Decizia nr. 4055/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4055/2012
Ședința de la 18 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de către pârâtul T. F. împotriva Sentinței civile nr. 5. a T. S. C., privind și pe intimat SC C. DE I. ȘI A. SRL PRIN LICHIDATOR J. C. DE I. T., intimat D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect A. raspunderii conform art.138 din L. 85/2006 (...) dos.antr.rasp.
- depus de D. in dos. (...).
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 11 mai
2012, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de
ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.5948 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. S. C. s-a admis cererea formulată și precizată de creditoarea A. F. P. A M. C.-N. prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva pârâtului T. F., și în consecință: a fost obligat pârâtul să suporte pasivul debitoarei SC C. DE I. SI A. SRL în cuantum de
59.708 lei.
S-a respins cererea formulată de pârât având ca obiect obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul analizând cererea formulată de reclamanta A. F. P. A M. C.-N. prin D. G. A F. P. A J. C., împotriva pârâtului T. F., a considerat că se impune a se preciza pentru început faptul că disp. art.138 alin3 din L. nr.85/2006 conferă creditorului care deține peste 50% din pasivul debitoarei dreptul de a formula cerere de angajare a răspunderii în condițiile în care practicianul în insolvență nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitoarei ori a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută de alineatul 1 al articolului menționat.
Lichidatorul judiciar avea obligația de a analiza în condițiile prev. de art.59 din L. nr.85/2006, cauzele și împrejurările care au condus debitoarea la starea de insolvență și de a menționa persoanele cărora le-ar fi imputabilă această stare.
În cazul în speță, la data de 4 septembrie 2009, după data deschiderii procedurii și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de articolul sus menționat, administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei un raport de activitate înregistrat sub nr.12956/(...), în cuprinsul căruia a arătat că nu este în măsură să întocmească raportul prevăzut de art.59, raportat la faptul că documentele contabile nu i-au fost predate și că nu există nici posibilitatea refacerii acestora.
Un raport privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență întocmit pe baza documentelor contabile predate de A. F. P. A M. C.-N. prin D. G. A F. P. A J. C. sau O. registrului Comerțului C. s-a apreciat că nu ar fi în măsură să stabilească acele cauze reale ale insolvenței, documentele fiind foarte vechi.
În plus, s-a arătat că din declarația dată la 24 iulie 2009 de către domnul
Macava V. a rezultat faptul că nici o persoană nu s-a mai ocupat de păstrarea evidenței contabile aparținând debitoarei începând cu anii 2005-2006.
Din cuprinsul aceluiași raport, judecătorul sindic a reținut faptul că administratorul statutar al debitoarei a predat în cursul lunii august 2009 administratorului judiciar lista creditorilor societății, lista conturilor bancare și lista bunurilor societății, rezultând, pe cale de consecință, faptul că celelalte documente prevăzute de art.28 din L. nr.85/2006 nu au fost predate, deși debitoarea prin administratorul său legal avea, în conformitate cu prev. art.35 din legea insolvenței, obligația ca în termen de cel mult 10 zile de la data deschiderii procedurii, să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin.1.
Pe cale de consecință, judecătorul sindic a considerat că reclamanta era îndreptățită să formuleze o astfel de cerere, fiindu-i conferită calitate procesuală activă și, mai mult decât atât, era îndreptățită să formuleze cererea întrucât lichidatorul a arătat în mod expres împrejurarea că nu este în măsură să întocmească raportul cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvență și, implicit, să stabilească dacă această stare poate fi imputată uneia dintre persoanele prevăzute la alineatul 1 al art.138, întrucât documentele contabile nu i-au fost predate.
Aceasta echivalează, în cazul în speță, cu situația reglementată de legiuitor în prima teză a alineatului 3 al art.138, respectiv cu neindicarea persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitoarei.
Susținerile pârâtului conform cărora în cuprinsul raportului întocmit în bazaprev. art.59 nu s-ar fi reținut vreo culpă în ceea ce-l privește și, mai mult decât atât, din cuprinsul acestui raport ar fi rezultat faptul că a predat documentele prev. de art.28, se impun a fi înlăturate, întrucât nu sunt conforme realității, susținerea practicianului în insolvență fiind aceea de a fi încunoștințat judecătorul sindic despre imposibilitatea formulării acestui raport întrucât documentele depuse de A. C.-N. ori eventualele documente ce ar fi solicitate de la ORC C. erau foarte vechi.
