Decizia nr. 8685/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8685/2012
Ședința de la 30 O. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE D. P. Judecător A.-I. A. Judecător C. I.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursurilor declarate de SC A. I. S. PRIN LICHIDATOR J. CII Ș. I. L. I. și creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 1359/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. B. N., SC A. I. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență- note de ședință.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 1.359 din 04 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în temeiul art. 131 din L. 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S. A. I. S. jud. B.-N. și radierea acestei societăți comerciale din R. C.. S-a aprobat decontul lichidatorului judiciar C. Ș. L., pentru suma de 1.000 lei, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din L. 85/2006, iar lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură. S-a dispus notificarea sentinței D.G.F.P. B.-N. și O. R. C. de pe lângă T. B.-N. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O. nr.173/2008, „ în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii, că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, care a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, în temeiul art.131 din L. nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, aprobându-se și onorariu lichidatorului judiciar pentru suma totală de 1.000 lei (fără TVA) reprezentând cheltuieli de proceduri și onorariu pentru activitățile și lucrările specifice, în conf.cu prev.art.89alin.1 lit.b din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, publicate în M.O. nr.555 din (...), plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din L. nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Împotriva acestei sentinței au declarat recurs, atât C. Ș. L. I. lichidator al S. A. I. S. B., cât și creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B., solicitând admiterea recursurilor și modificarea hotărârii atacate. În recursul formulat de C. I. DE I. Ș. L. I. lichidator al S. A. I. S. B. se solicită modificarea sentinței atacate în sensul aprobării onorariului lichidatorului în cuantum de 3.000 lei, așa cum a solicitat prin decontul de cheltuieli anexat raportului final cu propunerea de închidere a procedurii falimentului, în loc de 1.000 lei + T.V.A., așa cum a aprobat judecătorul sindic prin sentința de închidere a procedurii. În concret solicită aprobarea decontului în cuantum de 3.131,50 lei compus din 3.000 lei onorariu lichidator și 131,50 lei cheltuieli de procedură. În motivarea recursului, recurentul a arătat că a solicitat onorariul în conformitate cu art. 89 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență - Statutul publicat în Monitorul Oficial nr. 535/(...), dar în mod eronat judecătorul sindic a aprobat acest onorariu în cuantum de 1.000 lei plus T.V.A. în temeiul art. 89 alin. 1 lit. b din același statut. În opinia recurentului, temeiul legal invocat de judecătorul sindic este greșit, deoarece documentul invocat a fost modificat prin H. nr. 4. pentru modific. și completarea anexei nr. 1 la H. C. U. N. a P. în I. din România nr. 3/2007 privind aprobarea sttului și exercitarea profesiei de practician în insolvență. Aceasta forma modificata a statutului privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolvență prevede la art 89. alin. 1 că plata onorariilor practicienilor in insolventa ce sunt achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din L. nr. 85/2006 cu modif. si completările ulterioare, se va face în ordinea vechimii, la următoarele tarife: a) 3.000 lei exclusiv TVA stabilit în baza hotărârii judecătorești pentru procedurile de insolventa deschise în baza Legii nr. 85/2006 cu modif. si completările ulterioare, pentru practicienii în insolvență înregistrați cu vector fiscal de T. b) 1.000 lei exclusiv TVA, prev. la art. 21O. nr. 1. aprobată cu modif. si completări prin L. nr. 8. pentru procedurile de lichidare derulate in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 359/2004 cu modif. si completările ulterioare ale Legii nr. 31/1990, rep. cu modif. si completarile ulterioare si ale Legii nr. 26/2000 cu privire la asociații si fundații, pentru practicienii înregistrați cu vector fiscal de T. Față de aceste dispoziții legale, lichidatorul apreciază că judecătorul sindic a aplicat un temei legal greșit în aprobarea onorariului său. În recursul creditoarei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B. se solicită instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor acesteia față de creditori și convocarea creditorilor