Decizia nr. 8684/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C.,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

Nr. 8684/2012

Ședința 0 O. 2012

C.pletul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător A.-I. A.

Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursurilor declarate de creditoarea A. F. P. A M. B. și C. M. UV I. împotriva sentinței civile nr. 811 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. B. N., S. E. C. S. B., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii .

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A ,

Prin sentința civilă nr. 811 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S. E. C. S., și radierea acestei societăți comerciale din R. C.. A fost aprobat decontul lichidatorului judiciar C. M. UV I., pentru suma de

1085,25 lei plus TVA, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din L. 85/2006.

A fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

S. a fost notificată cu D.G.F.P. B.-N. și O. R. C. de pe lângă T. B.-N.

În considerente se reține că prin sentința civilă nr. 2125 din 23.l2.20ll pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.4390/112/20ll, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului împotriva debitorului S. E. C. S., în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, la solicitarea lichidatorului C. M. UV I. B., făcută în baza prev.art.260 alin.4 din L.3l/l990 rep., privind societățile comerciale.

Lichidatorul judiciar a depus un tabel definitiv al creanțelor în care a fost înscris creditorul AFP B. cu o creanță bugetară în sumă de 376,00 lei.

Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține nici un fel de bunuri, astfel că acesta a propus închiderea procedurii insolvenței în baza art. l3l din L.85/2006.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O. nr.173/2008, „ în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii, că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, care a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și onorariu lichidatorului judiciar pentru suma totală de l.085,25 lei (plus TVA) reprezentând cheltuieli de proceduri și onorariu pentru activitățile și lucrările specifice,în conf.cu prev.art. 89 alin.l lit.b din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, public.în M.O. nr.555 din 04.08.20ll, plata făcându-se din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din L. nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Împotriva sentinței a declarat recurs Subscrisa S.P. C. M. UV I., solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul de a aproba lichidatorului judiciar o remuneratie in valoare de 3.000 lei plus TVA, în loc de 1000 lei plus TVA cât a fost aprobata de catre judecătorul sindic, în total decontul impreuna cu cheltuielile cu procedura in valoare de 85.25 lei plus TVA urmand a fi in valoare totala de 3.825,71 lei în loc de 1.085.25 lei plus TVA.

În motivarea recursului arată că dupa derularea procedurilor prevăzute de legea insolvenței, prin S. C. nr. 8. 2012 pronuntata la data de (...), judecatorul sindic a dispus inchiderea procedurii in baza art.131 din L.

85/2006, radierea societatii, si a aprobat decontul lichidatorului judiciar cu plata din fondul de lichidare prevazut de art. 4 alin 4 din L. nr. 85/2006.

Cu privire la decontul depus de lichidatorul judiciar, instanța a aprobat o remuneratie de 1.000 lei (total decont 1.085,25 lei plus TV A), indicând ca temei legal art. 89 alin. 1 , lit.b din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență (P.at în M.O. nr. 555 din (...)).

Forma modificată a statutului, în prezent în vigoare, publicat în M.O. nr. 555 din 4 august 2 011, prevede:

Art.89(l). Plata onorariilor practicieni lor în insolvență ce sunt achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din L. nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, se va face, în ordinea vechimii, la următoarele tarife: a). 3.000 lei, stabilit în baza hotărârii judecătorești pentru procedurile de insolvență deschise în baza Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare. Pentru practicienii în insolvență înregistrați cu vector fiscal de TV A, onorariul va fi de 3000 lei exclusiv TV A; b), 1.000 lei, prevăzut la art. 2 indice 1 din Ordonața de U. a G. nr. 1., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 8., pentru procedurile de lichidare derulate în conformitate cu dispozițiile Legii nr, 359/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 3111990, republicată, cumodificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Pentru practicienii în insolvență înregistrați cu vector fiscal de TV A onorariul va fi de 1.000 lei exclusiv TV A."

Aprobând un onorariu de 1000 lei, în temeiul art 89 alin 1 , lit b din statut, judecatorul sindic a aplicat gresit prevederile legale deoarece procedura insolventei fiind de competenta judecatorului sindic doar in temeiul prevederilor Legii nr. 85/2006, iar procedura lichidării societăților comerciale in temeiul Legii nr. 359/2004, a Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr.

26/2000 nu se desfășoară în fața judecătorului sindic și ca urmare competenta de aprobare a onorariului neapartinand judecatorului sindic.

In consecinta, este evidentă aplicarea unui temei legal greșit, fiind aplicabile prevederile art. 89 al. (l) lit. a) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practici an în insolvență. Textul prevederilor mentionate este clar, si nu prevede posibilitatea aprobarii unui onorariu la aprecierea judecatorului sindic, ci aprobarea unui onorariu fix. De fapt judecatorul sindic nu a fost consecvent in aplicarea prevederilor legale cu privire la onorariul lichidatorului, la acelasi termen aproband in alte dosare similare onorariul corect stabilit, exemplu fiind S. C. nr. 8. pronuntata la data de (...) in dosarul nr. 35401112/2011., anexata in copie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și A. F. P. B., solicitând admiterea recursului așa cum este formulat în scris, casarea Sentinței atacate si trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului, împotriva debitoarei.

În motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art.304. pct. 5 și 9

C.pr.civ., art. 3041C.pr.civ., s-a arătat că prin sentința civila nr. 2. pronunțata in cauza s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare si numirea lichidatorului judiciar C. M. UV I.

Recurenta creditoare A. B. a depus declarație de creanța, solicitând înscrierea pe tabloul creditorilor societății comerciale SC E. C. S. cu suma de

376 lei, creanța acceptata si înscrisa in tabelul definitiv.

Consideră că lichidatorul pe parcursul desfășurării procedurii nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, făcând doar formal mențiune în raportul final cu privire la inexistența unor elemente ce ar impune formularea unei acțiuni în răspunderea membrilor de conducere a debitoarei, potrivit art. 138 din legea insolvenței.

Atâta timp cât prin rapoartele de activitate privind cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăți, lichidatorul judiciar arată că a intrat în procedura insolvenței datorită managerului defectuos și lipsei de preocupare a administratorilor statutari, societatea nefigurând în evidențe cu bunuri impozaile și nedeținând alte bunuri sau valori, atât pentru a fi acoperite cheltuielile administrative, cât și pentru plata creanțelor depuse de creditori, consideră că se impune o analiză mai amănunțită asupra modului de administrare a debitoarei.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și având în vedere prev. art.304, 3041C.proc. civ. Curtea reține următoarele:

1.Recursul lichidatorului judiciar se referă la aprobarea decontului solicitat de acesta urmare a închiderii procedurii.

Astfel prin hotărârea de închidere a procedurii pronunțată de judecătorul sindic în baza art. 131 din L. nr. 85/2006 s-a aprobat decontul de cheltuieli anexat raportului final care cuprindea suma de 3085,25 leicompus din 3000 lei onorariu lichidatorului judiciar și 85,25. lei cheltuieli de procedură. Deși prin hotărârea judecătorului sindic a aprobat în integralitate acest decont, în dispozitivul sentinței se face referire la o altă sumă respectiv 1085,25 lei fără a se motiva în concret împrejurarea că acest onorariu a fost redus fiind încuviințat doar parțial.

Din această perspectivă curtea reține împrejurarea că decontul de cheltuieli prin care lichidatorul judiciar a solicitat un onorariu de 3000 lei este în conformitate cu prev. art. 89 alin.1 lit.a din Statutul privind organizare și exercitarea profesiei de practician în insolvență. Conform normei legale plata onorariilor practicienilor în insolvență ce sunt achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din L. nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare se va face la următoarele tarife: a. 3000 lei stabilit în baza hotărârii judecătorești pentru procedurile de insolvență deschise în baza Legii nr. 85/2006…….

Așadar se poate concluziona în mod clar și fără echivoc din textul legal sus citat, faptul că în cazul procedurilor de insolvență deschise și derulate în baza Legii nr. 85/2006- cum este și cazul de față-onorariul lichidatorului este de 3000 lei potrivit art.89 alin.1 lit. a din Statul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și nu de 1000 lei potrivit art. 89 alin.1 lit.b din același Statut, așa cum a fost stabilit prin hotărârea recurată.

Față de aceste considerate Curtea reține că judecătorul sindic a făcut o greșită aplicare a dispoz.art.89 alin.1 lit. a din Statul privind Organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ. astfel încât în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ coroborat cu art. 8 din L. nr. 85/2006 recursul lichidatorului judiciar este întemeiat urmând a fi admis cu consecința modificării în parte a hotărârii judecătorului sindic în sensul aprobării decontului de cheltuieli în sumă de

3085,25 lei, din care 3000 lei onorariul lichidatorului. R. dispozițiilor sentinței urmează a fi menținute în întregime.

2. Împotriva aceleași hotărâri a declarat recurs și creditoarea A. B. care este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din prevederile art.131 ale Legii insolvenței urmare a modificărilor survenite prin O. nr.173/19 nov.2008, acesta stabilește cu caracter imperativ obligația de închidere a procedurii în acele situații stabilite clar și explicit de lege respectiv atunci când în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.

Ori tocmai ipoteza normei legale descrisă anterior este întrunită în speță atâta timp cât lichidatorul judiciar a solicitat creditorilor implicați în procedura falimentului să avanseze sumele necesare continuării procedurii deoarece în patrimoniul debitoarei nu există bunuri nici măcar pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării acesteia, creditorii exprimându-și poziția fermă în sensul că nu înțeleg să avanseze aceste sume.

Drept urmare în mod întemeiat judecătorul sindic a arătat că spre deosebire de vechea reglementare când legiuitorul lăsa la latitudinea judecătorului sindic, închiderea procedurii în această ipoteză, în prezent aceasta nu mai constituie o facultate ci dimpotrivă o obligație.

La fel de neîntemeiate sunt și susținerile privind aplicarea prevederilor art.138 în L. nr.85/2006 de vreme ce creditorul avea posibilitatea formulăriiunei acțiuni în atragerea răspunderii administratorului debitoarei însă nu a uzat de această posibilitate.

Pentru toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de creditorul A. B.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de A. F. P. B.

Admite recursul declarat de lichidatorul judiciar SCP C. M. UV I. împotriva sentinței civile nr. 811 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. pe care o modifică în sensul că aprobă onorariu lichidatorului în cuantum de 3000 lei .

Menține în rest dispozițiile sentinței. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

D. P. A. I. A. C. I. M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: I.U.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8684/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)