În cadrul aceluiași raport, astfel cum s-a arătat mai sus, s-a menționat motivul imposibilității întocmirii raportului ca fiind nedepunerea documentelor prev. de art.28, cu excepția listei creditării debitoarei (care de altfel nu se înscrie în această categorie), listei bunurilor și listei creditorilor.
Conform dispozițiilor art.138 din L. nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control, precum și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspundereacontractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere precum și a oricărei alte persoane vinovată de producerea stării de insolvență a debitoarei presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, fapta ilicită, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, vinovăția putând să îmbrace și forma culpei.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din L. nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților. Vinovăția trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din L. nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
În cazul în speță, judecătorul sindic a reținut faptul că instituția bugetară este înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei cu o creanță bugetară în cuantum de 59.708 lei, creanță care nu a fost recuperată nici măcar în parte și pentru a cărei recuperare se solicită angajarea răspunderii pârâtului.
Fapta care i se impută pârâtului este tocmai neținerea contabilității în conformitate cu legea, pornindu-se de la prezumția că, odată nerespectate obligațiile prevăzute la art.35 din L. nr.85/2006, în concret nerespectată fiind obligația de predare a tuturor documentelor prev. de art.28, aceste documente nici nu există.
Prezumția invocată de reclamantă este susținută, de altfel, astfel cum rezultă din raportul întocmit de practicianul în insolvență, depus la dosarul cauzei la data de 4 septembrie 2009 și de o declarație extrajudiciară ce provine de la fostul contabil al debitoarei care la data de 24 iulie 2009 a declarat la sediul administratorului judiciar că începând cu anul 2005-2006 nu s-a mai ocupat de contabilitatea debitoarei și că nu are cunoștință despre activitatea contabilă pe care ar fi desfășurat-o o altă persoană în cadrul debitoarei.
Administratorul statutar al persoanei juridice a fost notificat de practicianul în insolvență în repetate rânduri pentru depunerea actelor prev. de art.28 din L. nr.85/2006, judecătorul sindic considerând că nedepunerea acestor documente contabile, nepredarea lor practicianului în insolvență, face dovada neținerii contabilității în conformitate cu legea.
Nu are relevanță faptul că în speță nu a existat nici un fel de hotărâre adoptată de asociații debitoarei care să nu fi fost pusă în executare de administratorul statutar, întrucât temeiul legal al răspunderii reglementată de disp. art.138 alin.1 și 3 din L. nr.85/2006 nu este cel prevăzut de legea societăților comerciale, ci este un temei prevăzut de o lege specială care se aplicăcu prioritate, angajarea răspunderii făcându-se în condițiile reglementate de această normă specială.
Nu are relevanță, de asemenea, nici împrejurarea că nu s-a adoptat vreo hotărâre de majorare a capitalului social și că, pe cale de consecință, pârâtul nu ar fi refuzat în calitate de administrator punerea în aplicare a acesteia din aceleași considerente mai sus expuse.
Împrejurarea că creditorii persoane juridice au fost identificați și notificați de lichidatorul judiciar și că aceștia dețin o creanță în valoare de 59.708 lei împotriva persoanei juridice nu are nici un fel de relevanță în ceea ce privește cererea de angajare a răspunderii, întrucât acestea sunt chestiuni distincte, singura legătură fiind faptul că legiuitorul a stabilit că judecătorul sindic poate să admită cererea de angajare a răspunderii pentru a se suporta o parte din pasivul debitoarei rămas neacoperit, practica judiciară fiind constantă în a admite cererea de angajare a răspunderii pentru întregul pasiv în situația în care acesta nu a fost recuperat.
Prejudiciul există, constând în creanțele pe care creditorii le au înscrise în tabelul creanțelor, după cum există și fapta culpabilă ce poate fi imputată pârâtului, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Nu interesează împrejurarea dacă această nepredare se datorează culpei, respectiv intenției pârâtului, ceea ce este relevant fiind însăși neîndeplinirea obligației stabilită de lege în sarcina administratorului statutar ca reprezentant al debitoarei.
Raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă rezultă din aceea că prejudiciul cauzat debitoarei și reflectat în primă instanță în mod direct în patrimoniul acesteia se reflectă și în patrimoniul creditorilor care, față de ajungerea debitoarei în stare de insolvență, nu mai sunt în măsură să-și recupereze creanța.
