Decizia nr. 8050/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8050/2012

Ședința { F. publică} de la 12 O. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare cererea formulată de către SC R. I. SRL prin administrator special având ca obiect suspendarea executării sentinței civile nr.

2014 din (...) pronunțată de T. specializat C. în dosar nr. (...), până la soluționarea recursului ce face obiectul dosarului nr. (...)/a1 aflat pe rolul C. de A. C., privind și pe intimat SC R. I. SRL PRIN ADMINISTRATOR J. CII C. S.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul special Pop I. V. asistat de avocat R. Ș. și practician în insolvență Mărginean S. A. în reprezentarea intereselor lichidatorului judiciar.

P. de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că cererea de suspendare este legal timbrată.

Reprezentantul administratorului special depune la dosar note scrise prin care se învederează instanței elementele care conduc la nașterea unei situații juridice noi față de cea existentă la momentul pronunțării sentinței prin care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment a debitoarei SC Ro T. I. S.

Se relevă faptul că societatea debitoare a obținut aprobarea pentru un credit nou, al cărui cuantum depășește cu mult masa credală, a fost întocmit un nou plan de reorganizare, asupra căruia s-a obținut avizul de principiu de la adunarea creditorilor și s-a solicitat lichidatorului judiciar convocarea Adunării Generale a creditorilor.

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar delegația de reprezentare și întâmpinare, prin care se arată că, raportat la situația juridică nou creată, este de acord cu suspendarea sentinței recurate, până la soluționarea recursului.

Raportat la poziția procesuală a lichidatorului judiciar, Curtea, după deliberare, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare a executării..

Reprezentantul administratorului special solicită admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2014 din (...) pronunțată de T. S. C. în dosar nr. (...) s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar al debitoarei SC RO T. I. SRL și în consecință:

S-a dispus intrarea debitoarei în faliment procedura generală și desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu C. C. S., care va îndeplini atribuțiile prev. de art.25 din Legea nr.85/2006.

S-a dispus dizolvarea societății debitoare si ridicarea dreptului de administrare al acesteia.

S-a stabilit termenul limită de predare a gestiunii averii de la debitor la lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după data deschiderii procedurii menționate la art.46 alin.2 pentru data de (...).

S-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar, la data de (...), termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor, la data de (...), termenul pentru depunerea contestațiilor, la data de (...), precum și termenul de soluționare a contestațiilor și de întocmire a tabelului definitiv consolidat, la data de (...).

S-a dispus notificarea intrării în faliment procedura generală, de către lichidator, creditorilor menționați în lista depusă de debitor/. judiciar, menționată la art. 107 alin. 2 lit. e, notificare ce va respecta disp. art.61 alin 2 și

3 din Legea nr.85/2006, debitoarei și O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.

S-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

S-a dispus în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la data de 20 a fiecărei luni.

S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de(...), sala 249, ora 8, dată la care se vor soluționa eventualele contestații formulate împotriva tabelului suplimentar al creanțelor și se va definitiva tabelul consolidat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Analizând cererea formulată de administratorul judiciar, raportat la dispozițiile legale invocate, judecătorul sindic a constatat că, în conformitate cu disp. art.105 din Legea nr.85/2006, dacă debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori pot solicita oricând judecătorului sindic să aprobe intrarea în faliment, în condițiile reglementate de art.107 din Legea insolvenței.

Conform disp. art.107 alin.1 lit.C din Legea nr.85/2006, statuează asupra faptului că judecătorul sindic va decide intrarea în faliment în situația în care obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfășurarea activității debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale.

După cum rezultă din cuprinsul rapoartelor de activitate trimestriale depuse la dosarul cauzei de către administratorul judiciar, debitoarea nu și-a respectat obligațiile de plată asumate prin programul de plăți ce face parte integrantă din planul de reorganizare, acumulând datorii care au crescut în condițiile în care nu au fost achitate nici cheltuielile curente, iar veniturile realizate în perioada în care s-a derulat planul de reorganizare au fost sub cele preconizate, în condițiile în care în ultima perioada, 1 decembrie -29 februarie

2012 supusă analizei, nu au fost efectuate plățile cuprinse în plan, nu au fost achitate ratele și comisioanele curente către bancă, fiind efectuate doar plăți pentru aprovizionarea curentă necesară desfășurării activității și pentru achitarea facturilor curente de utilități.

