Decizia nr. 8595/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Decizii și sentințe comerciale (faliment) - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 8595/2012

Ședința din data de 29 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. G. împotriva sentinței civile nr. 6296 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C., cauza privind și pe intimata SC D. C. S. PRIN LICHIDATOR J. R. L. S., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din L. 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurent, avocat A. A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei ( f.28).

S-a făcut cauzei, după care C.ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 159^{1alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 6 și 8 din L. nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentele recursuri.}

Reprezentanta recurentului depune la dosar dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate și practică judiciară pronunțată în spețe similare și arată că nu are de formulat alte cereri în probațiune.

C.ea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare asupra recursului.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii, fără cheltuieli de judecată. Pentru admiterea unei astfel de cererii trebuie îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 998-999 C. neîndeplinirea condițiilor duce la respingerea cererii, în speță lichidatorul s-a baza pe o simplă presupunere, respectiv că, recurentul ar fi folosit bunurile societății, fără să producă nici o probă în acest sens. Nepredarea actelor contabile nu este un act de natură a duce la atragerea răspunderii administratorului.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.6296 din (...) pronunțată de T. S. C. în dosarul nr.(...), a fost admisă cererea lichidatorului judiciar, R. L. S. desemnat să administreze procedura debitoarei SC D. C. S.

A fost obligată pârâtul M. G. la plata sumei de 39.927,60 lei, pasiv al debitoarei.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 138 din L. nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.

Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv, atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.

Referitor la raportul de cauzalitate, textul legal, dispozițiile art. 138 din L. nr. 85/2006, impune condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.

Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din L. nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.

Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului de a nu preda bunurile ce trebuia să existe (active circulante), precum și sumele de bani ce erau evidențiate ca fiind în casieria societății, conform ultimilor documente contabile identificate, din anul 2008, poate fi încadrată în prevederile art. 138, lit. a din L. nr. 85/2006, presupunându-se că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.

Lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. d a art. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. E. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului.

Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din L. nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de L. nr. 3., care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din L. nr. 82/1991, a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. R. de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din L. nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.

În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic va considera că după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.

Considerentele de mai sus au demonstrat că cererea lichidatorului judiciar împotriva pârâtului este întemeiată și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. a și d din L. nr. 85/2006 ea a fost admisă astfel cum a fost formulată, și a fost obligat pârâtul să suporte întregul pasiv al debitoarei în sumă de 39.927,60 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M. G. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului.

În motivare se arată că prin S. civilă nr. 6. 11 instanta de fond a admis cererea acestuia și a dispus în temeiul art. 138 lit. a si d din L. 85/2006 antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului.

In sentința atacată instanța de fond reține că, pârâtul nu a predat bunurile ce trebuie sa existe (active circulante), precum si sumele de bani ce erau evidentiate ca fiind în casieria societății, conform ultimelor documente contabile identificate, din anul 2008, fapt ce poate fi încadrat în prevederile art. 138 lit. a din L. 86/2006, presupunându-se că am folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.

Se mai reține că , lipsa și nepredarea documentelor contabile lichidatorului poate fi incadrată la lit. d a art. 138 din L. 85/2006, angajarea răspunderii făcându-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. În conditiile netinerii contabilitătii în conformitate cu legea se prezumă existenta raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. R. de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din legea 85/2006.

Hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în speță fiind incidente dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă.

Cu privire la, natura juridica a răspunderii administratorilor, arată că, aceasta împrumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale,fiind o raspundere speciala pentru antrenarea careia este necesara îndeplinirea conditiilor cumulative prevazute la art. 998 - 999 Cod civil, neîndeplinirea acestor conditii duce la respingerea cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale.

Astfel, pentru antrenarea răspunderii trebuie îndeplinite urmatoarele conditii cumulative: existenta uneia dintre faptele prevazute la alt. 138 alin. 1 lit.a- g din L. nr. 85/2006, retinerea unei culpe grave în administrarea societatii, existenta unui prejudiciu patrimonial si existenta raportului de cauzalitate între fapta culpabila si prejudiciul produs societatii si implicit, creditorilor.

În cea ce privește faptele, prevăzute la art. 138 alin 1 lit. a și d", și anume folosirea de către administrator a bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, respectiv au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispară unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea, arăt că acestea nu au fost dovedite de către R. L. S. si nu pot fi retinute în sarcina pârâtului. In conformitate cu dispozitiile art 1169 Cod civil, cel ce face ocerere in fata instantei are obligatia sa o dovedeasca, iar neindeplinirea acestei obligatii face ca cererea formulată sa apara ca nefondata.