În condițiile reglementate de L. nr.85/2006 nu se analizează și nu are relevanță modul în care administratorul statutar a acționat în cadrul îndeplinirii atribuțiilor ce i-au fost acordate în baza mandatului încheiat cu persoana juridică și, drept urmare, nu se impune a fi analizată împrejurarea dacă acesta a acționat în contra intereselor societății, întrucât sfera răspunderii se extinde, mutându-se într-un alt plan, respectiv în raporturile pe care debitoarea, prin reprezentantul său legal, le are cu terții, respectiv cu creditorii implicați în procedură.
Ori, din această perspectivă rezultă cu certitudine faptul că fapta săvârșită de către pârât le-a cauzat creditorilor un prejudiciu, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale atâta timp cât pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a ține contabilitatea debitoarei, deși avea această obligație ce rezulta din contractul de mandat, precum și din prev. art.73 alin.1 și 2 coroborate cu prev. art.11 alin.4 din L. nr.31/1990.
Susținerile pârâtului în sensul că societatea era radiată din evidențele fiscale ale creditorului bugetar încă din aprilie 2010 nu au nici un fel de relevanță, atâta timp cât judecătorul sindic se raportează la pasivul rămas nerecuperat pe care debitoarea îl datorează creditorilor, pasiv care este înscris în tabelul definitiv al creanțelor, tabel ce nu poate fi contestat pe calea unei întâmpinări formulate în urma introducerii unei cereri de angajare a răspunderii.
Cât privește împrejurarea că în cadrul dosarului nr.(...) există posibilitatea diminuării debitului, implicit a pasivului, întrucât lichidatorul judiciar face demersuri de valorificare a celor 4 garaje identificate în patrimoniul debitoarei, se impune a se preciza faptul că aceste garaje au fost valorificate de către lichidatorul judiciar la prețuri foarte mici, modice, întrucât nu au fost edificate cu respectarea proiectului și că sumele respective obținute ca urmare a valorificăriinu au fost în măsură să acopere cheltuielile de procedură și onorariul lichidatorului judiciar.
În ceea ce privește apărarea pârâtului conform căreia reclamanta își exercită abuziv dreptul de a-l acționa pe pârât instanță, întrucât a mai formulat o cerere respinsă în dosarul de insolvență, se impune a fi respinsă, întrucât partea este în eroare, în dosarul de insolvență respingându-se doar cererea de autorizare a creditorului bugetar de a formula cererea de angajare a răspunderii, autorizare care nu mai este necesară în condițiile reglementate de art.138 alin.3 din L. nr.85/2006 în situația în care creditorul deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută faptade a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și că raportat la disp. art.138 alin.1 lit.d se impune angajarea răspunderii acestuia pentru întregul pasiv în cuantum de 59.708 lei rămas nerecuperat, întrucât în lipsa registrelor contabile sau a altor documente contabile și administrative nu este posibilă verificarea modului în care au fost utilizate sumele existente în contul debitoarei și nici determinarea în concret și identificarea activelor circulante ce figurează în patrimoniul persoanei juridice.
Aceasta în condițiile în care persoana juridică are obligația de a întocmi și de a ține o serie de registre contabile, de a întocmi balanțe de verificare și bilanțuri contabile pentru a reflecta activitatea și a exista posibilitatea verificării legalității operațiunilor efectuate și, implicit, împrejurarea dacă sumele de bani și bunurile existente în patrimoniul debitoarei sunt utilizate conform scopului pentru care persoana juridică a fost constituită.
Bilanțurile contabile și balanțele de verificare reprezintă documente contabile a căror întocmire este obligatorie, disp. art. 73 din L. nr.31/1990 statuând în sarcina administratorului statutar obligația de a asigura o ținere corectă a registrelor contabile, L. nr.82/1991 statuând în sarcina aceleiași persoane obligația de a asigura conducerea evidenței contabile, întocmirea bilanțurilor și depunerea acestora la organele teritoriale ale M.ui Economiei și F..
Bilanțul este o imagine statistică a situației patrimoniului și a datoriilor persoanei juridice la data întocmirii acestuia, deoarece valorile prezente ale elementelor de activ și de pasiv se pot modifica, valorile istorice cuprinse în situațiile financiare ale debitoarei nu reflectă valoarea economică a acestora.
Balanța de verificare este documentul contabil utilizat pentru verificarea exactității înregistrărilor contabile și controlul concordanței dintre contabilitatea sintetică și cea analitică, precum și principalul instrument pe baza căruia se întocmesc situațiile financiare ce reflectă poziția financiară a societății.