Din analiza fluxului de numerar și a încasărilor realizate respectiv cele preconizate reiese faptul că pe parcursul întregii perioade s-au înregistrat diferențe, în ultima perioadă aceste diferențe fiind înregistrate atât din activitateadesfășurată ca restaurant, cât și din activitatea desfășurată pentru serviciile hoteliere.

Astfel, diferențele au înregistrat cotele cele mai mari în ultima perioadă 1 decembrie 2011-29 februarie 2012, când încasările au fost la aproximativ jumătate din cele preconizate, astfel cum rezultă din fluxul de numerar prezentat în raportul trimestrial depus la dosar la filele 296-297, perioadă în care și încasările au fost sub așteptări, ca de altfel și plățile previzionate.

Astfel, față de plățile previzionate aferente lunii decembrie în cuantum de

123.384 lei s-au realizat plăți de 61.118 lei, în timp ce în luna ianuarie 2012 plățile realizate au fost de 36.417 lei față de cele preconizate prin plan de 124.166 lei, iar în luna februarie 2012 plățile au înregistrat un cuantum de 37.732 lei față de cele preconizate ca fiind 127.485 lei.

Î. cât și creditorii implicați în procedură au infirmat ultimul raport trimestrial și au solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei, ținând cont de faptul că obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate prin plan nu au fost îndeplinite și că desfășurarea activității debitoarei aduce pierderi, a fost admisă cererea formulată de administratorul judiciar și s-a dispus intrarea debitoarei în faliment procedura generală, în conformitate cu prev. art.107 alin.1 lit.C din Legea nr.85/2006.

În baza prev. art.107 alin.2 s-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, desemnând în calitate de lichidator provizoriu pe administratorul judiciar C. C. S., care urmează să îndeplinească atribuțiile prev. de art.25 din Legea nr.85/2006.

În baza art.107 al. 2 lit.e și d, s-a stabilit termenul limită pentru predarea gestiunii averii debitoarei către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după data deschiderii procedurii menționate la art.46 alin.2 din Legea nr.85/2006 pentru data de 4 mai 2012.

Totodată, s-a dispus notificarea tuturor creditorilor menționați în lista prevăzută de art.107 alin.2 lit.e, precum și notificarea debitorului și O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii de trecere a debitoarei în procedura falimentului, stabilindu-se și termenele reglementate de alineatul 2 al aceluiași articol. Astfel, s-a stabilit termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor pentru data de (...), termen de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor pentru data de (...), termenul pentru înregistrarea eventualelor contestații împotriva tabelului suplimentar pentru data de (...), precum și termenul de soluționare a eventualelor contestații și de întocmire a tabelului definitiv consolidat pentru data de (...).

În baza disp. art.108 alin.1 din Legea nr.85/2006, s-a dispus, în sarcina lichidatorului judiciar, notificarea intrării în faliment procedura generală creditorilor menționați în lista depusă de debitor/. judiciar, menționată la art.107 alin.2 lit.e, notificare ce va respecta disp. art.61 alin.2 și 3 din Legea nr.85/2006, debitoarei și O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru efectuarea mențiunii.

În baza prev. art.113 și 114 din Legea nr.85/2006, s-a dispus sigilarea și inventarierea bunurilor debitoarei și efectuarea celorlalte operațiuni de lichidare conform legii, sub controlul judecătorului sindic.

S-a stabilit în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor, cu justificarea cheltuielilor, la data de 20 a lunii, conform prev. art.21 din Legea nr.85/2006.

S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de

13 septembrie 2012, sala 249, ora 8,00, termen la care se vor soluționa eventualele contestații formulate împotriva tabelului suplimentar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei și se va definitiva tabelul consolidat.