în vederea analizării oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 rap. la art. 3041 C., creditoarea a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în mod nelegal a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, deși este prematură închiderea procedurii impunându-se continuarea acesteia cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate, inclusiv prin promovarea unei acțiuni în atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența societății, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 din L. nr. 85/2006. Pe de altă parte, a apreciat creditoarea, lichidatorul judiciar trebuia să țină cont și de dispozițiile art. 138 alin. 3 din L. nr. 85/2006 și să convoace adunarea creditorilor pentru ca aceștia să-și poată exercita dreptul de opțiune cu privire la promovarea uneiacțiuni în atragerea răspunderii patrimoniale, ceea ce lichidatorul judiciar nu a făcut. În consecință, judecătorul sindic ar fi trebuit să constate prematură propunerea de închidere a procedurii debitoarei și să dispună lichidatorului judiciar convocarea adunării creditorilor pentru a hotărî cu privire la promovarea unei astfel de acțiuni. În aceste condiții, creditoare susține că nu și-a putut recupera creanța cu care a fost înscrisă în tabelul creditorilor, ceea ce constituie un prejudiciu produs bugetului de stat. P. de la însăși izvorul creanței pe care a solicitat-o, respectiv creanța pe care debitoarea o datora C.A.S., din care o parte reprezintă contribuții reținute de la angajații asigurați, recurenta apreciază că judecătorul sindic trebuia să dispună continuarea procedurii, deoarece închiderea acesteia în temeiul art. 131 din L. nr. 85/2006 apare, în contextul de față ca o sancționare a creditorilor care nu pot avansa sumele necesare cheltuielilor, cea ce excede cadrului prevăzut de legea insolvenței care are ca principiul îndestularea creditorilor debitoarei și reprezetanții săi. Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele: Prin Sentința Comercială nr. 1359/(...), Tribunalul Bistrița Năsăud a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S. A. I. S., în speța fiind incidente dispozițiile art. 1 alin. 2 din L. nr. 85/2006, recurentul fiind desemnat ca si lichidator judiciar. În calitate de lichidator judiciar a realizat toate operațiunile prevăzute de legea insolvenței si cele stabilite prin sentința de deschidere a procedurii, depunând raportul final cu propunerea de închidere a procedurii si radierea debitoarei din R. O.ui C., precum și decontul de cheltuieli prin care s-a solicitat un onorariu de 3000 lei, in conformitate cu art. 89 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea si exercitare profesiei de practician in insolvența (statut publicat in Monitorul Oficial nr. 555/(...)) si 136,50 lei, reprezentând cheltuieli de procedură. Însă față de onorariul solicitat în sumă de 3.000 lei, judecătorul sindic a aprobat doar un onorariu în cuantum de 1000 lei plus 136,50 lei, cheltuieli de procedură, în total un decont de 1.136,50 lei. Un prim aspect care merită remarcat este acela potrivit căruia judecătorul sindic nu motivează in niciun fel aprobarea unui alt onorariu pentru lichidator si nu indică temeiul legal in baza căruia a stabilit onorariului lichidatorului judiciar în cuantum mai redus decât cel solicitat, în condițiile Legii 85/2006. Prin urmare, procedura a fost deschisa, a fost derulata si închisă, fără nici un echivoc in conformitate cu L. nr. 85/2006, chiar dacă inițial lichidatorul a fost numit în condițiile Legii 31/1990 privind societățile comerciale. În aceste circumstanțe, lichidatorul a solicitat un onorariu in conformitate cu prevederile statutului practicienilor in insolvență. Deși prin hotărârea judecătorului sindic a aprobat în integralitate acest decont, în dispoziția sentinței se face referire la o altă sumă respectiv 1136,50 lei fără a se motiva în concret împrejurarea că acest onorariu a fost redus fiind încuviințat doar parțial. Din această perspectivă curtea reține împrejurarea că decontul de cheltuieli prin care lichidatorul judiciar a solicitat un onorariu de 3000 lei este în conformitate cu prevederile art. 89 alin.1 lit.a din Statutul privind organizare și exercitarea profesiei de practician în insolvență. Conform normei legale plata onorariilor practicienilor în insolvență ce sunt achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din L. nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare se va face la următoarele tarife: a. 3000 lei stabilit în baza hotărârii judecătorești pentru procedurile de insolvență deschise în baza Legii nr. 85/2006……. Așadar se poate concluziona în mod clar din textul legal sus citat, faptul că în