Nepredarea documentelor contabile generează prezumția că acestea nu aufost întocmite, o situație de fapt contrară nefiind dovedită de către pârâți.
Neținerea contabilității în conformitate cu legea și ținerea unei contabilități fictive nu fac posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și facinsesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse în conformitate cu dispozițiile legale, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
Fapta săvârșită de pârât este o faptă negativă, omisivă, constând înneîndeplinirea unei obligații legale și are un caracter ilicit, fiind sancționată atât de
L. nr.31/1990, cât și de legea contabilității.
Prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării creanțelorînscrise la masa pasivă din averea debitoarei.
Legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii șiprejudiciul creditorilor este evidentă, deoarece atâta timp cât administratorul nucunoaște care este activul nu poate cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Pe de altă parte, este evident că neținerea contabilității în conformitate cu legea a cauzat starea de insolvență, deoarece nu poți știi cât să te îndatorezi câtă vreme nu știi ce venituri deții și în ce modalitate poți să plătești datoriile. Doar ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a unei afaceri.
Vinovăția administratorului există deoarece acestuia îi incumbă obligația legală a ținerii contabilității, administratorii statutari fiind răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, potrivit art.73 din L. nr.31/1990, iar neținerea contabilității le este direct imputabilă.
Față de considerentele mai sus reținute, cererea formulată de reclamanta creditoare A. F. P. A M. C.-N. prin D. G. A F. P. A J. C. a fost admisă ca fiind fondată, cu consecința obligării pârâtului la plata pasivului debitoarei în cuantum de 59.708 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul T. F. solicitândadmiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței recurate caurmare a netemeiniciei acesteia și pe cale de consecință, respingerea în totalitate a cererii de instituire a răspunderii materiale până la concurența sumei de 59.708 lei formulată și precizată de A.-N. prin D.
În motivele de recurs se arază că prin hotararea pronuntata de judecatorul sindic s-a apreciat in mod gresit ca aparitia starii de insolventa a debitoarci a fost cauzata de comportamentul administratorului acesteia, recurentul T. F..
Chiar daca acesta nu a depus documentele contabile conform prevederilor art. 28 din L. nr.85/2006, lichidatorul judiciar a apreciat si aratat prin raportul depus la data de 18 mai 2011 exercitarea acțiunii în răspundere nu se justifică aceasta concluzie fiind bazata pe documentele primite de la debitoare din care rezulta" ca societatea nu a mai avut activitate din 2006.
Concluzia lichidatorului judiciar, chiar neexprimata explicit, cu privire la inoportunitatea efectuarii unei cereri de atragere a raspunderii administratorului sau altor persoane a fost data de faptul ca situatia financiara a societatii si anume debitul acesteia care a permis cumularea de majorari si penalitati astfel incat sa se atinga pragul prevazut de legea nr.85/2006 nu s-a datorat in mod expres netinerii contabilitatii sau pentru nedepunerea situatiilor financiar conta bile, cat mai ales pentru lipsa de activitate a societatii si refuzul asociatilor de a contribui cu bani la creditarea societatii.
Or, nici administratorul statutar si nici asociatii societatii nu au dorit continuarea activitatii societatii, lasand societatea la inceputul anului 2006 cu debit din care s-a achitat doar cel cu retinere la sursa in data de (...), dupa cu reiese si din evidentele depuse de creditoare odata cu formularea cererii de deschidere a procedurii. Astfel, inca de la data intocmirii documentatiei care a stat la baza formularii cererii de deschidere a .procedurii fata de debitoarea SC C. de I. si A. SRL, ce face obiectul dosarului nr.81111285/2009 al T. S. C., in nota incheiata la (...) (fila 15) de catre AFP C.-N., creditoarea a avut cunostiinta, ca urmare a discutiilor purtate cu unul din asociatii societatii, ca societatea debitoare nu a mai facut plati din lipsa de activitate si ca ultima plata a fost efectuata in (...), ultima declaratie depusa la A. fiscala pentru anul 2008 fiind cu sold zero si ca obligatiile restante in cuantum de 48.183 lei de la momentul respectiv, urmau sa fie discutate de catre asociatii societatii debitoare. T. in anexa 1 la actele aferente cererii de deschidere a procedurii s-a atasat si fisa fiscala din care rezulta la data de (...) societatea debitoare avea un debit de 17.371 lei, dobanzi de 5.256 lei, penalitati de intarziere de 1.986 lei si majorari de intarziere de 24.803 lei care au ajuns la data introducerii cererii de insolventa la suma de 31. 759 lei, ceea ce a rezultat.