Î. acestei hotărâri a formulat cerere de suspendare POP I. V. în calitate de administrator special al SC R. I. SRL solicitând suspendarea executării hotărârii nr. 2014/2012 pronunțată la data de (...) de către T. S. C. În dosar nr. (...) al aceleași instanțe până la soluționarea recursului declarat, cerere Întemeiată pe dispozițiile art.300 alin. 2 C.pr.civ., cu solicitarea de a:

• admite prezenta cerere și În consecință să se dispună suspendarea executării hotărârii pronunțate de către T. S. C. la data de (...) În dosar nr. (...) până la soluționarea recursului formulat Î. acestei hotărâri

În motivare s-a arătat că:

Prin hotărârea a cărei suspendare o solicită, instanța de fond a admis cererea administratorului judiciar de deschidere a procedurii de faliment Î. debitoarei, a fost dispusă dizolvarea societății și ridicarea dreptului de administrare respectiva fost stabilit termenul limită de predare a gestiunii pentru data de (...). La momentul pronunțării hotărârii societatea debitoare se afla În reorganizare, desfășurându-și activitatea conform planului aprobat, obținând venituri importante din activitatea zilnică.

Debitoarea a formulat recurs În contra acestei hotărâri de intrare În procedura falimentului.

Punerea În executare a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment este de natură a produce Însemnate prejudicii atât societății debitoare cât și cocontractanților acesteia, fiind de natură a produce efecte greu reversibile dacă nu chiar ireversibile.

Societatea debitoare desfășoară activitate hotelieră respectiv restaurant, având Î. contracte În curs pentru organizarea de evenimente pentru Întreg anul

2012, contracte a căror executare va deveni imposibilă În situația intrării În procedură de faliment, respectiv ulterior predării gestiunii către lichidatorul judiciar desemnat. În condițiile În care societatea debitoare nu Își va putea onora obligațiile asumate prin contractele Î., pasivul societății debitoare se va majora semnificativ, făcând practic extrem de greoaie o eventuală reluare a procedurii de reorganizare. Mai mult de atât, natura activității desfășurate de către societatea debitoare, organizarea și găzduirea de evenimente, ar face ca executarea hotărârii recurate să nască probleme insurmontabile În ceea ce privește Încrederea potențialilor clienți.

Ca atare urgența soluționării prezentei cereri și necesitatea măsurii de suspendare este indubitabilă prin raportare la data stabilită pentru predarea gestiunii averii de la debitor la lichidatorul judiciar - (...) - prin hotărârea de intrare a debitoarei În procedura de faliment.

Este evident că predarea gestiunii În cazul unui motel și a unui restaurant este o operațiune laborioasă care odată efectuată nu mai permite În mod real revenirea la situația anterioară În ipoteza admiterii recursului declarat. Nu este mai puțin real nici faptul că executarea deciziei recurate și luarea măsurilor proprii procedurii de faliment are consecințe ireversibile În ceea ce privește activitatea comercială În funcțiune a firmei.

Debitoarea formulează prezenta cerere de suspendare a hotărârii instanței de fond Î. asupra acestei hotărâri planează importante dubii de temeinicie. H. pronunțată de către instanța de fond are la bază raportul Întocmit de către administratorul judiciar cu privire la modalitatea de Î. a planului de reorganizare, raport care Însă conține o serie de inadvertențe, respectiv erori cu privire la veniturile și cheltuielile realizate de către societatea debitoare. I. de fond era datoare a aprecia oportunitatea deschiderii procedurii de faliment În condițiile În care veniturile zilnice realizate de către societatea debitoare sunt de natură a acoperi cheltuielile curente, respectiv conduc la obținerea de profit. P. dereorganizare este singura singura de natură a asigura menținerea locurilor de muncă.

I. de fond nu a avut În vedere nici motivul real pentru care obligațiile asumate prin planul de reorganizare nu au fost integral Îndeplinite, respectiv nevalorificării terenului ce face parte din patrimoniul societății În condițiile În care această vânzare a fost afectată negativ de modificările legislative survenite (aplicarea TVA la vânzare). Sumele preconizate a fi încasate din valorificarea acestui activ nu au fost încasate astfel că o parte din datoriile programat a fi stinse nu au fost stinse. Cu toate acestea, există În continuare posibilitatea valorificării acestui activ. I. de fond era datoare a avea În vedere toate aceste aspecte. de natură a conduce la acoperirea pasivului societății debitoare respectiv In drept s-au invocat prevederile art. 300 alin 2 C.pr.civ. art. 403, art. 8 pct

5 Legea 85/2006.

În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri: situație financiară, contracte.

