Decizia nr. 9040/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 9040/2012

Ședința din data de 05 noiembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : A. M. C.

JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : C. P. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. B. N., împotriva sentinței civile nr. 677 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., cauza privind și pe intimata SC S. S. prin lichidator judiciar L. E. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar, prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 6 și 8 din L. nr. 8. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.677 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N. s-a respins ca neîntemeiate obiecțiunile la raportul final formulate de D. G. a F. P. B. N.,.

S-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S. S. S., cu sediul în localitatea I. M., nr.146, județul B.-N., număr de ordine în registrului comerțului J(...), CUI 25419102 și radierea acestei societăți comerciale din R. C..

S-a aprobat decontul lichidatorului judiciar L. E. S. , cu sediul în B., str. C. M., nr. 17A, jud. B. N., pentru suma de 3.720 lei cu TVA inclus, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din L. 8..

S-a descarcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință s-a notificat cu D.G.F.P. B.-N. și O. R. C. de pe lângă

T. B.-N.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin încheierea civilă nr.l8l2/25.ll.20ll pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.5602/112/20ll, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului la cererea debitorului S. S. S., în condițiile L.8., privind procedura insolvenței.

A fost înscris pe tabelul definitiv de creanțe (f.l0) creditorul bugetar D.

B.-N. cu o creanță bugetară de l9.347 lei.

Lichidatorul judiciar a constatat că în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri și alte valori care ar presupune valorificarea și nici fapte pentru care ar putea fi atrasă răspunderea patrimonială în cond.art.l38 alin.l din lege, astfel că acesta a propus închiderea procedurii falimentului în baza art. l3l din L.8.

Potrivit art.131 din L.8. privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O. nr.173/2008, „ în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Raportul final a fost comunicat creditorului, însă creditorul D. B.-N. a formulat obiecțiuni înregistrate la data de 23.03.20l2 (f.l6), prin care a arătat că se opune închiderii procedurii, cu motivarea că propunerea de închidere a procedurii s-a făcut fără o analiză în detaliu și completă a situației financiare a debitorului precum și asupra incidenței tuturor motivelor pentru care poate fi atrasă răspunderea în temeiul art.l38 din L.8..

Examinând obiecțiunile la raportul final formulate de creditorul D. B.-

N., tribunalul a constatat că aceste obiecțiuni sunt neîntemeiate și urmează să fie respinse ca atare întrucât, pe de o parte, potrivit disp.art.l38 alin.l din L.8., rezultă că este apanajul administratorului/lichidatorului promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială atunci când sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență iar, pe de altă parte, potrivit disp.art.l38 alin.3 din același act normativ, dacă o astfel de acțiune nu a fost introdusă de către administratorul judiciar sau lichidator, această acțiune poate fi introdusă de către creditorul majoritar atunci când nu s-a constituit comitetul creditorilor, iar în cauză creditorul D. B.-N. este creditor majoritar, dar care nu și-a asumat o astfel de acțiune.

De asemenea, în raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei (f.6-7), rezultă că a fost examinată activitatea debitoarei, reținându-se că intrarea societății în starea de încetare de plăți s-a produs din cauza crizei economice și lipsei de comenzi pentru desfășurarea de activități, aceste cauze fiind considerate cauze obiective și s-a făcut precizarea că nu au fost identificate elemente și probe care să argumenteze formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei.

Acest raport nu a fost contestat de către creditor în condițiile legii, fiind depus la dosar la data de 17.02.20l2.

Având în vedere că raportul final a fost comunicat și afișat în condițiile legii,acesta a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, iar în temeiul art.131 din L.nr.8., s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3.720 lei (include TVA) reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât

și cheltuielile de procedură, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din L. nr. 8. privind procedura insolvenței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. B.-N. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în consecință, continuarea procedurii insolvenței cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de L. 8..

Apreciază ca inchiderea procedurii insolventei debitoarei a avut loc prematur, intrucat ,in opinia noastra lichidatorul judiciar nu a facut o analiza amanuntita a situatiei financiare a falitei, precum si a identificarii persoanelor responsabile de starea de insolventa a debitoarei, respectiv a eventualei incidente in cauza a prevederilor art.138 din L. 8.. In cauza nu s- a stabilit cu certitudine ca societatea falita nu detine in patrimoniu bunuri mobile sau imobile ,ci doar ca eventualele bunuri nu au putut fi identificate intrucat administratorii debitoarei nu i- au pus la dispozitie lichidatorului judiciar actele contabile ale societatii .