C. ca pentru a putea fi angajata raspunderea administratorului debitoareitrebuie îndeplinite toate conditiile raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate si culpa.
In ceea ce priveste fapta ilicita, in sarcina recurentului s-a retinut într-un mod total netemeinic fapta prevazuta la litera d) din alin 1 al art.138 din L. nr.85/2006, instanta considerând ca s-a ajuns la încetare de plati si imposibilitatea acoperirii pasivului pentru netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
Or, daca creditoarea a cunoscut faptul ca debitoarea a depus ultimele documente contabile cu sold zero in anul 2008, iar debitul pentru care s-au calculat penalitati, majorari si dobanzi este aferent activitatii din 2005 si 2006 a debitoarei, lipsa documentelor contabile, prin netinerea lor, nu a influentat in nici un fel situatia debitelor existente, iar, raportat la data perfectarii tranzactiilor de vanzare cumparare ale apartamentelor si data formularii cererii de deschidere a procedurii, data mai mare de trei ani, nici veniturile societatii, pentru presupuse incalcari ale legalitatii tranzactiilor nu au mai putut fi influentate.
Este adevarat ca administratorii sunt raspunzatori fata de societate pentru: realitatea varsamintelor efectuate de asociati, existenta reala a dividendelor platite, existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, exacta îndeplinire a hotarârilor adunarilor generale, stricta îndeplinire a îndatoriri lor pe care legea, actul constitutiv le impun, dar se impune a se reține că nu netinerea contabilitatii si a registrelor societatii dupa incetarea activitatii efective a societatii a dus la prejudicierea creditorilor.
Prejudiciul in procedura insolventei rezida tocmai in insolvabilitateadebitoarei care a condus la neincasarea sau incasarea partiala a creantelor de catre creditori, or, insolvabilitatea nu este data de netinerea contabilitatii ci este data de refuzul asociatilor de a credita societatea cu sumele necesare stingerii debitelor. S. debitoare a ajuns in stare de insolventa datorita unei conjuncturi rezultata din neintelegerile dintre asociati, refuzul contabilului societatii de a mai indeplinii obligatiile contractuale, refuzul asociatilor de a suporta cheltuielile societatii si nu in ultimul rand prevederile legale, care au permis acumularea de majorari de intarziere si penalitati la valoare dubla fata de capitalul neachitat si la care ele au fost calculate.
Interpretarea de catre judecatorul sindic la probatoriul administrat strict din perspectiva faptului ca nu au fost depuse documentele contabile fara a aprecia si nu doar a prezuma ca lipsa lor a condus la realizarea unui prejudiciu, s-a realizat ca urmare a aprecierii gresite a afirmatiilor din raportul lichidatorului judiciar si din declaratia fostului contabil al societatii.
In mod gresit s-a sustinut de catre instanta de fond ca debitoarea prin netinerea contabilitatii a condus la cresterea datoriilor intrucat nu s-a cunoscut ce trebuie platit si ce trebuie incasat. C. ca aceasta afirmatie ar fi fost corecta, in masura in care societatea ar mai fi desfasurat activitate in cursul anilor 2006 -
2009, or, din actele contabile existente la dosarul de faliment, din nota de constatare intocmita de creditoare inainte de inceperea procedurilor de insolventa, din declaratia fostului contabil al societatii si din declaratia recurentului data lichidatorului a rezultat faptul de netagaduit ca societatea nu a mai desfasurat activitate, ca atare nu a avut cum sa prejudicieze prin netinerea contabilitatii vreun creditor.
Din aceasta perspectiva lipseste legatura de cauzalitate intre netinerea contabilitatii si ajungerea societatii in stare de insolventa si implicit prejudicierea creditorilor.
Fapta de nedepunere a actelor contabile, care astfel sa prejudicieze creditorii, trebuie savarsita cu intentie si nu este cazul sa se retina o prezumtiede culpa. N. din criteriile propuse de-a lungul timpului pentru determinarea raportului de cauzalitate nu poate conduce la ideea ca starea de insolventa a debitoarei a fost cauzata de nedepunerea situatiilor financiare. Prin criteriile propuse de-a lungul timpului a inteles sa facă referire la urmatoarele criterii: cel al echivalentei conditiilor, al cauzei proxime, al cauzei adecvate, al cauzalitatii necesare si cel al indivizibilitatii cauzei cu conditiile.