În speță, lichidatorul arată că, societatea la care pârâtul era administrator la nivelul anului 2008, avea active circulante in valoare de 78800 lei din care creanțe de încasat în valoare de 74557 lei. Acesta consideră, în mod greșit, că aceste creanțe au fost folosite de către subsemnatul în folos propriu.

Se poate observa că, activele pe care societatea le deținea la nivelul anului

2008 erau în valoare de 4243 lei, iar restul reprezentau pasivul societății, respectiv creanțe de încasat, pe care societatea pe care o administram nu le-a mai putut recupera de la debitorii săi.

Astfel, incapacitatea de plată nu s-a datorat faptului că pârâtul a folosit bunurile societății in folosul propriu, ci din cauza imposibilității recuperării creanțelor pe care societatea le deținea împotriva debitorilor săi.

Imprejurarea ca societatea debitoare avea de recuperat creante, nu intra in sfera de aplicare a dispozitiilor art 138 alin 1 lit a din legea insolventei, situatia de fata neputand fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu al subsemnatului sau in interesul altei persoane, intru cat intre cele- doua fapte nu exista similitudine.

Pentru aceste motive consideră că nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâtului în baza art. 138 alin l lit a din L. 85/2006.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de antrenare a răspunderii pârâtului prevăzut de art. 138 alin 1 lit d dind L. 85/2006, arătă că în speță nu poate fi aplicat, nefiind îndeplinite condițiile cerute de textul legal.

Astfel, se reține în hotărârea atacată că, pârâtul nu a predat documentele contabile lichidatorului judiciar și că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale, încălcare prevăzută de art. 138 alin 1 lit d din legea insolvenței.

În ceea ce priveste nepredarea documentelor contabile lichidatorului judiciar, invederează instanței că această obligație nu este prevăzută expres de dispozițiile art. 138 din legea insolvenței și implicit, nu poate antrena răspunderea patrimonială a pârâtului.

Referitor la netinerea contabilitătii în conformitate cu dispozitiile legale, arătă că societatea a întocmit și depus la AFP C. actele contabile prevăzute de lege.

Consideră că, faptele reținute în hotărârea atacată cu privire la nedepunerea documentelor contabile și nedeținerea contabilității în conformitate cu legea nu pot conduce la admiterea cererii, în condițiile în care între fapteleinvocate ca fiind săvârșite de pârât și starea de insolventă a societătii, nu s-a dovedit existenta raportului de cauzalitate.

Astfel, nedepunerea completă a documentelor contabile poate conduce cel mult la tergiversarea procedurii și nicidecum la realizarea prezumției de neținere a contabiIitătii în conformitate cu legea, de disparitie a documentelor contabile sau de tinere a unei contabilităti fictive.

Astfel considerăcă, este inadmisibil ca să fie antrenată răspunderea patrimonială a unui administrator doar pe baza concluzii lor raportului lichidatorului judiciar și pe prezumții simple, fără să se întreprindă alte verificări și fără să se solicite alte probe în dovedirea cererii, în acest sens fiind și practica judiciară.

2. Cu privire la reținerea vinovăției în administrarea societății, arată că, elementul vinovăție, asa cum a fost subliniat si în doctrina de specialitate, "vinovătia ca element al intentiei trebuie să îmbrace forma intentiei" .Lipsa caracterului intențional al faptei face ca o acțiune în răspundere să fie inadmisibilă ar, în cazul, de fată nu se poate demonstra intențional al faptei administratorului statutar al debitoarei raportat la cazurile de antrenare prevăzute de lege.

Referitor la raportul de cauzalitate, textul legal, respectiv dispozițiile art. 138 alin l din L. 85/2006 impun condiția ca fapta membrilor organelor de conducere ori fapta oricărei persoane să fi contribuit la ajungerea societății în insolventă, prejudiciind socictatea și indirect creditorii săi.

Consideră că, lichidatorul nu a dovedit existența raportului de cauzalitate între fapta subsemnatului si prejudiciul cauzat, care este acela al ajungerii debitoarei în stare de insolventa.

Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților, or, nu se poate prezuma existența raportului de cauzalitate, respectiv nu se poate prezuma că pârâtul a folosit bunurile societăți în interes propriu și totodată nu se poate prezuma că nepredarea documentelor contabile s-a făcut cu intenție, iar apoi pe baza acestor prezumții să prezume din nou că aceste fapte au produs starea de insolventă a debitoarei.

Totodată art. 138 din legea insolvcnței nu a instituit o prezumție legală de vinovătie si răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societătii

Analizând recursul promovat în raport de motivele invocate și de dispozițiilelegale incidente C.ea reține următoarele:

Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului de a nu preda bunurile ce trebuia să existe , active circulante, precum și sumele de bani ce erau evidențiate ca fiind în casieria societății, conform ultimilor documente contabile identificate, din anul 2008, poate fi încadrată în prevederile art. 138, lit. a din L. nr. 85/2006, presupunându-se că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.

E. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului.

Lichidatorul judiciar a evidențiat că ultimul bilanț contabil este cel aferent anului 2008 astfel că această împrejurare nu mai poate fi apreciată ca o simplă prezumție a omisiunii de a conduce contabilitate conform normelor legale .

Apărarea recurentului că pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din L. nr. 85/2006 nu este suficientă, însă, o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

R. de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare , care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .

Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.

Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarei recurente .

R. cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.

C.ea apreciază că apărarea recurentului nu este confirmată de starea de fapt, înscrisurile aflate la dosarul cauzei, confirmând cu caracter de certutudine omisiunea respectării normelor legale referitoare la conducerea contabilității și efectul acestei fapte asupra patrimoniului debitoarei respectiv intrarea în insolvență .

Practica a reținut în mod constant , contrar celor invocate de recurent , premisa coexistenței dintre cauză și condiții ,cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .

C.ea evidențiază că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.

Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din L. nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea.

În prezenta cauză, C.ea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute în art. 28 alin.1 din L. nr.85/2006 și nu a înregistrat nici situațiile financiare anuale la registrul comerțului în mai mulți ani consecutivi.

Pârâtului , în calitate de administratori, îi revenea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce le-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.3..

Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.

Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din L. nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.

Aserțiunile recurentului referitoare la întocmirea și depunerea bilanturilor contabile la AFP C. nu sunt de natură a înlătura prevederile legale examinate anterior , care privesc organizarea și conducerea întregii contabilității.

Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații ceea ce denotă că există un raport de cauzalitate suficient de caracterizat în această ipoteză .

În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se confirmă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.

C.ea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit. d din L. nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.

Recurentul a mai invocat lipsa vinovăției în conducerea activității societății

, iar această apărare nu poate fi primită întrucât în raportul său cu societatea răspunderea rămâne contractuală , derivată din mandatul încredințat , așa cum s-a evidențiat anterior .

Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.

Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.

Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.

Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.

Judecătorul sindic a apreciat așadar în mod corect că fapta pârâtului poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din L. nr.85/2006, respectiv că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.

La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că societatea debitoare deține diverse bunuri în patrimoniu, care nu au fost predate lichidatorului judiciar.

Astfel, în bilanțul contabil încheiat la (...) sunt reflectate active în valoare de 78800 lei și fonduri bănești în valoare de 4243 lei, bunuri și sume care nu au fost predate lichidatorului judiciar, nefiind predate nici documente justificative cu privire la aceste bunuri.

Așadar, față de situația relevată de actele depuse la dosarul cauzei de către lichidator, judecătorul sindic a apreciat , în mod corect, că atâta timp cât au existat bunuri și sume de bani în patrimoniul debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din L. nr.85/2006.

Judecătorul sindic a mai reținut în sarcina pârâtului împrejurarea că nu a predat bunurile ce trebuie să existe (active circulante), precum si sumele de bani ce erau evidențiate ca fiind în casieria societății, conform ultimelordocumente contabile identificate, din anul 2008, fapt ce poate fi încadrat în prevederile art. 138 lit. a din L. 86/2006, presupunându-se că a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu , atâta timp cât toate considerentele evidențiate anterior pentru fapta prevăzută de art 138 lit d din L. 86/2006 sunt valabile și pentru cealaltă faptă reținută în sarcina recurentului .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul M. G. împotriva sentinței civile nr.6296 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. P. A. M. C. M. S.

V. D.

GREFIER

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.I. Păcurar

← Decizia nr. 9605/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale...		Decizia nr. 9304/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... →

Decizia nr. 8595/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8595/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)