cazul procedurilor de insolvență deschise și derulate în baza Legii nr. 85/2006- cum este și cazul de față-onorariul lichidatorului este de 3000 lei potrivit art. 89 alin. 1 lit. a din Statul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și nu de 1000 lei potrivit art. 89 alin. 1 lit. b din același Statut, așa cum a fost stabilit prin hotărârea recurată. Față de aceste considerente Curtea reține că judecătorul sindic a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 89 alin. 1 lit. a din Statul privind Organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. astfel încât în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ coroborat cu art. 8 din L. nr. 85/2006 recursul lichidatorului judiciar este întemeiat urmând a fi admis cu consecința modificării în parte a hotărârii judecătorului sindic în sensul aprobării decontului de cheltuieli în sumă de 3136,50 lei. Restul dispozițiilor sentinței urmează a fi menținute în întregime. Împotriva aceleași hotărâri a declarat recurs și creditoarea A. care este neîntemeiat pentru următoarele considerente: Creditoarea recurentă A. are calitatea de creditor fiind înscris în tabloul creditorilor debitoarei cu suma de 710, 39 lei considerând astfel că neîntemeiat s-a dispus închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din L. nr. 85/2006 întrucât anterior închiderii procedurii nu s-a comunicat de către lichidatorul judiciar raportul final pentru a putea formula obiecțiuni conform art.129 din L. insolvenței. În ceea ce privește însă motivul de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic prin care acesta a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei în considerarea prevederilor art.131 din L. nr.85/2006, acesta este neîntemeiat iar recursul urmează a fi respins. Așa cum rezultă din prevederile art.131 ale Legii insolvenței urmare a modificărilor survenite prin O. nr.173/19 nov.2008, acesta stabilește cu caracter imperativ obligația de închidere a procedurii în acele situații stabilite clar și explicit de lege respectiv atunci când în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli. Or tocmai ipoteza normei legale descrisă anterior este întrunită în speță atâta timp cât lichidatorul judiciar a solicitat creditorilor implicați în procedura falimentului să avanseze sumele necesare continuării procedurii deoarece în patrimoniul debitoarei nu există bunuri nici măcar pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării acesteia, creditorii exprimându-și poziția fermă în sensul că nu înțeleg să avanseze aceste sume. Drept urmare în mod întemeiat judecătorul sindic a arătat că spre deosebire de vechea reglementare când legiuitorul lăsa la latitudinea judecătorului sindic închiderea procedurii în această ipoteză, în prezent aceasta nu mai constituie o facultate ci dimpotrivă o obligație. Cât privește invocarea neregularităților decurgând din aplicarea prevederilor art.129 din L. nr.85/2006 respectiv de comunicare a raportului final cu posibilitatea creditorilor de a formula obiecțiuni, Curtea reține că în prezent textul art.131 alin.2 stabilește expres că în această situație nu sunt aplicabile prevederile art.129. Cu alte cuvinte când se dispune închiderea procedurii întemeiată pe prevederile art.131 cum este și în cazul de față, aplicarea prevederilor art.129 este exclusă. Așadar toate aserțiunile creditoarei recurente în sensul în care a fost privată de dreptul de a exercita calea de atac împotriva raportului final și necomunicarea acestuia, nu vor fi primite în cauză, în raport de inaplicabilitatea textului de care aceasta a înțeles să se prevaleze, în stadiul acestei proceduri. La fel de neîntemeiate sunt și susținerile privind aplicarea prevederilor art.138 în L. nr.85/2006 de vreme ce creditorii aveau posibilitatea formulării unei acțiuni în atragerea răspunderii administratorului debitoarei, însă nu a uzat de această posibilitate. Pentru toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.proc.civ., urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de creditorul A. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de lichidatorul judiciar C. Ș. L. I. împotriva sentinței civile nr. 1.359 din 04 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o modifică în sensul că aprobă onorariu lichidator judiciar în cuantum de 3000 lei. Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B. împotriva aceleiași sentințe. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. P. A. A. I. D. P. GREFIER, M. N. ȚAR Red.A.A.I./(...). Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: I. U..
← Decizia nr. 8162/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 9841/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|