Deliberând asupra cererii de recurs C.ea reține următoarele:
Pasivul pentru a cărui acoperire s-a exercitat acțiunea în acoperirea pasivuluieste constituit dintr-o creanță bugetară .
Din fișa fiscală atașată declarației de creanță recunoscută în tabelul definitiv al creditorilor și care oglindește structura datoriei debitoarei la bugetul general consolidat rezultă că debitoarea , în calitatea sa de contribuabil ,datora accesorii pentru TVA exigibil în cursul anilor 2003-2004, impozit pe veniturile din salarii , TVA exigibile în 2005-2006 și accesoriile aferente acestora , accesorii pentru impozit pe venitul din microîntreprinderi exigibil 2004-2006, impozit pe venitul din microîntreprinderi exigibil în 2005-2006, accesorii CAS datorat de angajator exigibil 2004-2005, CAS datorat de angajator,contribuția de asigurări sociale pentru accidente de muncă , contribuția de asigurări pentru șomaj , exigibile 2005-2006( cu accesorii .
Aceste obligații fiscale ale debitoarei recunoscute cu titlu de pasiv în tabelul definitiv se află în legătură cu activitatea economică desfășurată de debitoare în perioada 2003-2006.Baza de impunere care le-a generat s-a constituit în acel interval de timp în care societatea desfășura activitate economică. Organul fiscal a emis o serie de acte administrativ fiscale prin care creanțele fiscale au fost individualizate . Titlurile de creanță au devenit titluri executorii procedura de verificare a legalității nefiind declanșată .În consecință, debitoarea, prin organul său reprezentativ a recunoscut pasivul aferent acestor obligații fiscale.
Acuzația de fraudă se referă la neconformitatea ținerii contabilității
Pârâtul susține că nu există raport de cauzalitate între ilicitul imputat și ajungerea entității în stare de insolvență .
Evidențele contabile trebuie să reflecte acel „true and fair view"; la care se referă jurisprudența engleză, și anume o imagine fidelă a patrimoniului.
Prin urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, sunt protejați față de datornicii, care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidențelor contabile în mod corect.
Noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale.
În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
L. insolvenței are în vedere trei modalități alternative de săvârșire ale acestei faptei.
Într-o primă variantă, răspunderea pe acest temei operează, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între ajungerea debitoarei în stare de insolvență și faptul tinerii contabilității în mod fictiv.
În al doilea rând, pronunțarea unei decizii de condamnare este posibilă, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între intrarea debitoarei în incapacitate de plată și dispariția unor documente contabile.
În cea de a treia modalitate intervine conceptul, aparent mai generos, al evidențelor contabile întocmite cu nerespectarea prescripțiilor legale, răspunderea putând fi antrenată dacă se dovedește că starea de insolvență a fost determinată de neconducerea evidențelor societății conform legii.
Caracterul fictiv derivă din întocmirea evidențelor contabile sau completarea lor, prin: 1) consemnarea de date nereale, 2) omisiunea înscrierii unor operațiuni reale. O astfel de inacțiune constituie o alterare a adevărului. Evidența falsificată trebuie să aibă aptitudinea de a fi utilizată în vederea producerii de efecte juridice, cum sunt denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț .
Dispariția unor documente contabile implică atât actele de sustragere a evidențelor societății, cât și cele de distrugere. A. de sustragere a evidenței debitorului constă în luarea acesteia din locul său și mutarea în altul aceasta ieșind astfel cel puțin temporar din sfera de stăpânire și dispoziție a debitorului. S. poate să se refere la întreaga evidență sau numai la o parte a acesteia. Transferarea documentelor societății într-un loc necunoscut judecătorului sindic este pe deplin asimilabilă acestui tip de ilicit. S. pe acest temei poate interveni dacă transferul de la sediul social ori din arhiva societății s-a făcut în scopul denaturării situației financiare a societății debitoare. . evidențelor debitorului constă în nimicirea, alterarea substanței înscrisurilor prin orice modalități (ardere, rupere, tocare), operațiuni care fac înscrisurile de nefolosit sau duc la dispariția fizică a acestora. De asemenea, distrugerea se poate realiza și prin înlăturarea măsurilor de conservare sau salvare deja luate, deoarece a împiedica sau a înlătura măsurile de protecție a unor înscrisuri este același lucru cu ale nimici ori a le desființa direct.
