate pe prevederile art.79, 80 din LPI este fondată, urmând ca temeinicia unei astfel de acțiuni să fie analizată la momentul investirii, nefiind posibilă antepronunțarea sub acest aspect prin obligarea administratorului judiciar la formularea unei astfel de acțiuni.
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că și în ceea ce privește acțiunile fundamentate pe dispozițiile art.138 din LPI, analiza amintită anterior își găsește aplicabilitate, întrucât legiuitorul a prevăzut un remediu procesual pentru ipoteza în care administratorul/. judiciar nu promovează astfel de acțiuni.
Astfel, potrivit art.138 alin.3 din LPI, dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s- a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Se poate conchide, așadar, că în ceea ce privește contestația formulată împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitoarei, soluția pronunțată de către judecătorul sindic este temeinică și legală, recursul declarat fiind nefondat.
2. Cât privește contestația creditoarei cu privire la refuzul administratorului judiciar de restituire a sumei de 162.714,18 euro, C.ea reține următoarele:
Creditoarea a încheiat la data de (...) contractul de subantrepriză nr.
2. cu antecesoarea debitoarei SC I. B. C. S., contract având drept obiect fabricarea, furnizarea și montajul elementelor prefabricate la obiectivul „. OSB, clădire lipire și uscător" Kronospan B..
Potrivit contractului, creditoarea s-a obligat sa efectueze prestații de tipul fabricării, fumizării și montării elementelor prefabricate în valoare totală de 3.254.283,70 Euro + TV A. Prin Anexa 1 la contract s-a realizat descrierea lucrărilor respectiv produselor ce constituie obiectul contractului.
În vederea garantării executării obligațiilor contractuale aferente perioadei de garanție, potrivit art. 7 din Contractul de antrepriză, creditoarea A. C. a solicitat BRD-GSG emiterea unei scrisori de garanție bancară, fiind emisă scrisoarea de garanție bancară nr. 56/(...) pentru suma de 162.714,18
Euro.
U. deschiderii procedurii insolvenței, la data de (...), debitoarea I. B. C. a depus la BRD-GSG o adresă semnată atât de administratorul judiciar, cât și de administratorul special, prin care reitera solicitarea de încasare a sumei menționată în scrisoarea de garanție; societatea bancară s-a conformat acestei solicitări și a virat suma de 162.714,18 Euro în contul debitoarei.
Preliminar, se impune a sublinia faptul că pe rolul T. S. C. este înregistrat dosarul cu nr.(...), în care creditoarea și debitoarea își dispută drepturile care le revin din executarea respectiv neexecutarea contractului de subantrepriză nr. 2. și pentru a cărui garanție de bună execuție a fost emisă scrisoarea de garanție bancară amintită anterior. În cadrul acestui litigiu, debitoarea solicită obligarea creditoarei la plata unor despăgubiri și penalități de întârziere urmare a unei pretinse neexecutări culpabile sau executări cu întârziere de către creditoare a obligațiilor contractuale asumate, în timp ce creditoarea reclamă plata unor lucrări pretins executate și neachitate.
Analizând demersul judiciar al părților din dosarul amintit, C.ea reține că, într-adevăr, drepturile și obligațiile reciproce ale părților decurgând din executarea obligațiilor contractuale asumate prin semnarea contractului de subantrepriză nr. 2. vor fi stabilite doar la momentul soluționării dosarului înregistrat sub nr.(...) la T. S. C., instanța astfel investită urmând a stabili dacă părțile contractante și-au îndeplinit la termen și întocmai obligațiile asumate.
C.ea va reține, de asemenea, că soluția adoptată de către judecătorul sindic cu privire la contestația formulată este conformă art.11 alin.2 din LPI,acesta analizând doar dacă măsura administratorului judiciar de a refuza restituirea sumei încasate de debitoare și aferentă scrisorii de garanție bancară, este legală. Altfel spus, instanța a stabilit doar dacă formal debitoarea putea sau nu să încaseze, în derularea procedurii insolvenței, suma aferentă scrisorii de garanție bancară, fără a decela în vreun fel asupra drepturilor reciproce ale părților.
C.ea nu poate reține drept argument pertinent în admiterea contestației formulate susținerea creditoarei potrivit căreia, în litigiul amintit, debitoarea a solicitat despăgubiri pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a altor obligații decât cele pentru care a fost emisă scrisoarea de garanție bancară.
Este cunoscut faptul că scrisoarea de garanție bancară sub forma garanției de bună execuție reprezintă angajamentul pe care un garant (de regulă, societate bancară) și-l asumă, la cererea unui furnizor de bunuri sau servicii, față de un cumpărător sau beneficiar al unor lucrări, de a efectua o plată în favoarea beneficiarului garanției, în anumite limite valorice, dacă solicitantul nu-și execută în mod corespunzător obligațiile asumate prin contractul încheiat cu beneficiarul garanției.
Prin urmare, în această etapă procesuală, pretinsa neexecutare corespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate face ca executarea scrisorii de garanție bancară să fie posibilă, instanța urmând a statua în concret cu privire la drepturile părților decurgând din această operațiune.
C.ea observă, de asemenea, că nu pot fi reținute ca fondate argumentele recurentei potrivit cărora încasarea sumei menționate în scrisoarea de garanție bancară este nelegală întrucât aceasta nu era în vigoare. Susține creditoarea că valabilitatea scrisorii bancare depinde de încasarea de către aceasta a sumei reținute, la libera lui dispoziție, într-un cont bancar deschis la societatea bancară, „cu referire la această scrisoare de garanție."; Se poate observa că recurenta își invocă propria culpă, ceea ce nu este permis, susținând că, întrucât aceasta nu a virat suma cu această destinație cu referire la scrisoarea bancară, obligația nu a luat naștere. În realitate, C.ea reține că suma în litigiu a fost plătită de societatea bancară în executarea obligațiilor proprii urmare a emiterii scrisorii de garanție, în temeiul unei convenții valabile, alegațiile creditoarei fiind nefondate.
Pentru toate aceste considerente, C.ea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din LPI îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge recursul declarat de creditoarea SC A. C. R. S. împotriva sentinței civile nr.1363 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T. S. C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
C. P. A. M. C. M. S. V. D.red.M.S./A.C.
2 ex. - (...)jud.fond. Oros V.
← Decizia nr. 2678/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 1464/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|