Pe de alta parte, nepredarea actelor contabile lichidatorului judiciar de catre administratorii statutari ai societatii poate constitui un motiv de angajare a raspunderii acestora pentru pasivul societatii ramas neacoperit , aspect care , in opinia noastra , nu a fost analizat de catre lichidatorul desemnat, propunerea acestuia de inchiderea a procedurii facandu-se fara analizarea temeinica a eventualei incidente in cauza a prevederilor art.138 din L. 8. .

Astfel in rapoartele lichidatorului judiciar se arata ca efectuarea unei analize in detaliu a situatiei financiare a debitoarei precum si a existentei unor eventuale bunuri in patrimoniul acesteia nu s-a putut efectua din cauza faptului ca debitoarea nu a depus situatiile financiare in conformitate cu prevederile legale, nici nu a depus actele contabile prevazute la art.28, alin.1 din L. 8. la dosarul cauzei.

Fata de lipsa fondurilor necesare continuarii procedurii de lichidare, arata faptul ca acestea puteau fi obtinute prin aplicarea dispozitiile art.4, din

L. 8..

Inchiderea procedurii prin invocarea neavansarii sumelor de catre creditori apare ca o sanctiune pentru creditorii care nu pot avansa sumele necesare continuarii lichidarii.

Chiar si in ipoteza in care institutia ar fi putut avansa sume pentru continuarea procedurii de insolventa, astfel cum a solicitat lichidatorul judiciar, creanta a carei recuperare se dovedeste dificila si in cuantumul inscris pe T. de creante , s-ar fi marit, devenind si mai greu de recuperat.

Pentru aceste motive solicita admiterea recursului nostru astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, CII L. E. S. solicită respingerearecursului ca neîntemeiat.

Analizând recursul declarat de către creditoare prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Probele existente la dosar relevă fără echivoc împrejurarea că nici unul din creditori nu au dorit avansarea unor sume necesare pentru continuarea procedurii, prevalându-se de existența fondului de lichidare prevăzut de art.4 alin.4 din L. nr.8..

Potrivit art.131 din L. nr.8., în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare,judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

În speță, se constată că ipoteza normei legale este îndeplinită. Astfel, se poate observa că prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar s-a evidențiat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată acoperi cheltuielile aferente procedurii iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare.

În aceste condiții, se poate observa că în mod corect lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii insolvenței debitoarei, în temeiul art.131 din L. nr.8., constatând că debitoarea nu deține bunuri care pot fi valorificate în procedură, că nu există sume de bani disponibile care să o susțină și nici un creditor nu dorește să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Se poate conchide, așadar, că susținerile creditoarei potrivit cărora dispozițiile art.131 alin.1 din L. nr.8. nu-și găsesc aplicare în speță sunt nefondate și urmează a fi înlăturate.

Curtea observă că susținerile recurentei referitoare la nelegalitatea hotărârii pronunțate urmare a nesoluționării corespunzătoare a obiecțiunilor sunt nefondate. Înscrisurile existente la dosar atestă împrejurarea că nu este posibilă continuarea procedurii întrucât nu există bunuri și nici un creditor nu a dorit avansarea acestora susținerile contrare fiind nefondate.

Nici afirmațiile privind nelegalitatea hotărârii judecătorului sindic determinată de faptul ca nu a fost formulată o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale întemeiata pe dispozițiile art. 138 din L. nr. 8. rep. nu pot fi primite întrucât lichidatorul judiciar are obligația de a promova cererea de antrenare a răspunderii pentru situația în care apreciază ca exista dovezi ale vinovăției administratorilor statutari ai debitoarei și pentru faptele menționate expres la lit.a-g, nefiind îndrituit a formula cereri vădit nefondate.

Curtea constată, de asemenea, că la termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, lichidatorului judiciar a întocmit și depus la dosar raportul prev.la art.59 din L. nr.8., în care a arătat cauzele care au dus la insolvența debitoarei și a menționat faptul că nu a identificat fapte de natura celor prevăzute în art.138 din lege, care să justifice introducerea unei acțiuni pentru atragerea răspunderii personale ale organelor de conducere a debitorului și nici unul din creditori nu a contestat raportul întocmit.

Se poate conchide, așadar, că în derularea procedurii insolvenței debitoarei, drepturile tuturor părților au fost respectate iar procedura s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale astfel că recursul apare ca nefondat.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către creditoare ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din L. nr.8. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr.677 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. C. M. S. C. P.

GREFIER V. D.red.M.S./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond.U. I.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 9040/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)