Analizând cererea de suspendare prin prisma motivelor invocate,

Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2014 din (...) pronunțată de T. S. C. în dosar nr. (...) s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar al debitoarei SC RO T. I. SRL și în consecință: S-a dispus intrarea debitoarei în faliment procedura generală și desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu C. C. S., care va îndeplini atribuțiile prev. de art.25 din Legea nr.85/2006. S-a dispus dizolvarea societății debitoare si ridicarea dreptului de administrare al acesteia.

Î. acestei hotărâri a formulat cerere de suspendare POP I. V. în calitate de administrator special al SC R. I. SRL solicitând suspendarea executării hotărârii nr. 2014/2012 pronunțată la data de (...) de către T. S. C. in dosar nr. (...) al aceleași instanțe până la soluționarea recursului declarat.

Fata de motivele initiale se mai arata ca a fost aprobat un credit pentru plata masei credale in vederea inchiderii procedurii de faliment - fila 91.

Lichidatorul formuleaza intampinare si arata ca raportat la situația juridică nou creată, este de acord cu suspendarea sentinței recurate, până la soluționarea recursului.

Fata de pozitia procesuala exprimata de catre lichidator si observand imprejurarile de fapt noi ivite dupa pronuntarea sentinței civile nr. 2014 din (...) - referitoare in principal la posibilitatea acordarii unei finantari din partea Bancii Transilvania, curtea potrivit art 8 al 5 din Legea nr 85/2006 raportat la art 300 al

2 cod pr civ curtea va admite cererea formulată de către SC R. I. SRL prin administrator special și în consecință va dispune suspendarea executării sentinței civile nr. 2014 din (...)2 pronunțată de T. specializat C. în dosar nr. (...), până la soluționarea recursului ce face obiectul dosarului nr. (...)/a1 aflat pe rolul C. de A. C.

Curtea apreciaza ca este rezonabil de prezumat obtinerea finantarii la care face referire recurenta. Ori aceasta imprejurare ar putea avea o influenta covarsitoare asupra procedurii in sensul respectarii planului de reorganizare si a achitarii creantelor cuprinse in plan. Mai mult drepturile creditorilor nu se văd cu nimic mai protejate sau satisfăcute prin deschiderea procedurii de faliment și lichidarea activelor prin valorificare pentru că se va ajunge la același deziderat al vânzării activului pentru acoperirea creanțelor, măsură prevăzută ca atare și in planul de reorganizare in ceea ce privește o parte a activelor societății.

Există chiar posibilitatea ca in lipsa suspendării executării acestei hotărâri, o eventuală admitere ulterioară a recursului declarat să rămână fără nicio insemnătate practică, conducând astfel la imposibilitatea reluării activității pentru continuarea procedurii de reorganizare.

In lipsa suspendării executării hotărârii recurate increderea clienților și potențialilor clienți precum și imaginea de care se bucură complexul hotelier aparținând societății debitoare ar putea fi grav și iremediabil afectate, imprejurare ce ar conduce la imposibilitatea incheierii de noi contracte pentru organizarea și găzduirea de evenimente și astfel orice posibilitate de redresare ar deveni practic inexistentă iar eventuala hotărâre de admitere a recursului ar fi lipsită de deplinătatea efectelor practice in cursul procedurii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite cererea formulată de către SC R. I. SRL prin administrator special și în consecință:

Dispune suspendarea executării sentinței civile nr. 2014 din (...)2 pronunțată de T. specializat C. în dosar nr. (...), până la soluționarea recursului ce face obiectul dosarului nr. (...)/a1 aflat pe rolul C. de A. C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

Președinte,

S. Al H.

Judecător,

M. B.

Judecător,

G.-A. N.

Grefier, A. B.

}

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: C. Cengher

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8050/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)