Decizia nr. 8902/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8902/2012

Ședința publică de la 02 N. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul declarat de F. J. - asociat al SC A. S. S. împotriva sentinței civile nr. 291 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. BN, privind și pe intimat SC A. S. S., intimat D. G. A F. P. B.-N., intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, intimat SC A. S. S. PRIN LICHIDATOR J. U. I., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată revizuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este legal timbrat.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Cutea, din oficiu, raportat la prevederile art. 306 C.pr.civ., invocă excepția inadmisibilității recursului exercitat de asociatul F. J. în nume propriu, reținând că acesta nu a participat la judecata în primă instanță și nu a dobândit calitatea de parte în raportul juridic procesual.

Curtea invocă de asemenea excepția nulității recursului declarat de

F. J. în calitate de asociat al societății debitoare, reținând că cerere de reformare nu a fost motivată în termenul prevăzut de art. 8 din Legea nr.

85/2006, hotărârea atacată fiind comunicată cu debitoarea la data de (...).

Curtea reține cauza în pronunțare prin prisma excepțiilor invocate.

{ F. | }

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr.291 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T. B.-N. s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de debitoarea SC A. S. S., împotriva sentinței comerciale nr. 243 din l(...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. 209/ll2/2009, în contradictoriu cu creditoarea intimată D. G. A F. P. B.-N.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința comercială nr. 243 din l(...) pronunțată în dosar nr. 2009/ll2/2009, a fost admisă cererea creditoarei D. BN, și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței privind pe debitoarea SC A. S. S. S. B.

Această hotărâre a rămas irevocabilă după respingerea recursului declarat de debitoare, prin decizia civilă nr. l88l din (...) a Curții de A. C.

Împotriva deciziei Curții de apel, prin care s-a respins recursul, debitoarea a formulat o contestație în anulare, ce a fost înregistrată inițial pe rolul T. B.-N.,în dosar nr. 5555/ll2/20l0 și declinată pentru soluționare în favoarea Curții de apel C. , prin sentința comercială nr.2100/2l.dec.20l0, și prin decizia civilă nr. 45 din 3l.05.20ll pronunțată în dosar nr. ll(...), s-a respins ca tardivă contestația în anulare declarată de debitoare.

Pe perioada soluționării contestației în anulare, cauza, având ca obiect cererea de revizuire ,a fost suspendată.

Potrivit art.322 pct.5 C.pr.civ, revizuirea unei hotărâri … se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare , reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Petenta a invocat faptul că nu a fost legal citată la instanța de fond, însă un asemenea motiv putea fi invocat doar în recurs sau printr-o contestație în anulare, ambele căi extraordinare de atac fiind exercitate fără succes de către debitoare.

T. a reținut că deschiderea procedurii insolvenței față debitoarea SC A.

S. S. nu a fost determinată de faptul că această debitoare a fost dizolvată printr-o hotărâre judecătorească anterioară ce a fost desființată ulterior în calea de atac a recursului, ci pe faptul că debitoarea s-a aflat în insolvență, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

S-a reținut că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost făcută de creditoarea D. B.-N. pentru o creanță bugetară ce depășește pragul prevăzut de art.3 pct.l2 din L.85/2006 și debitoarea nu a făcut dovada că nu ar fi în insolvență, neachitând creanța mai mult de 30 de zile de la scadență.

Toate aceste aspecte au fost examinate și de instanța de recurs care a pronunțat Decizia civilă nr. l88l/(...) prin care s-a respins recursul debitoarei.

De altfel, chiar dacă s-ar face abstracție de hotărârea de dizolvare anterioară deschiderii procedurii insolvenței, tot s-ar fi admis cererea creditoarei D. pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței urmând să se dispună ulterior și deschiderea procedurii falimentului prin procedura simplificată, în condițiile art.54 din L.85/2006 întrucât administratorul statutar nu a pus la dispoziția practicianului în insolvență actele societății conform prev.art.28 alin.l și art.35 din lege, activitatea economică a încetat în anul 2007, nu au mai fost depuse situațiile financiare la organele fiscale, au dispărut activele societății etc, așa cum rezultă din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar (f.l5,23,30,35 ,4l).

Mai mult, prin sentința comercială nr. 967/28.09.20l0 pronunțată de tribunal în dosarul asociat nr. 209.l/ll2/2009, rămasă irevocabilă, a fost obligat administratorul statutar F. J. să plătească în favoarea debitoarei, întreg pasivul acesteia în sumă de l8.3l6 lei, reprezentând creanțele înscrise în tabelul definitiv de creanțe.

Motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.7 C.pr.civ, nu a fost validat T. relevând că această dispoziție se referă la „ … hotărâri definitive potrivnice , date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate";. între sentința comercială nr.243 din l(...) de deschidere a procedurii insolvenței și sentința civilă nr.2223 din 30.09.20l0 neexistând identitate de obiect ,părți

și calitate cu atât mai mult cu cât cea de a doua hotărâre nu mai este în ființă.

Așa fiind, constatând că nu sunt întemeiate motivele de revizuire invocate, în baza prev. art. 322 pct.5 și 7 rap.la art.323 alin.l C.pr.civ, cu aplic.art.ll alin.l lit.a din L.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de debitoarea SC A. S. S. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 17 aprilie

2012 asociatul debitoarei SC A. S. S. recursul nefiind motivat.

În ședința publică de azi, întemeiat pe dispozițiile art. 301, 3021alin.

1 lit. c și art. 303 alin. 1 și 2 C.pr.civ., raportat la art. 306 alin. 1 C.pr.civ.,

Curtea a invocat din oficiu excepția nulității acestui recurs .

Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale amintite anterior, Curtea constată că este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 303 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul a fost promovat anterior.

Din dosarul cauzei rezultă că sentința a fost comunicată la data de

27 aprilie 2012 (fila 54, dosarul T. B.-N.), cererea de recurs fiind depusă la data de 17 aprilie 2012, fără ca aceasta să cuprindă motivele de recurs.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia excepția invocată ca fiind fondată iar în temeiul dispozițiilor legale amintite va constata nulitatea recursului.

Întrucât recurentul F. J. nu a stat în judecată în nume propriu cu prilejul primei judecăți, recursul declarat în nume propriu, împotriva aceleiași hotărâri va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Constată nul recursul declarat de F. J.- asociat al SC A. S. S. împotriva sentinței comerciale nr.291 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T. B.-N., pe care o menține în întregime.

Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de F. J. în nume propriu, împotriva aceleiași hotărâri.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, S. AL H. M. B. G. A. N. A. B.

Red.S.Al H./A.C.

2 ex.-(...)

Jud.fond.U. I.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8902/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)