Omisiunea înregistrărilor în contabilitate, greșelile de scriere, calcul, încălcarea unor reguli ale contabilității sunt cazuri care pot fi subsumate sintagmei de „. neconformă cu legea";. O astfel de omisiune poate fundamenta acțiunea în răspundere doar dacă este atașată intenției de ascundere a unor active sau datorii. Omisiunea voită de a înregistra operațiuni reale în contabilitate sau alterarea în mod intențional a evidențelor nu sunt decât expresia unei contabilități fictive.
Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimulareaunor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial. Este, însă, esențial ca starea de insolvență să fie generată de aceste acțiuni.
Ținerea unei evidențe fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă activități producătoare de prejudiciu, însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe, în măsura în care întârzierea este generatoare de dobânzi sau penalități .
Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivăfundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Doctrina s-a pronunțat în sensul că „refuzul părții de a remite instanței documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare.
Refuzul predării evidenței contabile poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-și întemeieze prezumții determinante în acest sens dacă motivarea sub aspectul prezumțiilor judiciare este e pertinentă, completă, întemeiată, omogenă și convingătoare.
Jurisprudența a considerat că nepredarea documentelor contabile, chiar după repetate somații, ori nepredarea acestor documente după aproape un an de la deschiderea procedurii, nereconstituirea lor completă, deși au fost acordate termene succesive în acest scop și nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce că evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă( C. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 5104 din 30 noiembrie 2004, Buletinul jurisprudenței 2004, culegere de practică judiciară 2004 Ed. L. Lex , B. 2005 p. 650, C. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 1956 din
4 noiembrie 2003, Buletinul jurisprudenței 2004, culegere de practică judiciară
2003 Ed. L. Lex , B. 2004 p. 447,C. C., secția comercială și de contenciosadministrativ și fiscal, decizia comercială nr. 1317 din 2 septembrie 2003,
Buletinul jurisprudenței 2004, culegere de practică judiciară 2003 Ed. L. Lex , B.
2004 p. 503)
În patrimoniul debitoarei a existat un teren pe care acesta a edificat oconstrucție cu mai multe apartamente( clădire formată din demisol, parter, 5 etaje).
Administratorul debitoarei a recunoscut că aceste apartamente au fost înstrăinate prin acte autentice anterior deschiderii procedurii fără ca imobilul să fi fost radiat din evidențele Primăriei C. - N. unde debitoarea mai figurează și în prezent înscrisă ca plătitor de impozit . Pârâtul a susținut că neînscrierea acestor operațiuni în evidențele direcției de impozite și taxe locale nu a avut un caracter intențional . Apărarea nu poate fi validată de C.
Nepredarea documentelor contabile după repetate somații, nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt în speță indicii semnificativ pe care C.ea să-și poată întemeia prezumțiile judiciare că evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă în scopul ascunderii unor active și că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate.
Prin neconformitatea „lato sensu"; a ținerii contabilități a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori și elemente ale activului patrimonial .
Reflectarea în contabilitate a înstrăinării activului patrimonial ar fi permis stingerea obligațiilor fiscale care au rezultat din activitatea economică desfășurată de debitoare în perioada 2003-2006.
De altfel, baza de impunere care la generat aceste obligații fiscale s-a constituit în acel interval de timp în care societatea desfășura activitate economică în legătură cu edificarea construcțiilor ,pe care ulterior le-a vândut .
Prin urmare, creditorii bugetari ,direct interesați în reconstrucția promptă
și completă a patrimoniului debitoarei, au fost prejudiciați neavând acces la înscrisurile sau documentele care aveau destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale și care le-ar fi permis să acționeze în vederea acoperii pasivului sau a limitării acestuia.
Fiind întrunite condițiile de fond și formă pentru antrenarea răspunderii executivului prima instanță în mod corect a admis acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din L. nr. 85/2006.
Pentru aceste motive în baza art. 312 C.proc.civ. C.ea va respinge recursul declarat de pârâtul T. F. împotriva sentinței civile nr.5948 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. S. C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul T. F. împotriva sentinței civile nr.5948 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. S. C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER G. DRIAN N. S. AL H. M. I. I. A. B.red.S.Al H./A.C.
2 ex. - (...)jud.fond.Cebgher C.
| ← Decizia nr. 8549/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 8416/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
